Hrusciov, Gheorghiu-Dej si Tezaurul Romaniei de la Moscova. Anii 1955-1956

Un articol de PAVELTUGUI

Numerosi cetateni români si rusi stiu ca relatiile dintre România si fosta Uniune Sovietica – actuala Federatie Rusa – au fost împovarate, în secolul al XX-lea, între altele, si de sechestrarea de catre Puterea Sovietica a Tezaurului României, încredintat spre pastrare Rusiei tariste, aliata Regatului România, în anii Primului Razboi Mondial – 1916/1917.
Pentru întelegerea împrejurarilor politico-militare concrete în care Tezaurul României a fost evacuat la Moscova este necesara evocarea unui important eveniment politico-diplomatic petrecut în Bucuresti, la 4/17 august 1916, când s-a încheiat Tratatul de Alianta dintre România, Rusia, Franta, Anglia si Italia, puterile Antantei, în razboi cu puterile centrale –  Austro-Ungaira, Germania, Bulgaria si Turcia. Dupa aproape doi ani de sovaieli, tratative, discutii politice interne între taberele Antantista, Austro-Germana si Neutralista, Partidul National Liberal si Unionistii din Vechiul Regat cer regelui Ferdinand sa ratifice Tratatul de Alianta cu Puterile Antantei, astfel ca este semnat textul Tratatului, în care erau incluse urmatoarele prevederi:
„1. Rusia, Franta, Anglia si Italia garanteaza integritatea teritoriala a Regatului României, în toata întinderea fruntariilor sale actuale. saugust 1916t;
2. România se obliga sa declare razboi si sa atace Austro-Ungaria în conditiile stabilite prin Conventia militara…“.
Articolele 3 si 4 erau cele mai importante, pentru ca au determinat noua configuratie a României moderne:
„3. Rusia, Franta, Anglia si Italia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei Austro-Ungare prevazute si hotarnicite la art. 4“.
Deci, Puterile Antantei recunosc si aproba ca teritoriile istorice, locuite în majoritate de români, anume Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina sa intre, dupa încheierea Pacii, în granitele României Reîntregite.
Articolul 4 al Tratatului cuprinde traseul granitei României Mari la Nord si Apus, cu Cehoslovacia, Ungaria si Iugoslavia, granita aprobata si ratificata apoi de Conferintele de Pace de la Saint-Germain en Laye (10 sept. 1919) si de la Trianon (4 iunie 1920). În acelasi articol se prezinta si granita de Rasarit a României, cu Rusia tarista: „Linia de hotar va începe de la Prut, de la un punct al frontierelor actuale între Rusia si România, aproape de Novoselita si va urca râul pâna la granita Galitiei la întâlnirea Prutului cu Ceremusul“. (1)
Tratatul de Alianta politica era însotit de o Conventie militara secreta, document nepublicat înca, în care se gasesc prevederi de maxim interes pentru istoria României. Din unele studii militare si dictionare reiese ca documentul cuprindea harti si alte anexe, între care si Întelegerea ruso-româna referitoare la organizarea-instruirea, pe teritoriul Rusiei, a unitatilor de voluntari români, fosti militari în Armata austro-ungara, cazuti prizonieri pe frontul ruso-germano-austro-ungar din Polonia. Dupa depunerea Juramântului militar pe drapelul României, corpul de voluntari format din cca 30.000 de ostasi si ofiteri a primit, în aprilie 1917, aprobarea guvernului Rusiei sa treaca Prutul în Moldova si sa fie încadrat în Armata Româna, pe frontul Marasti, Marasesti, Oituz. Istoricii militari remarca ineditul acestei întelegeri româno-ruse, în Europa Primului Razboi Mondial!
Intrarea României în alianta cu Puterile Antantei si declaratia de razboi facuta Austro-Ungariei a atras reactia aliatilor Austro-Ungariei. Astfel, la 30 august 1916, Imperiul Otoman declara razboi României, iar la 1 septembrie, deci peste 24 ore, Germania si Bulgaria ne declara razboi. Comanda frontului anti-românesc este încredintata generalului german Mackensen, armatele Puterilor Centrale patrund în Oltenia si Muntenia, iar în Dobrogea are loc dezastrul trupelor ruso-române la Turtucaia. Amenintarea capitalei determina autoritatile sa se evacueze la Iasi, sa transporte în capitala Moldovei averea statului, împreuna cu valorile depuse la Banca Nationala, obiectele de patrimoniu din muzee, pinacoteci si institutii centrale, inclusiv cele ale Casei Regale, pentru a salva bunurile statului si ale oamenilor…
Dupa instalarea în Iasi, Guvernul, Parlamentul, Casa Regala si Banca Nationala a României decid sa convina cu Guvernul de la Moscova un Protocol româno-rus privind evacuarea la Moscova, spre depozitare si pastrare, a Tezaurului Bancii Nationale a României si al altor institutii centrale… Protocolul semnat de reprezentantii celor doua guverne era însotit de Inventarul tuturor obiectelor si evaluarea lor în lei-aur.
Despre evaluarea tezaurului propriu-zis si a unor obiecte de patrimoniu, istorici si economisti români – unii cu functii importante în sistemul economico-financiar al României de dupa al Doilea Razboi Mondial – au publicat date si informatii contradictorii, hazardate, situatie regretabila ce trebuie respinsa; o evaluare corecta impune, ca baza exclusiva de lucru a evaluatorului, datele din documentele oficiale din anul 1917 – Inventarul obiectelor si evaluarea fiecaruia în lei-aur.
Pentru a evita o situatie profund incomoda pentru partea româna la tratativele cu partea rusa – mostenitoare a Rusiei Sovietice –  si a elimina noianul de manipulari si mistificari adunat, în timp ante si post decembrist, pe seama tezaurului, apreciem ca cele mai plauzibile si vrednice de retinut date din bibliografia pe acest subiect, pe cele publicate în „Politica Externa a României. Dictionar cronologic“, de Mircea Balas, Ion Calafeteanu, Cristian Popisteanu, Serban Radulescu-Zoner, Valeriu Stan, Nicolae Stoicescu. Coordonatori: Ion Calafeteanu si Cristian Popisteanu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986. „Dictionarul cronologic“ al politicii externe a României este prima lucrare de acest fel în cultura noastra, ce pune în lumina documente cu o valoare capitala în devenirea României contemporane. Autorii înregistreaza, despre tezaur, urmatoarele: „La 9 august 1917, la Iasi, se încheie un protocol între împuternicitii guvernelor rus si român si ai Casei de Economii si Consemnatiuni din România privind depozitarea unor valori românesti la Moscova, reprezentând 7,5 miliarde lei, din care 574.523,57 lei stoc de aur al B.N.R., iar restul reprezentat prin bunuri în posesia sau pastrarea B.N.R. si C.E.C.: titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri etc. La 5/18 aug. s1917t reprezentantii guvernului român si rus semneaza, la Moscova, un proces-verbal prin care se confirma depozitarea tezaurului la Kremlin (acum sunt transportate tablourile apartinând Pinacotecii Statului si unor colectionari particulari, documente, carti, acte ale Bibliotecii Academiei si ale Arhivelor Statului, obiecte de cult de la unele manastiri etc.)“.
O prima observatie: actiunea a fost consemnata într-un protocol, act semnat de împuternicitii celor doua guverne, apoi reprezentantii celor doua parti au semnat, la Moscova, un proces-verbal de predare-preluare. (Se foloseste termenul „depozitare“, nu „pastrare“.) A doua observatie: pornind de la documente, autorii arata explicit ca, în timpul semnarii procesului-verbal, a sosit la Moscova, de la Iasi, un nou transport cu tablouri etc. Din alte informatii reiese ca reprezentantii guvernului rus au depozitat Tezaurul României, primit în august 1917, la Kremlin, în compartimentul de rezerva al sucursalei Bancii din Moscova (Palatul Armurilor).
Problema esentiala a discutiilor în jurul Tezaurului este comunicarea adevaratei valori a bunurilor BNR si CEC, depozitate la Moscova, alaturi de celelalte valori istorice si artistice românesti, prin actualizarea sumelor rezultate din Inventarele si Procesele-verbale de predare-preluare, din august 1917. Din inventare trebuie scazuta valoarea corespunzatoare arhivelor revenite în România, în anii 1935-1936, apoi Tezaurul istoric si artistic adus de la Kremlin la Muzeul de Arta din Bucuresti, în august, dar în anul 1956! Comunicarea datelor întemeiate pe documente oficiale, inatacabile, va aduce partii române deplina credibilitate în discutiile cu partenerii contemporani. Cifrele prezentate de istoricii si economistii români în „Dictionarul cronologic. Politica externa“ a României se bazeaza pe documente, celelalte informatii din bibliografia despre tezaur fiind neatestate prin documente oficiale si comparatia între diferite valori rezultate din convertirea în lei-aur, tone-aur etc.
De remarcat faptul ca guvernul României a staruit, în 1918/’19, sa închege un dialog cu noua Putere din Rusia pentru readucerea în tara a Tezaurului depozitat la Moscova. Guvernul Rusiei Sovietice a refuzat sa discute soarta Tezaurului României. Mai mult, în 1918, relatiile diplomatice între Bucuresti si Moscova au fost, se stie, întrerupte.
Primii pasi spre un dialog
constructiv – 1935/1936
Dupa îndelungi si infructuoase discutii politice si economice, la Menton, pe Coasta de Azur, convorbirile dintre N. Titulescu si M. Litvinov se încheie cu o întelegere asupra restabilirii relatiilor diplomatice între România si Rusia Sovietica, negocieri aprobate de guvernul român si regele Carol al II-lea. Între anii 1934 si 1936, guvernul format de Partidul National Liberal –  prezidat de Gh. Tatarescu, cu N. Titulescu la Externe –  a purtat discutii politice pentru a încheia cu Rusia Sovietica un Tratat de asistenta mutuala menit, printre altele, sa rezolve definitiv ceea ce se numea atunci „diferendul basarabean“, prin recunoasterea de catre URSS a granitei rasaritene a României pe Nistru. Initiativa ministrului N. Titulescu a figurat pe prima pagina a presei românesti si internationale, a constituit obiectul discutiilor politice în Cancelariile puterilor europene, a provocat dezbateri aprinse, pro si contra, în Parlamentul României. A intervenit si initiativa franco-engleza, îmbratisata de N. Titulescu, a Pactului Oriental, menit sa încercuiasca noua putere militara, Germania hitlerista, cu politica ei expansionista a „Noii Ordine“ si respingerea tratatelor de pace convenite dupa Primul Razboi Mondial etc. (v. Lucian Blaga, „Din activitatea diplomatica“, vol. III, Editura Eminescu, Bucuresti, 1995).
Un pas vizând încalzirea relatiilor româno-sovietice s-a remarcat în domeniul culturii. Reprezentanti ai guvernului si ministrul de Externe N. Titulescu au apelat la academicieni si universitari din Bucuresti si Iasi, care au reusit, în prima parte a anului 1935, sa convinga guvernantii moscoviti si savanti din Academia de Stiinte a URSS sa accepte o întelegere între cele doua guverne, privind aducerea osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iasi si reînhumarea lor la Biserica Trei Ierarhi. La definitivarea întelegerii a contribuit si Patriarhia Ortodoxa din Moscova. Întelegerea dintre cele doua guverne a permis ca, la începutul lui iunie 1935, osemintele marelui învatat si domnitor sa fie reînhumate la Iasi, la Trei Ierarhi, la ceremonie asistând membrii guvernului român în frunte cu primul ministru Gheorghe Tatarescu, Nicolae Titulescu, numerosi oameni de stiinta si cultura, tineret studios, precum si Mihail Ostrowski, ministrul Uniunii Sovietice la Bucuresti (v. „Neamul Românesc“ din 21 iunie 1935). Evenimentul a fost consemnat, uneori comentat, si de ziarele liberale si de stânga din Austria, Franta, Iugoslavia, Cehoslovacia si Polonia.
În 1936, guvernul sovietic a decis sa vina în întâmpinarea României, facând un prim pas diplomatic menit sa detensioneze suspiciunile unor cercuri politice românesti. Printr-o hotarâre de guvern, Moscova a restituit tarii noastre o importanta colectie de arhive, depusa, probabil, spre sfârsitul anului 1916 în Rusia, imediat dupa evacuarea la Iasi. În arhiva Directiei Presei de la Consiliul de Ministri se afla îndosariate articole din publicatii din SUA, Anglia si Franta despre fondurile arhivistice predate de guvernul de la Moscova autoritatilor de la Bucuresti. Reprezentantii diplomatici ai României din capitalele respective amintesc si de Tezaurul României, în perspectiva noilor relatii dintre cele doua tari…
Din motive inexplicabile, autoritatile culturale si stiintifice din 1936-1938 n-au publicat Inventarul colectiilor arhivistice primite din URSS în vara lui 1936, fapt ce a generat o situatie ce merita comentata: în 1975 a aparut, la Chisinau, „Moldova în epoca feudalismului“, vol. VII, Partea I si Partea a II-a, ambele editate sub egida Academiei de Stiinte din Republica Moldova, Institutul de Istorie; Cuvânt introductiv si comentarii de P.G. Dimitriev, redactia, P.V. Sovetov, Editura „Stiinta“, Chisinau. Lucrarea cuprinde recensamântul populatiei Moldovei din anii 1772-1773 (în limba rusa), apoi altul, din anul 1774, realizat de Divanul Moldovei (în limba româna), ce cuprinde date de mare valoare pentru istoria socio-economica si demografica a Moldovei. Recensamântul a fost executat din ordinul maresalului rus P.A.Rumiantev. (Despre acest document inedit am publicat articolul „Populatia Bucovinei între anii 1772-1774“, revista „Academica“, II, nr. 4, februarie 1992, lucrarea fiind reprodusa în cartea mea „Bucovina. Istorie si Cultura“, Editura Albatros, 2002, p. 27 si urm.) P.G. Dimitriev arata, în Cuvântul introductiv, ca: „Materialele recensamintelor se pastreaza în Arhiva Centrala de Stat a actelor vechi (TFADA) în fondul numarul 293 intitulat Dosare moldovenesti si muntenesti. Fondul s-a format ca rezultat al activitatii organelor administrative militare rusesti în Moldova si Tara Româneasca în timpul razboiului ruso-turc din anii 1768-1774“. Cercetatorul nu arata explicit ca recensamintele au fost executate de reprezentantii Divanului Moldovei si Divanului Tarii Românesti, dar aceasta reiese din lucrarile asupra fiecarui tinut. De pilda, recensamântul tinutului Hotin este semnat de „Constantin Bals, paharnic; Stefan Hurmuzachi, vornic; Vasile Carp, sluger; Ion Radu si Ion Miclescul, (indescifrabil)“ etc. Se pune întrebarea: aceste documente de o asemenea valoare stiintifica au fost preluate de armata tarista în anul 1774, sau au figurat în Arhiva româneasca depusa spre pastrare în Rusia în anul 1917? Pe lânga aceasta întrebare mentionam, în revista „Academica“: Institutele stiintifice românesti de profil sunt chemate sa întreprinda demersurile necesare si pentru valorificarea, în timp util, a materialelor din „Dosarele… muntenesti“, pastrate în Arhiva Centrala de Stat a actelor vechi (TFADA).
Cercetarile istorice întemeiate pe documente diplomatice, pe informatii publicate de mari gazetari români si straini, pe declaratiile atestate ale unor oameni politici bine informati si de buna-credinta, referitoare la demersurile de încheiere a Tratatului de asistenta mutuala între România si Uniunea Sovietica, în anii 1936-1937 si apoi, realizarea a ceea ce s-a numit Pactul Oriental, sunt înca fragmentare, neconcludente si adesea subsumate disputelor ideologice, în locul unei analize lucide a intereselor generale de viitor ale tarilor din Centrul si Sud-Estul Europei în raport cu Franta, Rusia, Anglia si Germania hitlerista, având în vedere ca România Reîntregita s-a înfaptuit cu ajutorul si prin decizia Puterilor Antantei, în urma înfrângerii militare a Germaniei si Austro-Ungariei imperiale… Indiscutabil, si aceasta a confirmat-o evolutia politicii europene dupa anul 1938, încheierea unei aliante politico-militare între tarile Micii Întelegeri (Cehoslovacia, Iugoslavia si România) cu Uniunea Sovietica, Turcia, Polonia (care urma sa denunte pactul de neagresiune cu Germania lui Hitler), Franta si Anglia, din sfera Occidentala a Europei, ar fi împiedicat, probabil, temporar sau definitiv, întelegerea conjuncturala, din 1939, dintre Stalin si Hitler. Indiferent de o opinie sau alta –  opinii se produc doldora în vremurile noastre –, incontestabil este faptul ca asemenea demersuri bine gândite politic si militar au existat la Paris si Moscova, la Bucuresti si Londra, la Praga, Ankara si Belgrad. România a fost, prin gândirea lui N. Titulescu si a altor politicieni bucuresteni, printre initiatorii principali ai întelegerilor…
Relatiile româno-sovietice s-au blocat începând cu anul 1938. Prin Pactul Molotov-Ribbentrop, Germania hitlerista a semnat pedepsirea României, consimtind la pretentiile URSS asupra Basarabiei si la rapirea brutala a Nordului Bucovinei si tinutului Herta, teritorii ce n-au apartinut niciodata Ucrainei. Politica externa legionaro-antonesciana progermana si alianta în razboiul antisovietic, întemeiata, dupa trecerea Nistrului, pe iluzii, lozinci si declaratii oficiale iresponsabile – s-a încheiat printr-un total faliment militar, politic, ideologic si moral.
Dupa încheierea razboiului si transformarile politico-sociale prin care a trecut România, meandrele politicii si evolutiile geo-strategice au readus pe scena dezbaterii publice sensibilele probleme referitoare la relatiile vechi ale României, dar mai ales la cele noi, cu URSS.
Oare mai exista?
Întrebarea s-a pus în primele luni ale anului 1955. În aprilie-mai 1955, Consiliul de Ministri al RPR (presedinte, Gheorghiu-Dej) a acceptat propunerea Ministerului Culturii si a Academiei, ca reprezentanti ai celor doua institutii, împreuna cu cei ai Sectiei de Stiinta si Cultura a CC-PMR sa redacteze proiectele de hotarâre guvernamentala privind înfiintarea Muzeului de Istorie Nationala si a Bibliotecii Centrale de Stat, în capitala.
Arhivele Ministerului Artelor si Informatiilor (anii 1947-1953) arata ca guvernantii din acei ani au avut initiativa organizarii, la nivel national, a unui recensamânt al muzeelor de pe teritoriul tarii. De mentionat ca, în 1948, Ministerul de Externe de la Bucuresti primeste, de la UNESCO-Paris, o scrisoare si Anexa –  Statuts et Programmes des Musées. Questionnaire pour un raport, prin care se cerea o informare statistica despre muzeele din România ramase dupa terminarea razboiului. Întâmplator, guvernul Petru Groza tocmai încheiase recensamântul muzeelor, iar una dintre principalele constatari era distrugerea Muzeului din Parcul Carol din Bucuresti, (2) ceea ce impunea înfiintarea unui Muzeu de Istorie Nationala.
În perioada 1948-1949, acad. George Oprescu fusese mandatat de guvern sa conduca activitatile privind muzeele; el a venit cu o initiativa legislativ-organizatorica si a propus Consiliului de Ministri sa subventioneze organizarea unui recensamânt al obiectelor muzeale din toate muzeele din tara, iar un exemplar din Inventarul fiecarui muzeu sa fie depus la Judecatoria sau Tribunalul din localitatea, raionul, regiunea respectiva.
La una din sedintele de lucru ale colectivului de specialisti (mai 1955) care redacta hotarârea de guvern privind înfiintarea Muzeului de Istorie Nationala, profesorii George Oprescu, Andrei Otetea si Petre Constantinescu-Iasi s-au oprit si asupra exponatelor ce vor fi prezentate în noul muzeu, al carui sediu îl stabilisem, în textul HCM, prin consens, în Palatul Justitiei din Bucuresti. Acad. G. Oprescu a deschis cutia pandorei, amintind celor de fata de Closca cu puii de aur si alte „odoare scumpe“, de mare valoare istorica, ale unor domnitori români, „trimise în Rusia.“ A intervenit acad. P. Constantinescu-Iasi, în acel moment ministru al Cultelor, cu date concrete despre plecarea „comorilor românesti“ în Rusia tarista, în vremurile „tragice si nesigure“ din anii 1916-1917. A evocat apoi episodul aducerii osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iasi, precum si a „Arhivei nationale.“ La arhive s-a referit si prof. A. Otetea, prezentând date concrete de la Arhivele din Iasi si Bucuresti, dupa care a apreciat „Closca cu puii de aur“ ca fiind una dintre cele mai mari descoperiri arheologice de pe teritoriul românesc; a vorbit despre cercetarile românesti si straine asupra acestui tezaur, încheind cu întrebarea dilematica: Oare mai exista?…
G. Oprescu si Constantinescu-Iasi au spus, pe un ton ce lasa sa strabata speranta, ca rusii „pretuiesc valorile create în trecut…“. G. Oprescu i-a raspuns colegului Otetea calm, în tonalitate nostalgica, cu interogatia: „Le vom putea vedea vreodata la Bucuresti?“ –  acele odoare mostenite de la stramosi. Dialogul s-a încheiat fara ca cineva sa propuna, sau macar sa sugereze, vreo actiune concreta referitoare la Tezaurul României din URSS. (Textul redactat de comisie a devenit „Hotarârea Consiliului de Ministri privind înfiintarea Muzeului de Istorie Nationala si a Bibliotecii Centrale de Stat a RPR“, documentele fiind publicate în Colectia de hotarâri si dispozitii a Consiliului de Ministri din 4 iulie 1955, pp. 457-458.)
Anul 1955 a adus în atentia elitei intelectuale si complicatele probleme legate de monumentele istorice si artistice, de santierele arheologice, pe scurt, de Patrimoniul National al României. Consecinta imediata a fost reorganizarea „Comisiei Monumentelor Istorice si Muzeelor“ de pe lânga Academia RPR, recensamântul monumentelor istorice si continuarea activitatilor de reparare si restaurare a unor monumente. La o sedinta a „Comisiei Stiintifice a Monumentelor Istorice si Artistice“ (noul titlu), din iunie 1955, Stefan Bals, Grigore Ionescu, P. Constantinescu-Iasi, George Oprescu si G.M. Cantacuzino au evocat –  referindu-se la obiecte de patrimoniu din Evul Mediu românesc –  si comorile trimise în Rusia: „Closca cu puii de aur“ si foarte multe obiecte de cult. Acad. G. Oprescu a vorbit si despre picturi de N. Grigorescu si T. Aman „evacuate în Rusia“. A subliniat ca au fost trimise spre pastrare, pe lânga tablouri, si alte obiecte artistice valoroase pe care „nu le-am studiat, nu le cunoastem înca.“ Discutia deschisa de acad. G. Oprescu l-a determinat pe P. Constantinescu-Iasi sa declare ca obligatia sa este sa informeze, ca membru al guvernului, „conducerea de stat“ asupra discutiilor referitoare la „Tezaurul românesc“ existent, probabil, în URSS. Este o realitate istorica de netagaduit faptul ca discutiile legate nemijlocit de înfiintarea Muzeului de Istorie Nationala au readus în atentia si preocuparile unor oficiali cu responsabilitati în domeniu, problema Tezaurului României din URSS. Interesul asupra contextului istoric în care s-a produs evacuarea în Rusia a sporit odata cu dezbaterile agitate, controversate, ale participarii României la Primul Razboi Mondial (1916-1918) si desfasurarea evenimentelor politice ce i-au urmat…
La 3 august 1955, academicienii Petre Constantinescu-Iasi si Vasile Malinschi (fost director al Directiei Relatiilor Externe din Banca Nationala a României în 1938, din mai 1954 vicepresedinte al Comitetului de Stat al Planificarii –  CSP cu problemele financiare ale Statului, ales la 2 iulie 1955 membru titular si secretar-prim adjunct al Academiei) au prezentat, într-o audienta, Sectiei de Stiinta… a CC, datele cunoscute despre „Tezaurul din Uniunea Sovietica“. Acad. V. Malinschi a aratat ca este vorba despre averea României din anii razboiului, blocata de guvernul sovietic în urma ruperii relatiilor diplomatice, în 1918. În finalul întrevederii, cei trei au convenit asupra unor chestiuni practice: P. Constantinescu-Iasi, în calitate de membru al guvernului, sa-l informeze pe prim-vicepresedintele Consiliului de Ministri Emil Bodnaras despre discutiile purtate la Academie în legatura cu „Tezaurul României“ de la Moscova; V. Malinschi sa prezinte lui Gh. Apostol, prim secretar al CC si coordonator al activitatii Academiei la nivelul Biroului Politic, ceea ce cunoaste nemijlocit despre valorile în aur ale Bancii Nationale evacuate în Rusia. La începutul lunii iulie, oficialii la cel mai înalt nivel erau informati, iar în august 1955 s-au cerut date privind „inventarul obiectelor“ si celelalte detalii privind transportarea, preluarea si depozitarea Tezaurului României la Moscova.
N.S. Hrusciov la Bucuresti
În 1955 România a participat la câteva evenimente politice internationale de interes national si international, unele constituind un succes politic:
– La 23 ianuarie se încheie, la Timisoara, tratativele între guvernele român si iugoslav referitoare la granita, reglementarea navigatiei pe Dunare etc.;
–  La 7 martie, Prezidiul MAN adopta decretul privind încetarea starii de razboi cu Germania, existenta între România si Germania de la 24 august 1944;
– În aprilie se încheie tratativele dintre delegatiile Cehoslovaciei, Chinei, RDG, Poloniei, Ungariei, României si URSS cu privire la crearea unei baze stiintifice de experimentare în vederea dezvoltarii cercetarilor în domeniul fizicii nucleare;
– La Varsovia are loc, între 11-14 mai, Conferinta statelor socialiste europene, când se semneaza „Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala“, pe o durata de 20 de ani (Tratatul de la Varsovia);
–  La 12 iulie, România este primita în UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura);
–  În august, România participa la prima Conferinta internationala de la Geneva, privind folosirea energiei atomice în scopuri pasnice;
–  Între 24 sept.-2 oct. 1955, un grup de specialisti români duce tratative, la Orsova, cu specialisti iugoslavi, referitoare la amenajarea complexa a Dunarii între Buzias si Portile de Fier, când se încheie un Protocol ce consemneaza necesitatea realizarii amenajarilor hidroenergetice si de navigatie;
–  La 8 decembrie 1955, România recunoaste „neutralitatea permanenta“ a Austriei;
–  La 14 decembrie 1955, Consiliul de Securitate recomanda Adunarii Generale a ONU ca 16 state, între care si România, sa fie admise în ONU. Astfel RPR devine membru cu drepturi depline în ONU;
–  În decembrie, România accepta cererea SUA de a participa la activitatea Agentiei Internationale pentru Energia Atomica –  AIEA.
Anul 1955 aducea României recunoastere si legitimitate în relatiile cu tarile lumii si organismele internationale consacrate dupa al Doilea Razboi Mondial. Tot acum au loc doua evenimente speciale privind relatiile directe, la cel mai înalt nivel, între liderii politici din România si Uniunea Sovietica: între 4-6 iunie 1955, dupa încheierea tratativelor de la Belgrad, între conducatorii URSS si Iugoslaviei, delegatia sovietica s-a oprit la Bucuresti, unde a participat la o conferinta cu liderii de partid si de stat din România, Ungaria si Cehoslovacia. Cu acel prilej, conducerea PMR l-a invitat pe N.S. Hrusciov, primul secretar al CC al PCUS, sa participe la manifestarile prilejuite de sarbatorirea zilei de 23 August 1955, la 11 ani de la alaturarea României Puterilor Aliate, în lupta pentru înfrângerea Germaniei hitleriste. Evenimentele au evoluat astfel încât pentru prima data prim-secretarul CC al PCUS întreprinde o vizita oficiala în România, însotit de o importanta delegatie politica si militara. (Cei initiati în culisele politicii au înteles ca existau probleme importante în evolutia relatiilor româno-sovietice dupa Conferinta din 4-6 iunie 1955, de la Bucuresti!)
Liderului sovietic i s-a facut o primire pe masura, iar pe lânga discutiile oficiale a fost organizata o fastuoasa receptie la Palatul Snagov, în seara zilei de 23 August 1955, la care au asistat, ca invitati, membrii corpului diplomatic acreditati la Bucuresti si numerosi oameni de cultura si stiinta. Iata relatarea evenimentului în presa vremii, caruia îi adaugam un episod semnificativ, ai carui protagonisti au fost Hrusciov si Lucia Sturdza-Bulandra.
„Încet, încet se lasa seara. Se aprind luminile si zeci de lampioane multicolore. Pe terasa de pe malul lacului a fost amenajata o estrada, pe care se desfasoara un program artistic, sustinut de Ion Voicu, Mircea Buciu, Ion Dacian, Damian Luca, Mircea Crisan, Ansamblul de dansuri UTM si orchestra de tineret, condusa de Ionel Budisteanu, echipa de dansuri populare maghiare din satul Inucu (Regiunea Cluj) si echipa de dansuri sârbesti din Moldova veche (Regiunea Timisoara).“
Treptat, invitatii au devenit veseli si vorbareti, asa ca doamnele si tineretul i-au invitat pe oaspeti la dans. Dupa Hora mare si câteva valsuri, tangouri, un ceardas, o polca a venit rândul Perinitei, inaugurata de Lucia Sturdza-Bulandra si Petru Groza, care îngenuncheaza pe batista, conform coregrafiei dansului, dupa care se retrage… Lumea aplauda, doamna flutura batista, danseaza singura si la un moment dat îl invita pe Hrusciov la dans. Liderul sovietic danseaza cam stângaci, dar nu renunta, râde si priveste la actrita îmbracata într-o splendida rochie de seara… În ritmul „Perinitei“, doamna Lucia îsi conduce elegant partenerul, apoi se opreste, întinde batista pe podea si-l invita sa îngenuncheze… Hrusciov ezita, este dezorientat, priveste parca asteptând ajutor, nu întelege, sau se face ca nu întelege invitatia… Dinspre Groza si Dej se aud voci: Nichita Sergheevici! În genunchi, în genunchi! Un general îl ajuta pe liderul URSS sa îngenuncheze… Se aude numai orchestra… Lucia Sturdza-Bulandra se apleaca ceremonios, cu eleganta, spre partenerul îngenuncheat si îl îmbratiseaza. Izbucnesc urale, se cânta „La multi ani! Multi ani traiasca!“…
Evocarea acestui moment petrecut la Palatul Snagov arata ca Groza, Dej, Apostol, Bodnaras au înteles ca atmosfera de destindere, alaturi de gestul simbolic al Luciei Sturdza-Bulandra, de a-l „îngenunchea“ pe Hrusciov, puteau crea contextul favorabil deschiderii dialogului cu imprevizibilul conducator al PCUS, asupra problemelor cruciale ale relatiilor din acei ani: retragerea trupelor sovietice din România; soarta Tezaurului României dat „spre pastrare“ Rusiei tariste în 1917; dezvoltarea sistemului energetic national al RPR, problema industrializarii s.a.
Împrejurarea în care liderii PMR au prezentat lui N.S. Hrusciov, în august 1955, delicata problema politico-militara de retragere a trupelor sovietice din România a fost elucidata, pe temeiul documentelor, de catre prof. Ioan Scurtu, în cartea „România. Retragerea trupelor sovietice, 1958“, capitolul ce intereseaza fiind republicat si în „Adevarul literar si artistic“ din 9 februarie 1997. (Despre acestea am aflat la sfârsitul anului 1957, când s-a hotarât sa fac parte din colectivul de veterani de razboi cu raspunderi oficiale, combatanti pe frontul de Vest, însarcinati sa pregateasca procesul de retragere a trupelor sovietice, început în trimestrul I, anul 1958 si sfârsit în vara aceluiasi an.)
Despre Tezaurul României de la Moscova am aflat, la o întâlnire de lucru din august 1955, înainte de plecarea la Festivalul Tineretului si Studentilor de la Varsovia, de la Gh. Apostol, prim-secretar al CC, ca nu demult a avut, cu tov. Malinschi, „un interesant schimb de pareri privind chestiunile ce framânta pe unii academicieni“…
În primele luni ale lui 1956, evenimentele s-au precipitat, dupa ce, în aprilie, cercuri de intelectuali din Bucuresti au aflat ca guvernul sovietic a restituit Republicii Democrate Germane capodoperele de arta din Galeria de la Dresda. Înainte de plecarea spre Dresda, ele au fost expuse, pentru publicul moscovit, la Muzeul „Puskin“. Evident, oamenii de cultura români au început sa comenteze intens evenimentul, sa se adreseze oficialilor de la CC, de la Ministerele de Externe si al Culturii, pentru a face demersuri pe lânga conducerea sovietica în vederea recuperarii Tezaurului. Întrebarea era daca autoritatile sovietice se vor gândi si la România, la tezaurul ei, din moment ce au restituit Est-germanilor comori artistice luate în conditiile razboiului germano-sovietic. Discutiile în jurul Tezaurului României de la Moscova devenisera publice, oamenii se informau, puneau întrebari etc.
Pâna în prezent nu s-au publicat informatii, întemeiate pe documente, despre discutiile liderilor români cu Hrusciov si alti conducatori ai PCUS, asupra Tezaurului României si conditiile restituirii lui. Se poate afirma cu certitudine ca discutiile asupra restituirii au vizat tezaurul în integralitatea lui, însa Sovieticii au acceptat, în final, sa fie restituite numai valorile istorice si artistice de patrimoniu…
Investigatiile la Arhivele Nationale ale României, întreprinse între 1992-1998, în Fondul CC al PCR –  Cancelarie, au avut ca rezultat descoperirea scrisorii pe care N.S. Hrusciov a trimis-o lui Gh. Gheorghiu-Dej (dosar 59/1956, f. f. 15-18), probabil, spre sfârsitul lunii mai 1956. (Textul original nu este datat si n-am aflat alte indicii privind data documentului.) Scrisoarea –  în limba rusa/original si traducerea în româna –  am publicat-o, pentru prima data, în revista „Dosarele istoriei“, an VIII, nr. 6 (82), 2003, p. 55 si urm., „document inedit“, prin bunavointa si cu sprijinul d-lui Mircea Suciu.
Reproducem alãturat textul original si traducerea (caseta 1).

Scrisoarea lui N.S. Hrusciov nu este un document din partea guvernului sovietic sau a Sovietului Suprem al URSS, ea este trimisa „Primului secretar al CC al PMR –  Gheorghiu-Dej“, din partea CC al PCUS. Aceasta arata, dupa parerea noastra, ca N. Hrusciov n-a obtinut aprobarea guvernului sovietic si a Prezidiului Sovietului Suprem pentru restituirea integrala a Tezaurului Ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper