Scepticism si ostilitate

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Desi calendaristic este luna de vara, iunie s-a dovedit prea fierbinte. Aduse pe sulitele otravite ale globalizarii, scepticismul si ostilitatea se întind cu repeziciune în lume. Demonstratiile si revoltele au devenit atât de frecvente iar reprimarea lor atât de uzuala încât sunt din ce în ce mai putini apologeti ai valorilor democratiei. Acum este timpul revoltelor. Pâna si cei opt lideri ai statelor cu economiile cele mai puternice au simtit nevoia sa se revolte la recenta reuniune G-8 din Irlanda de Nord. Alarmati de amploarea escrocheriilor fiscale din chiar tarile pe care le reprezentau, ei si-au propus sa „lupte împreuna împotriva flagelului evaziunii fiscale“. Le dorim spor la treaba. Spre deosebire de trecutul chiar recent, când se reuneau în palate somptuoase, liderii G-8 si-au propus sa dea singuri o dovada de cumpatare. De data asta, ei s-au întâlnit într-un sat irlandez sarac, Lough Erne. Fotografii care au avut acces în preajma lor i-au aratat plimbându-se pe potecile de pe malul unui pârâias. Saracia locului, scriu ziarele, a obligat gazdele sa asfalteze unele dintre poteci pentru a face loc limuzinelor si sa varuiasca cele câteva conace în care urmau sa discute si sa înnopteze înaltii oaspeti. Sa nu ne lasam pacaliti de gaselnita. Exista o stiinta a simbolisticii politice iar ea a fost savant folosita de aceasta data. Da bine sa vezi liderii statelor celor mai bogate discutând pe iarba pasunilor de pe care au fost îndepartate temporar beneficiarele locului.
Doua vorbe în raspar despre democratie. Socotita ca raul cel mai mic în sistemele de guvernare, democratia are perioade faste când apologetii rasar ca ciupercile dupa ploaie si îsi gaseste rapid detractori când trece prin necazuri. Depinde cât de bine este escamotat interesul nemarturisit vândut visatorilor. Se întâmpla adesea ca democratia sa ignore suveranitatea poporului – cam asta înseamna de fapt – si sa fie exercitata printr-o reprezentare a ei, una care ia chip de afaceri sau de joc de putere. Sistemul anglo-american de democratie cunoscut cu numele de „democratie occidentala“ presupune separarea puterilor, suprematia legii, garantii împotriva arbitrajului, libertatea de opinie, de asociere, alternanta la putere etc. si garantarea egalitatii de sanse. Ultima, cel mai greu de respectat. Putini cunosc ca în aceasta privinta principiul este amendat doctrinar: indivizii se bucura de garantarea de sanse, cu conditia sa nu recurga „la redistribuirea revolutionara a proprietatii“ (Michel Mourre „Dictionnaire encyclopedique d’Histoire“, Ed. Bordas, 1978, vol.D-F, pag. 1338). De unde si prea putine vorbe de lauda pentru orice revolutie care se atinge de proprietate.
Sa ne oprim la doua dintre revoltele sociale aflate la ordinea zilei. Cele din Turcia si din Brazilia, tari care cunosc o constanta crestere economica. Adaug: si demografica si militara. Sa le fi venit rândul pentru a fi puse pe bancul de încercare? Daca ipoteza rezista, înseamna ca dupa bulversarea regimurilor islamice din lumea araba, etapa urmatoare va fi consacrata statelor cu economii emergente, cu potential mare de influenta si cu veleitati de puteri regionale, asa cum sunt cele doua tari. Ambitiile islamice ale Turciei sunt tot mai vizibile si, dupa cum se cunoaste, astazi, islamismul nu este socotit un altoi bun pentru democratie. La antipozi, Brazilia se impune ca lider al Americii Latine prin forta economica dobândita în ultimele doua decenii si prin uriasele sale resurse naturale. Ar mai fi de adaugat prestigiul international câstigat în timpul fostului presedinte Lula da Silva, un apropiat conditionat al lui Fidel Castro, dar prietenia lor nu a influentat politica Braziliei în masura în care s-a produs în Venezuela lui Hugo Chavez.
Turcia în direct
Chiar daca initial a avut o mica greutate sociala, pretextul revoltei din Istanbul este unul solid: contestarea autoritarismului premierului Erdogan. Formal, locuitorii aglomeratei metropole europene a unei Turcii, mai degraba asiatice, au vrut sa împiedice sacrificarea unui parc pentru a fi construit un mall si restaurata o cazarma otomana. Nu reiau firul evenimentelor, sunt arhicunoscute, ci ofer cititorilor elemente de analiza a semnificatiilor acestora, asa cum le-am gasit în presa straina. Izbucnita ca din senin, nemultumirea locuitorilor Istanbulului a devenit instantaneu razmerita nationala si, evident, subiect de stiri internationale. Dupa un scenariu cunoscut, întreaga capacitate a tehnologiilor informaticii moderne a fost pusa în actiune astfel încât pâna si bosimanii sa poata urmari în direct reprimarea violenta a demonstrantilor de la Istanbul, Ankara si Izmir. Ramâne un banal amanunt de lamurit, dar nimeni nu a mai avut chef sa-l afle: daca nemultumitii – sau societatile lor civile – au discutat cu Primaria Istanbulului o solutie de salvare a parcului înainte de a ajunge sa fie tratati cu gaze lacrimogene si cu tunuri cu apa. Pare sa fi fost mult mai important ca lumea sa afle ca autoritarul premier Erdogan reprima manifestatiile de protest. De aici, planul informatiilor a glisat pe strategia premierului turc de a guverna cu iataganul islamului pentru a reface puterea Imperiului otoman. Demonstratia cerea probe si acestea au fost gasite : Erdogan a amendat bazele Republicii laice proclamata cu 90 de ani în urma de parintele Turciei moderne, Atatürk, si a instaurat la Ankara un guvern islamic. Destul. Numai ca directia acestei evolutii a fost agreata de o parte a populatiei care a asigurat alegerea lui Erdogan în trei rânduri. Iar acesta nu este un religios improvizat. Înca de când era primar al Istanbulului, nu si-a ascuns preferintele: a promis construirea de minarete în urbea pe care o conducea si l-a invocat public pe nationalistul turc Ziya Gokalp (1876-1924) care visa astfel: „Minaretele vor fi baionetele noastre, cupolele caschetele noastre, moscheile cazarmele noastre iar credinciosii soldatii nostri“. În 1998, acest citat i-a adus lui Erdogan suficiente voturi si o… condamnare. Daca aceasta directie nu ar fi convenit unei largi paturi a populatiei turce, adeptii lui nu reuseau sa-l aleaga la treburile guvernului. Iar acum, când Erdogan a pus ochii pe presedintia Republicii, o parte din turci îi cer capul. Ceva nu mai merge iar acest „ceva“ este coruptia politica. Sunt si câteva „ingrediente“ care nu tin de ambitiile nationale ale premierului prea autoritar si iubitor de minarete. Revoltele declansate de la Istanbul, Izmir si Ankara sunt legate, în imediat, de razboiul din Siria, si pe termen mediu, de viitorul Turciei. Ankara a încercat sa profite de razboiul din Siria si a fost tentata sa joace un rol de mediator al conflictului. Ca stat vecin, nevoit sa primeasca sute de mii de refugiati sirieni, Turcia are o anumita îndreptatire sa stea la masa negocierilor cu pretentii. Dar calculul a dat gres, mizele rusilor si ale americanilor nu lasa loc intruziunii unui stat cu reale interese în regiune.
În Brazilia, samba nu mai
tine ritmul cu nemultumirile
de strada
Chiar în timpul unei competitii mondiale de fotbal, Brazilia s-a trezit în revolte fara precedent. Nemultumiti de masura guvernului pentru marirea preturilor la transport, tinerii din megametropola Sao Paolo au iesit în strada pentru a cere anularea masurii si ameliorarea serviciilor sociale. Ca la un semn de facebook, pietele si bulevardele din Rio de Janeiro, Brasilia, Belo Horizonte, Porto Alegre, Valparaiso si din alte mari orase au fost invadate de demonstranti. Politia a intervenit violent, uitând ca Dilma Roussef, înainte de a deveni presedinta Braziliei, a fost militanta de strada. Este interesant ca demonstrantii se revolta si împotriva fotbalului, ei, cei din patria sportului rege si a carnavalurilor. Mai precis, se revolta împotriva coruptiei din fotbal, a uriaselor cheltuiei pentru constructiile cerute de organizarea Cupei mondiale de fotbal. În timp ce statul nu a facut aproape deloc investitii în sanatate, educatie, transporturi, pentru organizarea acestei competitii sunt prevazute 13 miliarde de euro. În bogata Brazilie, tara cu aproape 19o de milioane de locuitori si cu o suprafata mai mare decât a Europei, investitiile în domenii vitale pentru conditia de viata sunt inferioare celor din Mexic. Dupa efortul gigantesc de a construi noua capitala, Brasilia, în ciuda celor care s-au spus, dinamica economiei braziliene nu a mai fost sustinuta iar statul nu s-a modernizat. În prezent, Brazilia traverseaza o dificila perioada de tranzitie de la economia rentiera, bazata pe uriasele ei resurse naturale, la cea de productie infestata de coruptia la vârf a clasei politice. Brazilienii simt ca energiile se elibereaza greu, birocratia în administratie este mare iar coruptia a devenit endemica. În zece ani, afirma Gaspard Estrada, expert în politicile statelor din America Latina si Caraibe, Partidul Muncitorilor din care au provenit fostul si actualul presedinte, Lula si Dilma Rousseff, s-a îndepartat de popor. „Acest partid a fost gândit de la creare complet diferit de celelalte partide politice braziliene, ca partid apropiat de popor, cu un adevarat militantism la nivel teritorial si local. Cu toate acestea, în timpul celor doua mandate ale lui Lula (2002-2010), Partidul Muncitorilor, la fel ca celelalte partide, s-a integrat în sistemul vietii publice braziliene. În Parlament, timp de zece ani a facut aliante cu extrema stânga, cu stânga si mai ales cu centrul si dreapta. Devenind un partid de guvernamânt ca oricare altul, Partidul Muncitorilor s-a banalizat si si-a pierdut din ancorarea lui populara. În manifestatiile de acum se gasesc oameni care resping literalmente acest partid si orice înregimentare politica“. Iata o pista de întelegere a cauzelor revoltatilor din Brazilia: proasta guvernare, neglijarea sectoarelor vitale ale unei natiuni: sanatatea si educatia, incapacitatea de a administra bogatiile tarii, coruptia politica la vârf. Presedinta Dilma Rousseff a recunoscut ca Brazilia are nevoie de energiile si de contributia tuturor pentru „oxigenarea“ sistemului politic astfel încât sa devina „permeabil la influentele sociale“. Nu pare sa fi fost convingatoare. Politia si-a reîncarcat bandulierele cu munitie iar demonstrantii, neîncrezarori în promisiuni, au promis ca vor continua sa-si ceara drepturile.
Scepticismul nu poate fi lecuit, iar ostilitatea nu poate fi îngradita. Acestea sunt vremurile.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper