Printre picaturi. Notite estivale (I)

Catre sfârsitul lui Florar, înainte, deci, de începutul ploios al verii, am luat parte, la Râmnicu-Vâlcea, la o aniversare cu caracter local, dar având semnificatii majore si pe plan national – 45 de ani de existenta a Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vâlcea. O manifestare insolita oarecum, data fiind „vârsta“ institutiei („cincizeci fara cinci“, cum zice un vers-formula din epica populara) egala cu a tuturor institutiilor de profil (câte au mai ramas), întemeiate dupa reforma administrativa din 1968, în procesul schimbarilor „revolutionare“ impuse de catre noul lider comunist de la Bucuresti care îsi construia cu dibacie aparatul de control ideologic.
Înglobat într-o suita de manifestari asezate sub genericul „Zilele Culturii Traditionale din Valcea“, evenimentul a prilejuit o emotionanta trecere în revista a celor patru decenii si jumatate de lupte, biruinte, înfaptuiri si deziluzii ale unor „frumosi nebuni“ ai acelor locuri care, cu o tenacitate fara margini, cu o credinta nezdruncinata în menirea lor, cu un atasament patimas pentru valorile culturii traditionale, au înfruntat piedici, adversitati, dusmanii personale meschine sau lovituri venite din comenzi politice obscure si au dus la capat un proiect cultural deosebit, îndelung dainuitor si pilduitor. Toata aceasta ampla desfasurare de întâmplari (festivaluri si concursuri, sesiuni stiintifice si cercetari de teren, expozitii si lansari de carte etc. etc.) cu protagonistii ei stiuti, cunoscuti, prezenti la sarbatoarea de la Vâlcea (prof. dr. Gheorghe Deaconu, prof. dr. Ioan St. Lazar, prof. Elena Stoica, prof. dr. Doru Motoc) si mai putin stiuti, dar neuitati de cei care i-au cunoscut, a fost cuprinsa într-un majestuos volum aniversar, „Cultura traditionala din Vâlcea, 1968 – 2013. O istorie concentrata si ilustrata“, pusa în pagina de fostul si de actualul director al Centrului, Gh. Deaconu, respectiv Elena Stoica. Volumul valorifica un bogat fond documentar, pastrat în arhiva Centrului, bine pusa la punct, adusa la zi, un alt punct forte al institutiei vâlcene. Dupa cum nu poate fi trecuta cu vederea organizarea Salonului Cartii de Etnologie, singurul de acest fel din tara, efect al constituirii, existentei vii si îmbogatirii continue a Bibliotecii de Etnologie „Mihai Pop“, din cadrul Bibliotecii Judetene Vâlcea, rod al initiativei aceluiasi dr. Gheorghe Deaconu, „cel mai mihaipopist dintre toti studentii, discipolii, urmasii marelui etnolog Mihai Pop“, cum îndrazneam sa-l caracterizez într-un scurt si poate nu foarte inspirat cuvânt de lauda.
De fapt, sustinerea neconditionata, de catre Mihai Pop, a celor doi discipoli vâlceni (unul din… Arges, celalalt din Vlasca!) a fost reazemul acestora în tot ce au întreprins în cei 45 de ani de existenta a Centrului (la început, Casa Creatiei Populare).  Lectia pe care Magistrul le-a predat-o si pe care ei au învatat-o ca niste scolari sârguinciosi a fost aceea a fundamentarii stiintifice a fiecarei actiuni culturale desfasurate sub egida Centrului.
Ideea a transparut cu claritate si din expozeul fostului director al Centrului, Dr. Gheorghe Deaconu, „Casa Creatiei Populare – un crez, un program, un ideal, un dor“, rostit în încheierea manifestarii, despre care toti participantii la reuniune au fost de acord ca ar trebui difuzat ca un manifest al miscarii artistice de amatori din întreaga tara. Expunerea bine structurata a vajnicului luptator Gheorghe Deaconu  a urmarit câteva puncte forte care i-au calauzit activitatea de îndrumator cultural: 1. „un crez gustian: stiinta în actiune“, fundamentarea stiintifica, în spiritul Scolii Mihai Pop, a actiunii culturale, „ca garantie a viabilitatii, profesionalitatii si autoritatii institutiei“; 2. „un program de traditie haretiana si la standarde europene“; 3. „un ideal: o institutie pentru viitorul culturii populare“; 4. „un dor, destule dureri si o singura dorinta“ – o autoevaluare critica a unui manager al institutiei.
Cu sinceritate o spun, nu as vrea ca expunerea Dlui Deaconu sa fi fost cântecul de lebada al unei institutii culturale a carei existenta (formala) este pusa, acum, sub semnul întrebarii, ci mai degraba un semnal pozitiv pentru continuitate si progres(1) .

* * *
În timpul întâlnirii de la Râmnicu-Vâlcea am aflat trista veste a plecarii dintre noi a blândului, distinsului etnomuzicolog Constantin Catrina (n. 6 noiembrie 1933 – d. 28 mai 2013). Urma sa fie prezent la Salonul de Carte cu volumul „Tezaur de etnografie si folclor în judetele Covasna si Harghita“, elaborat împreuna cu prof. dr. Nicolae Bucur, aparut la Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2012. În prima parte a volumului, sub titlul „Perenitate etnofolclorica“ (p. 25-138), Nicolae Bucur aduna studiile sale despre folclorul si arta populara din cele doua judete, iar regretatul Constantin Catrina grupeaza, în partea a doua (p. 139-222), studii de istoria folcloristicii, cu privire speciala la cercetari si cercetatori din cele doua judete (Dimitrie Cioflec, I. G. Bibicescu, Andrei Bârseanu s.a.).
Dar contributia cea mai de pret a celor doi etnologi este „Bibliografia generala selectiva“ (p. 223 – 412), cu peste 2 000 de titluri, majoritatea excerptate din publicatii aparute în spatiul transilvan, cu precadere din judetele Covasna si Harghita, în general mai greu accesibile, unele (multe) de circulatie locala si nedespoiate de autorii „Bibliografiei generale a etnografiei si folclorului românesc“, din care au aparut pâna acum sase volume, „încropite“ în fel si chip. Când cineva, cândva, se va învrednici sa compare „Bibliografia generala…“, începuta de Muslea, continuata de Fochi, publicata de Iordan Datcu si I. Oprisan etc. cu contributia celor doi folcloristi transilvani toti vom fi câstigati. Pentru ca stocarea informatiei este un pas important în întregirea ansamblului culturii traditionale românesti, de ieri si de astazi. Iar efortul, daruirea celor doi profesori, de acum regretatul Constantin Catrina si Nicolae Bucur(2)  atasati valorilor culturii populare a acelor locuri merita din plin omagiul si pretuirea noastra.

* * *
Activitatea prodigioasa a celor doi folcloristi amintiti mai sus nu au scapat atentiei lui Iordan Datcu care îi retine în monumentalul sau  „Dictionar…“(2006) si îi onoreaza cu un scurt text, publicat ca „Prefata“ la volumul „Tezaur de etnografie si folclor în judetele Covasna si Harghita“ (2012).
Cu o premonitie generata de buna cunoastere a „subiectului“, scriam în articolul omagial dedicat lui Iordan Datcu la împlinirea vârstei de 80 de ani („Cultura“, 6 iunie 2013, p. 28-29): „si nu este exclus ca pâna la aparitia acestor rânduri sa mai avem pe masa un volum din „monumentul Datcu“„. Si prognosticul s-a împlinit, câteva zile mai târziu primeam, prin posta, volumul „Ovidiu Bârlea, etnolog si prozator“, RCR Editorial, Bucuresti, 2013, cu urmatoarea dedicatie, cu grafia inconfundabila a autorului: „Cu prietenie, domnului Nicolae Constantinescu, aceasta carte despre unul dintre cei mai mari, Iordan Datcu, 10 iunie 2013“.
Subscriu, în cunostinta de cauza, la caracterizarea lui Ovidiu Bârlea drept „unul dintre cei mai mari“ si de aceea salut initiativa lui Datcu de a contura, din nou cel dintâi, o schita de monografie Ovidiu Bârlea, urmând celor despre Petru Caraman, Ioana Andreescu, Gh. I. Neagu, Sabina C. Stroescu., care dezvolta nucleele monografice din „Dictionarul etnologilor români“.
Necunoscuta mie, corespondenta cu scriitorul basarabean George Meniuc (prezentat într-un articol generos de M. Dg. = Mihail Dolgan în DGLR L/O snu D/L, cum din greseala noteaza Iordan Datcut,  2005, s. v., p. 314-315) nu este mentionata în foarte informatul articol amintit mai sus, pentru simplul motiv ca aceasta a fost publicata abia în 2010 (v. George Meniuc, „Pagini de corespondenta“. Editie îngrijita, studiu introductiv, note si comentarii de Elena Tiu, Chisinau, 2010). Bârlea si Meniuc au fost colegi la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti (1937-1940), apoi istoria i-a despartit, dar cei doi au continuat sa comunice, prin scrisori, dar si direct, într-o vreme când cele doua state de la Prut erau despartite de garduri de sârma ghimpata.
În iconografia atasata monografiei, Iordan Datcu reproduce o fotografie a lui Ovidiu Bârlea tânar, „în cercetare în Transnistria, în echipa lui Anton Golopentia“, episod trecut sub tacere atât de folclorist cât si de cei care i-au conturat biografia. Într-o declaratie data în cadrul anchetei la care a fost supus, datata 15.5.1951, Anton Golopentia relata urmatoarele: „sPet Ovidiu Bârlea (l)-am cunoscut în Facultatea de Litere si Filozofie în vara 1939, când a participat la cercetarea monografica din plasa Dâmbovnic-Arges. A fost angajat în Institut în vara 1941, ca subsef de birou, la propunerea mea, neavând licenta“ (Anton Golopentia, „Românii de la est de Bug“. Volum editat, cu Introducere, note si comentarii de prof. dr. Sanda Golopentia, 2006, vol. I, p. 131. Anton Ratiu îi consemneaza prezenta în „echipa III“, alaturi de dr. Traian Georgescu, dr. Gheorghe Retegan si dr. Eugen Seidel, „repartizati în comuna Konstantinovska, din judetul Vosnessensk“, locatie pe care Ovidiu Bârlea si altii au parasit-o „dupa aproximativ patru luni“ (Idem, vol. II, 2006, p. 495). Instantaneul care îl reprezinta pe tânarul Bârlea, pe teren, contrasteaza violent cu fotografiile canonice ale acestuia (una, cred, o poza de pe buletin), ilustrând, daca mai era nevoie, cum anii, vârsta, vicisitudinile vietii îsi pun amprenta de nesters pe chipul omului. Retractil, închis în sine, ursuz, „i se spunea ursul“ si el însusi adopta aceasta pecete („câinii latra, dar ursul merge înainte“, scria într-o scrisoare catre Datcu) – desi cei care l-au cunoscut mai îndeaproape contrazic sau amendeaza aceasta imagine stereotipa – , „preocupat tot timpul doar de opera sa“, Ovidiu Bârlea alesese, probabil, atitudinea si mina care i se potriveau cel mai bine. Opera lui supravietuieste omului, atingând eternitatea.

 

NOTE:
1. Evenimentul a fost reflectat cu multa obiectivitate în publicatia lunara „Buletin informativ“, anul XXII, nr. 7 (254), iulie 2013, editata de Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale“, în care directorul adjunct al Centrului National, Oana Gabriela Petrica a  raportat asupra Consfatuirii nationale a directorilor centrelor pentru conservarea si promovarea culturii traditionale/centrelor de cultura de la Botosani (15-17 mai 2013) si  de la RâmnicuVâlcea (28-30 mai), iar dr. Corina Mihaescu a facut un crochiu cald, sensibil al întâlnirii sarbatoresti din orasul de pe Olt
2. Volumul „Tezaur de etnografie si de folclor în judetele Covasna si Harghita“, 2012 este bogat ilustrat cu fotografii etnografice vechi si noi, coperte de carti, publicatii locale, pliante, cataloage de expozitii, dr. Nicolae Bucur fiind membru titular al Uniunii Artistilor Plastici din România si Membru de onoare al Asociatiei Artistilor Fotografi din România. Coautor la o serie de albume de arta, publicist, colaborator consecvent la publicatiile locale (vezi, în acest sens, vol. „Ademenirea Timpului“, Editura Eurocarpatica, 2012).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper