Caldura foarte mare

Un articol de Constantin Stoiciu

Mai si ploua din când în când, mai vine câte o vijelie, dar în general e cald. Chiar foarte cald. Natura îsi face de cap si deocamdata nu s-a inventat nimic pentru a le fi tuturor, tot timpul, pe  plac. Unora le pica deci bine, altora mai putin. Unii se simt striviti si nauci, altii zburda. Pe undeva, prin vreo universitate americana sau britanica, fiindca numai acolo se gândeste pentru întreaga planeta, trebuie sa existe o cercetare, o statistica, ceva despre caldura obisnuita si cea torida si cum, si de ce si în ce proportii si cu ce consecinte influenteaza spiritele alese si restul unei populatii. E posibil, ultimele dezvaluiri despre spionarea a tot ce misca în lume converg în acest sens, ca Bucurestiul, România lovite de caldura sa fi intrat în atentia celor interesati. Sau ca vor intra curând. Am furnizat totdeauna exemple convingatoare despre ce este în stare o tara mica atunci când vine vorba despre cunoasterea naturii umane si a derapajelor ei în împrejurari considerate istorice sau, particularitate autohtona, legate pur si simplu de un capriciu imprevizibil al climei. Hazard sau fatalitate, canicula din aceasta vara pare sa aiba efecte perverse mult mai pronuntate asupra unor comentatori cunoscuti sau nu ai lumii românesti împietrita în noua si paguboasa sa istorie capitalista.
Cruda înca, dar, dupa cum a pornit, cu perspective frumoase, o tânara  care si-a pus poza zâmbitoare la ziarul unde i se da voie sa scrie lasa sa se înteleaga, sfioasa si admirativa, cine sunt spiritele alese ale tarii si de ce trebuie ascultate. Fara nicio ezitare, însa, identifica drept gloata pe cei care, cald sau frig, au votat si vor vota USL. Dus pâna la capat gândul tinerei activiste în slujba dreptei si a capitalismului etern, gloata ar îngloba pe toti cei carora li s-a acordat un drept de vot nemeritat si ar suporta oarecum la fel canicula.
La o observatie chiar si superficiala, grosul gloatei românesti, majoritatea celor care au facut si vor face diferenta la orice alegeri, se afla totdeauna în strada. Asfaltul se topeste, aerul clocoteste, are gust de praf si de benzina, cerul sta sa cada, dar gloatei de vârste amestecate nu-i pasa. Palarii, eventaie, rochii usoare, mâneci scurte, pantaloni de doc, pantofi cu gaurele, prea putin s-a schimbat îmbracamintea celor care si-au trait o parte din viata în vremurile trecute. Generatiile noilor vremuri umbla pe tocuri ascutite, cu buricul gol, cu fuste scurte sau pantaloni strânsi pe fese. În taioare stricte sau costume închise la culoare de vânzatori de case, de functionari de banca sau de Martori ai lui Iehova. Cu torsul gol sau acoperit de un tricou fara mâneci. Cu lanturi groase de gablont sau de aur turcesc atârnate la gât. Cu bermude tropicale, slapi, adidasi sau încaltari care seamana a pantofi, dar au bombeul lung si ascutit, întors în sus, ca la papucii turcesti. În general scuipa, înjura si striga la telefon. Trotuarele le apartin, masinile lor sunt înzestrate cu difuzoare puternice care sparg aerul înfierbântat cu bubuituri de jungla.
Pentru aceasta gloata, orasele au fost transformate în anexe ale mall-urilor, sa aiba unde sa se racoreasca, sa-si umple burta niciodata satula, sa caste în nestire ochii la vitrine, sa piarda vremea ca în filmele cu bogati care se plictisesc, sa viseze la casoaie cu gazon taiat la milimetru, la blonde cu sâni siliconati si la masculi bronzati si musculosi, la tari exotice si la milioane. E locul miraculos, binecuvântat unde, cel putin la sfârsit de saptamâna, iluzia ca exista si ca lumea e facuta numai pentru ea nu costa nimic. La racoarea îndoielnica a „apartamentelor comuniste“, televiziunea îi vinde aceeasi iluzie. O rasfata în prostul ei gust atavic, o tine la curent cu cine s-a mai încurcat, s-a mai certat cutarica sau cutarica mai cu mot, o îndoapa cu bârfe, o amorteste politic, o cretinizeaza cu filme si emisiuni americane. Într-un cuvânt, o îngroapa în propria ei micime. si gloata adora!
Evidenta sideranta, care l-a tulburat si-l tulbura profund pe unul dintre spiritele considerate cele mai alese si necesare natiei, cazut si el din motive de canicula în fata televizorului. Si-a adus nu de mult contributia inestimabila la formele pe care le îmbraca prostia, a fost de când se stie un moralist, un propagandist al virtutilor celeste, un îndrumator pe calea cea buna si dreapta a neamului, va sfârsi probabil prin a-l învata sa se spele pe dinti. Ceea ce nu va fi putin. Dar în fata spectacolului dezolant oferit de televiziune, are brusc îndoieli serioase, grave, dramatice în privinta identitatii românilor. Ce mai sunt? Ce mai suntem? Ce vom deveni? Nu stie, dar sufera. Scrupulos, cum a fost din totdeauna, are si vagi îndoieli asupra propriei identitati, dar nu da detalii si întrebarile sunt lasate la latitudinea cititorilor.
Pe urmele tinerei cu perspective frumoase si cu idei clare despre gloata care a votat si va vota USL, o întrebare devastatoare pentru linistea personala în plina vara torida îsi pune un alt spirit ales al natiei: cum mai e posibil azi sa fii de stânga? Era posibil, pe vremea lui Montesquieu, sa fii persan, dar azi, de stânga, în România binecuvântata de miracolul capitalist? Blasfemie! Prostie! Inconstienta! Incultura! Ignoranta! Trece sub tacere, e genul, ca stânga care guverneaza România si-i da urticarie, îi sta în gât si îi strica somnul de când i s-a taiat sinecura de comis-voiajor cultural, nu are decât o vaga, superficiala, derizorie legatura cu stânga autentica acolo unde mai exista si mai este tolerata. E un polemist, un enervat permanent, un razboinic în felul sau, combate de ani de zile la aceeasi gazeta, are idolul sau politic, idiosincrazii si dusmanii numeroase si declarate, dar vadit suporta greu canicula.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper