Coruptia, cateva explicatii

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Din toamna trecuta, o comisie de ancheta dezvaluie saptamâna de saptamâna, zi de zi, proportiile de nebanuit ale coruptiei din Québec. Proprietari de companii de constructie care fac afaceri cu guvernul si primariile, functionari, ingineri, politicieni, colectori de fonduri pentru partide se perinda în fata comisiei ca într-un balet grotesc al confesiunilor voluntare sau smulse. Valsul miilor, zecilor, sutelor de mii de dolari, al biletelor la hochei si la concertele gloriei nationale Céline Dion, al vacantelor în sudul însorit al continentului, al invitatiilor galante la partide de golf si pe iahturile milionarilor si-a pierdut de-a lungul lunilor de exhibitie la televiziune si în presa puterea de a impresiona si de a indigna. A ramas, ca un gust amar, doar evidenta fatalitatii unei realitati ignorate cu buna stiinta, posibilitatea câtorva condamnari la închisoare si tentativa cu vagi sanse de reusita a schimbarii moravurilor.
Québecul nu e, bineînteles, singura provincie canadiana si nici Canada singura tara din lume unde exista coruptie. Universal, fenomenul este modelat si se manifesta în functie de traditiile si de obiceiurile locuitorilor fiecarei tari. În Orient, în Balcani, bacsisul tine adesea de o politete elementara, se mosteneste, se perpetueaza, e în sângele celui care da si în al celui care primeste. În absenta bacsisului, amabilitatea, bunavointa, zâmbetul taximetristilor, al frizerilor, al chelnerilor, al infirmierelor, al doctorilor, al micilor si marilor functionari români dispare dinotdeauna ca prin farmec, si va fi probabil mereu asa. Bacsis, pourboire se da si în Franta, dar mult mai interesante pentru particularitatile coruptiei sunt raporturile schizofrenice ale socialistilor cu banii. Dreapta nu cunoaste acest gen de complexe. „La gauche caviar“ a aparut în anii când presedinte era François Mitterrand si când, sub pretextul dezvoltarii unui nou raport cu banii si cu bogatia, socialistii au sfârsit prin a se lasa corupti. Jérôme Cahusac, ministru vremelnic al Bugetului în guvernul socialist, a negat de curând cu atâta vehementa posesia unui cont nedeclarat în Elvetia, ca a început sa creada si el ca nu l-a avut niciodata. Celebrul om de afaceri si cândva si el ministru socialist, Bernard Tapie, e însa exemplul desavârsit pentru filozofia reusitei în viata sub semnul exclusiv al îmbogatirii personale. În urma unui arbitraj suspect ce-ar fi fost înlesnit de Nicolas Sarkozy, un vechi conflict cu banca Crédit Lyonnais s-a soldat nu de mult în favoarea sa prin atribuirea a 400 de milioane de euro. De doua saptamâni este anchetat sub acuzatia de excrocherie în banda organizata.
Coruptia descoperita în Québec în toamna trecuta ar avea cauze specifice si radacini vechi si adânci. O opinie larg raspândita este ca toata istoria dominatiei britanice în Canada si apoi a Canadei anglofone asupra Québecului francofon a fost fondata pe un regim complex si rafinat de numiri partizane, devenite un sistem. Prim-ministrul canadian beneficiaza, de altfel, în aceasta privinta, de un privilegiu monarhic inexistent în majoritatea democratiilor. Montréalul a fost o capitala a coruptiei în timpul ultimului razboi mondial, si pâna în anii ’50. Actuala coruptie si proportiile ei s-ar explica si prin alti factori, printre care esecul referendumului pentru suveranitate, pierdut pentru a doua oara în 1995; primul referendum a fost pierdut în 1980. Victoria federalismului ar fi pus atunci capat unei miscari de emancipare nationala care a dominat viata politica a provinciei de la „Revolutia linistita“ începuta în anii ’60. Dupa 1995, nationalismul reformist a disparut, lasând în locul lui un vid politic. Vid pe care afaceristii s-au grabit sa-l ocupe. De la o zi la alta, o întreaga generatie cu idealuri s-a retras din viata publica. În locul ei s-a instalat o clasa de politicieni care n-au mai facut si nu fac politica, ci gestiune. O ultima explicatie a coruptiei ar mai trebui cautata în ideea sinistra conform careia Statul trebuie sa functioneze ca o companie privata, unde cadourile sunt moneda curenta si moralitatea strategiilor de crestere a profitului si de anihilare a concurentilor este relativa.
Desigur, nu exista nici cea mai mica asemanare între istoria României si istoria Frantei, a Canadei si a Québecului. Dincolo, însa, de poncife despre partile sumbre ale naturii umane, indiferent de tari si de continente, anumite similaritati în privinta explicatiilor coruptiei pot fi observate. Daca a existat un vid politic în România între ceea ce fusese socialismul si componenta lui nationalista si ceea ce urma sa fie capitalismul fara frontiere, acest vid trebuie sa fi durat doar câteva ore. Totul fusese pregatit. Inclusiv basmul naucitor al îmbogatirii si fericirii generale. Comunistii si idealurile lor, daca au existat cu adevarat si n-au fost idioti sau martieni, au disparut poate pentru totdeauna din viata publica si, în timp, din viata pur si simplu. Discursul ideologic s-a schimbat radical. Trecerea la noul sistem politic si social s-a facut atât de brusc si de violent, ca au trebuit sa se scurga câtiva ani înainte de a iesi la iveala, dar nici azi nu se stie pe de-a-ntregul, cum s-a întâmplat ca tara încapuse pe mâna afaceristilor, a jefuitorilor, a oportunistilor, chiar si a lichelelor intelectuale. Bacsisurile traditionale, atentiile, gainariile, cambriolajele, cleptomania n-au mai fost decât mizilicuri, glume, marunte obiceiuri proaste, pe lânga marea, stupefianta, revoltatoarea coruptie care a fericit România cu doi-trei miliardari, câteva sute de milionari, o patura de îmbogatiti si cu o populatie profund saracita. Asa se explica de ce Statul român nu mai e azi decât o institutie care continua sa existe fiindca, printr-un miracol sau din neglijenta, a mai ramas de furat. Asa se explica de ce România a fost si este guvernata de politicieni care, de douazeci si trei de ani, au încetat sa gândeasca politic si româneste. n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper