Cultura si instrumentele ei

Un articol de IULIA MARGARIT

Florica Dimitrescu (coordonator), Alexandru Ciolan, Coman Lupu, Dictionar de cuvinte recente, Editia a III-a, Bucuresti, Editura Logos, 2013, 583 p.

 

„Le public est assez convaincu qu’il n’y a point de livres qui rendent de plus grands services ni plus promptement ni à plus de gens que les dictionnaires“.
(Autor anonim al prefetei de la „Dictionnaire Universel“ al lui Antoine Fouretière, 1690)

De curând, a aparut „Dictionarul de cuvinte recente“ (DCR), în cea de a treia editie, amplificata semnificativ fata de versiunile anterioare: 1983, 1997, chiar si în formula auctoriala: Florica Dimitrescu, semnatara volumelor precedente, devine acum coordonatoarea unui minicolectiv: Alexandru Ciolan si Coman Lupu. În prefata se explica schimbarea, de altfel, deliberata: pentru autoarea „en titre“, prezenta editie constituie un fel de, mutatis mutandis, „Urmasilor mei Vacaresti…“. Constituirea colectivului semnatar are la baza, înaintea altor ratiuni lesne de înteles, dorinta Floricai Dimitrescu (la 85 de ani) de a anunta, public, continuatorii DCR. Întelegem ca, în acest fel, cel putin la nivel de proiect, se asigura continuitatea unei opere lexicografice unice pentru cultura româna. Unicitatea acesteia devine evidenta prin simpla raportare la seria dictionarelor traditionale si la titulatura acestora: „Dictionarul limbii române“, supranumit si „Dictionarul «tezaur»“, „Dictionarul enciclopedic ilustrat“, Partea I. „Dictionarul limbii române din trecut si de astazi“: cu o demarcatie a profilului, „Dictionarul universal al limbii române“: cu alte cuvinte, general, „Dictionarul limbii române moderne“: delimitare neta, prin aria de cuprindere, „Dictionar de neologisme“: specializare stricta a repertoriului, fata de care DCR îngusteaza la maximum suprafata de investigatie, restrângându-se la segmentul celor mai recente semnale lexicale din vocabularul românei contemporane. Raportat la toate realizarile anterioare, cu puncte comune între ele DCR, se singularizeaza, conform titlului, prin obiectul sau. Singularitatea sta, asadar, în specializarea maxima, ca profil lexicografic, caci dintre elementele neologice se limiteaza la cele „proaspete“, care se înscriu într-un interval de aproape doua decenii (v. etapele de culegere-aparitie 1. 1960-1983; 2. 1983-1997; 3. 1997-2013) si în faptul ca opereaza cu un criteriu unic de acceptare a intrarilor: calitatea de „recent“. De la început (1960), autoarea si-a propus sa aiba în vedere, în egala masura, formatiile create pe plan intern, si, în paralel, împrumuturile externe, ambele tipuri de elemente înnoitoare intrând în acceptia de neologism („de data recenta!“). Daca în traditia lexicografica româneasca s-a mai practicat localizarea atestarilor, DCR este primul dictionar care nu numai ca le localizeaza, dar le si dateaza explicit, prin indicarea publicatiei, cu toate coordonatele, de unde acestea au fost extrase. Apoi unicitatea DCR mai sta si în sursa materialului documentar, extras preponderent din presa. Prin specificul acesteia, de la cotidian la hebdomadar, sansele de a lansa elemente noi de vocabular sunt maxime. Descoperiri neasteptate, cuceriri stiintifice, înfiintarea unor organizatii politice si apolitice, interne sau externe, a unor publicatii, conturarea unui curent ideologic etc., sunt anuntate cu numele lor, nimic altceva decât cuvinte noi. Mai mult chiar, acribia Floricai Dimitrescu merge pâna la specificarea, cu prudenta sau cu certitudine, a autorului de care se leaga intrarea în circuit a unei noi vocabule: cobaiza „«a trata o persoana ca pe un cobai»… probabil, creatie a scriitorului Camil Petrescu“ (marturia despre cuvântul creat si creatorul sau, ca predatare a unei atestari recente, apare într-o evocare a acestuia din 1984, „Rom. lit.“); calendaritate „cronologie“, de asemenea, sub semnul probabilitatii, „creatie a lui Eugen Simion“; caprovecinita „invidie pe capra vecinului“, de aceasta data, o certitudine: „cuvânt creat de Dan C. Mihailescu“; neamprostie „purtare si apucaturi de neam prost“, din nou o mentiune dubitativa „cuvânt creat, pare-se, de Cristian Tudor Popescu“ etc. Ca tehnica de lucru, DCR se distinge prin folosirea masiva a citatului, absolut necesar pentru edificarea cititorului. Cuvântul „este decupat“ cu „ambientul“ în care a fost surprins, de care nu este rupt, fapt ce-i confera nu numai credibilitate deplina, ci si valoare de întrebuintare. În acest fel, se pune la îndemâna celor interesati un bogat material triat, ordonat, clasat pentru prelucrare teoretica, prevazut si cu indicatia etimologica aferenta. Daca lexemul tratat este polisemantic, textele însotesc fiecare sens, iar inovatia DCR, fata de avalansa materialului cules, sta în suprimarea glosei, acolo unde citatul contine explicatia cuvântului. Sigur, faptul ca multe dintre intrari au, dintru început, caracter perisabil, poate chiar efemer, nu constituie un prilej de a culpabiliza DCR. Rolul sau de a retine „tendintele limbii române“ a fost îndeplinit. Mai mult decât în cazul altor realizari de profil, asupra DCR planeaza riscul ca materialul „recent“ sa nu reziste filtrului instituit de timp, dar telul sau a fost înregistrarea dinamicii lexicale, a imaginii de ansamblu, din intervalele mentionate. Editia de fata, pe lânga absorbtia celorlalte, prin aportul sau lexical, da extensiune nebanuita fenomenului reflectat. Nicio lucrare lexicografica nu a surprins atâtea stiluri de limbaj: cotidian, colocvial, familiar, stiintific, argotic, uneori chiar dialectal, atâta creativitate „din mers“. Resursele interne sunt valorificate, fara retinere si, alaturi de împrumuturile asaltatoare, constituie un sector generos. Sunt resuscitate, „restaurate“ si repuse în circuit derivative si cuvinte învechite: babaciune, poate dupa mortaciune, bunaciune (d. o femeie) „foarte frumoasa“, furaciune „furt“; babalâcime, sunt „tratate“ cu afixe traditionale teme noi: bancagiu „persoana care spune bancuri“, canalagiu „muncitor care curata canalele“, caftangiu „bataus„, claxonagiu „sofer care claxoneaza excesiv“; crocodilian „de crocodil“, diasporean, bosime „multime de bosi“, mânarie „matrapazlâc“, poate dupa smecherie,  sinistritate „caracterul a ceea ce este sinistru“, se practica jocul de cuvinte:, funariot „adept al politicianului Funar“, manelion „definitie, dupa repertoriul muzical, pentru revelion“, snobilime < snobime + nobilime.
DCR corespunde unei etape de „larga difuzare a noilor cuceriri ale stiintei si tehnicii, de amplificare a raporturilor internationale (…), de extindere a contactelor dintre diversele limbi. Pe plan lingvistic, toate acestea se traduc, pe de o parte, prin cresterea fortei interne de creatie a limbii române, si, pe de alta parte, printr-o serie de împrumuturi“ („Prefata“). De aceea, repertoriul sau înregistreaza un aflux de formatii interne, create prin procedee si cu mijloace cunoscute, dar cu baze inedite, ca expresie a procesului amintit. Spre convingerea cititorului, semnalam câteva aspecte reprezentative. În cazul derivarii, au fost selectate afixele si temele cele mai adecvate momentului. Derivatele cu -ist, de pilda, cunosc o adevarata „eruptie“, caci satisfac un imperativ important: de a denumi persoana dupa noul domeniu de activitate: atasamentist „angajat pe santier care completeaza caietul de atasament“ (= fisier); dupa instrumentul de munca: calculatorist, cablist, computerist, gurist „solist vocal“, laptopist, mobilist, motostivuitorist, televizorist; dupa locul de munca, la propriu sau la figurat, permanent sau provizoriu: bazarist, cadrist „functionar la serviciul «cadre»“; centurista „prostituata de pe linia de centura“; cortist, mitingist, platformist, salvamarist, salvamontist, sunetist, santierist; dupa vestimentatie: blugist, cagulist; dupa starea, conditia fizica: alcoolist, crudivorist, fomist; dupa defecte: fixist, habarnist < habar n-am, heirupist < hei rup!, pafarist < p(e)-afara, a fi A A (fig.) „a fi nepregatit, ignorant“.
Productivitatea formantului se explica si prin „sprijinul“ împrumuturilor externe, cu semantism apropiat: antologist „autor de anologii“ < cf. fr. antologiste, biblist „specialist care studiaza Biblia“ < engl. Biblist, dialoghist  „autor de dialoguri pentru radio, teatru, film“ < fr., dialoguiste, arbitragist „finantist care se ocupa cu arbitrajul, cu actiunile speculative“ < fr. arbitragiste, infectionist „medic“ < engl. infectionist, pilonist „inginer…“ < fr. piloniste, nombrilist „care se crede buricul pamântului“ < fr. nombriliste.
Cu o functie similara, derivatele cu suf. -ar definesc persoana, în conditiile nou-create, odata cu schimbarea de regim, dupa locatia emblematica: boschetar, buticar, chioscar, dughenar; dupa obiectul muncii: ciolanar „persoana care alearga dupa ciolan (fig.) «functie»“, capsunar, cuptorar, drumar „muncitor la construirea si întretinerea drumurilor“, maslinar „culegator de masline“, mochetar, pitar < pizza, panacodar, cu var. panacodor „brutar care lucreaza cu panacodul“; rigipsar „muncitor specializat în folosirea rigipsului“, sanier „sportiv care practica jocul cu sania“, scaunar „persoana care se tine de scaun (fig.) „functie»“; saormar „bucatar specializat în saorma“, dupa hobby: piscotar „obisnuit al tratatiilor cu piscoturi, practicate cu ocazia lansarilor de carte“, garar „fan al echipei de fotbal «Rapidul»“, formatie analogica, probabil, dupa gazar „jucator al echipei «Petrolul»; fan al echipei respective“; motionalele, create de la masculine, definesc persoana dupa locul de munca, comun cu al barbatilor: bancherita, brutarita, librarita, minerita, portarita (în sport); dupa îndeletnicirea eminamente barbateasca: badigardita, boxerita, dulgherita, hackerita, jandarmerita (dupa modelul soferita!), macaragita, mesterita, olarita, pompierita; dupa „starea civila“, specific barbateasca: burlacita, la a carui conturare nu este exclus sa fi contribuit masculinul promovat nume de familie, situatie în care cuplul este constituit din Burlacu si Burlacita; dupa obiectul muncii: capsunarita, lectorita, rockerita, redactorita, reporterita.
Si alte derivative raspund imperativelor momentului: -ime cu valoarea lui obisnuita, creeaza colective, dar circumscrise contextual, caci temele poarta atât amprenta epocii „defuncte“, cât si a celei actuale: securime < securist, snobime, sefime, stabime, la care adaugam bosime < bos, nepromovat, dintr-o regretabila scapare, cuvânt-titlu, desi figureaza în citat s.v. praduiala: Directorul M. dimpreuna cu toata bosimea…. Cu aceeasi valoare, -arie are functia de multiplicare a bazei: hotelarie „industrie hoteliera“; piersicarie „livada de piersici“, rocarie „multime de pietre, de roci; teren cu aceasta caracteristica“; de definire a locului de desfacere a unor produse de acelasi fel: micarie „local în care se manânca mici“, saormerie „local unde se prepara si se vinde saorma“.
O categorie speciala, cu circuit limitat, la spatiul culturii de expresie scrisa, o constituie derivatele de la nume proprii, specifice textelor de critica literara, de teatru si de film, tinute sub un anumit control pâna la 1989, care urmeaza sa fie validate de timp. Dupa modelul, eminescian, de pilda, a fost înregistrat brebanian „propriu scriitorului N. Breban“, camilpetrescian, prin antrenarea numelui întreg al scriitorului spre a evita ambiguitatea, caragian „specific actorului Toma Caragiu“, cartarescian „propriu textelor lui Mircea Cartarescu“. Daca în cazul derivatului mai sus citat, camilpetrescian, conversiunea numelui integral în baza derivativa nu ridica întrebari, în schimb, anablandian „specific (versurilor) Anei Blandiana“, ca si marinsorescian „specific scriitorului Marin Sorescu“, urmeaza ratiuni necunoscute. Întrebarile dispar însa în impactul cu o formatie de felul istratian care ar trebui sa ne orienteze catre scriitorul Panait Istrati, ceea ce nu se întâmpla nici „instant“, si nici în afara contextului. Mai multe sanse are, în acest sens, istratolog, din aceeasi sfera de referinta, „specialist în opera lui Panait Istrati“. Identificarea rapida se datoreaza formantului -olog, cu potential recunoscut în definirea specializarii pe domenii, stiinte, scriitori (eminescolog). Alt derivativ, pentru acelasi tip de formatii, -ic: alpaleologic „specific lui Al. Paleologu“, se explica prin omonimie, în secventa terminala, cu adjective ca biologic, astrologic etc. Înca un derivat de la aceeasi baza: alpaleologie „arta a argumentatiei, specifica scriitorului Al. Paleologu“, urmeaza „tiparul“ biologie, geologie.
Absolut noi sunt creatiile nominale, dupa modele straine, de felul cinemateca < fr. cinemathèque, pinacoteca <  fr. pinacothèque, copiate prin preluarea partii terminale, tocmai pentru semantismul unor astfel de structuri: „colectie de…“. Punctele de pornire sunt dintre cele mai neasteptate: bârfoteca, brevetoteca, casetoteca, clisoteca, glumoteca, lexicoteca, muzicoteca, vinoteca, zvonoteca.
În aceeasi situatie se afla formatiile cu -ada care urmeaza îndeaproape modelul olimpiada < ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade. Atasat temelor cu caracter circumstantial,  -ada confera acestora un nou semantism, de la „competitie, întrecere“, la (fig.) „lupta, agitatie, de o anumita anvergura, dusa de, pentru, cu numele exprimat de baza“: alpiniada „concurs de alpinism“, balconiada „campania de închidere a balcoanelor, urmata de desfacerea acestora, în regimul comunist“, mineriada, baroniada „lupta împotriva baronilor locali (fig.)“, becaliada, caminiada (referitor la studenti) „actiunea de instalare în camine, la începutul anului universitar“, ceferiada, chioscariada, gropaniada, gunoiada, parlamentariada, premiada, studentiada „concursuri în diverse domenii între studenti“. Dintre derivate, se detaseaza chirnoghiada < (Marcel) Chirnoaga, ca derivat de la un nume propriu, pentru a desemna „sirul de expozitii itinerante“ ale pictorului în cauza.
Cu un sens apropiat sunt formatiile cu -ita, cu întelesul „exces, multitudine, degenerate în maladii“, diferite, în functie de baza: comentarita, metaforita „folosire excesiva, maniacala a metaforei“, caprovecinita „invidie provocata de (fig.) «capra vecinului»“, scenarita „obsesia de a întelege si a explica evenimentele prin potentiale scenarii“, televizionita (fig.) „afectiune a celui care apare prea des în emisiunile de televiziune“. Productivitatea acestora se explica prin glisarea formantilor din limbajul cultivat în cel colocvial.
Ca tipare de compunere, DCR releva aglutinarea: dramedie < drama + comedie; dupat < dulap + pat, profuniva s.v. masterita si alaturarea, de grupuri lexicale mai ample: baie de multime (dupa fr. bain de foule) ori constructii bimembre: bautura-dinamita, inima-plamân, librarie-cafenea, foarte numeroase si în curs de proliferare, pe baza unui nucleu: om-broasca, om-cheie, om de bine, om-macara, om-maimuta, om-orchestra, om-pasare, om-paianjan, om-punte, om-reclama, om-sandvis, om-revista. În astfel de structuri, numele invariabil primeste numeroase compliniri cu care dezvolta compusele.
De asemenea, numarul prefixoidelor a sporit enorm. Indiferent daca le socotim elemente de compunere sau prefixe, „esentiala pentru perioada actuala de dezvoltare a limbii române este larga lor întrebuintare“ (Florica Dimitrescu). Simpla lor enumerare (nonexhaustiva) ajuta cititorul sa-si imagineze multitudinea si mai putin productivitatea acestora: arheo, astro, auto, foto, gero, helio, hidro, hiper, inter, macro, mega, meta, meteo, micro, mini, mono, nano „foarte mic“, sub, super, supra, tele, video. Pentru curiozitatea cititorului mentionam faptul ca elementul de compunere foto a generat 53 de nume compuse. În general, revirimentul prefixoidelor se datoreaza ritmului galopant de dezvoltare a stiintei pe multiple planuri si în cele mai diverse domenii.
Pentru a completa tabloul „furiei lexicale“ din contemporaneitatea româneasca adaugam latura a doua a procesului: împrumuturile din limbi straine, cu tronsonul cel mai amplu din limba engleza, în ambele variante, europeana si americana. Majoritatea preluate tale-quale, apar cu mentiunea „cuvânt englezesc“: indoor (cuv. engl.) „de sala“, job (anglicism) „serviciu“; jobshop (anglicism) „târg al fortei de munca“; jogging (cuv. engl.) „alergare pentru pastrarea conditiei fizice“; penthouse (cuv. engl.) „apartament luxos“; scoring (cuv. engl.) „punctaj“; cu aceeasi mentiune, noi împrumuturi din franceza: banlieu (cuv. fr.) „suburbie“; cazanier „sedentar“ < casanier; desu, -uri „lenjerie intima“ < dessous; dificultos „dificil“ < difficultueux); expat „persoana detasata sa lucreze în strainatate“ < idem; hanta „a chinui, a obseda“ < hanter; mezalia „a face o mezalianta“ < mésallier; recrutor „persoana care angajeaza solicitanti pentru o anumita activitate“ < recruteur; împrumuturile din italiana par „transferuri“, pur si simplu, în româna: al dente (culinar, d. macaroane, orez) „fierte putin, pentru a nu-si pierde consistenta“; aggiornamento (religie) „adecvare a bisericii la noile realitati sociale“; carpaccio „fel de mâncare pregatit din felii foarte subtiri de carne de vita“; infosatrice „manechin“. Alaturi de astfel de cazuri inadaptate, altele, prin forma originara, nu au caracter de xenisme, diferentele dintre cele doua limbi, pentru acestea, fiind minime: comiliton „tovaras de idei, la lupta“ < comilitone; gelaterie „local în care se produce si se vinde înghetata“ < gelatteria, indimenticabil „de neuitat“ < indimenticabile, panetone „cozonac traditional de Craciun din bucataria milaneza“ < panettone.
Internationalizarea relatiilor dupa 1989 a dus la crearea celui mai deschis cadru de efectuare a împrumuturilor din limbile straine, pe care româna îl cunoaste acum pentru prima data. De la chineza (pi-pa „instrument muzical chinezesc“) la filipineza (rattan „esenta de lemn care se comporta ca o liana), de la japoneza (origami „arta traditionala japoneza de pliere a hârtiei“) la olandeza (paasbrood (culinar) „pâine dulce cu stafide, preparata de Pasti“), de la ivrit (olé „imigrant nou sosit în Israel“) la suedeza (ombudsman „angajat juridic pentru a apara cetatenii de excesele de putere ale Administratiei publice“) sunt numai câteva exemple dintr-un spectru larg de posibilitati, altadata rezolvate prin filiera.
Prin cele doua directii de îmbogatire a lexicului (interna si externa), DCR confirma „creativitatea si ospitalitatea limbii române“, ca trasaturi definitorii în plan lexical (Mioara Avram). El ofera o panorama a lexicului românesc „în mers“, sub asaltul elementelor neologice de cele mai felurite origini si din cele mai felurite domenii, prin deschiderea totala a frontierelor lingvistice. În aceste conditii, pare reactualizata învatatura mitropolitului Simion Stefan, inseparabil de Noul Testament de la Balgrad (1648): „Cuvintele trebuie sa fie ca banii, ca banii aceia sunt buni care îmbla în toate tarile“. În acest sens, DCR devine „oglinda“ „democratiei“ lingvistice: oricine are nevoie de un cuvânt îl împrumuta de la „Banca lexicala internationala“, daca poate, iar daca nu, îl creeaza „instant“ din resurse interne. Daca beneficiaza de sprijinul presei, îl si pune în circulatie. Pe unele dintre acestea le-a surprins Florica Dimitrescu din 1960 încoace. Probabil, începutul de atunci nu prevestea tumultul lingvistic de astazi, când oricine si oricând poate aduce, de pe alte meleaguri, ca pe niste fructe exotice, noi lexeme, sau, la nevoie, le creeaza „la fata locului“. Atât de navalnic este fluxul acestora, încât din când în când, s-ar mai impune un filtru, iar, în absenta acestuia, obositoarea stradanie de înregistrare îsi spune cuvântul. Asa se face ca, chiar în materialul ilustrativ din DCR au ramas cazuri care asteapta „recuperarea“. Dintre acestea mentionam câteva: mangiarlâc s.v. bauta (Ma intereseaza cum au numit bucurestenii petrecerile în ultima suta de ani: sindrofie, mangiarlâc, ceai, party…); friscarie s.v. bombonerie; lactointoleranta s.v. catering; tapeo, restaurant A s.v. chorizo, absent din enumerarea DCR s.v. restaurant; holteie, poeme A s.v. cocteiliza, sintagma retine atentia prin determinantul regional metaforic, atestat pentru Bucovina în compusul bors holtei „bors de post“, cu alte cuvinte, „cu lipsuri“, conform calificativului; cordaci s.v. cozeur; ebrietat s.v. deambula; detona s.v. delon; buncar de receptie s.v. desciorchinator; metacrilat s.v. graminare; lime s.v. guava; fotomodeleasa s.v. guest-starleta; hippyoti s.v. haios; batale de fosfogips s.v. halda; tajine s.v. harira; preterminal s.v. hospice; serveur s.v. housekeeping; lemon s.v. limeta; lemnos, culturalo-A s.v. manea (: fior culturalo-lemnos) profetese, profunive ambele s.v. masterita; art-directata s.v. outdoor; cocator s.v. panacodor; politicareala s.v. parla; bosime s.v. praduiala, cerveze s.v. sangria.
În speranta reconsiderarii faptelor semnalate, în urmatoarea editie, adaugam si câteva chestiuni discutabile pentru a sta în atentia autorilor: amarastean (fam.) „amarât, sarantoc“ din amarasti + -ean, dupa DCR, se revendica de la toponimul Amarasti, denumire sugestiva pentru o întreaga colectivitate, de la localitati cu acest nume, în Muntenia si Oltenia: candelareasa „femeie care aprinde candelele, la morminte, contra cost“ < candela + suf. -easa, desi denumeste o îndeletnicire strict feminina, în derivare s-a avut în vedere un potential masculin, candelar, ca si pentru prescurareasa, analizabil prin prescurar si nu prin prescura; pentru consensualiza „din consens“, mai probabila ni se pare analiza: consensual + suf. -iza; caftangiu „bataus“, precum si claxonagiu „sofer care claxoneaza excesiv“, considerate deverbale, în realitate, sunt denominative, analizabile prin caft si, respectiv, claxon; în cazul decredibiliza < de + credibil + -iza; preferam explicatia de + credibiliza, înregistrat ca si consensual (supra) în „Marele dictionar de neologisme“; pentru inventoteca, inventa + -teca, în combinatie propunem inventie, cu modificarile fonetice de rigoare; mahalagi „a se comporta ca la mahala“, corelat cu mahala, se revendica mai degraba de la mahalagiu, deci „a se comporta ca un A“; în cazul glosei s.v. graffiti „scrieri si desene zmângalite…“ este de  preferat, în locul variantei regionale, cuvântul-titlu mâzgalite; piersicarie „livada de piersici“, cu analiza piersica + suf. -arie, dupa DEX, în realitate, se explica prin baza piersic si acelasi afix colectiv, fiind vorba de o cultura de pomi de acelasi fel; verbul parla este ilustrat prin forma sa parleasca, corespunzatoare lui parli, probabil, varianta dupa vorbi.
Cum s-a observat si la aparitiile anterioare, publicarea DCR constituie un eveniment cultural. El ofera cititorului filolog sau nefilolog împreuna, cu o mare cantitate de informatie inedita, cea mai recenta si mai vie „desfasurare“ a lexicului contemporan. De o tinuta stiintifica impecabila, DCR constituie un instrument de lucru indispensabil, necesar si util. Sunt calitatile pe care cititorul se simte obligat sa i le atribuie dupa ce a parcurs cartea. Numai lectura integrala (au mai patit-o si altii!), de altfel, agreabila, conduce la recunoasterea acestui adevar. DCR aduce cuvinte peste cuvinte, din cele mai diverse, mai necunoscute si mai variate domenii pe care nu le stim si pe care abia acum le aflam. Din acest motiv, volumul s-ar putea subintitula „Limba româna mai putin cunoscuta“. Daca acceptam ca nu stim toate arhaismele, ne este mai greu sa recunoastem ca instrumentul nostru cotidian de comunicare si de lucru, pentru unii, din punctul de vedere al înnoirilor, nu este tocmai „acordat“ la zi. DCR ne ajuta sa întelegem si sa corectam acest neajuns.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper