Bye-bye din Statuia Libertăţii. Salutări din Turnul Spaski

Un articol de GEORGE APOSTOIU

 

Intr-un anume fel, notele de azi sunt o continuare a articolului precedent aparut sub titlul „Sa nu ne impacientam“. Sensul strans in acele cuvinte ramane in continuare valabil chiar daca intalnirea oficiala a presedintilor Vladimir Putin si Barack Obama de la Moscova, din septembrie, a fost anulata. Asta stiu cand scriu aceste randuri. Viata se vede diferit prin ochiul Statuii Libertatii sau din Turnul Spaski. Cine a anulat intalnirea oficiala Putin-Obama? Intr-o conferinta de presa consacrata episodului Snowden (care a scuturat usurel dosarul relatiilor ruso-americane), presedintele Obama a pus masura pe seama acumularii unor nemultumiri provocate de retorica antiamericana a presedintelui Putin in cel de-al treilea mandat prezidential. Kremlinul nu a dat semne de panica si a precizat ca nu a fost prevazuta o intalnire a celor doi lideri la Sankt-Petersburg, in marginea summit-ului G-20. Intotdeauna neincrezator in declaratii facute la manie, eu cred ca o „explicatie“ directa a avut loc pe malul Nevei. Sa vedem, insa, ce spun specialistii despre constructia relatiilor dintre Moscova si Washington de la venirea lui Putin la Kremlin. 
Scriam data trecuta ca observatorii au constatat ca tensiunile intre Washington si Kremlin cresc. Presedintele Obama insusi a recunoscut aceasta realitate. Daca suntem dispusi sa vedem lucrurile in evolutia lor vom constata ca nu accidentele – recentul caz Snowden, de exemplu – sunt cauza deteriorarii relatiilor ruso-americane (atat de promitatoare in primul mandat prezidential al lui Putin), ci reconstructia puterii politice si militare a Rusiei, politic explicabila, strategic nedorita de Statele Unite. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, Moscova nu mai avea mijloacele economice necesare sustinerii unei competitii politico-militare cu Washingtonul. De aceea, in primul mandat prezidential, inceput in 2000, Putin a recurs la concesii majore, politice si militare, in relatiile cu Statele Unite. Fara a face inventarul acestora, sa amintim ca el a fost primul sef de stat care, dupa atacul terorist din 11 Septembrie 2001, l-a asigurat pe presedintele G. W. Bush de sprijin neconditionat si s-a declarat in favoarea unei aliante ani-teroriste. Initiativele lui Putin au depasit multe calcule: el a deschis spatiul aerian rus avioanelor americane angrenate in razboiul din Afganistan, a inchis bazele militare rusesti din Cuba si din Vietnam si nu s-a opus instalarii de baze militare americane in Uzbekistan si Kirgistan (foste state sovietice mentinute in sfera de influenta militara rusa). Aceste concesii au fost completate cu alte gesturi semnificative de apropiere. „Pentru a nu-i deranja pe americani, scrie Hélčne Carrčre d’Encausse, in URSS a murit traiasca Rusia!, Putin intrerupe si manevrele militare. Sustinuti astfel, americanii puteau lansa marea lor ofensiva in Afganistan si (isi creau conditii) sa-i urmareasca pe rebeli in munti“. Pornind de la descendenta ei ruseasca, unii critici ai doamnei Carrčre, secretar pe viata al Academiei Franceze, o suspecteaza de parti-pris. Si eu. Dar am retinut din cartea sa doar acele fapte verificabile pentru a spune ca, o perioada de timp, rivalitatile postbelice sovieto(ruso)-americane au fost atenuate si a existat perspectiva unui alt tip de cooperare. Pentru unii, confruntarea parea de domeniul trecutului, ultimele vestigii ale razboiului rece  se prabuseau. Insa, rapid, doua abordari diferite au readus cele doua puteri in pozitii de start: reducerea potentialului militar nuclear si extinderea NATO. „Chiar dupa atentat (cel din 11 Septembrie, 2001, n.n.), adica in momentul celei mai desavarsite intelegeri cu Moscova, Washingtonul a ramas pe pozitii in privinta ambelor subiecte. Statele Unite anunta retragerea din Tratatul ABM (sisteme de aparare, n.n.) pe 13 decembrie 2001, cu toate ca Duma ratificase Tratatul START 2 (reducerea arsenalelor nucleare, n.n.), semnat in 1993, care, pentru rusi, conditiona prezervarea tratatului ABM. Decizia americana de retragere condamna la moarte START 2, dar Putin, conciliant in privinta acestui aspect, uita sa se indigneze si continua sa negocieze reducerea numarului de ogive. In acelasi timp, NATO isi continua proiectul de largire: la summit-ul de la Praga, din 21 si 22 noiembrie 2002, se decide angajarea tratativelor de aderare nu numai a celor trei state baltice, ci si a Romaniei, Bulgariei si Slovaciei“. Doamna Carrčre trimite la hotararea Moscovei de a nu accepta ca statele ex-sovietice sa intre in NATO. Desigur, fiind vorba de o masura unilaterala, Moscovei nu-i mai ramanea decat sa protesteze. Si a facut-o folosind in toate imprejurari mijloacele de obstructionare de care dispune. Cu toate acestea, vor mai aparea cateva situatii rezonabile de cooperare, chiar gesturi de amicitie, dar revenirea Moscovei in transee devenise inevitabila. Hélčne Carrčre d’Encausse, o buna cunoscatoare a istoriei Rusiei tariste si sovietice, constata ca politica de compromis a lui Putin fata de Statele Unite nu a dat rezultatele scontate si se intreaba: „Ce a castigat Putin din sustinerea afisata a Statelor Unite, platita cu atatea concesii? In ce masura a reusit sa influenteze relatia ruso-americana? Ceea ce voia de fapt era evident: sa obtina in sfarsit, recunoasterea, pentru Rusia, ignorata si dispretuita de Statele Unite dupa 1992, a statutului de partener. Si, pe moment, a reusit. Declaratia despre  Noua relatie ruso-americana, semnata la 31 decembrie 2001, completata in mai 2002 de o declaratie despre noua relatie strategica intre cele doua tari, in care sunt enumerate domeniile de cooperare, parafeaza  recunoasterea mult dorita…“. Va fi castigat Putin pentru Rusia un statut de partener dar, cu toate ca a stabilit o cooperare fara precedent cu Alianta Atlantica, Moscova nu a obtinut niciodata drept de  decizie. Comitetul de cooperare Rusia-NATO este unul consultativ. Daca ar fi continuat pe calea concesiilor, sustine  Andranik Migranian, politica lui Putin ar fi condus la „sfarsitul Rusiei“.
Pornind de la analizele unor experti occidentali, sa ne oprim la cateva situatii in care pozitiile Statelor Unite si Rusiei au devenit opuse:
1. Scutul antiracheta. Programul american de instalare a unui sistem antiracheta (ABM) este perceput de Moscova ca o tentativa de incercuire a frontierelor rusesti. „Acest sistem este adevaratul banc pe care esueaza relatiile ruso-americane“ a afirmat purtatorul de cuvant al guvernului rus. Moscova a amenintat ca, in contrapartida, va desfasura rachete in enclava Kaliningrad, aflata la granita NATO, sau se va retrage din Tratatul de dezarmare nucleara NEW START, semnat in aprilie 2010.
2. Afganistan. In mai, Moscova adresa „rugamintea“ NATO sa nu-si retraga efectivele militare, in majoritate formate din americani, din aceasta tara. Kremlinul se temea de o revenire in forta a talibanilor, ceea ce ar conduce la cresterea influentei acestora in Asia Centrala si la destabilizarea situatiei la frontierele Rusiei. Rugaminte neluata in seama.
3. Iran. Rusia acorda Iranului asistenta pentru un program nuclear civil. Rusii nu sunt de acord cu sanctiunile la care recurg frecvent Statele Uite si aliatii lor fata de Iran, pe motiv ca acest stat urmareste sa se doteze cu arma nucleara. La 6 august, Moscova a amenintat din nou Washingtonul ca va reveni asupra acordurilor de reducere a arsenalului nuclear daca nu slabeste menghina cu care strange Iranul. Observatorii afirma ca aceasta este o manevra care toaca nervii diplomatilor americani.
4. Siria. Rusii se opun in Consiliul de Securitate interventiei militare in Siria, (optiune studiata la Pentagon in conditiile prelungirii razboiului fratricid), nu accepta instaurarea unei „zone de exclusivitate aeriana“, si nici inarmarea insurgentilor sirieni. In realitate, razboiul din Siria este o miza importanta pentru reconfigurarea strategica in Orientul Apropiat.
5. Cazul  Magnitski. In aprilie 2013, guvernul american a interzis intrarea in Statele Unite a persoanelor implicate in moartea avocatului rus Serghei Magnitski. Acesta devenise simbolul militantului pentru drepturile omului si al luptei impotriva coruptiei. Kremlinul socoteste ca gestul este „un amestec in afacerile interne“ iar Duma nu a intarziat sa ia o masura apropiata de retorsiune: a aprobat o lege prin care sunt interzise adoptiile de copii rusi de catre familii americane. In plus, oficialii rusi au repetat ca Statele Unite nu sunt indreptatite sa dea lectii in materie de drepturi ale omului atata timp cat conditiile din lagarul american de la Guantanamo incalca orice norma juridica.
6. Afacerea Snowden. Sa incheiem cu scanteia care a declansat noile tensiuni: acordarea de catre Moscova a azilului temporar lui Snowden. Moscova explica gestul pornind de la principii frecvent uzitate impotriva rusilor in cazuri similare: dreptul la opinie, dreptul la libertate.  In realitate si acesta este un pretext „picat“ la timp, pentru ca Moscova sa arate ca, in al treilea mandat al lui Putin, Rusia are o alta politica. Oricum, alta decat cea a  fostului presedinte Medvedev elogiat de presedintele Obama la ultima conferinta acordata inainte de a pleca spre Sankt-Petersburg.
Din Statuia Libertatii si din Turnul Spaski, in felul lor, americanii si rusii isi spun: pe curand! Cine stie mai bine decat  locatarii Casei Albe si ai Kremlinului cat de greu este sa tii cumpana lumii?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper