Un film romanesc premiat, premiile criticii si ale juriului ecumenic

Un articol de IOAN LAZAR

Ultimele zile la Cannes 2013

 
Statisticile, dar si amintirea celor mai vajnici participanti spun ca o editie atât de înfrigurata si de ploioasa nu s-a mai vazut, exceptând, desigur, anii toamnelor de la început, dupa care s-a hotarât plasarea festivalului în aprilie.
Ne obisnuiseram sa fie cald, sa nu bata tot timpul vântul si, mai ales, sa nu fii obligat sa intri cu hainele ude pe tine la proiectiile de la prima ora. Ca un facut, spre a ma contrazice cu tot dinadinsul, astazi, duminica dimineata, în ultima zi a manifestarii, când salile ce pâna mai ieri gemeau de laptopuri si de jurnalisti sunt aproape goale, desigur în asteptarea uraganului de seara, când, de la orele 19.00, juriul lui Steven Spielberg, cu Cristian Mungiu în componenta, va face sa explodeze din nou materia mediatica atât de densa aici.
Notam cândva ca festivalul se comporta ca o racheta cu mai multe trepte. Înaintea finish-ului arunca în aer listele cu premii colaterale, cu nimic mai prejos, unele prefigurând palmaresul cu Palme d’Or. S-a întâmplat de mai multe ori – chiar în 2007 –, si nu numai, când premiul criticii internationale (FIPRESCI) a dat o idee clara despre optiunea juriului oficial. Va fi sau nu asa si în 2013? Greu de spus. E sigur însa ca multa lume vede filmul lui Abdellatif Kechiche „La  vie d’Adèle. Chapitre 1 & 2“ („Blue is the Warmest Colour“) primul pe lista. Optiunea criticii a fost cât se poate de previzibila. L-au premiat sâmbata seara, la Salonul Ambasadorilor, fara a argumenta alegerea, într-un comunicat sec, rostit de chiar presedintele juriului, Klaus Eder (Germania). Nu vom intra nici noi în detalii, în speranta ca vom reveni asupra acestuia, la o privire mai pe îndelete, când vom putea avea si motivatia, esentiala, a încununarii lui de catre juriul oficial.
Criticii au mai premiat un film de la Un Certain Regard, „Manuscripts don’t Burn“ de Mohammad Rasoulof si unul de la Saptamâna Criticii, „Blue Ruin“ de Jeremy Saulnier.
Ecumenicii au fost ceva mai vorbareti în sustinerea listei lor. Au acordat un premiu si doua mentiuni. Premiul a fost atribuit cineastului care reprezinta Franta, Asghar Farhadi. Nu este un nume oarecare. Cu „Une séparation“ a cucerit un Urs de Aur la Berlin, un César la Paris si un Oscar, evident la Hollywood. Titlul noului sau film, „Trecutul“ (Le Passé“), o are cap de afis pe Berenice Bejo, actrita atât de laudata din „The Artist“ al lui Michel Hazanavicius. Povestea e simpla. O întoarcere în trecut, o revenire în Paris, dupa patru ani de absenta, a barbatului obligat sa-si rezolve divortul de fosta sotie franceza.  Un subiect la moda, plin de surprize. Si formula de gen este îndrazneata – un thriller. Redescoperim odata cu personajele secretele vietii lor, ca si complexitatea relatiilor din lumea de azi. „Adevarul ne reda libertatea“, cum au tinut sa sublinieze membrii juriului ecumenic, apelând la un citat biblic. Una dintre cele doua mentiuni a mers catre un excelent studiu social – „Soshite chichi ni naru“(„Tel Père, tels fils“) de Hirokazu Kore-eda. În centrul actiunii – doua cupluri japoneze. Copiii lor, doi baieti, au fost încurcati la nastere, iar acum, dupa multi ani, familiile încearca o solutie de compromis, dar si un raspuns la întrebarea: Cât de importante sunt legaturile de sânge si cât conteaza iubirea adevarata?
Într-o incontestabila, dar dramatica, nota „ecumenica“, a venit mentiunea pentru un alt titlu, „Miele“ de Valeria Galino (Italia), productie inclusa la Un Certain Regard. Tema este una care preocupa tot mai multa lume din vremea noastra – eutanasierea. O tânara femeie ajuta pe cei aflati în faza terminala a unei maladii. Avem dreptul sa murim la „cererea“ noastra? Iata o întrebare dura, tratata cinematografic si interpretativ cu maiestrie si, mai ales, cu pudoare.
Nu voi insista în aceasta scurta corespondenta de pe Coasta de Azur asupra tuturor titlurilor premiate în sectiunile adiacente. Peste unul nu vom putea însa trece. Asa cum se stie, la Cannes fiinteaza de mai multi ani, la initiativa Presedintelui Gilles Jacob, o sectiune care este un veritabil complex de manifestari consacrate descoperirii si promovarii tinerelor talente. Se expediaza la Cinéfondation multe filme studentesti. În 2013, pe adresa pariziana a sectiunii si-au trimis lucrarile 1550 de candidati, din 277 de scoli de cinema. Imens material. S-au oprit optsprezece titluri spre a fi aratate la Cannes. Printre acestea, un singur scurt metraj românesc, productie UNATC, „În acvariu“ de Tudor Cristian Jurgiu. Juriul condus de Jane Campion („Lectia de pian“) i-a acordat premiul al treilea, ex aequo, alaturi de „Pandy“, reprezentând cunoscuta scoala ceha FAMU. Productia româneasca („În acvariu“) are putine personaje si se deruleaza pe parcursul a 21 de minute, reusind sa creioneze cu discretie oscilatiile unei relatii de iubire dintre doi tineri care îsi traiesc sentimentele si contradictoriile stari afective ca sub un clopot de sticla, „într-un acvariu“, ca sa parafrazam titlul. Premiul înseamna si 7.500  euro, în afara de recunoasterea talentului, a maturitatii si valorii expresiei cinematografice dovedite. Premiul întâi, onorat cu 15 000 euro, a mers la o tânara cineasta care a reprezentat The School of the Art Institute din Chicago. Povestea e simpla, polemica si plina de haz. O tânara doreste sa-si astupe urechile spre a nu mai lua nota de repetatele certuri ale parintilor. Al doilea premiu a fost oferit unui film venind de la Bruxelles, de la faimosul INSAS.
Ne vom opri aici cu ultimul comentariu de la Cannes, cu precizarea ca iata, încet-încet, amiaza începe sa devina incendiara iar spatiile destinate jurnalistilor sa-si recapete  zumzaiala dintotdeauna. Vom reveni, desigur, cu lista premiilor, spre a comenta valoarea acestora asa cum a înteles sa o promoveze juriul.

Cannes, 26 mai 2013

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper