Realpolitik

Un articol de ALEX GOLDIS

C. Rogozanu, Carte de munca, Cluj-Napoca, Editura Tact,  2013, 292 p.

 

Prin deformatie profesionala, îl stiu pe Costi Rogozanu dinainte de a deveni comentator politic, din perioada când facea cronica de carte la „România literara“. Si, desi îi citeam cu placere textele de critica, mi s-a parut întotdeauna ca e mai degraba calificat pentru contextualizarea literaturii decât pentru discutia punctuala si judecatile de gust. Costi Rogozanu avea un radicalism care distona cu mediul destul de burghez (a se citi: „linistit“, patruns de „calmul valorilor“) al intelectualitatii românesti.
Împreuna cu Luminita Marcu (dar mai talentat), Rogozanu s-a angajat într-un program de demitizare a valorilor literare românesti sacronsancte. Cei doi au meritul de a fi strâmbat primii din nas la productiile mai recente ale unor monstri în viata ai postbelicului românesc – au suparat în special „raderile“ cartilor lui Nicolae Breban –, precum si la textele culturale mainstream ale eseistilor paltiniseni. „Unora nu le place Liiceanu“, titlul unui articol din „Observator cultural“, poate fi considerat micul manifest al unei generatii saturate de metafizic, de gonflarea „vârstei de aur“ a interbelicului si, în general, de stereotipii elitiste cu mare audienta la public. Se vedea, spuneam, înca de atunci interesul lui Rogozanu pentru contextul de receptare a literaturii, pentru continutul ei ideologic si jocurile de putere derivate din el. E si motivul pentru care aceasta reconversie profesionala, de la critic literar la analist politic, n-a surprins deloc.
Fenomenul CriticAtac
E drept, pe de alta parte, ca Rogozanu n-a coborât complet în arena politicii românesti, pierzându-se în faptul ei divers, ci încearca sa construiasca, împreuna cu Vasile Ernu, Ciprian Siulea, Florin Poenaru, Alex Cistelecan, Andrei State si altii – un background ideologic nou, menit sa filtreze realitatea sociala româneasca printr-o viziune de stânga. CriticAtac a devenit, în ultimii ani, o platforma intelectuala tot mai credibila, menita sa demonstreze ca nu toata intelectualitatea românesca e (neo)liberala si – mai ales! – ca trendul general al tinerilor scoliti în Vest (accentuat cu siguranta de criza economica) e mai degraba favorabil gândirii de stânga. Cele mai aplicate si mai consistente dezbateri intelectuale din ultimii ani nu s-au purtat nici în literaratura, nici în film, nici în celelalte arte, ci pe aceasta platforma care, tinându-se la distanta de angajarea propriu-zisa de partea vreunui partid, a dezbatut câteva teme stringente ale societatii de azi. Îmi amintesc rapid dezbaterile inteligente, în episoade lungi, despre codul muncii, despre recentele proteste de la noi si de aiurea, despre drepturile minoritatilor, despre mostenirea culturii comuniste la moartea lui Paunescu, despre Noul Val Cinematografic românesc si atâtea altele. Ceea ce CriticAtac reuneste, însa, dincolo de tematici si de stilistica fiecarui autor, e perspectiva teoretica: încercarea de generalizare si de clarificare filozofica a problemelor stângii de azi. Nu stiu daca e surprinzator sau normal ca o orientare ideologica marginalizata politic – cred ca putem fi de acord toti ca PSD-ul numai politici de stânga nu face – sa-si dezbata cel mai nuantat problemele de doctrina. Când ati asistat ultima oara, la noi, la o dezbatere intelectuala (cu delimitari de pozitii si cu initiative conceptuale) în interiorul dreptei?
E adevarat, pe de alta parte, ca uneori acest avânt teoretic de pe CriticAtac aluneca în manierism si participantii la discutie par ca se angajeaza într-un concurs cu premii de radicalism. Cu cât vor renunta la mania de a fi numaidecât mai radicali în doctrina decât partenerul de idei (lasând impresia ca stângismul e un joc teribilist, cu reguli solipsiste), cu atât comentatorii de pe CriticAtac vor fi mai capabili sa creeze teme de dezbatere de care opinia publica de la noi are atâta nevoie.
Analiza profi & insertii gonzo
Pacat de care nu poate fi acuzat nicicum Costi Rogozanu, care nu-si pierde vremea clocind subtilitati speculative – însa nici nu ocoleste problemele de doctrina. Viteza de reactie, transanta tonului, dar si preocuparea pentru capacitatea de adaptare a ideii la situatia concreta au facut din Rogozanu, în ultimii ani, interfata perfecta dintre teoreticienii CriticAtac si anecdotica social-politica de la noi. Fapt mai vizibil prin gruparea textelor în „Carte de munca“, atunci când e sa adânceasca problema din unghi teoretic, Rogozanu le cedeaza microfonul lui Florin Poenaru, Andrei State, Alex Cistelecan s.a.m.d. N-as zice, cu toate astea, ca Rogozanu vine cu un discurs second-hand, pentru ca, în conditiile în care disocierile conceptuale despre care vorbesc primii se afla de multe ori doar în carti, problema de a le asimila si a le aplica spatiului românesc ramâne – deocamdata – o chestiune de mobilitate a inteligentei si chiar de originalitate.
„Carte de munca“ e, din acest punct de vedere, un fel de radiografie a societatii românesti din ultimii doi-trei ani, reconstituita din unghiul optiunilor de stânga. Temele mai generale sunt fixate de cele câteva capitole sub care îsi plaseaza textele: „Est/Vest“, „NetWork“, „Burghezie“, „Agitpop“, „Saracie“, „Anticoruptie“, „Revolte“. De remarcat imediat ca Rogozanu dispretuieste doctrinele hard, de respectat ad litteram, în egala masura cu coborârea în cazurile particulare ale politicii românesti. De aceea, nu veti regasi în textele lui adeziuni deschise la cutare program de origine (neo)marxista, desi filtrul ideologic din care priveste lucrurile e complet asumat. Si nu din lasitate sau din frica de a fi înjurat drept „comunist“, ci pentru ca temele sociale de azi i se par mai stringente. Îl preocupa constant pe Costi Rogozanu, pâna la obsesie, urmatoarele probleme:
Modalitatile de stopare sau macar de înfrânare a ideologiei neoliberalismului, care si-a facut din minimizarea statului si din privatizare un adevarat fetis (aici intra întreaga ideologie basesciana, sustinuta sau augmentata de „coloneii“ BNR (despre al caror discurs Costi scrie pagini usturatoare si exacte).
Posibilitatea crearii unei aliante între proletar si corporatist, care n-are înca niciun fel de constiinta de clasa (si nici vointa de a-si crea mecanisme care sa-l reprezinte). Am constatat si eu de atâtea ori ca, la noi, patronul e privit, nitel mistic, mai degraba ca un binefacator decât ca un beneficiar de profit.
Pasivitatea, neangajarea ideologica, ba chiar scârba fata de politica e, din nou, cruciala pentru societatea de azi. De la corporatisti pâna la proletari sau intelectuali, toti sufera, crede Costi Rogozanu, de un deficit de constiinta ideologica ce-i face sa devina cea mai usoara prada pentru jocurile de putere. „Plânsul alegatorului destept si inteligent“, „strâmbatul din nas al artistului în fata politicii“, nevoia de „liniste“ si de „ordine“ a middle-class-ului sunt mereu mitraliate ironic, într-un stil degajat, mereu predispus sa amestece analiza profi cu insertiile gonzo.
Si, poate, chestiunea cea mai grava, care le subsumeaza pe toate celelalte: înlocuirea discutiilor politice si a strategiilor economice concrete cu demagogii de tipul luptei anticomuniste sau cu suirea pe baricadele anticoruptiei. În permanent conflict cu metafizica si cu fantasmele ideologice de orice natura, Rogozanu face alergie la orice discurs propagandistic, preferând sa se concentreze asupra lucrurilor cu adevarat importante si – mai ales – asupra celor fezabile, de transpus imediat în plan social. De aceea, nu-si pierde niciodata vremea cu sloganuri puriste si justitiare, preferând întotdeauna sa comenteze faptele si sa propuna solutii. Multe dintre articolele sale sunt structurate dupa modelul unor liste „how & what to do“.
De altfel, aici e de regasit si principalul atu al fragmentelor adunate în „Carte de munca“. Costi Rogozanu e un excelent cititor al Realpolitik-ului, al strategiilor cât se poate de concrete de actiune pe de harta ideologiei românesti – si nu numai. Nu-l intereseaza persoanele, nici macar Partidele (sunt ciudat de putine nume de oameni politici în panorama lui Rogozanu), ci ideologia din spatele lor si strategiile puse în joc în disputa pentru putere.
Prezenteismul, spontaneitatea, mania de a elimina bla-bla-urile fac din textele lui Costi Rogozanu niste analize percutante ale mentalitatii românesti de ultima ora (pornind, repet, nu de la generalitati, ci de la „cazuri“ si anecdote cotidiene.). Ele se citesc cu placere si fara angoasa pierderii timpului. Cu atât mai mult cu cât, fara mare cheltuiala de metafore, practicata tot mai mult în jurnalismul nostru actual, textele lui Rogozanu sunt impregnate de un stil cât o atitudine. Un amestec de transanta barbateasca si de blazare, ornate cu umor negru si hipstereala teribilista (vezi insertia de referinte si analogii pop) îl recomanda drept cel mai inteligent jurnalist de stânga de la noi, îndeajuns de mobil încât sa nu se teama de „pactul cu publicul“ sau de diluarea miezului tare al doctrinei; capabil, de aceea, în urmatorii ani sa faca agenda ideologica a actualitatii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper