Suflul nou al literaturii vechi

Un articol de OANA TINCA

Între 27 si 28 iunie, în Sala de consiliu a Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“ (Bucuresti), s-a desfasurat Colocviul National „Literatura româna veche. Prioritati ale cercetarii actuale“, organizat de Academia Româna, cu participarea Facultatilor de Litere din tara (Iasi, Cluj, Timisoara, Suceava si Constanta) si a Bibliotecii Nationale. Initial, evenimentul fusese anuntat ca se va derula în Amfiteatrul „I. Heliade-Radulescu“ al Bibliotecii Academiei Române.
În conditiile în care studiul literaturii vechi întâmpina din ce în ce mai multe probleme, pornind de la împutinarea specialistilor, pâna la dificultatea procesului de editare a instrumentelor de cercetare, mesajele de întâmpinare s-au transformat, cum era firesc, în radiografii ale fenomenului. Academicianul Eugen Simion a vorbit, în calitate de director al Institutului, despre statutul disciplinei de studiu (oscilatiile terminologice între literatura româna „veche“ si cea „medievala“ indicând, în subsidiar, ca problema îsi cauta înca o rezolvare transanta). Bataliile intelectuale au fost întotdeauna polarizate, iar interesul pentru cultura veche, subsumat unuia dintre poli: pornind de la confruntarea dintre „localisti si internationalisti“, trecând prin delimitarile lovinesciene între „întunecimea“ orientala si modernitatea orientata spre Occident, pâna la scindarea între moderni si antimoderni perceputa de Antoine Compagnon, studiul literaturii premoderne s-a confruntat, considera Eugen Simion, cu probleme de mentalitate. Acestora li se adauga pozitiile autonome pastrate de critica româneasca sincronica si cea istorica; exceptia ar fi de gasit în spiritul „Istoriei…“ calinesciene, unde productia literara autohtona este privita în diacronie si în raport cu literatura universala (citirea lui Conachi prin Petrarca ar fi, de altfel, calea pe care Eugen Simion o considera exemplara). Domnia sa a pledat pentru rolul literaturii vechi în împlinirea discursului identitar, atragând atentia ca specificul culturii noastre trebuie ocrotit pentru a rezista în procesul de globalizare. Strategia ar putea fi responsabilizarea intelighentiei românesti si a institutiilor statului, inclusiv a Parlamentului României, pentru a preveni efectele unei demitizari pline de furie. O pozitie onesta fata de literatura veche ar trebui sa evite atât extrema prin care statutul acesteia se minimalizeaza (Simion exprimându-si, aici, dezacordul fata de „pozitia barbara“ a unui Eugen Negrici, care deplânge penuria de texte vechi cu valoare literara), cât si stilul apologetic si encomioanele. Calea dezirabila ar fi descoperirea unui „stil al întelegerii si al verosimilitatii, comprehensiv european“, pornind de la premisa renuntarii la „discursul jeluitor“. Occidentul ar trebui sa ne descopere.
Orientându-si discursul asupra conditiilor în care se desfasoara cercetarea, directorul Institutului „G. Calinescu“ a vorbit despre o iresponsabilitate aproape agresiva a institutiilor specializate, recunoscând ca nici Academia Româna nu a facut tot ce ar fi putut pentru salvarea acestui domeniu. Opinia i-a fost împartasita de Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Române, care a considerat ca este nevoie de o interventie la Ministerul Învatamântului. Academicianul Grigore Brâncus a atras atentia asupra problemelor de (re)editare a textelor vechi si a propus ca model antologiile prestigioase ale secolelor XIX-XX, realizate de Timotei Cipariu („Crestomatia“), B.P. Hasdeu („Cuvente din batrâni“), Al. Lambrior („Carte de citire“), Aron Pumnul („Lepturariul românesc“), Moses Gaster („Crestomatia“), Sextil Puscariu („Antologia româneasca“), Boris Cazacu („Pagini de limba si literatura româna“). Interventia conf. dr. Elena Terzîman, director general al Bibliotecii Nationale, a atras atentia ca exista înca numeroase documente necatalogate, astfel încât nu toate textele vechi sunt cunoscute de catre cercetatori. Problema difuziunii a fost pusa si de Gabriela Dumitrescu, sefa Serviciului manuscrise-carte rara din cadrul Bibliotecii Academiei Române, care a prezentat proiectul de digitalizare si stocare on-line, într-o forma accesibila cititorilor, a textelor medievale.
Gheorghe Chivu de la Universitatea din Bucuresti, principalul plamân al evenimentului (secondat de comitetul format din Manuela Anton, Laura Badescu, Ioana Costa si Ileana Mihaila), a vorbit despre prioritatile cercetarii academice actuale atât din perspectiva profesorului de limba veche literara, cât si a cercetatorului, în calitate de director adjunct al Institutului „G. Calinescu“. Interventia sa a avut în vedere chestiunile înca nebuloase ale domeniului: conceptul de autor (cu întelesul particular al celui de scriitor), relatia între scrisul în limba româna si idiomurile sacre/ straine (latina, slavona, neogreaca) notiunile de originalitate, intentie, prelucrare si tipar retoric, sistemul de genuri si specii sau manifestarile poeziei. De asemenea, a anuntat trimiterea la tipar, în scurta vreme, a „Enciclopediei literaturii române vechi“, sinteza elaborata în cadrul Institutului. Mihai Moraru, profesor la aceeasi Universitate, a problematizat transformarea citatului biblic în instrument filologic. Câteva dintre comunicari au abordat teme mai generale: Renasterea Filologiei ori problema delimitarilor conceptuale, analizate în comunicarile universitarilor ieseni Alexandru Gafton si Bogdan Cretu sau directii istoriste în prima jumatate a sec. al XX-lea (prof. univ. dr. Gh. I. Manolache). Altele au mers spre analize filologice specifice: concurenta dintre modelul slavon si cel latin în textele biblice (CS I Eugen Pavel, directorul Institutului de Lingvistica „Sextil Puscariu“, Cluj-Napoca), interventiile traducatorului în textul versiunii arabe a „Divanului“ lui Dimitrie Cantemir (conf. univ. dr. Ioana Feodorov). Cele mai multe dintre comunicari au constituit analize sursologice si literare ale textelor vechi: „Cazania lui Varlaam“ (prof. dr. Dan Zamfirescu), „Viata si petrecerea sfintilor“ a lui Dosoftei (conf. dr. Gabriel Mihailescu), „Vamile vazduhului“ (prof. dr. Luisa Valmarin), scrierile lui Ienachita Vacarescu (prof. univ. dr. Eugenia Dima), „Occisio Gregorii“ (conf. univ. dr. Ileana Mihaila), „Istoria ieroglifica“ (prof. univ. dr. Simona Antofi), „Psaltirea“ de la Alba-Iulia din 1651 (conf. dr. Florentina Nicolae), „Didahiile“ lui Antim Ivireanu (asist. dr. Gianina Piciorus), „Cântecul lui Ioasaf si Versul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu“ (asist. dr. Cristina Dima), „Legenda sfintei cuvioase Parascheva“ (lect. drd. Alexandra Sararu), „Cronica Banatului“ (lect. dr. Raluca Levonian), „Testamentul“ mitropolitului Veniamin Costache (drd. Adriana Gorgos), predosloviile vechi românesti (lect. univ. dr. Laura Zavaleanu), „Incrementa et decrementa Aulae Othmanicae“ (prof. dr. Ioana Costa), cartile de blestem (prof. dr. Laura Badescu). Un segment al comunicarilor a acoperit cercetarea bibliografica: cartile vechi necunoscute (dr. Bogdan Andriescu), editiile critice ale documentelor istorice din depozitele Arhivelor Nationale (conf. dr. Dragos Sesan), documentele istorice din secolele XIV-XIX (dr. Elena Cojuhari), bibliofilia româneasca în colectiile Bibliotecii Nationale a României (dr. Andreea Rasboiu). Nu au lipsit abordarile conceptualizante, teoretice, interdisciplinare: reconsiderarea speciei „speculum“ (lect. dr. Laura Mesina), relatia dintre text si imagine în cultura româna premoderna (lect. dr. Cristina Bogdan), analiza arhetipala a cronicii medievale (conf. dr. Laura Banica).
Discutiile au atras atentia asupra unor instrumente de lucru necesare, studii sau editii: lipseste o lucrare de sinteza asupra Evului Mediu românesc, la fel ca o editie Cantemir ori un volum de texte religioase de la mitropoliti pâna la teologii moderni. Alta chestiune spinoasa ar fi statutul patrimonial al textelor literare scrise pe teritoriul românesc într-una din vechile limbi de cultura. Totodata, s-a desprins ideea necesitatii colaborarii între institutele de cercetare, facultati si marile biblioteci ale tarii.
Colocviul a reusit sa instituie un dialog între cercetatorii Institutelor Academiei si cei angrenati în activitatea universitara, dovedind ca, dincolo de afilierea profesionala, metodologia este destul de asemanatoare. Ceea ce nu înseamna, desigur, o omogenizare a demersurilor de cercetare, orientate spre cercetarile de tip monografic, filologia traditionala, investigarea valentelor beletristice ale textelor ori abordarile conceptualizante. Întâlnirea a aratat ca studiul literaturii vechi nu-si poate pierde mizele atunci când cercetatorii scriu cu precizie si minutiozitate, dar mai ales însufletit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper