Reforma Sfântului Scaun şi noua stangă europeană

Un articol de IONUT VULPESCU

Papa Francisc îsi continua programul reformator si îi ia prin surprindere pe cei care n-au înteles mecanismul complex, divin si uman în acelasi timp, prin care fostul cardinal iezuit a ajuns Suveran Pontif. Gesturile spectaculoase pe care le-a facut Sfântul Parinte la instalarea pe tronul Sfântului Petru n-au fost simple gesturi de imagine, trucuri de PR prin care sa fie îmbunatatita imaginea sifonata a Bisericii Catolice, ci componentele unui program de reforma amplu si bine gândit, menit sa recupereze prestigiul Vaticanului si sa puna din nou Biserica în pozitia de a raspunde substantial provocarilor lumii contemporane.
De pilda, raspunsul Sfântului Parinte la scandalurile sexuale care au zguduit Biserica Catolica a fost ferm si fara echivoc: o înasprire considerabila a pedepselor pentru prelatii sau ierarhii dedati placerilor echivoce. Fireste ca niciodata Codul Penal nu va aduce o regenerare morala, însa, în timp, este cert ca va impune o linie de conduita noua, în primul rând în sânul ierarhiei. Înca si mai importanta este modalitatea prin care Suveranul Pontif a raspuns acestor scandaluri: nu ascunzând gunoiul sub pres, sub pretextul ca Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci îndreptarea lui. Papa Francisc a abordat frontal scandalul, recunoscând existenta cazurilor de molestare sexuala a minorilor si chiar a practicilor complet necrestinesti în sânul Bisericii Catolice, dar aplicând în acelasi timp masuri ferme, clare, de combatere a acestor abateri flagrante de la morala crestina.
La fel si în cazul asa-zisei „mafii homosexuale“ de la Vatican. Sfântul Parinte nu a învaluit problema în parabole, spre a o ascunde de ochii cercetatori ai presei si ai publicului, ci a recunoscut existenta unor cercuri de presiune legate de mediile homosexuale si, fara sa porneasca o cruciada împotriva homosexualitatii, a spus ca problema trebuie rezolvata tot în spiritul moralei crestine. Care nu da voie nimanui sa persecute pe cineva pentru gusturile sale particulare, dar nici nu poate face compromis cu pacatul. Biserica nu poate respinge pe nimeni care vine sa i se închine lui Dumnezeu (si nici nu o face), însa homosexualitatea nu este considerata nici de catolici, nici de ortodocsi un pacat venial, ci un pacat incompatibil cu practicarea preotiei. Întelegerea pentru diversitatea umana si chiar pentru neputintele fiintei umane nu poate merge, în Biserica, pâna la desfiintarea moralei crestine.
În sfârsit, as atrage atentia asupra vizitelor pe care Papa Francisc le-a facut în Lumea a Treia, cea mai recenta fiind cea, mult mediatizata, din Brazilia. Cineva superficial ar putea acuza ceea ce juristul român din Franta Paul Dimitriu (trecut la catolicism) numea tiermondizarea Bisericii Catolice. Alt observator superficial ar putea interpreta aceste vizite în cheie politica: America Latina este, acum, „bazinul electoral“ cel mai puternic al catolicismului. Însa, de fapt, semnificatia lor este cu totul alta.
Brazilia nu a fost aleasa doar pentru ca este cea mai mare tara a Americii Latine si nici pentru ca este si tara cu cea mai puternica rata de crestere economica (a intrat, de altfel, alaturi de China si India, în rândul marilor tari „emergente“). Ci pentru ca este un eminent exemplu de stat în care este mare nevoie de interventia Bisericii si de societate moderna în care Biserica poate si trebuie sa joace un rol fundamental.
Brazilia este, într-adevar, una dintre primele zece economii mondiale si are un ritm anual de crestere economica superior, probabil, celui al Chinei. Marile concerne braziliene, ca Petrobras, au ajuns jucatori-cheie pe piata mondiala a produselor strategice, iar cafeaua nu mai este de mult produsul principal de export, desi Brazilia ramâne de departe cel mai mare producator mondial. Industrializarea Braziliei este o realitate, ca si aparitia acestei tari pe piete cu înalt continut tehnologic: aeronautica, automobilele, armamentul.
Însa, în acelasi timp, Brazilia ramâne un stat în care saracia si favelele se întâlnesc la tot pasul si în care marea majoritate a populatie traieste într-o stare de relativa pauperitate. Deriva culturala si morala este enorma, iar cei care vad Brazilia ca pe un stat eminamente catolic s-ar putea sa aiba surpriza sa constate ca, desi catolicismul (împletit, ca peste tot în America Latina, cu multe superstitii amerindiene) ramâne confesiunea majoritara, Brazilia este un mozaic de religii si secte, acestea din urma cunoscând o dezvoltare galopanta. Promiscuitatea sociala, numarul imens de copii nascuti în afara casatoriei, adulterul si incestul merg mâna în mâna cu drogurile si saracia endemica, rezultatul fiind o violenta sociala pe care noi, în Europa, nu o putem masura cu unitatile de masura cu care suntem obisnuiti. Rapirile, executiile, razbunarea cu mâna armata, crima sunt la ordinea zilei, mai mult decât în oricare alta tara din America de Sud. Nu e de mirare ca peisajul este propice proliferarii tuturor soiurilor de pseudo-religii si secte, vrajitoriei si obscurantismului.
Papa Francisc nu si-a ales, asadar, o destinatie sarbatoreasca, în care sa fie întâmpinat de o tara catolica încolonata solemn, ci un teritoriu în care Biserica are foarte mult de munca pentru a reda oamenilor speranta, pentru a le reda demnitatea si încrederea în ei însisi si pentru ca, ajutându-i pe cât se poate în aceasta viata, sa-i poata ajuta sa o câstige si în cealalta. Biserica, asa cum o vede Suveranul Pontif, nu mai este triumfatoare pe Pamânt, ci numai în Ceruri. Aici, pe Pamânt, ea este luptatoare.
Vad în acest model si în acest program de reforma a Bisericii Catolice un îndemn si un subiect de reflectie si pentru social-democratia moderna. Am scris mai demult în aceste pagini ca una dintre primele schimbari majore pe care eu cred ca trebuie sa le opereze social-democratia europeana este renuntarea la atitudinea, stupida si îngusta, anti-clericala. Statul modern este si trebuie sa fie unul laic, iar credinta cetatenilor, o afacere privata. Dar atacarea sau ignorarea Bisericii, a rolului ei social, moral, educational si cultural este o pierdere enorma, care explica în buna masura deriva prin care a trecut social-democratia în ultimii douazeci de ani, când s-a aflat din ce în ce mai rar la putere în tarile importante din Europa.
Acum, Papa Francisc ne ofera si un exemplu la care cred ca noi, social-democratii, trebuie sa reflectam. Pentru ca si noi riscam sa credem ca, adusi la putere aproape peste tot în Europa de lacomia si proasta gestiune a dreptei, suntem învingatori. Când, în realitate, suntem doar luptatori. Iar prima batalie pe care o avem de dat – deci, suntem departe de a o fi câstigat – este cu noi însine, cu balastul tuturor erorilor pe care le-am facut de când existam ca forta politica europeana legitima. Atât cu erorile vechi – de genul anti-clericalismului si chiar al ateismului, de care vorbeam –, cât si cu cele noi, provenite din anii ’80, de când, cum spune Saramago, am început sa imitam dreapta. De când am încetat sa mai consideram coruptia un flagel, trecând-o în rândurile fatalitatilor care, când ne umplu noua personal buzunarele, nu-s chiar asa de condamnabile. De când am acceptat toate dogmele pietii ca unic regulator al vietii economice, fara sa bagam de seama adaosul lui Jospeh Stiglitz la principiul lui Adam Smith: „Mâna invizibila a pietei este invizibila – a spus marele economist contemporan – pentru ca nu exista.“ De când am patronat cele mai scandaloase operatiuni de privatizare, transformând entitati sociale – ca posta sau distributia de energie – în entitati economice ce vizeaza exclusiv profitul. Si, fapt înca si mai grav, transformând monopoluri de stat în monopoluri private, care au privatizat profiturile si au socializat pierderile.
Social-democratia europeana trebuie sa îsi asume toti acesti peste 30 de ani de înstrainare de propriul electorat si de propriile principii, cu atât mai mult cu cât, fiind la putere, se poate întoarce la principiile ei fondatoare printr-o opera de guvernare buna, care sa redea cetatenilor Europei încrederea.
La fel ca Suveranul Pontif, nu trebuie sa ne mai ascundem dupa birocratia antiseptica de la Bruxelles. Recrudescenta saraciei, a marginalizarii sociale, eroziunea masiva a clasei de mijloc, reducerea considerabila a spiritului antreprenorial, deriva morala si culturala, prabusirea sistemelor de învatamânt, sanatate si asistenta sociala sunt o realitate în aproape toate tarile Uniunii Europene, nu numai în cele foste comuniste. Chiar si în mult laudatele tari nordice, de pilda, în care sistemele de sanatate si asistenta sociala functioneaza foarte bine, calitatea învatamântului este slaba, iar flageluri ca drogurile si alcoolismul fac ravagii în rândul tinerilor. E limpede ca nu numai teoriile economice ultra-liberale sunt false, ci însasi teoria „statului slab“ e o prostie. Social-democratia trebuie sa aiba curajul de a-si reafirma convingerea în rolul statului, de arbitru social si economic, dar si de factor de protectie pentru acele paturi sociale care nu mai au nici un alt sprijin.
Asadar, o social-democratie luptatoare, devotata si ceva mai modesta decât în ultimele decenii. Exemplul Papei Francisc, care a renuntat la „papamobil“ si la automobilele de lux, în favoarea unui banal Ford Focus, trebuie sa ne puna si pe noi pe gânduri. Caci conteaza – n-am sa încetez sa repet asta – mai mult sa fii, nu sa ai.

Un comentariu pentru “Reforma Sfântului Scaun şi noua stangă europeană”

  1. august 27, 2013 la 11:13 am

    Domnule Vulpescu,
    Nu o sa judec textul dv. dupa criterii academice caci nu este unul ca atare. Evident toata lumea poate apela la justificarile pe care le vrea si putem face comparatiile pe care le simtim adecvate. Dar nu ma pot abtine sa observ ca textul dv. este unul retoric care imprumuta din autoritatea papei Francis pentru a o translata asupra stangii, lucru care poate da bine la nivel de PR. dar care nu se sustine. Si eu mi-as dori o stanga care sa imprumute modelul Francis decat o stanga militant atee dar deocamdata daca vreti sa va justificati de la Francisc ar trebui sa faceti mai mult decat o alaturare de subiecte. Cu respect,
    Ana Petrache

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper