1776 si 1789

Un articol de DAN BERINDEI

Cu peste doua secole în urma, în timpul ultimelor decenii ale veacului al XVIII-lea, au avut loc doua momente istorice de dimensiuni planetare prin însemnatatea si consecintele lor: revolutia americana si cea franceza. Ele s-au produs spre capatul unui veac, care poarta, îndrituit, dar si semnificativ, denumirea de „al Luminilor“. Si în temeiul lor s-a construit o lume noua, nu numai în fostele colonii britanice eliberate, dar si pe batrânul continent al Europei, pâna atunci pilotul necontestat al lumii.
Doi ani, cel al declaratiei de independenta americane – 1776 –  si cel al caderii Bastiliei si al afirmarii reînnoite a drepturilor omului –1789 – au marcat în luna iulie, la 4 si la 14 ale lunii, aceste doua momente care aveau sa ramâna ca adevarate pietre de hotar în istoria umanitatii, despartind lumea veche de cea noua, ramasitele sistemului feudal de modernitate. Sunt doua sarbatori a doua mari natiuni, dar în realitate ele apartin omenirii în ansamblu, care le cinsteste ca atare.
Revolutia franceza este cea care a pus pecetea hotarâtoare pe tot ce i-a urmat, nu numai în Franta, dar si pe continent si în lume. Ea avut etapele ei, fazele ei, clipele ei înaltatoare, dar si cele ale terorii. Vremurile au trecut si ele au ramas în constiinta umanitatii amintitoare ale încercarilor prin care au trecut cei care le-au înfaptuit, concretizând în fapt „luminile“ veacului, dând viata unor principii mult dezbatute de carturarii acelui timp de exceptie. De atunci, tot ceea ce s-a întâmplat s-a desfasurat altfel, în pas cu noile vremuri. Nemuritoarea lozinca Libertate-Egalitate-Fraternitate, chiar daca nu totdeauna a fost realizata pe deplin în practica, n-a mai putut fi stearsa, cel putin din cartile de istorie.
Revolutia americana, de fapt o lupta de eliberare pentru înlaturarea stapânirii din afara, dar si reflexul învataturii Secolului Luminilor, a dat temeiurile libertatii si ale afirmarii de sine unui nou popor, de sinteza, copil al popoarelor Europei, de fapt, unei mari puteri a lumii moderne. Revolutia franceza, trecând prin experientele pozitive si negative ceva mai înainte amintite, afirmându-se biruitoare în razboiul care a opus-o reactiunii marilor monarhi ai vremii, a facut din vechiul regat al Frantei merovingiene, carolingiene si bourbonice o noua mare putere a Europei, o tara-simbol si învatatoare a lumii noi, care se nascuse mai întâi dincolo de ocean si apoi, prin biruinta ei, pe batrânul continent.
Dar nu trebuie uitat nici cel ce a fost extraordinarul „filtru“ al Revolutiei franceze, corsicanul Napoleon Bonaparte. El a fost acela care a stiut sa foloseasca evenimentele în folosul ascensiunii sale, dar, în acelasi timp, a savârsit o operatiune de decantare careia îi datoram în buna masura existenta noastra moderna. Lui îi revine în mare masura constructia statului modern al veacului al XIX-lea, pentru care a utilizat ceea ce trebuia pastrat din experienta lumii vechi, a Vechiului Regim, dar totodata a savârsit – stapânind procesul si deseori îmbogatindu-l prin propriile idei si inovatii –, o opera de reforma multiforma a statului, dar si a existentei si vietii societatii (de la institutii publice la Codul Civil !).

4 si 14 iulie sunt date ale omenirii, marcând momente de neuitat din istoria universala, dar totodata îndemnând, în fiecare an, oamenii de pretutindeni sa respecte marile principii pe care ele le-au avut si ni le-au lasat drept sacra mostenire. Trecutul este totdeauna învatator si mai ales când este vorba de ceea ce, prin consecinte, nu intereseaza numai o natiune, ci întrega omenire.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper