Un festival pentru toate gusturile

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

 

În centrul Parcului Zavoi din Râmnicu Vâlcea, de la distanta mare, se zareste, aproape de piscina, un fel de chiosc. Mai apoi, de la o distanta rezonabila, chioscul se transforma într-un fel de castel cochet de poveste, pentru ca, de la zero metri distanta, nu mica sa-i fie mirarea vizitatorului când intra si se trezeste direct într-un teatru. O sala intima, de lemn, cu numai optzeci de locuri, cu aer de bijuterie veche bine pastrata, dar totodata copilaresc, si prietenos. Un paradox, dar unul care transmite multa-multa caldura. Nasurile privitorilor sunt aproape lipite de scena, iar vraja, ca sa nu zic iluzia teatrului, se simte ca la ea acasa. Dintre zecile de sali de teatru prin care mi s-au perindat oasele, aceasta se detaseaza cu strasnicie: de lemn, dar totusi dotata modern, cu toate echipamentele tehnice necesare. Este lacasul Teatrului Ariel. Drept e ca acesta îsi prezinta productiile si pe o alta scena, mai mare, cea a Cinematografului Ostroveni, dar micuta sala din Zavoi, cu aerul ei de doamna cocheta descinsa din vechime, dar totodata sagalnica nevoie mare, ramâne întiparita în mintea oricui. <br></br>În Râmnicu Vâlcea, zice-se, Anton Pann a cântat pentru prima data imnul nostru national. Chiar în Parcul Zavoi! E adevarat ca si Brasovul manifesta ceva pretentii în lupta pentru aceasta întâietate, dar, oricum ar fi stat lucrurile, e un bun prilej pentru ca Râmnicu Vâlcea sa organizeze câteva zile de sarbatoare pentru comunitate în jurul lui 29 iulie, Ziua Imnului National. Iar comunitatea, una care îti ia ochii, cu oameni proaspeti si eleganti, se bucura de la mic la mare. Era firesc ca farmecul sa se datoreze în primul rând celei mai vii dintre arte, teatrul, iar de ea sa fie responsabila chiar Teatrul Ariel, în vârsta de cincisprezece ani – vârsta unui adolescent respectabil –, care de trei editii organizeaza Ariel Inter Fest. Si nu oricum, ci în întruchiparea unui festival de zece zile, cu spectacole românesti si straine, cu workshop-uri serioase, conduse cu mâna sigura de oameni cu talent si experienta (ca sa nu-l amintesc decât pe Silviu Purcarete) si cu câte o mostra din toate evenimentele conexe unei manifestari de asemenea întindere. Nu întinderea este neaparat importanta, ci faptul ca, fiind un teatru al comunitatii, Ariel încearca sa raspunda, atât prin spectacolele din propriul repertoriu, cât si prin festivalul organizat, celor mai diferite gusturi ale publicului: de la elitistii care vin la teatru ca sa se încânte iar apoi sa reflecteze serios la cele vazute (prin spectacole ca „Asteptând cu nerabdare“/“Crave“ de Sarah Kane, în regia lui Scott Johnson, productie invitata din Scotia, „Pescarusul“ de la Teatrul „Bulandra“, în regia Antoanetei Cojocaru sau „Noaptea trece chiar si prin piatra“ de Leonid Andreev, productie a teatrului gazda în regia lui Horatiu Mihaiu), la zglobiii atrasi de seri usurele si relaxante (ca la „Interpretul“, Teatrul Mic, în regia lui Radu Gheorghe); de la cei ce râd inteligent la spectacolele care combina agreabilul cu reflectia proaspata asupra teatrului („Noi 4“ de Lia Bugnar sau „Conu’ Leonida fata cu Reactiunea“, în regia lui Silviu Purcarete) la cei mai proaspeti spectatori, care vor sa se instruiasca (ca la „Marea poveste a teatrului“, Teatro Catalyst Florenta) – o dimensiune de elogiat atât în repertoriul teatrului, cât si în selectia festivalului –, sau sa se încânte de vrajile magicienilor si de farmecul marionetelor (ca la „Clovnii povestesc“, Teatro S’Arza Sardinia sau „Puisorul Cu-cu-lita“, Teatrul Municipal Guguta, Republica Moldova).

Dar mai multe detalii vom afla de la Doina Migleczi, directoarea Teatrului Ariel si a Festivalului Ariel Inter Fest.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper