De la stingerea dorintei la „marea desfatare“

Un articol de ANDA-IRINA CAPRARU

Shashi Bhushan Dasgupta, Budismul tantric, Editura Herald, 2012

 

 

Asocierea dintre budism si tantrism poate fi considerata cel putin stranie la prima vedere: budismul debuteaza cu o doctrina si o practica ce-si propun stingerea totala a dorintei, identificata drept cauza a suferintei universale, în timp ce tantrismul recurge tocmai la potentialitatile dorintei pentru a ridica fiinta umana deasupra conditiei sale. Pentru un occidental nefamiliarizat cu istoria budismului, alaturarea celor doi termeni poata parea contradictorie. Daca citim însa cartea lui Shashi Bhushan Dasgupta, „Budismul tantric“, vom descoperi, dincolo de titlul exotic, o lucrare bine scrisa, o adevarata introducere în problematica budista, si vom putea întelege cum cei doi termeni ajung sa fie alaturati în chip firesc, urmând cursul evolutiei gândirii si practicii budiste.
Budismul primitiv vs. idealurile noi
Primul capitol, „Preliminarii“, expune trasaturile specifice tantrismului în general, cum ar fi centrarea asupra practicii. Este schitata apoi o scurta istorie conceptuala a budismului, fiind scoase în evidenta diferentele existente între principalele curente ale acestuia, Hinayana si Mahayana. Doctrina Hinayana este mai apropiata de budismul primitiv, al carui ideal pare sa fi fost atingerea starii de arhat, dobândita prin obtinerea Nirvanei, scopul înteleptului fiind iesirea din lume, salvarea proprie. Mahayana va aduce cu sine un nou ideal, acela al compasiunii universale a lui bodhisattva, adica al înteleptului care îsi amâna propria salvare în mod nedefinit, care se sacrifica pe sine pentru a veni în ajutorul fiintelor înca înlantuite în lumea fenomenala.
Mahayana este la rândul ei împartita în doua scoli principale, anume Madyamika lui Nagarjuna si Vijna-vada (sau Yogacara). Nagarjuna insista asupra vacuitatii universale, vorbind despre lipsa unei naturi proprii a lucrurilor si construind o viziune sceptica si nihilista asupra lumii. Realitatea ultima este înteleasa ca vid (sunyata), adica nu este determinata în niciun fel, afirmându-se ca este imposibil sa se conceapa sau sa se exprime ceva despre vreo realitate ultima sau despre starea de Nirvana. Pentru sunya-vada (doctrina vacuitatii universale) Nirvana nu este decât starea de încetare a tuturor conceptelor mentale, cu mentiunea ca nici macar a o califica drept „stare a ceva anume“ nu este corect. Scoala Vijna-vada accepta doctrina vacuitatii, dar îi adauga o componenta noua: compasiunea universala pe care adevaratul întelept o resimte fata de toate fiintele, oricât de neînsemnate ar fi ele. Pe lânga aceasta componenta etica, Vijna-vada vine si cu o abordare metafizica diferita: desi afirma vacuitatea, adica lipsa de substantialitate a sinelui si a tuturor fenomenelor, ea concepe totusi o realitate ultima, pe care o întelege ca având natura constiintei pure. Aceasta este lipsita de atribute si, în acest sens, ea este vacuitate, însa ea are totodata si un aspect pozitiv, fiind înteleasa ca o existenta de sine statatoare, eterna si imuabila, acel „ceva“ real care sta la baza fenomenelor iluzorii, acea unitate existentiala a tuturor lucrurilor. Raportându-se astfel la realitatea ultima, Vijna-vada se pozitioneaza critic fata de scepticismul si nihilismul doctrinei Madyamika. Toate aceste dezvoltari doctrinare sunt importante deoarece, dupa cum va arata autorul în capitolele ulterioare, budismul tantric s-a dezvoltat pornind de la doctrinele Mahayanei, fiind în mod special influentat de ideile scolii Vijna-vada.
Vajra-yana si latura tantrica a budismului
Dupa ce capitolul al doilea expune anumite fragmente filosofice nesistematizate care pot fi întâlnite în budismul tantric, al treilea capitol trece la prezentarea scolilor budismului tantric, pentru ca, apoi, cel de-al patrulea capitol sa expuna pe scurt pozitia teologica a budistilor tantrici. Latura tantrica a budismului se dezvolta pornind de la Vajra-yana, curent care presupune o serie de practici si credinte eterogene, cristalizate prin dezvoltarea unor idei prezente deja în budismul Mahayana. Aceasta dezvoltare este simultana cu patrunderea în budism a unor idei si practici populare: recitarea mantrelor, mandalele, invocarea compasiunii fiintelor divine încep sa fie acceptate ca mijloace în vederea obtinerii adevarului ultim. Ulterior, si în mod paradoxal (pentru ca budismul fusese initial caracterizat de agnosticism si de evitarea prin tacere a oricarei probleme ontologice), atmosfera tantrica introdusa în budism va conduce la edificarea unui întreg panteon de zei si de buddha-si.
Deocamdata, mergând mai departe decât o facuse deja Vijna-vada în descrierea realitatii ultime, budismul de tip Vajra-yana începe sa cultive (chiar daca nu întotdeauna în mod explicit) ideea unei Fiinte supreme, chiar a unui Dumnezeu personal, care este întruparea compasiunii si salvatorul tuturor fiintelor. Forma aceasta a budismului pune un accent deosebit pe existenta sinelui, înteles ca bodhicitta, constiinta întelepciunii perfecte. Sunyata (vacuitatea) si karuna (compasiunea universala) devin cele doua principii, masculin si feminin, upaya si prajna, care corespund principiilor siva si sakti din hinduismul tantric. Uniunea dintre prajna si upaya conduce la adevarata realitate, în timp ce fiecare principiu considerat separat de celalalt este cauza a înlantuirii în lumea fenomenelor: constientizarea vacuitatii lipsita de compasiune, respectiv compasiunea neînsotita de cunoasterea ca toate formele sunt vide.
Marea desfatare
Nirvana începe sa fie conceputa acum ca mahasukha, adica „mare emotie“ sau „mare desfatare“, un accent deosebit fiind pus pe atasamentul profund în vederea obtinerii eliberarii. În mod paradoxal si cu totul în opozitie fata de atitudinea lui Buddha însusi, budismul tantric considera ca atasamentul este însasi cheia eliberarii din lumea fenomenala: omul e înlantuit prin emotie si trebuie eliberat tot prin emotie, experimentarea corecta a fenomenelor si emotia intensa conduc în cele din urma la cunoasterea desavârsita. Mahasukha nu trebuie luata însa literal, ca o stare (existentiala) de mare desfatare, ea ramânând în conceptia autorilor tantrici o stare ce transcende toate categoriile si toate posibilele reprezentari mentale.
Prin sublinierea rolului fundamental al corpului în actul salvarii, budismul tantric va dezvolta un întreg sistem de practici si explicatii, în mare parte preluate din hinduismul tantric, cu ajutorul carora adeptul, însotit de un maestru experimentat, va porni pe calea realizarii spirituale. Acestea fac obiectul celui de-al cincilea capitol al cartii lui Shashi Bhushan Dasgupta, dedicat tehnicilor yoga specifice tantrismului. Pentru ca aceste tehnici includ anumite practici care pot fi considerate imorale din perspectiva unei etici traditionale (cum ar fi consumul de carne sau actul sexual cu diferite femei, independent de relatiile pe care adeptul le are cu ele etc.), ultimul capitol al lucrarii ofera un rezumat al principalelor argumente oferite de autorii tantrici în apararea propriei lor forme de yoga. Principiul de baza al acestor argumente este ideea ca otrava trebuie îndepartata tot prin otrava, ca un cui nu poate fi scos decât cu ajutorul altuia.
O excelenta introducere în
doctrinele tantrice
Este o cale scurta catre desavârsire, spun autorii tantrici, pentru ca se afla în afinitate cu tendintele cele mai naturale ale omului si pentru ca nu implica reprimarea acestora. Dar este si o cale deosebit de periculoasa, deoarece totul depinde de puritatea mintii. Criteriul moralitatii actelor cuiva sta în calitatea mintii sale, în intentie. De exemplu, faptul de a ajuta pe cineva nu este un act moral decât daca se înradacineaza într-o minte caritabila. La fel, practica tantrica nu îl elibereaza pe adept decât daca este realizata cu o intentie pura.
Citita ca o introducere în domeniul complex si oarecum deconcertant, pentru un occidental, al doctrinelor tantrice de inspiratie budista, cartea lui Dasgupta este deosebit de utila. Budismul tantric mizeaza foarte mult pe ideea ca omul a carui minte este corect antrenata va evita înlantuirea în lumea fenomenala chiar si atunci când actioneaza, doreste, simte; cu alte cuvinte, atunci când traieste, în chiar aceasta lume, fara a o repudia. Mai mult decât atât, un astfel de om îi va putea ajuta si pe ceilalti, prin intermediul actiunilor sale, sa se elibereze. Este o viziune pozitiva, mai umanista si mai optimista asupra lumii, care se naste în urma fenomenului de popularizare a religiei budiste.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper