Finalul stagiunii Orchestrelor si Corurilor Radio

Un articol de COSTIN POPA

Anul aniversar Verdi-Wagner a fost marcat în sala din str. General Berthelot, în aceasta prima jumatate de an, îndeosebi prin prezentarea a doua opusuri verdiene, opera „Don Carlos“ în ianuarie si „Messa da Requiem“ acum, la încheierea sezonului.
Lucrare de proportii epopeice, de dimensiune monumentala, ce porneste de la partile traditionale ale slujbei catolice pentru morti, Recviemul este o piatra de încercare pentru orice ansamblu-orchestra si cor, aici Orchestra Nationala si Corul Academic Radio, carora li se alatura patru solisti absolut specializati în stilistica verdiana, cu glasuri adecvate tipologiilor pe care maestrul de la Busseto le-a fixat prin partiturile sale de maturitate. Pronuntatului specific de opera al scriiturii îi trebuie adaugat spiritul sacral al lecturii, de unde rezulta dificultatea talmacirii. Aceasta este ecuatia fundamentala a Recviemului, rezolvata cu brio pe scena Salii Radio.
Meritul a revenit în primul rând ocupantului pozitiei de la pupitru, tânarul de 36 de ani, Tiberiu Soare, dirijor-sef al Formatiilor Muzicale Radio care, cu acest concert, cred ca a pasit peste pragul maturitatii artistice. Dupa incursiuni dintre cele mai diverse în teritoriul simfonic si de opera, acoperitoare a unei largi palete de stiluri, iata ca experienta dobândita si studiul amanuntit au dat roadele scontate. Artistul a patruns profund în spiritul messei verdiene si i-a restituit pe deplin caracterul complex.
Tempii alesi au redat de la început („Requiem aeternam… Kyrie eleison, Christe eleison“) atmosfera reculegerii de catedrala, strabatuta de tristetea si durerea clipei, pentru ca avalansele sonore ale Judecatii de Apoi din „Dies irae“, continuate în „Tuba mirum“, sa irumpa taios, sec, implacabil, precum loviturile de ghilotina. Sonuri înfricosatoare. Marea fuga din „Sanctus“ a avut echilibru si explicita rigoare. Au fost multe momente strabatute de sublim, care au curs nuantat si ma refer în prima instanta la minunatul cantabile „Andante dolcissimo“ din „Agnus Dei“ dar, si mai înainte, la secventa „Lacrymosa“. Nu uit sa notez contrastele coplesitoare, atât de caracteristice partiturii, redate si ele în chip exemplar.
Dupa declamatiile si tumultul din „Libera me“, „Messa da Requiem“ s-a încheiat cu calm si împacare în aceeasi atmosfera pioasa în care a si început. A fost o fresca a trairii de dupa moarte, a rugii pentru odihna eterna.
Fara spectacol gestual, simplu, cartezian, dar cu remarcabila rigoare si preciziune, Tiberiu Soare a conceput întreaga versiune în parametri impresionanti ca emotionalitate si forta. L-au urmarit în chip ideal instrumentistii, precum si corul pregatit de Dan Mihai Goia, toti aflati în seara de gratie, cu cânt implicat si sonoritati ce frizau perfectiunea (violoncelele, viorile, violele, alamurile – concentrate si exacte, într-un cuvânt toata orchestra). Siguranta atacurilor a fost ca niciodata. Corul, monolitic pe partide si în tutti, a sustinut prin expresivitate si forta demersul dirijoral. Întelegerea ideatica a fost perfecta si impulsul verdian venit de la seful de orchestra a patruns întreg platoul spre totala daruire.
Tenorul Marius Vlad Budoiu a cântat, ca întotdeauna, deosebit de cultivat, cu registrele vocii fluent îngemanate pâna la Si bemol-ul acut, seren în expunerea din „Ingemisco“, cu amanuntite nuantari. Remarcabil a fost si „Hostias“, în care un mezzavoce impecabil a redat închinarea catre Dumnezeu a rugaciunii de pretuire, a sacrificiului.
Pentru soprana Silvia Sorina Munteanu, „Recviemul“ verdian este un vehicul de înfatisare a marile sale potente de amploare si stralucire vocala. A dominat compartimentele reunite orchestral-corale cu acute puternice care au vibrat în sala, dominator si penetrant. Multe subtilitati a avut lectura artistei, pacat ca Si bemol-ul acut în pianissimo, dificila octava „Requiem“ din sectiunea finala „Libera me“, a sunat întrucâtva neconvingator, îndreptându-ne gândul catre prestatii anterioare ireprosabile ale Silviei Sorina Munteanu în partitura verdiana.
Mezzosoprana Aura Twarowska a frazat cu stiinta a constructiei desenului melodic verdian, în pofida unor opacitati vocale de moment în „Lux aeterna“.
Aspru ca exprimare, patrunzator ca emisie, impunator ca atitudine vocala, si basul Sorin Draniceanu a patruns esentele partiturii, rezervele venind dinspre anumite sunete drepte, nevibrate, dinspre altele vibrate excesiv, semne de uzura.
Asa s-a încheiat stagiunea Formatiilor Muzicale Radio. Dupa comemorarile verdiene, pentru toamna se asteapta, desigur, omagierea lui Richard Wagner.
Addendum. Pozitia de dirijor-sef
Consult website-urile teatrelor de opera din Bucuresti si din tara. O asemenea functie, asa cum exista la Formatiile Muzicale Radio, ce poate fi asimilata autoritatii de director muzical, nu este ocupata. Practic, nu exista în organigramele publicate. Mi se pare o carenta notabila. În toate institutiile lirice ale lumii exista un director muzical dirijor.
Asa sunt Barenboim la Scala, Pappano la Covent Garden, Levine la Metropolitan, Philippe Jordan la Opera din Paris, Welser-Möst la Opera din Viena, Gergiev la Mariinsky, Conlon la Los Angeles etc. Nume mari ale caror atributii sunt legate exclusiv de asigurarea muzicala complexa a spectacolelor – orchestra, cor (cu sprijinul dirijorului corului), ansamblu, interpreti principali. O mâna de fier si ultra-competenta în management ca a lui Ioan Holender nu a rezistat mult timp singura la conducerea Operei de Stat din Viena si astfel a fost numit în functia de director muzical faimosul Seiji Ozawa. Desi, în fosa, se aflau legendarii instrumentisti ai Filarmonicii vieneze.
Poate ca legislatia noastra actuala nu prevede în mod expres o asemenea functie. Dar nimic nu împiedica managerii de teatre lirice sa-si numeasca dirijori-sefi, de pilda ca directori adjuncti în scopul conferirii autoritatii, obligatorie pentru bunul mers al lucrurilor.
Sunt vizate persoane cu experienta si mai ales cu dorinta si puterea de a construi, de a personaliza sonor si de a se îngriji de pregatirea muzicala. Nu pasagere, ci sub contract pe lunga durata. Cel putin cât al managerilor, cu care trebuie sa faca echipa perfecta. Exemplul lui Tiberiu Soare si rezultatele sale, cresterea calitativa a performantelor ansamblurilor simfonice Radio, sunt pilduitoare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper