Cuante intre stiinta moderna si suprarealism

Un articol de Daniela Micu

Petrisor Militaru, Stiinta moderna, muza nestiuta a suprarealistilor, prefata de Basarab Nicolescu, Editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2012, 286 p.

 

În spatiul românesc, termenul „transdisciplinaritate“ a trecut în numai câtiva ani de la statutul de necunoscut la cel de controversat, ceea ce nu face decât sa-l puna în actualitate. Daca la nivel teoretic, învatamântul de stat si cel privat îmbratiseaza transdisciplinaritatea ca metodologie pentru o cunoastere completa, la nivel practic majoritatea o confunda cu pluridisciplinaritatea sau interdisciplinaritatea si nu reuseste sa o aplice fara a face din aceasta o „piesa de teatru“, ce necesita repetitii si pregatiri îndelungate, dar nu acesta este scopul.
La o cunoastere unitara nu se poate ajunge fara efort, bineînteles, dar daca efortul nu vine dintr-o constiinta interioara trezita a elevului, acest demers, asa cum este tendinta în acest moment, risca sa devina o caricatura. Ramânând la raportul profesor-elev, observam ca profesorul Basarab Nicolescu a reusit sa ofere discipolului sau instrumente pentru o întelegere clara a fenomenului. Bun cunoscator si pasionat de avangarda, Petrisor Militaru si-a creat cu ajutorul metodologiei transdisciplinare mijloacele necesare întelegerii stiintelor moderne si a artei si literaturii suprarealiste deopotriva.
La origine teza de doctorat, „Stiinta moderna, muza nestiuta a suprarealistilor“ aduce, prin publicarea ei, o contributie originala în cadrul studiilor de tip transdisciplinar, fiind în acelasi timp si un exemplu de aplicare a acestei metodologii. De fapt, o schimbare semnificativa în abordarea suprarealismului este unul dintre cele trei scopuri fixate înca de la începutul lucrarii, aceasta dupa ce ofera o perspectiva inovatoare prin subiectul ales si dupa ce modifica atitudinea cititorului fata de obiectul cercetat: descoperirile din fizica moderna si receptarea lor de catre suprarealisti.
Volumul cuprinde opt capitole, iar prin prefata realizata de Basarab Nicolescu se bucura de o buna apreciere din partea teoreticianului metodologiei transdisciplinare. Primul capitol ne ofera o definitie a transdisciplinaritatii din perspectiva unei persoane care a înteles conceptul, l-a asimilat prin mijloace interioare si este capabil sa dea mai departe aceasta cunoastere, subliniind rolul ei fundamental pentru dezvoltarea omului din viitor prin însasi evolutia semantica a termenului: din concept s-a transformat în metodologie, ca în cele din urma sa devina viziune asupra lumii. Lumea alcatuita din niveluri de realitate, în interiorul carora realitatea are o structura ternara, si nu binara, este ceea ce multi artisti intuisera de mult, dar nu au avut resursele lingvistice si epistemologice sa o defineasca. Suprarealismul, ca viziune sau, mai simplu, ca nume, se apropie cel mai mult de ideea de nivel de realitate, fiindca termenul însusi presupune cel putin doua niveluri de realitate: cel obisnuit si cel al suprarealitatii.
Cel de-al doilea capitol subliniaza importanta descoperirilor din fizica moderna de la începutul secolului XX (descoperirea cuantei a lui Max Planck si a teoriei relativitatii de catre Albert Einstein) în deschiderea unor noi orizonturi ale gândirii umane. Stéphane Lupasco observa potentialul acestor descoperiri si impactul lor în plan filosofic, introducând termenul de „tert inclus“, ceea ce-l face precursorul metodologiei transdisciplinare. De asemenea, Lupasco a fondat logica antagonismului, ce se defineste prin doua tendinte principale: „pe de-o parte non-contradictia, omogenizarea si identitatea, iar, pe de alta parte, contradictia, eterogenizarea si diversitatea“ (p. 68). Suprarealistii au fost receptivi la logica lupasciana: Breton vorbeste în „Al doilea manifest al suprarealismului“ despre existenta unui punct mintal în care contrariile intra în starea T (tert inclus), se întâlnesc si nu mai sunt percepute ca opuse (p. 71).  Acest proces este prin excelenta o experienta estetica, ce are ca rezultat „cunoasterea cunoasterii“: „Contemplarea, adica cunoasterea cunoasterii, este posibila din punct de vedere logic numai prin procesul care duce la contradictie, împotriva celor doua procese rationale si irationale care conduc la non-contradictie si în concluzie, doar spre constient si subconstient“ (p. 74).
Urmatorul capitol teoretic al volumului releva influentele stiintei moderne în  productiile suprarealiste, unul dintre cele mai importante indicii ca artistii erau la curent cu cele mai noi descoperiri stiintifice. Ne sunt prezentate teoriile stiintifice si viziunile artistice despre a patra dimensiune, subiect dezbatut pe larg în primele decenii ale secolului XX si care i-a interesat pe artisti ca Duchamp, Man Ray sau Matisse. Teoriile despre a patra dimensiune au stimulat de asemenea cautari spirituale, pe care le consideram fundamentale în dezvoltarea artei moderne. Nu sunt neglijate nici influentele artei în anticiparea gândirii stiintifice: „De-a lungul istoriei, modul de gândire al artistilor despre lumina, spatiu si timp a instituit un nou model mintal care a generat acele tipuri de întrebari ce au condus la configurarea unor noi paradigme stiintifice.“(p. 105).
Cele cinci capitole aplicative reprezinta un amplu studiu al intruziunilor gândirii stiintifice în operele lui André Breton, Gellu Naum (literatura), René Magritte, Salvador Dalí (pictura) si Max  Ernst (scrieri si pictura). Studiile de psihologie si neurologie ale lui Breton, interesul pentru psihanaliza lui Freud, dar si logica lupasciana sunt valorificate în teoriile sale literare si au impulsionat creatia artistica dinspre incostient. La Gellu Naum gândirea poetica este non-dualista si poate fi înteleasa cu ajutorul metodologiei transdisciplinare, fiindca principiile relativitatii se aplica în spatiul poeziei, unde se poate realiza o unitate a fiintei si a cunoasterii, având o constiinta a eului, a alteritatii si a lumii (eu si alteritate împreuna).
Opera lui René Magritte si a lui Salvador Dalí este strabatuta de acelasi ax – discontinuitatea si spatiul interstitial, iar în opera lui Dalí geometria sacra devine o constanta. Un exemplu pentru discontinuitate îl constituie ceasurile moi ale pictorului de origine catalana si tehnica Wunderkammer a lui Magritte, a carei miza era alaturarea naturalului cu artificialul, reorganizând realitatea si punând-o sub semnul fragmentarului cuantic. Desi concrete, obiectele din pictura lui Magritte ilustreaza contradictia lupasciana: „Din ciocnirea între firesc si nefiresc se naste tertul lui Magritte, care, prin contradictia de la nivel vizual, trimite la contradictiile de la nivelul perceptiei interioare a privitorului“ (p. 213).
Petrisor Militaru face si o incursiune în imaginarul stiintific al picturii si al scrierilor lui Max Ernst. Orientat spre surse non-traditionale de inspiratie, pictorul a vazut în stiinta o sursa bogata pentru imagini artistice neconventionale. Respingând peisajele, nudurile sau alte subiecte traditionale, acesta era interesat de manifestarile invizibilului dinspre lumea exterioara spre cea interioara si invers: „a revenit asupra imaginilor care revelau proceduri si investigatii stiintifice, fiind interesat de modul în care oamenii de stiinta vizualizau ceea ce, înainte de a fi descoperit stiintific, era invizibil.“ (p. 187). În ceea ce priveste scrierile lui Max Ernst, un exemplu de influenta a stiintei moderne este romanul-colaj „La Femme 100 têtes“ (1929), al carui titlu poate fi citit fie „femeia cu o sute de capete“, fie „femeia fara cap“, dar în cheie tertiara femeia ar putea sa fie si una si alta în acelasi timp. Titlul fost inspirat de un articol stiintific, în care este vorba despre o separare între stiinta moderna si alchimie si în care ni se explica simbolismul teatral al unei femei cu trei capete.
În cartea sa, Petrisor Militaru aplica metodologia transdisciplinara, fara de care nu ar fi putut sa evidentieze relatiile complexe dintre stiinta moderna si suprarealism, ambele surse inepuizabile de cunoastere. Din aceasta perspectiva, studiul poate fi deschizator de drumuri si pentru alte cercetari de acest gen, dar mai ales un exemplu despre cât de utila si ofertanta este transdisciplinaritatea pentru întelegerea unor fenomene din diverse arii ale cunoasterii.

 

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper