Câini şi oameni

Un articol de DAN BERINDEI

A avut loc o teribila nenorocire: o haita de câini a ucis un baietel de patru ani. Evident, vinovatul trebuie sa fie totdeauna altcineva, si în cazul dat, doar haita. N-am înregistrat informatii mai temeinice referitoare la locul unde s-a petrecut drama si la responsabilitatile legate de detinatorii câinilor. De asemenea, ne putem pune întrebarea: cum a ajuns baietelul între câini? Cine îl avea în grija si cum s-a comportat? În situatia data, nesupravegheat, daca nu se întâmpla nenorocirea cu haita, îl putea lovi o masina sau un tramvai, putea fi victima agresiunii cuiva sau putea chiar sa fie rapit!
O problema eterna
Dar cel mai comod este sa aruncam responsabilitatea pe câini la modul general. Ca si cum, daca s-ar produce un asasinat, s-ar trece la suprimarea vecinilor, a locuitorilor unei strazi, ai unui oras sau ai întregii tari!
Fara îndoiala ca ar fi firesc si necesar ca problema câinilor sa-si capete o rezolvare, dar mai înainte e nevoie sa cautam vinovatii si sa tinem seama de responsabilitatile noastre. Din pacate, este o problema complicata si fara iesire, daca nu se procedeaza cinstit si nu se fac si sacrificiile impuse de un stadiu de civilizatie la care pretindem.
Pentru Bucuresti, vina apartine unei perioade istorice, când o buna parte din oras a fost supusa demolarii si când câinii care pazeau curtile oamenilor au fost lasati în voia sortii pe strazi. Din pacate, putini dintre detinatorii lor s-au îngrijit sa le gaseasca un rost pe lume, fapt care ar fi fost firesc, civilizat si omenesc. Si astfel, cei considerati cei mai buni prieteni ai omului, animalele care cele dintâi i s-au supus si l-au divinizat, au fost aruncate într-o alta lume.
Singur, fara stapân si fara familia sa, fara casa si teritoriul încredintate spre paza, câinele a cautat mijloacele supravietuirii, vagabondând, fiind alungat din loc în loc, cautându-si hrana prin gunoaie si apa în baltoace rezultate din ploaie. Unii, cu mai multa sansa, au fost adoptati de oameni cu inima si cu spatii adecvate, dar mai greu de cei care, în noile conditii de vietuire, nu-i mai puteau primi în apartamentele lor. Unii câini se bucura de ajutorul locatarilor unei strazi sau ai unui bloc, care nu-i pot primi în locuintele lor, dar care le mai dau de mâncare. Altii, respinsi si lipsiti de noroc, s-au întors la începuturile lor si la organizarea primitiva a existentei lor, la haita. Evident, acestia au reintrat si în comportamentul ancestral al câinilor de haita. A aparut o situatie anormala, care s-a perpetuat, câinii înmultindu-se si problema nerezolvata pe parcurs capatând accente din ce în ce mai grave.
Pentru noile generatii, câinii sunt uneori niste fiare primejdioase, ceea ce este profund nedrept, plecând de la atasamentul câinilor fata de om, caci agresivitatea le-a fost indusa de catre om, mergându-se pâna la organizarea de înfruntari salbatice. Fiecare câine are tendinta de a se supune, cu nemarginit devotament, unui stapân si e evidenta nespusa bucurie a unui „maidanez“ abandonat când i se adreseaza un cuvânt bun! Înainte, fiecare pastra în amintire câinii copilariei, vigilenti paznici ai avutului familiei si tovarasi de joaca; astazi, în viata cotidiana – mai ales în cea urbana – copii s-au separat de câini si, din pacate, au fost si educati în acest sens. Câinii însa poarta mai departe în fiinta lor ancestralul atasament si o adevarata devotiune fata de stapâni. Oamenii sunt cei care i-au abandonat, dupa zeci de mii de ani de convietuire si de sprijin reciproc, lasându-i în voia soartei.
Solutiile civilizate
Prin masuri constante si responsabile s-ar fi putut – si se poate înca! – realiza treptata remediere civilizata a situatiei, dar au intervenit jocurile de interese, precum si lipsa de inima a multora si necinstea oamenilor care aveau datoria sa rezolve problema, inclusiv, din pacate, a unor asociatii de protectie a animalelor ori chiar a unor salariati municipali care au proclamat ca obiectiv rezolvarea problemei în folosul si al oamenilor, si al câinilor. Dar vorbele n-au fost urmate de fapte decât în mod cu totul limitat. Nu s-a tinut o evidenta clara a banilor scursi pentru hranirea animalelor preluate în diferitele adaposturi, si nu se stie daca banii alocati au fost folositi, integral si onest, pentru sterilizarea lor si chiar pentru eutanasierea celor care, prin starea sanatatii, impuneau acest lucru.
Am avut toata viata câini si am avut grija de ei, dar când ma uit la cifrele care sunt vehiculate privind costurile întretinerii celor din adaposturi ramân mut de uimire, mai ales când se vede halul de slabiciune în care au ajuns majoritatea animalelor! Este limpede, în acele cazuri, ca banii se pierd pe parcurs în diverse buzunare. Necuvântatoarele carora initial le-au fost destinate sumele „pierdute pe parcurs“ n-au glas sa se plânga si mai ales sa „denunte“ jafurile carora le sunt victime – ele si noi, cetatenii contribuitori!
O solutie dreapta, umana a problemei ar fi organizarea deplin responsabila si onest controlata a masurilor deja cunoscute: a operatiilor de sterilizare si de adapostire. În acelasi timp, tinând seama de situatia obiectiva, de imposibilitatea preluarii totdeauna în propriile locuinte „de bloc“ a animalelor în cauza, ar trebui îngaduita detinerea responsabila a câinilor si de catre mici colectivitati (de exemplu, cei aciuati pe lânga blocuri, neagresivi). Oricum, deplângând cu durere nenorocirea de felul celei care a avut loc, dar sa nu o folosim ca pretext pentru o actiune de exterminare, evident si ea prilej de „buna afacere“ pentru multe buzunare.
Sa nu uitam ceea ce au însemnat aceste animale de când exista umanitatea si ce sprijin au avut în ei, timp de milenii, oamenii, cei care treptat au cucerit lumea si au supus si, din pacate, deseori au si exterminat celelalte vietuitoare. Este si o chestiune de morala si de responsabilitate fata de ansamblul regnului animal aflat într-un proces de treptata si progresiva disparitie. Sa nu uitam ca-i apartinem acestuia si noi, oamenii!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper