Ayrault la Bucureşti

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Asteptata de mult, motivata politic, importanta economic, recenta vizita a  prim-ministrului Frantei, Jean-Marc Ayrault, în România, ar trebui sa readuca pe fagas normal relatiile româno-franceze, obstructionate o vreme inoportun din îngustime politica. Daca exista, las în seama Parisului sa cântareasca partea lui de vina. În privinta Bucurestiului, asa cum am observat, guvernantii nostri, supralicitând arbitrar închipuite imperative strategice, uitasera ca românii sunt europeni si ca au beneficiat, în momentele de primenire a mentalitatilor si de formare a statului lor, de ideile Parisului si de ajutorul Frantei. Oricând ignorarea acestei realitati este cel putin  stânjenitoare. Relatiile României cu Franta au, într-adevar, mize strategice moderate. Dar au fost profitabile cultural, au avut greutate în dezvoltarea economica si în  modernizarea României. Toate: politica, economia, cultura, chiar si moderatul interes strategic au intrat într-o osmoza impusa de istorie si au devenit patrimoniul unei  traditii. Astazi, nu avem prea mult a inova, dar avem datoria de a nu distruge. Pentru aceasta, apropierea României de Franta nu trebuie lasata în seama improvizatiilor.
Vizita la Bucuresti a prim-ministrului Jean-Marc Ayrault ne-a aratat ca a sosit ziua revederii intereselor noastre în  Franta si în Europa. Aproape sapte ani de zile francezii si românii s-au ignorat, poate s-au si dispretuit. În acest timp, afacerile au fost profitabile doar pentru Franta. Parisul nu are nici o vina; îi va ramâne, poate, meritul ca a salvat o parte din traditie. Bucurestiul are pacatul  instabilitatii si erorilor care i-au privat pe români de profitul colaborarii cu francezii. Sa spui unui prim-ministru al Frantei ca vine la Bucuresti sa-si ia tainul nu este o impolitete diplomatica, ci o mojicie. Sa privesti peste Franta, pentru a face din Marea Britanie partener privilegiat, când Londra, daca n-a fost ostila a fost indiferenta la destinul României, înseamna sa suferi de miopie politica. Sa faci din asigurarea securitatii o afacere exclusiva pentru a privilegia un partener si sa ignori statutul de membru al Uniunii Europene pare un calcul facut la coltul mesei. Ca membri ai Uniunii Europene, cu avantajele fondurilor la care aveam dreptul, beneficiind pentru securitatea nationala de protectia aliatilor, americani si europeni, puteam sa ne îngaduim întelepciunea de a ne ocupa mai întâi de redresarea economica. Si aveam, în aceasta privinta, nevoie de Franta.
Vizita lui Jean-Marc Ayrault la Bucuresti ne-a aratat ca francezii îsi vad de afaceri, iar noi murim de grija altora. Implantarea industriei franceze de automobile în tara noastra este proba pragmatismului francezilor, latini si ei ca si noi. Neputinta de a valorifica sansele unei cooperari economice viguroase cu Franta este proba politicii sovaitoare a românilor. Parisul a fost o vreme derutat de flexibilitatea prea mare a guvernantilor nostri în a alege  prioritatile: dezvoltarea economica sau strategia securitatii nationale.  Pâna la urma si-au vazut singuri de drum. Acum, dupa sapte ani de la precedenta vizita în România a unui premier francez, Jean-Marc Ayrault a venit la Bucuresti, însotit de câtiva ministri din cabinetul pe care îl conduce, pentru a discuta probleme de cooperare economica. Aceasta este dimensiunea politicii si diplomatiei moderne practicate chiar si în relatiile dintre aliati. Când ajung la Paris, guvernantii nostri se izbesc mai întâi de dosarul emigratiei si repatrierii tiganilor.
În general, discutiile de la Bucuresti au plasat cei doi premieri pe pozitii apropiate în multe privinte. Exista o deschidere noua, exista o perspectiva buna. Nevoia de investitii în România pare sa fie înteleasa corect si la Paris, si la Bucuresti. Merita, însa, sa vedem si unele diferente pentru a nu ne îmbata cu apa rece. Ele au importanta lor mai ales ca cei doi premieri apartin aceleiasi familii politice. Sa luam problema controversatei afaceri cu exploatarea gazelor de sist pe care Ponta si Ayrault  o vad diferit. Franta, ca si Uniunea Europeana, nu agreeaza acest proiect, în esenta lui o adevarata afacere, prevalându-se pe buna dreptate de faptul ca evaluarile sunt incerte, profiturile, la fel. Daca profiturile sunt de luat în calcul, atunci le iau cei care dispun de tehnologia exploatarii acestor resurse. Independenta energetica si decuplarea de constrângatoarea relatie cu Rusia în materie de surse de aprovizionare cu energie ramân, în aceasta faza, ipotetice. Bucurestiul a avut pâna nu de mult o pozitie identica. Dar peste noapte si-a schimbat radical optica în conditiile în care, obiectiv, nu ar avea de ce sa se grabeasca: România dispune de resurse de gaze naturale si are perspectiva de a le suplimenta cu exploatarea celor din Marea Neagra. Si, la urma-urmei, de ce ar avea nevoie de noi surse de energie din moment ce nu mai are industrie! Cât a fost în opozitie, Victor Ponta a respins proiectul exploatarii gazelor de sist. La guvernare nu mai are puterea sa o faca. Ridic chestiunea în oglinda cu politica Parisului, este drept, dar si pentru ca o vad legata de ambiguitatea în care se scalda actiunea guvernamentala. Ambiguitate pentru care, ma întreb, ce rol joaca  activitatea de lobby (nelegiferata deocamdata la noi sau asimilata cu traficul de influenta) si, de asemenea, intrigat de revenirea la practica de altadata a folosirii consilierilor straini. Daca ma însel, voi fi bucuros sa-mi cer scuze public Onor prim-ministrului.
Nu pot sa închei rândurile de fata fara sa ma opresc, si de aceasta data, la dosarul emigratiei tiganilor din România. Mai ales ca si acesta sufera o modificare substantiala. Problema a fost pe agenda publica a discutiilor de la Bucuresti, chiar daca s-a lasat impresia ca ar fi una de plan secund. Dosarul, din perspectiva franceza, ramâne esential. Chestiunea a devenit serioasa pentru francezi – si îi înteleg – dupa o experienta de nici doua decenii de contact direct cu  realitatea adusa de o etnie care are ambitia de a se socoti libera sa faca ce vrea, oriunde s-ar afla în lume. Pâna la un punct salut acest aer de libertate si le reamintesc francezilor ca si ei l-au alimentat.  Chiar mai mult, au crezut ca-i cazul sa puna la zid România în numele drepturilor minoritatilor, acuzând-o de discriminare. Teoretic, asa pareau lucrurile. Acum, francezii au posibilitatea practica sa verifice principiile, criteriile si normele de care au facut uz si sa demonstreze ca nu cad în pacatul românilor, daca acesta a existat vreodata cu adevarat. Noua experienta europeana a contactului direct cu aceasta etnie i-a convins pe multi ca problema nu trebuie tratata exclusiv politic. Daca este tratata asa, atunci nu va fi rezolvata niciodata. Evenimentele arata în cazul concret ca nu suntem numai în fata unei probleme de drepturi, ci si a uneia de datorii si obligatii fata de mediul în care dorim sa traim, oricine am fi, oricâta libertate ne-am dori. Adica: datoria de a respecta legile si ordinea si obligatia de asigurare a resurselor de trai pe cât se poate prin propria munca. Nu numai în România, ci si în Franta si oriunde dorim sa ne asezam. Punând altfel problema, asa cum s-a întâmplat pâna acum, vom continua sa îngrasam escrocheriile proiectelor devoratoare de bani care s-au dovedit complet ineficiente. Prim-ministrul român si-a luat responsabilitatea, cuantificata procentual 90%, de a solutiona problema integrarii sociale a tiganilor în România, pe termen mediu si lung. Pe termen scurt, ramâne în grija ministrului francez de interne Manuel Valls, ca si altadata a predecesorilor lui, sa-i îmbarce în avion si sa-i trimita în România. Jean-Marc Ayrault nu putea sa fie decât multumit de schimbarea de optica a Bucurestiului. De altfel, si-a declarat public satisfactia. Noi ne schimbam pozitia, francezii nu. Abordarea,  diferita azi, a guvernului român reprezinta un pas înapoi fata de conceptul care prevaleaza la Bruxelles: tratamentul  pentru integrarea sociala si economica a acestei etnii trebuie sa fie european, nu national. Recunoscând responsabilitatea României în proportie de 90% pentru integrarea sociala si economica a tiganilor – înteleg ca doar a celor din România – Victor Ponta da satisfactie Parisului, dar eludeaza, printr-un discurs facut în birouri, conceptul corect la care se ajunsese în instantele europene: dosarul este de competenta primordiala a Europei.
Acest punct de vedere este unul oficial al Bruxelles-ului. Eu doar îl reamintesc.  Si astept ziua în care vom deveni si noi cu adevarat europeni.

Un comentariu pentru “Ayrault la Bucureşti”

  1. iulie 31, 2013 la 10:03 am

    INTRIBÄRI…. cetatenii Romaniei sunt o problemä EUROPEANÄ ?!!…. dupa criterii ETNICE?…..curat murdar… Cintarea Romaniei eterna si fascinanta… limbajul si vocabularul din epoca de aur…??!!…. evrei, unguri, tzigani, sasi, svabi, sarbi, ucrainieni….cuvantul minoritati folosit in sens POLITIC……. ce inseamna bobor, neam, cetatean, CITOYREN la Bucuresti 2013 in UE / in Romania europeana?…………

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper