Ce înseamna sa traiesti bine

Oricât pare întrebarea de terre à terre, ca sa raspunzi la ea e bine sa mergi la filozofi. La Socrate, în primul rând, care te va îndemna sa te cunosti pe tine însuti. Fiindca bine vei trai numai daca esti în acord cu ceea ce firea ta considera ca e binele. Cu ceea ce ti se potriveste. Si e folositor sa mai mergi si la Heraclit din Efes. Care spunea ca ceea ce pentru el e aurul, pentru magarul lui sunt paiele. Deci e bine sa stii despre tine însuti daca ai nevoie de aur sau de paie. Lasa ca si aurul poate fi înteles la propriu ori la figurat. Deci pentru a trai bine e important sa stii ce însemana pentru tine „aur“.
Asta e sarada la care-si rup gâtul toate dictaturile. Care cred ca pentru toti oamenii aurul înseamna acelasi lucru. Si dau legi despre cum sa fim fericiti. Unii au impus iluminatul electric, desi hotul opereaza mai bine pe întuneric. Altii au impus la scara sociala învatamântul, pâna au venit opozantii lor si-au dat foc la carti. La propriu sau la figurat. În toate timpurile, oricât de civilizate. Si oricât de controversat poate fi si termenul asta, de „civilizatie“.
Pare un loc comun faptul ca în tarile care au atins un anumit grad de progres, omul traieste mai bine. Deci termenul de bine social este legat de progres. Suntem hamesiti de progres, alergam dupa el cu limba scoasa. Nu ne mai cuprinde pamântul, în cautarea porgresului. Ce-o fi însemnând însa si vorba asta, „progres“?

Pe prietenul nostru, sirianul, l-am cunoscut când eram înca foarte tineri, în România. Studia Medicina la Bucuresti. Ne-am întâlnit prima data la Ateneul Român. Aveam abonament la concerte pe acelasi rând. Ne-am împrietenit repede. Era un om structural serios. Dupa ce si-a luat diploma, din România a plecat în Franta. A studiat la Paris Cardiologia.
Noi am plecat în Olanda. Vorbeam deseori la telefon. Ne purta de grija. Într-o seara, ne-a sunat si ne-a spus ca se întoarce în tara lui. Îsi luase specializatea, ar fi putut ramâne în Franta. Dar, ne-a spus, se saturase de strainatate. Vroia sa se întoarca la Damasc.
Acolo si-a deschis o clinica de cardiologie. Era în bordul unei mari reviste stiintifice. Statea pe locul lui.
Îl caut de când a început razboiul în tara lui frumoasa de la Mediterana. Si nu mai raspunde la nici un telefon. Ma tem sa-mi raspund la întrebarea ce-o fi cu el.
Pe vremea când eram tineri, în România, ne adunam în grupuri, studenti români, greci, arabi, latino-americani, obisnuiam sa lansam câte o întrebare, la care sa-i dam raspunsul, fiecare potrivit experientei si mentalitatii locului de unde provenea.
Într-o seara, am discutat despre progres. Tin minte ca eu am perorat cât am putut de convingator ca pentru mine progres înseamna ca un copil bolnav sa aiba parte de medicamente indiferent de conditia sociala a parintilor lui si un copil inteligent sa se bucure de învatamânt gratuit, indiferent daca familia are sau nu are posibilitatea sa-l tina prin scoli. Asta întelegeam eu prin progres.
Medicinistul sirian m-a ascultat în tacere. Si a spus în final ca progresul este de doua feluri. Unul exterior. Si unul interior. Si ca ceea ce spun eu este doar partea lui exterioara. Dar ca adevaratul progres este interior. El este de natura morala. Si este atins de acea societate care nu permite omorârea cu buna stiinta a semenilor tai. Câte societati au atins aceasta forma a progresului pâna în ziua de astazi?
Nu stiu daca ne-am contrazis sau nu. Dar observatia lui m-a pus pe gânduri. Noaptea am dormit prost, apasata de întoarcerea ei pe-o fata si pe alta.
Si, la ora 7 dimineata, a sunat cineva la usa. Era el, sirianul.
„M-am gândit toata noaptea la ce ai spus tu despre progers, a rostit dintr-o suflare. Si cred c-ai avut dreptate“.
„La fel si eu, i-am raspuns. Si am ajuns la concluzia ca dreptatea e de partea ta“.

Barbatul al carui chip a fost refãcut la computer pentru a putea fi identificat a plecat din tara „ca sa traiasca mai bine“. Lucra în Italia. O tara în care se putea câstiga în valuta europeana. O tara din zona în care se instalase „progresul“.
Era un om relativ tânar, abia împlinise 45 de ani. Nu avea un contract de munca. Lucra la negru, ca alte zeci si zeci de mii de români, raspânditi prin lume. Probabil ca lucra în conditii precare, fiindca toata desfasurarea ulterioara a evenimentelor duce spre aceasta concluzie.
Omul a cazut de pe schela. Cazatura mortala. Patronii lui i-au luat trupul si l-au dus la o distanta de 20 de kilometri. Pe un maidan. Ca sa faca aceasta trebusoara, era nevoie de cel putin doua persoane. S-au gasit deci cele doua persoane, care sa arunce un om care de-abia îsi daduse sufletul la groapa de gunoi. Cadavrul a fost gasit dupa 10 zile. De nerecunoscut, sfâsiat de animale. Acasa îl asteptau nevasta si copiii. Sa se întoarca cu bani. Ca sa traiasca si ei mai bine.
Cercetarile, pâna la identificare, au durat patru ani. În final, cadavrul  mâncat de fiare al românului si-a reprimit numele. Si patronii au fost dati în judecata.
Apasa asupra lor doua acuzatii. Un proces, pentru ca au aruncat un om mort într-un  accident de munca la groapa de gunoi.
Si alt proces… fiindca i-au sustras telefonul mobil.
Suntem, dupa cum se vede, într-o lume în plin progres. Nu mai exista fiinta umana care sa nu aiba în posesia ei un telefon mobil.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper