Un ministru perfect

De ce? Pentru ca în momentul în care un las din multime  a aruncat în el cu banane si pe urma, dupa o asemenea glorioasa atitudine politica a rupt-o la fuga, ministrul a spus calm: „Ce pacat ca se risipeste mâncarea“. Îi dau acest exemplu copilei vecinei mele de apartament. Pe care maica-sa a trimis-o la mine, sa-i explic eu ce înseamna criza.
Dimitroula are 10 ani. Aude la scoala de criza. Aude în familie de criza. Aude la televizor de criza. Aude pe strada de criza. Vrea sa stie ce înseamna acest cuvânt. De ce, adica, Grecia e într-o asemenea situatie. De ce e lumea într-o asemenea situatie. Si maica-sa, ca sa scape de ea, o trimite la mine.
Dimitroula, îi spun, suntem în criza fiindca unii oameni au furat si acum nu vor sa dea înapoi ce-au furat. Daca cei care au comis furturile ar da banii înapoi, n-am sti ce-i criza. Dar ei nu vor sa dea banii înapoi. Se încapatâneaza sa-i tina pentru ei, desi e limpede ca nu ar putea sa-i cheltuiasca în scop propriu nici daca ar avea zece vieti. Dar ei prefera sa declanseze un razboi mondial, decât sa dea banii înapoi. Ei ne vor omorî pe toti, ca sa ramâna cu banii.
Si pentru ca povestea este de-abia începuta, iata-ma în postura de a-i explica Dimitroulei cine sunt „ei“. Din aproape în aproape, ajungem la banci, la guverne si la ministri, fiindca n-avem ce face. Mai ales ca Dimitroula are exemple proaspete: desi postul national de televiziune al Greciei s-a închis „din cauza crizei“, aseara ea a vazut pe un canal privat un eveniment cultural colosal: în amfiteatrul Irodio, vechi de câteva mii de ani, s-a deschis la Atena Congresul Mondial de Filosofie. A vazut deci 7 mii de oameni asezati pe bancile de piatra. Oameni veniti de pe tot globul, ca niciodata, parca, la asemenea manifestare internationala abundând cei din China, din Rusia, din Africa, din America Latina. Oameni care – îi explic Dimitroulei –, înainte de a veni aici au studiat ani de zile istoria Greciei si filosofia ei, i-au învatat pe Platon, pe Socrates si pe Aristotel. Si acum, probabil îi predau pe acolo, prin acele colturi de lume de unde au venit, tineri si batrâni, în costume  („nemtesti“  ar fi spus tata, adica clasice) cei batrâni, si în izmene informale trei sferturi cei tineri, cu parul strâns în zeci de codite africanii, în sariuri indienii, si cu turbane în cap iranienii. Oameni de pe tot globul, care au invadat Plaka noastra, pe urmele Scolii Peripatetice. Urme pe care vor sa le prinda pe cele mai sofisticate aparate de fotografiat, pe laptop-uri, în imagini youtube si asa mai departe, capitol la care Dimitroula e mai tare ca mine. Si, a observat ea, copila, urmarind emisiunea la televizor, ca atunci când a aparut Ministrul Culturii si a vorbit despre rolul guvernului în organizarea acestui congres, oamenii i-au cerut sa se dea jos de pe podium.
Uite asa deci, am ajuns la rolul ministrilor în perioade de criza. Si uite asa am apucat sa-i povestesc Dimitroulei de ce as putea-o considera pe Cecile Kyenge, ministrul Integrarii din Italia, un ministru perfect, doar pentru o singura replica, cea în care îi parea rau ca cineva risipeste mâncarea.
Dimitroula are un frate medic. Si cine a trait alaturi de un student la medicina din ultimele generatii, panica aproape inumanã din perioada examenelor, stresul si noptile nedormite pentru a acumula un material de studiu, care, datorita amplificarii si diversificarii informatiei aproape ca nu mai poate fi cuprins, cine a trait de aproape, deci, aceasta experienta ucigatoare, stie ce înseamna în ziua de astazi un medic. Asa ca pasesc pe un teren cunoscut când îi spun copilei ca doamna Cecile a venit din Maroc în Italia ca sa studieze medicina. Si acum functioneaza ca medic oftalmolog în orasul Modena. Cineva, care i-a luat apararea dupa unul dintre incidentele la care a fost ea supusa numai pentru ca e din Maroc, numai pentru ca e om de culoare, a spus bine ca, oftalmolog fiind, doamna doctor are capacitatea sa vada departe. Si tocmai de o asemenea persoana e nevoie ca ministru al Integrarii, într-o tara europeana din zilele noastre. Când nu se arunca cu nimic în hoti, în dealer-ii de droguri, în fabricantii de armament, dar se arunca în cineva pentru ca e medic si e om de culoare.
„Seamana cu un urangutan“ a declarat public despre chipul de femeie cumsecade al doamnei Cecile un vicepresedinte al Senatului. Dupa care, sub puterea învinuirii publice si-a cerut scuze. Scuze, adica de ce? Ce a retras dânsul prin scuze? Ce tot retragem cerându-ne scuze pentru secolele de colonialism, pentru Holocaust, pentru doua Razboaie Mondiale? Ce-o mai fi si cu aceste „scuze!“ la tot pasul, care consideram noi ca ne fac imaculati?
Trist este faptul ca Italia, care a umplut lumea de emigranti, a ajuns pe teritoriul ei sa-i faca pe altii urangutani, sa arunce în ei pe podiumuri când îsi exercita functia de ministri, sa proclame identitatea italiana sacra. Ei, care au napadit Statele Unite, Australia, Noua Zeelanda, Europa de nord. Unde eu, personal, i-am cunoscut si am lucrat aproape de ei înainte de a-i întâlni la ei acasa. Ce oameni cumsecade emigrantii italieni! Ce prieteni desavârsiti, ce persoane la care gaseai totdeauna o vorba de încurajare! Cine s-ar fi putut gândi vreodata ca în patria lor poate fi jignit cineva fiindca e de alta culoare, când în cartierele de emigranti noi traiam claie peste grãmada, pe-un palier de bloc câteva continente?
Este adevarat ca asta se întâmpla cu generatia care parasise Italia în jurul anilor ’70. Crescuse, se formase în emigratie. Avea mintea deschisa, cunoscatoare. Acum, citim printre declaratiile partidului de extrema dreapta comentarii sportive în care apar idei de tipul: „francezii au pierdut campionatul olimpic fiindca echipa lor este formata din negri, din musulmani si din comunisti“. Anno Domini 2013!
La fel de adevarat este însa ca apare si reactia salvatoare, si la ea as vrea s-o învat pe Dimitroula vecinei sa ciuleasca urechea. Fapt pentru care îl citez în acest sens pe domnul Giancarlo Mazzuca, directorul ziarului „Il Giorno“. Care, comentând ultimul atac împotriva doamnei Cecilia Kyenge, declara ca se poate, în asemenea cazuri, constata pur si simplu pâna la ce nivel poate coborî prostia omeneasca.
Cam asta despre criza, Dimitroula draga.  Ne-au furat unii banii. Si ca sa acceptam,  ne-au furat mintile.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper