La ce mai e bun un critic literar?

Un articol de CATALIN STURZA

Ce face ca opinia unui critic literar profesionist sa fie mai valoroasa decât cea a unui cititor obisnuit? se intreaba Nicholas Lezard in „The Guardian“. E o intrebare ce revine, iar si iar, pe buze in ziua de azi si care e deseori insotita de o parere proasta fatã de o meserie care pare, la prima vedere, respectabila. Toata lumea se crede astazi critic – spun scriitorii atunci când nu le convine ceea ce se scrie despre ei. Si, dincolo de frustrarile scriitorilor, e o afirmatie care pare a fi, mai mult decât oricând, adevarata.
Cine mai are nevoie de opinia unui critic profesionist, se intreaba Nicholas Lezard dupa 28 de ani de practicare a meseriei de critic literar, când tot ceea ce trebuie sa faci este sa citesti parerile comentatorilor anonimi de pe Amazon? E o problema care tine, in fapt, de chestiunea autoritatii: atunci când lasi un comentariu sub linia care delimiteaza spatiul pentru comentarii, pe Internet, tot ceea ce comunici este ca nu te afli deasupra acelei linii: o pisica poate sa se uite, foarte bine, la un rege si oricare cititor cu acces la Internet poate spune orice isi doreste, in spatiul pe care il are la dispozitie.
Când ne uitam pe Tripadvisor pentru a hotari daca merita sau nu sa stam la hotelul X si sa mâncam la restaurantul Y, pornim de la premisa ca cei mai multi oameni sunt in stare sa depisteze un pat nefacut si o musca in farfuria de ciorba. Insa acest lucru nu este valabil când vorbim despre reactiile in fata unor întreprinderi artistice. Ceea ce cautam, atunci când citim o cronica de carte, e sa vedem ce crede cineva mai destept decât noi, cu lecturi mai ample si mai solide, in privinta obiectului acelei cronici. Si astfel de oameni nu sunt greu de gasit – ii putem citi in paginile revistelor si suplimentelor literare de calitate.
Una dintre problemele criticii literare, arata Nicholas Lezard, e aceea ca un critic literar trebuie sa reactioneze in fata operei literare in acelasi mediu cu cel al operei care e examinata: cel al limbii. Nu pictezi o cronica a unei picturi si nu-ti exprimi parerea asupra unui balet in limbajul international al dansului. Dar, daca vrei sa spui ce nu e in regula intr-un roman, va trebui sa folosesti aceleasi instrumente cu ale romancierului: daca instrumentele tale sunt ruginite, ieftine sau prost construite, atunci vei porni, din start, cu un mare handicap in lupta.
Care sunt, mai precis, aceste instrumente? Cei mai buni critici literari sunt, in opinia lui Lezard, aceia care pot intui sau construi formulari ce surprind esentialul; care au facut suficiente cercetari, inainte de a porni la scris, pentru a sti atunci când scriitorii fie se plagiaza pe ei insisi, fie plagiaza pe altcineva, si care e diferenta intre un furt pe fata si o referinta savanta; care au lecturi suficient de ample si o vedere suficient de larga pentru a compara realizari diferite si intentii diferite, de-a lungul secolelor si de-a latul culturilor, daca e nevoie; si care pot fie sa salute, in mod gratios, fie sa taie in carne vie, dupa caz. Cel mai important, criticii buni ar trebui sa ramâna deschisi in fata unor surprize si sa fie in stare sa se minuneze in fata a ceva nou sau neasteptat.
Si ajungem, astfel, la chestiunea elitismului. Ceea ce vor sa spuna multi dintre aceia care se intreaba la ce e bun un critic literar e, de fapt: de ce nu as putea sa fiu si eu platit pentru a scrie recenzii de carte? Raspunsul la aceasta intrebare e simplu: oricine e liber sa incerce! Insa, pentru a incerca, recomanda Nicholas Lezard, porniti de acolo de unde incepe majoritatea criticilor literari: de la posta. Mergeti acolo pentru a va trimite materialele revistelor literare, in loc sa va luptati pentru spatiu sub linia de comentarii. Si ar fi bine sa va grabiti, cât inca mai avem reviste literare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper