Ochiul furtunii

Un articol de LIA BOANGIU

Silviu Purcarete este unul dintre cei mai interesanti regizori români si cu siguranta cel mai interesant dintre cei care au regizat în ultimele decenii la Teatrul National din Craiova. Spectacolele sale prezinta un univers unic si fantastic, usor de recunoscut dintr-o mie de catre cei care au vazut macar doua reprezentatii purcaretiene. Cu toate acestea, se stiu prea putine despre regizor, despre filozofia si metodele sale; fiind în dreptul sau, Silviu Purcarete a evitat lumina reflectoarelor si insolenta întrebarilor repetitive ale caror raspunsuri nu fac decât sa fragmenteze un adevar si sa îi distorsioneze identitatea.
Cu cât Purcarete este mai misterios, cu atât sunt mai avizi spectatorii sa îi descifreze mesajele, sa îi recunoasca simbolismul si sa dezlege misterul din spatele „înscenarilor“ sale. De aceea, colectia de DVD-uri creata de regizorul si scenaristul Laurentiu Damian este atât de valoroasa; sa ai ocazia sa privesti prin gaura cheii, sa primesti toata scena cu locuitorii ei la tine în sufragerie e într-adevar atâtator si provoaca neastâmpar. Iar acest lucru este acum posibil prin cele trei filme realizate de Laurentiu Damian. Colectia de DVD-uri intitulata, pe buna dreptate, „Insula. Într-o furtuna“ ofera perspective noi asupra uneia dintre ultimele adaptari ale lui Purcarete dupa Shakespeare, mai precis spectacolul sau, „O furtuna“, realizat în 2012.
Primul documentar din colectie este o filmare completa a spectacolului, asa ca aceia care nu au putut ajunge la Craiova sa îl vada au acum ocazia sa o faca; cei care l-au mai vazut pot sa îl priveasca din nou si sa îl studieze în detaliu, sa încerce sa descifreze din visele recurente ale spectacolelor lui Purcarete. Spectatorul, devenit tele-spectator, poate sa analizeze acum la rece fiecare coltisor al scenei si fiecare grimasa a actorilor, încercând sa afle motivatiile, trucurile sau chiar cliseele lui Silviu Purcarete.
Partea a doua a colectiei „Într-o furtuna“, poate cea mai interesanta – în special pentru cei care au vazut deja acest spectacol, dar si altele –, consta dintr-o filmare cu mai multe momente din repetitiile pentru „O furtuna“. Stagiul la care filmarile au surprins repetitiile a fost acela în care scenografia era aproape gata, iar actorii se puteau folosi deja de costume, butaforie si decoruri pentru a-si contura personajele. Mai ramânea doar ca regizorul sa slefuiasca piesele si sa le lipeasca laolalta; desi multi ar putea crede ca la acest stagiu prea putine lucruri revelatoare despre metoda regizorului ar mai putea iesi la suprafata, situatia este, de fapt, cu totul alta. Acum ai ocazia sa vezi maestrul unind cu grija rotitele automaton-ului sau si sa îl descoperi într-un proces rafinat de dirijare.
Lucrul direct cu actorul, atentia sa individuala pentru fiecare personaj si capacitatea de a uni aceste idei initial disparate într-o imagine închegata, dar surprinzatoare fac parte din maiestria lui Purcarete. Lipsit de pretentii si sofisme, regizorul stie clar ce vrea de la fiecare actor si fiecare scena în parte. Ca privitor neavizat, ai impresia ca asisti la un truc de magie; desi vezi mâinile magicianului în fiecare clipa, ceva se întâmpla dincolo de perceptia ta, iar miracolul unui rezultat coerent te surprinde cu atît mai mult.
Asa cum amatorii de teatru stiu, Purcarete colaboreaza cu Teatrul National „Marin Sorescu“ din Craiova de peste douazeci de ani; împreuna cu/si în spectacolele sale au crescut multi actori mari ai acestui teatru. De la „Ubu Rex“, „Danaidele“ si pâna la multiplele puneri în scena dupa Shakespeare, spectatorii si actorii craioveni au avut sansa sa faca parte dintr-un fenomen unic si special. Iar sa ti se joace atâtea spectacole de Shakespeare nu poate fi decât o bucurie pentru un oras cu oarecare viata culturala.
Repetitiile cu Silviu Purcarete pentru spectacolul „O furtuna“ sunt completate si de mici interviuri si marturii ale actorilor, care povestesc despre experienta lor „în furtuna“. Caci a juca asa cum îti cânta Purcarete înseamna într-adevar sa fii „Într-o furtuna“. În portiunea sa de interviu, actorul Constantin Cicort reitereaza un lucru care devine evident si din momentele surprinse la repetitii: Purcarete este mai întâi de toate un regizor laic si direct. El îi spune fiecarui actor exact ce vrea si asteapta de la el, fara a-l limita, însa spunându-i si „cum“ sa faca. De aceea toate personajele sale sunt atât de speciale, de inventiv-plauzibile, pentru ca fiecare actor are posibilitatea de a se dezvolta în cadrul ramei care îi este înmânata. Pâna la urma, asta este calitatea cea mai importanta a unui vizionar: acesta stie ce vrea si stie cum sa obtina ceea ce vrea, prin metode inovatoare si cai nebatute. Acesta nu are nevoie de discutii îndelungi cu tente relativiste, ci devine o lupa a propriilor idei.
Din filmarile repetitiilor reiese însa si faptul ca regizorul este foarte solicitant cu actorii sai si le foloseste talentele cu îndemânare, ca pe niste unelte cu care te-ai obisnuit. Fiecare cuvânt, fiecare pauza sau fraza dintr-o replica sunt atent cântarite si masurate, asezate în asa fel încât sa redea armonia imperceptibil lucrata la care are acces spectatorul. Cu toate acestea, licarirea pe care o surprinde documentarul repetitiilor reuseste sa releve ceva din felul în care concepe un regizor. Asa ai surpriza sa afli ca nici Purcarete însusi nu stie întotdeauna dinainte cum va arata o scena sau un moment; el creeaza si pe loc, din plastilina actorului si a scenei, iar ea reactioneaza precum ceva viu.
Purcarete se insinueaza în fiecare por al spectacolului, iar scenaristul Dragos Buhagiar recunoaste ca e dominant în ceea ce priveste imaginea spectacolelor sale. Chiar si marele nostru actor Ilie Gheorghe spune: „Când vorbesc despre Purcarete, parca mi se schimba vocea si cuvintele.“ Într-adevar, este genul de om care atunci când te atinge – chiar si indirect, prin spectacolele sale –, te lasa cumva schimbat. Precum o carte buna, un tablou genial sau o melodie desavârsita, îti altereaza constiinta si îti deschide apetitul pentru mai mult.
Într-un final, ultimul DVD al colectiei prezinta ceea ce se întâmpla în culise în timpul spectacolului; un documentar ca acesta e revelator nu numai pentru spectacolul „O furtuna“ sau altele de Purcarete, dar pentru toate productiile de teatru în general. De data aceasta, ai ocazia sa vezi direct în palaria magicianului, sa vezi ce se întâmpla dincolo. Momentele surprinse de Laurentiu Damian îti arata actorii înaintea intrarii în scena, munca tacuta si grea a masinistilor si pregatirile intense ale costumierelor. Din spatele machiajului si costumelor grele, poti vedea concentrarea grea a actorului, precum cea a atletului înainte de saritura, dar si nerabdarea si parca usurarea acestora atunci când le vine rândul pe scena.
„O furtuna“ este spectacolul perfect pentru disectie si expunere, pentru ca devine din ce în ce mai frumos si mai complex cu fiecare latura pe care i-o dezvalui. Laurentiu Damian a reusit sa surprinda si fara ajutorul întrebarilor directe raspunsuri de la Purcarete, a stiut sa îl „spioneze“ pentru noi (undeva, autorul spune: „Este un film despre ceea ce nu vede spectatorul. Este un travaliu dincolo de cortina. Regizorul-mag desavârseste un act teatral alaturi de un grup de admirabili actori. Apoi, ramâne în culise si nu mai poate interveni. Spectacolul se joaca, iar magul devine si el un spectator. Peste timp acest film va avea valoare de document. Astazi avem doar sapte minute pe pelicula din repetitiile „Revizorului“ pus în scena de Lucian Pintilie. Iar chipul lui Pintilie apare doar în trei cadre. Poate de aceea am filmat trei ore de material cu Silviu Purcarete, tocmai cu el, care detesta camera de filmat si publicitatea. M-a acceptat fiindca a înteles ca eu traduceam în imagini un act de cultura unic, el fiind un creator de exceptie, iar eu, doar un martor.“) si sa ne arate în premiera imagini din burta unui spectacol care, precum cele dinaintea lui, va reusi sa lase urme permanente în istoria acestui teatru, dar si în inimile spectatorilor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper