Daca nu as fi emigrat

Daca nu as fi emigrat, nu as fi stiut, probabil, niciodata ce înseamna  cultural awareness. Sau nu as fi sesizat, poate, cât de important este întelesul acestui concept pentru viata noastra.
Daca nu as fi emigrat, n-as fi cunoscut-o, probabil, niciodata nici pe Valentina Teclici, cea care mi-a atras atentia asupra acestui concept.
Mi-a scris denumirea lui în carnetul meu de note. În biroul meu din Atena. Venise într-o vacanta în Grecia. Din Noua Zeelanda. Unde traieste. Unde lucreaza. O munca extrem de importanta, cu valoare umanitara. Este coordonator de proiecte de reeducare. Într-o închisoare. Vorbind cu subiectii ei în limba maori.
Valentina Teclici este doctor în sociologie al Universitatii din Bucuresti. Trebuia sa vina din Noua Zeelanda. Trebuia sa aflu ca lucreaza în limba maori. Trebuia sa-mi ofere un volum de poezii, cum putine am citit în viata mea (de om, altminteri, tot timpul cu cartea în mâna). Adânci. Curate, ca scriitura, cinstite. Cu metafora directa si subtire ca vârful de sabie. Poezie care nu se învârte în jurul ismelor, nu se atine de o generatie sau alta, ba optzecisti, ba nouazecisti, ba ante, ba post. Poezie. Pe care si-a tradus-o singura în engleza. Si a publicat-o într-un volum, „De la imposibil la posibil“ („From impossible to possible“).
Sper ca aceia care si-au facut meserie din critica literara, în tara, sa nu treaca cu nepasare peste acest volum. Iar daca vor face-o, vor fi în pierdere. Volumul exista. Cel care scrie, de asemenea. Peste mari si tari. Dar cu cartea publicata în România.
Acest doctor în sociologie al Universitatii din Bucuresti, românca get-beget, care traduce perfect poezie în engleza si lucreaza în Noua Zeelanda în limba maori, m-a sfatuit sa caut definita conceptului de cultural awareness. Ca urmare a comentariului meu asupra unui articol din presa româneasca. Adica, vorba vine a unui singur articol. A unei suite întregi. A unei anumite atitudini, în felul în care ne raportam la lume.
Îi povesteam ca, foarte tânara fiind, în vizita ca si ea în Atena, la Muzeul de Archeologie, în sala în care este expus Poseidon, m-am întâlnit cu un grup de studenti peruani. Eu îmi lasasem copilul zalog în România, altfel nu as fi obtinut niciodata un pasaport. Si m-am gândit atunci cu adânca durere ca probabil copilul meu nu va apuca niciodata sa-l vada pe Poseidon, aici, la o aruncatura de bat, în Balcani, pe când altii vin sa studieze Archeologia Greciei tocmai din Anzi.
Slava Domnului, îi spuneam Valentinei ca acele vremi au fost depasite. Generatia tânara umbla acum pamântul de la un capat la altul. Exista la români aceasta tendinta, de-a calatori. Si cei care si-o pot permite nu sunt tocmai putini. Sunt multe paginile revistelor si ale blogurilor care le publica însemnarile de calatorie. Si ai ce citi. Reportaje din cele mai îndepartate colturi de lume. Experientele cele mai inedite. Cât sa ne umple inima. Noua, celor apartinând generatiei de frustrati, cu pasaportul obtinut ca vai de mama noastra, de la sectia de politie de pe strada Nicolae Iorga.
Cu un asemenea articol stateam însa în mâna, confuza. Si încercam sa-mi diagnostichez nemultumirea. Nu eram la prima încercare de acest fel. Nu era prima data când ma surprindea tonul unor însemnari de calatorie. Articol sprintar scris, de altfel. Cu stilul de mica golaneala, care prinde la lumea tânara. Asa, din vârful penitei. Doar ca si din vârful papucului. Din vârful buzelor, poate mai bine spus. Autorul, de fapt autoarea, descria o calatorie pe o insula mai putin cunoscuta. Unde ea ajunsese atrasa de personalitatea unei mari artiste, de curând disparute.
Ce aere de superioritate îsi dadea însa românca noastra fata de locuri si fata de oameni! Ce observatii asupra „primitivismului“ lor, pe care dânsa îl cataloga dintr-o privire, cu normele noastre imbatabile, noi, civilizatii din Facaieti! Ce superficialitate în judecati, ce uscaciune stupida, ce lipsa completa a iubirii de om si de interes pentru lumea lui Dumnezeu, asa cum e ea, de mai multe feluri! Oare de ce mai umblam globul de la un capat la altul, ma întrebam, daca nu vedem nimic altceva decât tot ce am fi vazut de-acasa,  ramasi pe cuptor? Sau, poate, spre a actualiza, în cartierul Dorobanti, la un local pentru fite?
„Ceea ce ne lipseste“, mi-a spus Valentina, doctorul în sociologie din Noua Zeelanda, „este cultural awareness“. Si, la rugamintea mea, mi-a scris notiunea în carnetul de note. Fiindca vroiam sa o adâncesc. Voiam sa aflu cum au constientizat teoreticienii pericolul care ne poate pândi, prostia suficientei de sine.
Din lecturile pe care le-am facut, m-am ales cu o multime de informatii. Si astept momentul, inevitabil, când acest concept va intra în manualele de scoala. Directia spre care se dezvolta societatea umana o va impune, mai devreme sau mai târziu. Pâna una-alta însa, le împartasesc ceea ce am aflat tuturor celor care îmi citesc rubrica.
Deci:
Cultural awareness (as spune recunoasterea culturala) înseamna constientizarea faptului ca nu toate popoarele au aceleasi date formative. Ele au, în functie de aceste date, valori diferite, comportamente diferite, feluri diferite de a se raporta la viata si la moarte. Un rol important în aceasta constientizare îl joaca interactiunea cu alte culturi. Prin aceasta interactiune se constata ca alte culturi evalueaza altfel anumiti parametri sociali. În momentul largirii sferei de informatii si a recunoasterii în cunostiinta de cauza a diferentelor, ideea de a privi lumea prin întelesurile mele devine absurda. La fel ca orice proiectare a unei singure experiente în absolut. Convingerea ca drumul meu este singurul drum devine non sens. La fel ca ideea ca îl stiu pe-al lor, dar al meu e mai bun. Societatea merge înainte spre diversificare. Exista un drum al meu. Exista un drum al lor. Acceparea va duce la un moment dat la un stadiu sinergetic. Si Drumul Nostru, prin varietatea solutiilor pe care le include, este cel care  ne va oferi posibilitatea celei mai bune adaptari la o situatie sau alta. Se va atinge astfel stadiul celei de-a treia culturi, cultura de participare.

Iti multumesc, Valentina.
Iar cei care au urechi, sa auda!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper