Iulie în Austria (III)

Sper ca cititorii acestei pagini care au apucat sa viziteze Viena sunt familiarizati cu muzeele din cartierul care le este destinat, în apropierea celor doua mari muzee de epoca Franz Joseph. În paranteza fie spus, desi locul este înzestrat cu numeroase alte institutii, muzeele sunt cele care îi dau numele.
La Muzeul Leopold, expozitiile permanente sunt concentrate asupra operelor lui Gustav Klimt si Egon Schiele. Chiar daca sunt convins ca faima acestui muzeu este suficient de mare pentru a nu avea nevoie de o prezentare în detaliu, cred ca trebuie sa spun câteva cuvinte despre Rudolf Leopold, cel care, medic fiind, a început sa colectioneze arta din tinerete, în anii ’50 ai secolului trecut. A avut bani, bun gust si un evident simt comercial. A colectionat, cu bani putini, într-o Austrie înca saracita de razboi lucrari de Klimt, Kokoschka si, mai ales, de Schiele – pictorul sau favorit. În 1994, Leopold a vândut imensa colectie acumulata statului austriac, la o treime din pretul evaluat, cu conditia ca aceasta sa fie gazduita într-un muzeu construit anume – ceea ce s-a si întâmplat. Muzeul s-a deschis în 2001, iar Leopold i-a fost director pâna la moartea sa, în 2010.
Dupa ce anul trecut muzeul a socat publicul ceva mai conservator, expunând, la intrare uriasa fotografie tridimensionala, realizata de artista austriaca Ilse Haider, si intitulata Mr. Big, iar, în interior, o fotografie intitulata, simplu, „Barbati goi“, care a fost cenzurata cu o banda rosie, expozitia temporara din acest an, „Desene împotriva uitarii“, este un exercitiu artistic al lui Manfred Bockelmann (pictor si fotograf austriac, fratele mult mai cunoscutului cântaret Udo Jürgens), care porneste de la imaginile fotografice ale unor copii asasinati în timpul Holocaustului, în lagarele naziste. Expozitia reuseste sa aiba un impact dureros asupra vizitatorului.
Revenind la cele doua expozitii de baza ale muzeului, dedicate lui Gustav Klimt si Egon Schiele, cred ca despre valoarea operelor expuse nu mai este cazul sa spun prea multe lucruri (muzeul detine cea mai mare colectie Egon Schiele din lume); as preciza, în schimb, ca, din punct de vedere muzeografic, ambele expozitii sunt realizate ireprosabil. Documentarea este temeinica iar, în cazul expozitiei Klimt, muzeografii au apelat la reconstituiri – lucru destul de rar în asemenea tip de expozitii.
În celalalt colt al cartierului muzeelor se afla MUMOK (Muzeul de Arta Moderna, care, în fapt, este cel mai important muzeu de arta contemporana al Austriei, constituit pe baza colectiei adunate de Fundatia Ludwig, înca din anii ’60). Deschis, ca si Muzeul Leopold, tot în 2001, muzeul are o colectie de peste 9.000 de opere realizate în ultimii 90 de ani – lucrari pe care le ruleaza în expozitia sa permanenta. Din pacate, expozitia temporara a verii acestui an, datorata lui Albert Oehlen, este dezamagitoare (iar salile goale cu supraveghetori somnolenti o dovedesc din plin).
Surpriza scurtului sejur vienez a constituit-o expozitia gazduita de salile de expozitie dintr-o impozanta manastire catolica, aflata într-un orasel situat la 10 km de Viena, Klosterneuburg (de altfel, prima capitala a Austriei, la 1114). Datorita politicii unor prelati întelepti, care au stiut sa profite de statutul special al manastirii, în raport cu Biserica (de fapt, nu este vorba despre o manastire obisnuita, ci despre un locas care face parte din Congregatia Canonica a Sf. Augustin, drept pentru care rectorul sau nu este supus cardinalului Austriei), manastirea detine o fabuloasa colectie de arta (nu numai ecleziala!) si cea mai mare biblioteca privata din Austria (300.000 de volume). Sub conducerea luminata (am ales foarte bine cuvântul!) a rectorului Bernhard Backovsky, aflat în functia de rector din 1995, Fundatia Klosterneuburg organizeaza expozitii temporare de arta contemporana si spectacole de opera (la începutul lui iulie, tocmai începusera reprezentatiile cu „Nevestele vesele din Windsor“, opera compusa de Otto Nicolai). Directorul Fundatiei (aflat, tocmai acum, la vârsta pensionarii), Peter Schubert, este, de multi ani de zile, un prieten al României si al românilor, un colaborator si sustinator al activitatii Institutului Cultural Român din Viena (unde, de asemenea, Carmen Bendovski, se afla la final de mandat, dupa câtiva ani în care a reusit, cu mijloace minime, sa aduca, aproape de publicul austriac, mare parte din ceea ce are mai valoros cultura contemporana româneasca). Poate cineva îsi mai aminteste expozitia deschisa de domnul Schubert anul trecut, la Teatrul National din Bucuresti, cu fotografii ilustrând Jugendstil-ul vienez. Foarte bunei colaborari dintre cei doi directori, precum si sprijinului de specialitate venit din partea unei cunoscute curatoare vieneze de origine româna, Ana Maria Altmann, i se datoreaza prezenta câtorva artisti remarcabili în salile gotice de la Klosterneuburg. Ma marginesc la a-i aminti, aici, pe Silviu Oravitzan si pe Aurel Vlad.
De aceasta data, sfântul locas austriac gazduieste expozitia unor studenti din România si Republica Moldova, participanti la tabere de arta organizate în România si finantate de un om de afaceri român stabilit, în 1990, în Viena: Norbert Valentin Tarus. Dupa mai multe editii, colectia Tarus beneficiaza, în acest an, de un catalog realizat de Ana Maria Altmann, Codruta Cruceanu si Cornel Manaila. Catalogul include operele a nu mai putin de 44 de artisti. Desigur, lucrarile sunt inegale ca valoare, dar însusi faptul ca ei au avut posibilitatea sa expuna si sa îsi si vada reproduse operele reprezinta, pentru ei, un imens beneficiu, care, fara discutie, îi va ajuta în cariera.
Cele câteva zile petrecute, la început de iulie, în Austria, m-au adus cu gândul la ce se întâmpla în România: institutii ramase fara sedii, aflate sub spectrul desfiintarii, cu bugetele reduse sub limita functionarii si lipsite de personal de specialitate. Mi-am adus aminte si de câti multimilionari avem si cam care este orizontul lor intelectual, de cât de putini sponsori si mecena putem numara – si aceia, de regula, reprezentanti ai unor firme straine.
Va veni vremea sa reflectam la aceste lucruri si atunci când vom vorbi, nu peste mult timp, despre redeschiderea Muzeului Colectiilor, la Bucuresti – un moment asteptat de un deceniu încoace.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper