2013, tulburari intr-o vara anosta

Un articol de GEORGE APOSTOIU

În asteptarea alegerilor din Germania, din septembrie, europenii au intrat în concediile de vara fara prea mari griji. Si bine fac, pentru ca îi asteapta o toamna grea. Nu este exclus ca dupa scrutinul nemtilor sa fie  obligati sa ia în serios problema nr. 1 a Uniunii Europene, cea a emigratiei economice. Atunci se va vedea daca exista sau nu solutii comunitare pentru adevaratele necazuri ale multora dintre statele membre. Este o realitate ca decalajele de dezvoltare, ignorate la primirea est-europenilor, au adus în interiorul Uniunii Europene dificultati carora nu li se gasesc înca solutii: obstacole de sincronizare, crize, programe de austeritate, manifestari de nemultumire. Deocamdata, în aceasta vara anosta, europenii nu-si pun  întrebarea daca politica economica sau proiectiile institutiilor bancare gândite în birourile de la Bruxelles au ceva cu democratia. În ce ne priveste, o remarca: românii au avut prilejul sa-si alunge plictiseala urmarind turneul primului lor ministru în Asia, mai ales vizita din China, si negocierile de la Moscova pe care le duce ministrul de Externe cu rusii dupa o pauza de un cincinal bun. Bine ar fi sa redevenim materialisti, macar pentru a întelege ca si în politica lumea este infinita.
Africa, partenera sau teatru de  confruntare?
Presedintele american Barack Obama a facut un turneu în Africa. În alegerea itinerarului: Senegal, Africa de Sud si Tanzania, strategii americani nu au lasat nimic la întâmplare. Cele trei tari au reputatia de a nu fi implicate în razboaie si de a nu ridica probleme grave de încalcare a drepturilor omului. Nici momentul efectuarii turneului nu a ramas în afara calculelor. Nu cu mult timp în urma, presedintele Frantei lansa la Dakar, în Parlamentul senegalez, ideea, buna pentru unii,  stânjenitoare pentru altii, „Africa africanilor“, un fel de a spune „mai descurcati-va si singuri!“. Apoi, cu numai o luna mai devreme, presedintele Chinei, Xi Jinping, strabatea continentul în lung si în lat încheind acorduri de afaceri mari. Presedintele Obama le-a spus africanilor: nu va mai dam ajutoare pentru dezvoltare ci va propunem parteneriate economice si schimburi comerciale. Pe fond,  mari diferente nu exista între strategia franceza (conservarea intereselor în fostele colonii), cea chineza (deocamdata de afaceri benefice africanilor) si cea americana (implantarea strategica rapida). Nici macar în privinta pragmatismului. Atâta doar ca africanii nu stau prea mult pe gânduri când au de ales între afaceri, mai ales daca seamana cu ajutoarele pentru dezvoltare, si parteneriate care cer putere concurentiala. Oricum, alegerea statelor vizitate va aduce un beneficiu Statelor Unite. Senegalul prin startul bun pe calea democratiei, Tanzania prin potentialul bogatiilor naturale, Africa de Sud prin dezvoltarea economica si reputatia legendarului Mandela, liderul luptei împotriva apartheid-ului, fata de care Obama nu putea sa fie insensibil. Ar fi ramas cu o datorie politica insolvabila.
Competitie sau confruntare
Mai important decât toate aceste aspecte este interesul strategic american pe continentul african. O dovedeste mai ales programarea turneului la scurt timp dupa cel al presedintelui chinez Xi Jinping. Interesul pe care Beijingul îl acorda continentului african, nu numai ca sursa de aprovizionare cu materii prime, ci de perspectiva, intra în chimia  alcatuirii noii ordini mondiale. Washingtonul nu a întârziat sa recurga la o actiune imediata pentru diminuarea – pe cât îi va fi posibil, neutralizarea – influentei Chinei în Africa. Asadar, Africa poate fi deja socotita un nou  teren de competitie între cele doua puteri mondiale sau, si mai bine spus, un nou front de confruntare, în paralel cu cele din Pacific si America Latina.
Interesant de urmarit în viitor este „actiunea externa“ a Parisului pe continentul african. În turneul facut înaintea presedintilor Obama si Xi Jinping, presedintele Hollande i-a invitat amagitor pe africani sa-si ia destinul în propriile mâini facând din acest apel un merit politic de menajare a orgoliului lor. El a anuntat ca va renunta chiar si la faimoasele sommet-uri institutionalizate franco-africane. Dar, de îndata ce interesele franceze au fost puse în pericol în Algeria (prin atacul terorist la   un câmp petrolier) si în Mali (prin tentativa de secesiune), Parisul a reactionat prompt. În aceste cazuri (trecem peste cele din Ciad si Coasta de Fildes), solutia a fost militara.
Recunoastere târzie
Pentru a calma pornirea spre interpretari neconvenabile în astfel de situatii, presedintele Hollande a vizitat ulterior  Tunisia, stat care nu (mai) sta rau cu democratia. Faptul ca presedintele francez le-a promis tunisienilor ajutor material nu surprinde. De pretuit este recunoasterea unei vinovatii reale a Parisului. A.F.P. citeaza din declaratia lui Hollande facuta în fata Adunarii Nationale Constituante (parlamentul) a Tunisiei: „Franta prevede sa acorde ajutoare si împrumuturi de 500 de milioane de euro în anul viitor pentru ca Tunisia sa poata suporta tranzitia“.  Hollande a vorbit cam pe ocolite, dar a vorbit despre „ranile“ produse relatiilor franco-tunisiene de reactia întârziata a Parisului fata de „revolutia iasomiei“ din decembrie 2011. Întârzierea ascundea o culpa si un interes. Este vorba de faptul ca fostul presedinte Sarkozy a sustinut, pentru scurt timp, regimul si pe presedintele Ben Ali, chiar si dupa începerea revolutiei iasomiei. „Exista rani pe care eu le cunosc, a fost o neîntelegere a momentului revolutiei tunisiene. Atunci, la Paris si în Franta, tunisienii veneau sa ma vada, îmi vorbeau despre deceptia, dar si despre sperantele lor în ajutorul pe care Franta  (îl putea da)  în acele momente decisive“. Sunt vorbele unui politician în opozitie atunci, azi presedintele Republicii.
O lovitura de stat democratica
Nu stiam ca exista si acest gen de  lovitura de stat. A trebuit inventat pentru a face digerabile noile bulversari din Egipt si aparitia inconvenientelor „primaverii arabe“ care a început deja sa-si devoreze copiii. Calculele de pâna acum facute pentru occidentalizarea democratiei în lumea islamica – sa luam doar acest aspect în discutie pentru ca realitatea este ceva mai brutala – se dovedesc gresite. Presedintele Morsi ales democratic în Egipt a fost înlaturat dupa numai un an. Morsi s-a dovedit departe de sperantele egiptenilor care, în 2012, nu au iesit în Piata Tahrir ca sa înlocuiasca un dictator, (altfel) prooccidental, cu un lider musulman. Morsi si Fratii Musulmani au fost de folos doar pentru rasturnarea si pedepsirea lui Mubarak. Nu si pentru democratie. Faptul ca provenea din straturile moderate ale Fratilor Musulmani nu a contat deloc în perspectiva. Acum se dovedeste ca, în sprijinirea din afara a rasculatilor, trebuia luata în calcul perspectiva mai degraba decât scopul imediat. Ceea ce nu s-a întâmplat.
O dezvaluire uimitoare sau un episod de spionaj banal
Nu ma pricep sa scriu despre afacerea declansata de agentul  american Edward Snowden care a pus pe jar toate – fara exceptie – cancelariile lumii. Despre isprava tânarului agent al „National Security Agency-NSA“ acum stie toata lumea, dar putini o înteleg. Snowden a dezvaluit programul „Prism“ al NSA, principala agentie de „informatii“ americana, în baza caruia Statele Unite asculta toate convorbirile telefonice: ale americanilor, ale aliatilor, ale competitorilor, ale adversarilor, ale inamicilor, ale teroristilor. Fara exceptie. De ce nu, poate chiar si ale îngerilor pazitori de la Pentagon. Publicatia germana „Der Spiegel“ a dezvaluit ca chiar si Uniunea Europeana era supravegheata. Parisul a cerut imediat explicatii, Berlinul s-a revoltat, Bruxelles-ul s-a simtit umilit. Când vor aparea aceste rânduri se vor fi calmat multe iritatii, nemultumiri, revolte. Nu este exclus un acord secret care sa le aduca beneficii si unora si altora. Snowden va ajunge undeva, va fi protejat, va fi socotit de unii tradator, de altii erou. A facut el dezvaluiri stânjenitoare sau un banal spionaj? Daca acceptam (macar) o „lovitura de stat democratica“, de ce am condamna spionajul „scuzabil“? În sfârsit, pentru ca sunt complet în afara oricarei cunoasteri sau întelegeri a acestei profesii, am recurs la explicatia unui personaj de marca al politicii americane, Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate nationala  al presedintelui Carter, specialist cu autoritate în relatiile internationale. În 1998, un jurnalist de la „Nouvel Observateur“ i-a luat un interviu, reprodus de revista franceza în contextul afacerii Snowden, sub pretextul ca nu si-a pierdut din actualitate. Doar ca atunci, în 1998, era vorba de un episod de spionaj facut în cadrul programului „Echelon“, astazi de unul facut în programul „Prism“.  Reproduc pasajul cel mai interesant din interviu:
„Le Nouvel Observateur: De ce, dupa zece ani de la terminarea Razboiului Rece, Statele Unite vor sa fie superputere în „informatii“?
Zbigniew Brzezinski: Pentru aceleasi motive ca acum zece sau douazeci de ani, când Uniunea Sovietica înca mai exista. Ca si atunci – si poate mai mult –, America are responsabilitati si interese globale, mondiale. Orice noi tendinte, orice miscare neprevazuta pe planeta pot avea un impact asupra bunastarii si securitatii ei. Ea trebuie, deci, sa aiba capacitatea de a se informa oriunde în lume, nu numai în privinta dusmanilor, ci si a prietenilor.
N.O.: Chiar si asupra prietenilor?
Z.B.: Atentie, informatiile nu înseamna neaparat spionaj în sensul clasic al termenului, adica recrutare de agenti. Aceasta forma de investigatii este riscanta, poate conduce la scandaluri foarte paguboase pentru relatiile cu prietenii. Dar ascultarile sau imageria (fotografierea,  n.n.) spatiala sunt, ca sa spun asa, libere si relativ putin riscante….
N.O.: Nu exista o limita morala, mai ales atunci când este vorba de state prietene?
Z. B.: Cred ca dezbaterea etica în probleme de informatii nu poate fi pusa la fel ca în cazurile de spionaj clasic. Ne putem întreba: recrutarea de agenti este o forma echivalenta de informatii la Bonn (cred ca, în 1998, era vorba de Berlin, n.n.) sau la Paris? Care este problema etica în materie de ascultare sau de fotografiere? Este imoral sa fotografiezi lumea?“.
Nu, ar spune un neofit ca mine, daca o fotografiezi la vedere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper