Calcule si probabilitati

Un articol de OANA PURICE

Cristian Ardelean, Agentia, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 2013, 180 p.

 

 

„Agentia“ este romanul premiat la editia din 2012 a Concursului de Debut al Editurii Cartea Româneasca. Cu un personaj-narator care nu tradeaza educatia juridica a autorului, volumul tinde sa se înscrie în directia ego-sociala deja conturata în literatura româna. Cristian Ardelean pune în discutie o tema centrala a societatii românesti actuale – functionarea si relatia jucatorului cu agentiile de pariuri sportive. Rapiditatea aparitiei caselor de pariuri este întrecuta doar de cea a magazinelor cu haine second-hand si a supermaketurilor Mega Image.
Locul cald si frumos
Chiar daca naratorul participa activ la poveste, protagonista romanului este agentia, locul fatidic al destinelor pe care Cristian Ardelean le creeaza: „locul ala cald, frumos, în care ne aveam ca fratii“ (p. 176). Pentru a-i conferi consistenta si credibilitate, autorul dovedeste constiinciozitate în cercetarea facuta privind tehnicile de functionare si beneficiile oferite proprietarilor si clientilor. Astfel, cartea este împânzita de calcule si ponturi explicite oferite de povestitor cititorului misterios caruia i se adreseaza. Si noi, alaturi de el, aflam cum merg treburile în agentie, care sunt sansele de câstig ale unui jucator obisnuit, cum sunt ele anticipate si manevrate de casa (care, suntem avertizati de câteva ori, „câstiga întotdeauna“ – adevar cunoscut de spectatorii filmelor cu gangsteri) si, mai ales, ce importanta are un asemenea sport pentru practicant: „Vezi tu, participarea unui parior e întotdeauna activa. Noi nu stam ca strutu’, suntem acolo. La fel cum calugarii din vârful muntilor se roaga pentru bunul rotit al planetei“ (p. 31). Vrând parca sa demonstreze ca si-a facut temele si ca, mai mult, a citit si bibliografia suplimentara, Ardelean face comparatii pertinente stilistic între o agentie de pariuri si un cazinou si ofera detalii, inserate subtil în poveste, despre forme alternative de jocuri: curse de câini, slot-machines, pariatul pe internet.
Viciul: job part-time
Toate acestea, sunt tips-uri pentru jucatorul obisnuit; oferite de unul devenit profesionist. Protagonistul-narator este un client fidel al agentiei de pariuri sportive din apropierea blocului sau. Acolo îl întâlneste pe Curcubete, un mosulet, la rândul lui jucator. Coincidenta face ca tânarul sa fie de fata când batrânul pariaza într-un meci. Curiozitatea îl determina sa-i faca o vizita, banuind ca biletele lui nu vor fi câstigatoare, si-l va gasi spânzurat în camara. Apoi, norocul îi va scoate în cale un teanc de foi, pe care pensionarul calculase cotele unor pariuri pe care urma sa le faca lunile urmatoare si, din instinct, sustrage hârtiile, urmând sa devina ucenicul lui post-term. Dupa alte tergiversari, autorul intra propriu-zis în actiune. Folosind calculele si cotele prescrise de Curcubete, tânarul începe o campanie de pariuri, pe care le va câstiga, spre uimirea „colegilor“ de agentie si interesul interlopilor.
Daca în pariuri norocul nu are decât un mic procent, în dragoste el pare sa-i surâda, reusind sa o cucereasca pe Ilinca, o colega de la scoala unde lucra, o femeie ce se remarca mai putin prin spiritualitate, cât prin lungimea picioarelor. Cu o reteta pentru câstiguri si cu o iubita care nu-i condamna viciul devenit job principal, tânarul profesor arde câteva etape în evolutia sociala, ajungând chiar partener de afaceri („tipster“, în limbaj de specialitate) cu Sandu, principalul mafiot al orasului (aici sunt vizibile ecouri slabe din „Milionari de week-end“, filmul din 2004 al lui Catalin Saizescu).
De acum lucrurile iau amploare, actiunea se dinamizeaza, atingând rapid unul dintre climaxurile romanului. Sandu este prins într-o „ambuscada“ a pacanelelor, ajungând sa-si piarda viata, strivit chiar de ceea ce constituia materia prima a afacerilor sale. Episodul în care mafiotul loveste un aparat, iar acesta se razbuna, cazând peste el si acoperindu-l cu monedele jucate de pasionati, ar fi putut fi de efect (ironia povestitorului este clar marcata), daca nu ar fi folosit în tuse groase imaginile din filmele hollywoodiene, când aparatele se defecteaza, ajung sa afiseze „patru portocale pe orizontala si înca patru pe verticala“ (p. 93) si regurgiteaza banii încasati. Scena le este familiara cititorilor prozei americane, sfârsitul lui Sandu fiind replica updatata a mortii investitorului îngropat sub tonele de grâu din „Caracatita“ lui Frank Norris.
Daca romanul s-ar fi oprit aici, cu câteva cosmetizari si comasari, ar fi putut fi o nuvela cotata binisor. Dar povestea continua, Cristian Ardelean desfasurând o întreaga serie de locuri comune si elemente senzationale previzibile. Urmeaza o excursie pe nepusa masa în Martinica (o „hot chick with low self-esteem“ ca Ilinca merita ce-i mai bun), un pariu cu o miza uriasa, un scandal, o rapire, un santaj si inevitabilul „ramas cu ochii în soare“. Partea a doua e romanului este mai concentrata în actiune si suspans, dar miza epica este destul de modesta, finalul – rezervat unei scrisori si unui început de depresie – mergând în aceeasi directie a deja-spusului, deja-cititului. Poate doar epilogul mai salveaza situatia, câteva pagini în care povestea este asezata într-un tablou mai mare, unde se dezvaluie tiparul dupa care realitatea pare sa functioneze si se poate deduce identitatea destinatarului caruia naratorul i se adreseaza.
Pe ele le avem, cu ele defilam
Daca la nivelul plot-ului Cristian Ardelean nu impresioneaza (desi, cum am spus, subiectul si punctul de pornire ar fi avut potential), nici în ceea ce priveste personajele nu dovedeste o mai mare abilitate. Numarul lor e relativ mic (constrângerile spatiale îl justifica), dar niciunul nu scapa de tentatia schematismului si a tipizarii. Naratorul este un profesoras de franceza, care, pentru a i se sublinia conditia la limita subzistentei si a se pune în evidenta avântul economic de mai târziu, a terminat Literele (la fel de bine ar fi putut absolvi Istoria, de exemplu, si poate autorul ar fi iesit din seria romanelor-cu-profesori-de-româna). Convins ca principiile deprinse în facultate („ca tinerele vlastare aspira spre o lume mai buna, spre o cariera, spre un set de idealuri“, p. 102) sunt imposibil de aplicat la fata locului (aici ironia auctoriala este bine plasata), îsi rotunjeste veniturile cu pariurile tinute sub control si nu refuza sansa unei pricopsiri consistente.
Curcubete este personajul-absent al romanului, dar al carui spectru bântuie cartea pâna la ultima pagina. Ilinca, iubita fara stima de sine, are doar un rol decorativ, ajutând la constructia conflictului erotic, ce trebuie sa apara în oricare roman ce se respecta; tentativa de a-i oferi un statut simbolic prin nume (Ilinca – varianta feminina a lui Ilie, Curcubete Ilie) nu e prea reusita, neavând o implicare remarcabila. Obisnuitii agentiei sunt si ei bine plasati în tipare: Nicki, tipul fioros, dar de încredere, consumator fidel de steroizi, Marieta – inodora si incolora supraponderala si Litus – lesbiana versata (corectitudinea politica este, de asemenea, la ea acasa). Iar Sandu – un mafiot, ca orice mafiot.
De profund nu stiu,
aforistic sigur
Pe coperta a patra, apare citat François Bréda, care sustine debutul lui Cristian Ardelean. Destul de neclar daca referirea este la roman sau la autorul însusi, literatul hunedorean puncteaza : „profund si aforistic“. Daca pentru primul, epitet cele de mai sus aduc un raspuns, în ceea ce priveste caracterul aforistic al cartii, lucrurile stau întocmai. Numai ca, desi data ca o calitate, postura meditativa si sfatoasa îi face un deserviciu naratorului. Un astfel de stil s-ar putea salva prin ironie, dar putine sunt vorbele de duh marcate astfel (cea mai penetranta fiind „Omul scârbeste locul“), povestitorul luându-si în serios strategia. Daca esti suficient de atent, din „Agentia“ poti afla lucruri pretioase: „Te lupti cu cifrele abia dupa ce te-ai luat la trânta cu tine“ (p. 84). Într-o survolare a intimitatii eroului sau, prin gura acestuia, Cristian Ardelean anunta: „Degeaba traiesc ca-n paradis pe o insula pustie, într-o reeditare a Edenului. Daca nu exista un al treilea care sa aplaude succesul si norocul incredibil al naufragiatului, nimic nu are sens“ (p. 107). Totul iese de sub control când Ilinca devine „Femeia“, „Spiritul Lumii“ (p. 19).
Momentele aforistice sunt secundate si de o serie de aluzii, pe care naratorul le arunca la întâmplare, dar care, au rolul mai degraba de a anunta un povestitor cultivat, complice cu cititorii cu pretentii. Doar ca, (fie si) pentru un absolvent de Litere, trimiterile sunt umile, depasind cu greu programa pentru bacalaureat. Începe în forta, cu un „nea Curcubete se sacrificase ca Ana lui Manole, pentru a cladi edificiul semet al certitudinii“ (p. 30), ajunge la un caragialian „mafiot de scoala noua“ si trece si spre cinematograful clasic: „Simteam începutul unei frumoase prietenii“. Bonus, avem si o proba de virtuozitate morfologica: „Dar nu pe tine sau pe mine a omorât. Pe el-îl-l“ (p. 83). Misterioasa ramâne o concluzie a acestor episoade, careia nu-i dau de capat. Fie e cea mai buna dovada de subtilitatea si autoironie a romanului (desi contextul melodramatic nu o sustine prin niciun alt indiciu), fie e o înselatoare constructie cliseizata. Cert este ca, „Fara Ilinca, viata e pustiu“ (p. 172).
Cu un subiect prolific si adus la zi si cu resurse narative vizibile, Cristian Ardelean scrie un roman plat, care cu greu îsi va face loc printre preferintele cititorilor, chiar daca se bucura de girul editurii care l-a debutat. Cu ceva mai multa aplicare analitica si cu o mai mare siguranta a mâinii, în baza marturiei de pe coperta a treia, ar fi putut fi o autofictiune credibila, investigând un teren putin umblat. Dar, cum epicul e încropit din numeroase imagini-standard, cum stilul variaza între detasarea unui versat al pariurilor sportive si întelepciunea de colt de berarie a unui intelectual ratacit, nota de pe coperta devine doar un instrument de marketing, apelând la slabiciunile voyeuristice ale cititorului. „Agentia“ dovedeste ca, spre deosebire de masa din sufrageria urmuzianului Stamate, pentru un roman, calculele, probabilitatile si specularea unui model la moda nu sunt suficiente.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper