Crima la miez de noapte

Un articol de HORIA STEFAN

Va scriu aceste rânduri cu adânca amaraciune, la aflarea vestii ca în lagarul de exterminare urbana din zona Berzei-Buzesti, la adapostul noptii, pitecantropii au încins din nou dansul dobitocesc al sfarâmarii Bucurestiului. O cladire de patrimoniu, valoroasa deopotriva arhitectural si istoric pentru noi toti, a fost prefacuta acum câteva zile într-o mizerabila plaja de moloz si praf rosiatic. Locul crimei reprezinta, în chip tragic, o noua sapatura la groapa comuna a Caii Grivitei, unde zac laolalta atâtea amintiri si destine risipite de comunism. Prin aceasta mârsavie, Vechiul Bucuresti a platit din nou tribut prostiei si ticalosiei generalizate pe care românii anului 2013 parca nu se mai satura sa le asimileze.
Gulagul urban al Capitalei pare a fi fara de sfârsit si de mila. Demolarea patrimoniului national a ajuns sa fie astazi sportul preferat al cluburilor de tâlhari de dreapta si de stânga, antrenate în mocirloasa competitie pentru banii colectati în troaca bugetara. Asa cum stim, numele echipelor încep mereu cu litera „P“, de la porci, toate au aceeasi pofta la începutul fiecarui sezon si sunt sustinute frenetic de galerii alcatuite, în egala masura, din prosti, perversi si smecheri. Iar noi, ceilalti, care speram degeaba, care strigam degeaba si care plângem degeaba, suntem nevoiti sa le umplem troaca în fiecare zi, în numele unui sistem damblagiu de care ei se fac raspunzatori. La ultimul meci, casa de la nr. 18 din Piata Haralambie Botescu a fost data gata cu o impecabila lovitura de lama în crestetul capului, la final doar doua ferestre refuzând (în ruptul capului) sa cada la picioarele murdare ale „jucatorilor“.
Oare cât timp va trece, ma întreb, pâna când memoria subreda a majoritatii bucurestenilor se va debarasa de aceasta proaspata pagina de istorie ca de un bon fiscal? Poate o zi, doua, poate un pic mai mult. De fosta Hala Matache unii au si uitat deja, de restul cladirilor de patrimoniu din zona, distruse în numele Nimicului, nici nu are rost sa mai pomenesc. Oroarea crimei, surprinsa în imaginile infernale de la fata locului, va fi, însa, greu de uitat pentru acei cetateni abrutizati prea des, vizual si mai ales spiritual, de asemenea grozavii. Cei cu darul detaliului sunt fatalmente condamnati la o doza de amaraciune cu fiecare plimbare pe care o fac prin oras.
În mai toate orasele României, cu precadere în Vechiul Regat, nu poti sa nu observi, peste tot, urmele istoriei brutale si intolerante la care am fost supusi timp de decenii. Rânduri-rânduri de blocuri inestetice, utilitare stau de paza trecutului si vegheaza asupra viitorului ca niste ziduri implacabile, înalte si murdare. Timp de patruzeci si cinci de ani în aceasta tara s-a construit cu ferocitate socialismul, mutilându-se pentru totdeauna aspectul romantic al oraselor noastre si alterându-se considerabil caracterul uman al românilor. Comunistii ne-au îngropat traditiile, ambitiile si amintirile frumoase sub un strat vesnic de beton si ciment, de sub care si acum se mai aud ecourile dureroase ale vremurilor. Dupa Revolutia din 1989 si Involutia din 1990, acestia au decis sa abandoneze traseul socialist, ajuns desuet, în favoarea începerii constructiei kapitalismului. Cu aceeasi ferocitate, sarlatanii neo-comunisti s-au dezlantuit din nou asupra oraselor si cetatenilor, pocind si putinul ramas neatins în teribilii ani ceausisti.
În capitalismul românesc, crimele savârsite împotriva comunitatilor au devenit si mai perverse. Cladirile de patrimoniu sunt fie lasate în paragina, la cheremul vagabonzilor sau al rechinilor imobiliari, fie se reconditioneaza într-un asemenea hal încât ajungi sa le regreti decreptitudinea initiala. Cel mai dezgustator aspect îl constituie, însa, tupeul nemarginit cu care se calca peste absolut orice fel de sens al dreptatii; chiar si peste cel dictat de Justitie. Trebuie sa se stie ca demolarea casei din Harambie Botescu s-a produs într-o ilegalitate crasa. De ce? Pentru ca Primaria poate, de-aia! Acelasi pumn în gura pe care l-am primit, si nu de putine ori l-am si cerut, cu bucurie, cu disperare, cu zâmbetul pe buze. Dupa o prima încercare pe jumatate reusita de a pune cladirea la pamânt, mercenarii Primariei fusesera opriti în loc de o suspendare a autorizatiei de demolare, obtinuta în instanta de ONG-uri. Atentie, în instanta! Sfidând complet orice fel de principiu etic, Primaria a eliberat la scurt timp o noua autorizatie de demolare, cu acelasi continut, a trecut repede la treaba, pe furis si ne-a pus pe toti în fata faptului împlinit. S-a dus, s-a dus! Gata, toata lumea acasa! Creându-si o justitie proprie, cu ajutorul careia sa distruga de la sine putere tot ce nu îi este pe plac, Primaria Oprescu s-a prefacut acum într-un adevarat monstru de care nu cred ca vom scapa nici în 2016. Personal, mi-am pierdut orice speranta într-un viitor senin pentru Bucuresti si pentru România. Faptul ca traim si astazi aceleasi abuzuri urbane pe care le-au trait cândva si bunicii si parintii nostri este un lucru absolut îngrozitor. Când vezi cu propriii tai ochi cum orasele României sunt schimonosite deopotriva de prostia si nemernicia semenilor, speranta în bine devine ultimul lucru cu care ai vrea sa te îmbeti la sfârsitul zilei.
Iata, deci, cum s-a comis un nou asasinat la miez de noapte în Bucuresti, revendicat cu mândrie de echipele mortii ale primarului bestial (sic!) Sorin Oprescu. Frumoasa casa a disparut pentru totdeauna. As vrea ca purtata de vântul ager al acestei seri, cenusa ei caramizie sa ne înece pe toti a doua zi de dimineata, asfixiindu-ne cu miasma mortii sale. Ceausescu ar lacrima de bucurie la izbânzile urmasilor sai spirituali. Masacrul sau continua.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper