Opinia domnului Iorga (I)

Un articol de Horia Stefan

 

Se poate spune ca România a murit odata cu Nicolae Iorga, pe 27 noiembrie 1940, amândoi pierind rapusi de violenta, aviditatea si mitocania oamenilor. De la disparitia marelui istoric am sentimentul ca ne-am împotmolit invariabil într-o mlastina mereu crescânda a deceptiilor nationale, dar si personale. Faptul ca amintirea lui Nicolae Iorga se rezuma astazi, cu precadere, la tragicul sfârsit al vietii sale nu-mi poate stârni decât un puternic sentiment de zadarnicie. Iorga a pastrat în el toata zestrea istorica a românilor si a concentrat în memoria sa colosala toate framântarile si nazuintele noastre nationale, daruindu-ne poate cea mai elocventa critica si fina observatie asupra feluritelor probleme cu care s-a confruntat România de-a lungul istoriei. Într-un sens mai larg, activitatea lui Iorga poate fi considerata ca fiind cea a unui veritabil anteprofet.
Un titan la loc de cinste în panteonul universalitatii culturale, de Nicolae Iorga ne este astazi mai dor decât oricând. Învataturile sale si criticile aduse contemporanilor ne apar în prezent atât de clare în oglinda vremurilor, încât am fi tentati sa coborâm pâna la primul chiosc pentru a ne cumpara „Universul“ sau „Neamul Românesc“ din care sa culegem pilde din trecut despre prezent. Citind opiniile lui Iorga asupra educatiei tineretului si a lipsei de modestie a multor „ajunsi“, asupra manierei de dezvoltare structurala a oraselor si asupra aplecarii noastre maladive catre distrugerea patrimoniului national, ai senzatia ca marele profesor tocmai a dat drumul la televizor dupa o plimbare trista prin zona Berzei-Buzesti. În acest sens, pentru o prima incursiune în lumea critica a lui Nicolae Iorga, reproduc aici câteva pasaje din discursul tinut în anul 1930, la societatea „Bucurestii Vechi“, pe tema „Cum au fost si cum trebuie sa fie Bucurestii“:
Despre lipsa de modestie a elitelor:
„Nu se poate spune, în genere, cât de rau a facut, în societatea romaneasca, catedra. Cunosc oameni tineri, oameni foarte cum se cade, foarte modesti, pe cari i-am avut une ori elevi si cari, atunci când au ajuns sa se suie la catedra, s’a petrecut în ei o schimbare catastrofala: imediat s’au transformat în genii revolutionare, în descoperitori de noi metode în istoria Românilor si în Istoria universala. M’am întrebat: de unde vine aceasta catastrofala prefacere? Ea nu poate sa vie, de sigur, de la fostii miei elevi, cari sânt oameni inteligenti si cu cultura aleasa. Eu dau toata vina pe catedra. Nu se poate arata în destul câte nenorociri li-a adus catedra. Când simte cineva supt picioare scândura aceasta mai ridicata, imediat îsi iese din fire.“
Despre alterarea patrimoniului national:
„Ce a ramas prin urmare din Vechii Bucuresti? Acesti Vechi Bucuresti existau înca pana la 1850-60. Schimbarea cea mare, de la Vechii Bucuresti la cei Noi, s’a facut numai de la aceasta data, anume în perioada pe care as numi-o: perioada de «iconoclasm». Caci am avut si noi iconoclasm, aceasta sfarâmare a tuturor lucrurilor în legatura cu trecutul nostru. O neîntelegere complecta, o ignoranta crasa, o pretentie obraznica au schimbat cu desavârsire tot caracterul terii. Acum, noi predicam întoarcerea la acest trecut si vom avea de întâmpinat mari greutati, dar la aceasta trebuie sa ne întoarcem, fiindca Vechii Bucuresti sânt o creatiune a natiei noastre, sânt originalitatea noastra, sânt tot ce am fost în stare sa facem. (…) Schimbarea aceasta dateaza, am zis, de la 1850, dar mai ales de la 1860, datorita unor modificari cu totul gresite facute înca de pe vremea lui Voda-Bibescu si Voda-Stirbei. Atunci au început a se strica vechile manastiri ale noastre, atunci s’a creat din nou Bistrita, s’a dat un nou caracter Tismanei, atunci s-a pus catapeteasma gotica înaintea mormântului lui Mihai Viteazul si s-a acoperit cu o formidabila tencuiala, foarte resistenta, frescele de la Dealu. Comisiunea Monumentelor Istorice este în fiecare zi batjocorita. (…)“
Referindu-se la lucrarile de refacere începute la Manastirea Curtea de Arges, Nicolae Iorga ataca decizia autoritatilor de a merge pe sistemul propus de francezul Lecomte de Noüy. Neavând vreo legatura cu trecutul magistral al constructiei lui Manole, metoda arhitectului restaurator francez propunea „procedee barbare pentru scopuri budgetare personale“. De vina pentru astfel de lucruri ar fi, dupa Nicolae Iorga, educatia în strainatate doar de dragul strainatatii:
„Motivul pentru care s-a savârsit aceasta asa de grava greseala, este o educatie în strainatate, fara nicio pregatire prealabila în tara. Aceasta a prapadit si Vechii Bucuresti, cum a prapadit atât de interesantul caracter al terii noastre de la un capat la altul. Multe familii boieresti si chiar negustoresti si-au trimes copiii de mici la Paris. Oamenii acestia au crescut într-o atmosfera revolutionara, anti-religioasa, dusmana trecutului. Au venit ca niste inovatori ridicoli, fara niciun simt pentru desvoltarea treacutului istoric. Eu si astazi sânt împotriva învataturii în strainatate fara foarte multe garantii. (…) Visele cu care se întorc unii de acolo, cari îsi închipuie ca, fiind pusi în contact cu stiinta francesa, sânt altceva decât indigenii. În ce ma priveste, indigen m’am dus, indigen m’am întors, si cât se poate de autohton. Si-mi pare rau ca nu exista la vama terii noastre niste foarfece autohtone, care sa taie partea de nas care a crescut în strainatate si pe care ar trebui s’o trimetem înapoi, unde autohtonul si-a facut studiile, dar unde n-a învatat sa cunoasca masura.“
„Au trait într’un oras cu strazi drepte, cu cladiri înalte, toate de acelasi tip, lipite una de alta, si au venit înapoi într’o tara care are orase de un caracter cu totul deosebit. Între Bucuresti si Brasov, dar mai ales Sibiu sau Sighisoara, este o deosebire esentiala, pe care niciodata n’o vom putea înlatura. Cum este absurd sa ceri Sasului de la Sighisoara sa darâme casele lipite una de alta ca sa faca o gradina sau o livada între ele – el n’ar admite niciodata sa existe o astfel de distanta între casa lui si a vecinului lui –, tot asa este de absurd sa vii aici si sa înlocuiesti prin blocuri de case un oras format din reuniunea mai multor sate.“
Despre pasi înainte mergând înapoi, cu privire la modernizarea urbana:
„Casele acestea deci trebuiesc pastrate cu ceia ce formeaza adevarata lor frumuseta. Distrugatorii gradinilor nu s’au gândit la un lucru: în Apus toate tendintile de înoire a oraselor, de higienizare a oraselor merg catre orasul-gradina. Va veni o vreme când vom cauta si noi sa facem la fel, fiindca noi sântem bucheri tarzielnici; un lucru trebuie sa înceapa în Apus pentru ca sa venim si noi, dupa douazeci de ani, sa-l imitam, cu pretentia de a-l fi descoperit. Douazeci de ani dupa ce se vor întemeia orasele-gradini în Apus vom veni sa refacem gradinile, pe care astazi le-am distrus, ca sa fim la nivelul Apusului.“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper