Literatura motivationala si umanioarele digitale – doua Cenusarese pe cale de a deveni printese

Un articol de CATALIN STURZA

„The Wilson Quarterly“
Teama ca noi, intelectualii, sa nu fim confundati cu gospodinele care cred în efectele benefice ale produselor miraculoase prezentate la teleshopping e unul dintre motivele pentru care ne ferim, cel putin în public, sa recunoastem ca literatura motivationala ne-ar interesa, în vreun fel, arata Sarah L. Courteau în „The Wilson Quarterly“. Presupunem ca literatura motivationala reprezinta opiumul pseudointelectualilor – oamenii care chiar „pun botul“ la astfel de lucruri. Si aici gresim.
Exista o contradictie fundamentala în ceea ce priveste atitudinea noastra fata de literatura motivationala – un termen care descrie categoria larga de produse si idei care ar trebui sa ne faca mai slabi, mai fericiti, mai destepti si mai eficienti. Americanii accepta prafurile de proteine, dietele extreme, instructorii personali si abonamentele scumpe la salile de sport, îi admira, fara rezerve, pe maniacii care „trag de fiare“ si le invidiaza corpurile suple. Totusi, oricine tatoneaza domenii care au de-a face cu îmbunatatirea mintii – chiar frecventând cursuri de yoga unde radacinile spirituale nu au fost complet îndepartate – e întâmpinat cu o ridicare din sprânceana de aceia care se considera „oameni seriosi“. Suntem deasupra unor astfel de platitudini pentru mase, a gândirii pozitive goale si a psihologiei pop.
Etosul literaturii motivationale a patruns în însasi fibra culturii americane. Este literatura aspiratiei. Urmarirea fericirii e gravata chiar în Constitutie – documentul care a lansat experimentul american. Timp de secole, religia a reprezentat un tonifiant puternic pentru cei care aveau nevoie de un sprijin mental, de consiliere morala sau de sfaturi practice. Cultivarea unor bune relatii între oameni si a moderatiei, atât în ceea ce priveste alimentele, cât si bautura – doua preocupari fundamentale ale literaturii motivationale – se numara printre pietrele de temelie ale religiei crestine.
Nu e tocmai o coincidenta, arata Sarah L. Courteau, ca literatura motivationala înfloreste într-o vreme în care America e mai putin religioasa decât oricând. Unul din cinci americani declara, în ziua de astazi, ca nu apartine vreunui cult religios. Însa avem, în continuare, nevoie de lucruri si de oameni care sa ne îndrume – o carte buna sau un guru – când pofta noastra de mâncare, relatiile, situatia financiara sau mersul vietilor noastre ne scapa de sub control. Marketdata, o firma de cercetari de piata din Florida care monitorizeaza industria motivationala din Statele Unite, estimeaza ca apetitul americanilor pentru carti si seminarii motivationale se ridica la 10 miliarde de dolari pe an.
Cineva cumpara, cu siguranta, toate lucrurile astea. Barbatii sunt o minoritate, în rândul clientilor de literatura motivationala – reprezentând doar 30% dintre acestia, conform Marketdata. Ei citesc, în special, carti despre cum sa-si arate muschii, în sala de sedinte, sau despre cum sa faca investitii financiare mai bune. Consumatorul tipic e femeia de vârsta mijlocie, înstarita. Literatura motivationala nu e, se pare, nici scrisa pentru, nici folosita de tineri, care sunt prea ocupati sa faca acele greseli pe care vor încerca sa le îndrepte, câtiva ani mai târziu. Clientul literaturii motivationale e cineva – o doamna – care vrea sa îsi îmbunatateasca viata, si care are luxul unei sume de bani si a timpului pe care sa le investeasca pentru a da jos câteva kilograme, pentru a se prezenta mai bine la locul de munca, pentru a-si îmbunatati relatia cu partenerul sau pentru a deveni o mama mai buna. Aceasta femeie este reprezentanta unei generatii care a muncit din greu, dar care nu e multumita de ceea ce a realizat.
Totusi, acesti guru care ofera sfaturi în stânga si-n dreapta au prea des obiceiul de a se lauda cu ceea ce au ei. Sa oferi o reteta a succesului înseamna sa oferi dovezi ca propria ta bunastare a fost atinsa prin calcularea atenta a pasilor facuti în viata, prin munca pe brânci si prin valori pozitive – atât si nimic mai mult. În timp ce toate aceste ingrediente sunt o parte importanta a povestilor de succes pe care ni le prezinta autorii de literatura motivationala, foarte mult noroc si – în anumite cazuri – multe privilegii au contribuit, de asemenea, la succesul acestor scriitori. Sa insisti asupra faptului ca oricine poate sa reuseasca reprezinta piatra de temelie a visului american, si raspunsul dat oricui nu reuseste sa atinga acest vis. Reversul medaliei este ca, în timp ce literatura motivationala sustine ca potentialul de a-ti schimba viata depinde numai si numai de tine – si potentialul de a te rata depinde tot de tine. Cel putin în vremurile în care Dumenzeu juca un rol în acest proces, mâna Lui purta, si ea, o parte din vina.
Literatura motiviationala, arata Sarah L. Courteau, e, în ultima instanta, o calatorie solitara si un experiment pe propria piele. Si, în timp ce sorbim sfaturile din carti si din DVD-uri, merita sa ne amintim ca acesti guru ai zilelor noastre nu sunt, defel, „self-made“. Noi i-am cocotat acolo unde sunt, cumparându-le cartile si produsele. Am contribuit la succesul lor, si acum vedem acest succes ca pe un motiv sa-i ascultam. Ei ne pot oferi, e adevarat, câteva sfaturi utile – însa nu ne pot oferi o reteta valabila pentru toata lumea pentru a ne croi o viata mai buna.
„Financial Times“
Iata un sfat pentru bibliofilii înconjurati de mormane de carti pe care nu au timp sa le citeasca: nu va mai straduiti sa le parcurgeti, pagina cu pagina. Introduceti, în schimb, cartile într-un program pe calculator si faceti grafice, harti si diagrame: e cea mai buna metoda de a lua, în sfârsit, în stapânire întinderile nesfârsite ale literaturii – ne asigura John Sunyer în „Financial Times“.
Sunyer a asistat, recent, la o prelegere a profesorului Franco Moretti, de la Universitatea Stanford – unul dintre pionierii unui domeniu de frontiera numit, generic, „digital humanities“. Moretti e liderul neoficial al unui grup de umanisti care aduc emotia science-fiction-ului în stiinta fictiunii. Secole la rând, misiunea primara a filologilor a fost aceea de a citi si de a analiza textele literare. Însa, pentru filologii erei digitale, precum Moretti, cercetarea literara nu presupune, obligatoriu, citirea textelor. Aceasta noua abordare a literaturii se bazeaza pe capacitatea calculatoarelor de a „macina“ cantitati imense de date, urmarind sute de variabile pentru a contura perspective noi.
Cine ar fi banuit, de exemplu, ca mai putin de jumatate din numarul de cuvinte folosite în literatura de limba engleza sunt incluse în dictionare, toate celelalte fiind „materie întunecata“, în universul lexical? Sau ca engleza americana a devenit „mult mai emotionala“ decât engleza britanica, în ultima jumatate de secol?
Moretti a fost acuzat, în nenumarate rânduri, ca, prin abordarea sa cantitativa, înlatura „partea umana din umanioare“. El raspunde aratând ca „utilizarea tehnologiei pentru a studia literatura pare radicala doar atunci când o judeci în contextul filologiei – cea mai înapoiata disciplina a lumii academice. Extragerea datelor din texte ne permite sa privim, dintr-un punct mai înalt, imaginea de ansamblu – sa întelegem contextul în care un scriitor a creat la o scara pe care nu ne-am fi putut-o imagina mai înainte.“
Cercetând, cu ajutorul unui calculator, peste 7.000 de romane britanice publicate între 1740 si 1850, Moretti a descoperit, de pilda, ca prozele cu titluri lungi si foarte lungi au devenit tot mai rare, în acea perioada. Scurtarea titlurilor semnaleaza o strategie importanta a autorilor, care îi îndemnau astfel pe cititori sa caute unitatea în structura narativa. Aceasta e o evolutie stilistica demna de a fi luata în seama – o schimbare a perceptiei care a marcat ultimii 200 de ani.
Într-un alt studiu, realizat de un discipol de-al lui Moretti de la Stanford, au fost analizate 3.592 de lucrari publicate între 1780 si 1900. În timp ce istoria literara ne arata ca Charles Dickens, Thomas Hardy si Mark Twain ar trebui sa fie cei mai influenti scriitori ai secolului al XIX-lea, acest studiu, realizat cu ajutorul unor algoritmi complicati, evidentiaza faptul ca Sir Walter Scott si Jane Austen au avut, în realitate, cel mai mare efect asupra autorilor secolului ai XIX-lea, în ceea ce priveste stilul si temele abordate.
„Digital humanities“ reprezinta un termen-umbrela care acopera o gama vasta de activitati, de la conservarea digitala a patrimoniului cultural si la realizarea unor cataloage digitale complexe la „data mining“ – specialitatea profesorului Franco Moretti.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper