Scripta manent… Farmecul discret al scrierilor nonfictionale (III)

Ce efect emotional trebuie sa fi avut acum, la lectura târzie a scrisorilor tatalui, referirile acestuia la „tablita de ardezie pentru Sanda“, la „buretele“ si „ghiozdanul“, cumparate de Anton Golopentia de la Paris, unde se afla ca membru al delegatiei României la Conferinta de Pace din Capitala Frantei, ne putem doar imagina. Aproape niciunul dintre cele trei „ustensile“ indispensabile unui scolar din clasa I in anul una mie noua sute patruzeci si sase (1946) nu-i spune cititorului tânar de astazi aproape nimic. Mai ales  „tablita de ardezie“, la care trebuie adaugat „condeiul“ sau „tibisirul“, unealta de scris pe respectiva tablita, de care isi mai amintesc, astazi, doar cei trecuti de 70 de ani, pentru ca, imediat dupa reforma invatamântului din 1948 (nu stiu daca va fi fost un efect al acesteia), s-a renuntat, treptat, la aceste anacronice „echipamente“ de scris, trecându-se la caiete si creioane, pentru ca in clasele mai mari sa se utilizeze tocul de scris si calimara cu cerneala, intrate si ele in „fondul pasiv“ al limbii române.
Tot din corespondenta lui Anton Golopentia cu familia (dar si cu echipierii) rezulta o alta latura a personalitatii acestuia, aceea de bun gospodar, calitate pe care si-o exercita si in pregatirea si sustinerea campaniilor de cercetare de care s-a ocupat cu pricepere si daruire ori de câte ori a fost solicitat: „De când am plecat de acasa n-am stat locului nici o zi. Ajuns, am trebuit sa ma intorc la Chisinau dupa doua vagoane intepenite in scuvânt indescifrabilt, apoi am incarcat la Tighina un vagon cu sare si tutun pentru românii de peste Bug, am descarcat la Golta doua vagoane cu sapun si chibrituri si am carat 3000 kg de pachete la Novo Mirgorod, unde sunt niste sate mari românesti“ („Rapsodia“ …II, scrisoarea 520, p. 540-541).
Se gasesc in aceasta corespondenta caleidoscopica socoteli, venituri, cheltuieli, cumparaturi, cadouri – mai cu seama carti, proiecte, cereri de suplimentare a fondurilor alocate, o adevarata contabilitate, capitol important de antropologie economica, domeniu in care tânarul doctor in etnologie Catalin D. Constantin se arata a fi un inaintemergator prin studiul „Viata de zi cu zi in documente vechi de familie“, Editura Universitara „Ion Mincu“, 2013, fosta sa teza de doctorat din care un capitol a fost publicat in „Cercetari si studii“. Scoala Doctorala a Facultatii de Litere. Volum ingrijit de Mihaela-Viorica Constantinescu si Magda Raduta, Editura Paralela 45, 2011, p. 211-227.
Ca studiul lui Catalin D. Constantin sta sub semnul originalitatii nu este nicio indoiala. El se inscrie intr-o tendinta bine conturata in cultura stiintifica a timpurilor noastre, aceea de a ne „sincroniza“ cu principalele tendinte europene, de a prinde din urma Occidentul, dupa câteva decenii de izolare in spatele „Cortinei de Fier“, de a ne inscrie in curentul/curentele modernitatii, de care, fara voia lor, oamenii de stiinta din Estul/Sud-Estul Europei au stat deoparte. La drept vorbind, interesul pentru „viata de zi cu zi“, „viata de toate zilele“, pentru „structurile cotidianului“ nu i-a parasit niciodata pe istoricii, sociologii, filosofii români, in unele privinte unii dintre ei (un Iorga, Giurescu, „monografistii“ din Scoala gustiana, chiar folcloristii, mai mult sau mai putin traditionalisti) fiind perfect sincroni cu colegii lor din Franta dintre cele doua razboaie mondiale. Tendinte de apropiere programatica de „mentalistii“ europeni, de Scoala de la „Annales“ s-au manifestat chiar si inainte de evenimentele din decembrie 1989, daca ne gândim la cercul din jurul profesorului Alexandru Dutu care, in volumul „Dimensiunea umana a istoriei. Directii in istoria mentalitatilor“, Editura Meridiane, 1986, aduna studii semnate de Lucien Febvre, Georges Duby, Robert Mandrou, Michel Vovelle, dar si de Nicolae Iorga, G. M. Cantacuzino, Nicolae Cartojan, adevarate repere in studiul mentalitatilor la români. In ultimii 20 de ani asemenea studii au luat o amploare deosebita si o lista a lor ar fi prea lunga pentru a o reproduce aici.
Dar inca mai marcat original este „corpusul“ care sta la baza investigatiei lui Catalin D. Constantin. Intâi sunt insemnarile colonelului Gheorghe Borda, nascut in 1886, la Sângiorgiu de Mures, instruit la Scoala Militara de Artilerie din Viena, ofiter in garnizoanele din Brasov, Sibiu, Timisoara, combatant in Primul Razboi Mondial, ofiter in armata româna, mutat, dupa Unire, din 1937, la Bucuresti, cu misiuni la Chisinau si la Berlin, trecut, dupa al II-lea R. M.,  in civilie, ocupa diferite functii administrative, tine un jurnal pâna in martie 1960, „un an inaintea mortii“, cum noteaza comentatorul.  O viata lunga si plina de evenimente, consemnate meticulos, in spiritul ordinii „nemtesti“ (austriece), in doua carnete „de dimensiuni mari, legate intocmai ca niste carti intre coperte rosii solide“, 685 de pagini, „primite de la Gabriela Gorovei, ultima urmasa a familiei“ (p. 209). Se adauga un jurnal in jurnal, insemnarile soldatului Bernald din Cernatul de Jos, ajuns in posesia colonelului Borda, prin intermediul sotiei sale, Bela. E un document istoric si de viata de o importanta majora – un idealist care, la 1861, pleaca din Transilvania pentru a lupta, alaturi de Garibaldi, impotriva Imperiului.
Al doilea „calup“ are ca obiect „caietele Herminei“, profesoara din Arad, nascuta in 1873, traieste 95 de ani si incepe sa-si scrie memoriile pe la 80 de ani, umplând peste 300 de pagini, publicate sub forma de carte, in 2010. Apartine, in mare, aceluiasi spatiu si aceleiasi epoci ca si colonelul Borda, scrie, de asemenea, din amintiri, cu gândul de a lasa un semn al trecerii ei pe pamânt.
Al treilea „contributor“ la cartea lui Catalin D. Constantin este o  gospodina din Craiova, vaduva, Maria Vanghele, care tine, timp de mai multi ani (1913-1926), un „jurnal“ cu cheltuieli zilnice, poate cea mai interesanta piesa a acestei fascinante imersiuni in istoria marunta a secolului al XX-lea.
Asadar, un militar român educat la Viena Imperiala si stabilit, aproape de vremea pensiei, la Bucuresti, o profesoara de stiintele naturii din Arad si o gospodina/proprietareasa din Craiova lasa posteritatii câteva, de fapt multe bucati de viata, pe care Catalin D. Constantin le asambleaza intr-un discurs stiintific rafinat, elevat, atragator. Insist: nu e vorba de a tipari, publica, edita jurnalele sau insemnarile respective in integralitatea lor, ci de o selectie mestesugita a unor crâmpeie din acestea, puse in pagina cu stiinta de etnolog/mentalist si pricepere de editor. Jurnalul colonelului Borda  este pus sub semnul amintirilor din  „timpuri grele si zbuciumate“, retinând câteva amintiri „etnografice“ – faptul ca pruncul a fost alaptat „de o tiganca tânara care facea parte dintre seceratori“, apoi pasiunea lui pentru caii pur-sânge, fragmente dintr-un jurnal de front in Galitia, o nota emotionanta despre moartea, la Peles,  a Reginei Maria, un tabel cu bombardamentele asupra Bucurestiului din 1941-1944, cu notarea exacta a locului in care fiecare membru al familiei se gasea in timpul raidurilor aeriene etc.
La fel procedeaza si cu jurnalul/amintirile Herminei Arjoca, ceva mai elaborate si mai dense in informatii, pentru ca profesoara de stiintele naturii de la Arad are cumva o formatie stiintifica, face cercetari, investigheaza, sistematizeaza (aici intervine si experienta de la catedra) si o constiinta scriitoriceasca, oricum, stie de ce scrie si pentru cine.
Nimic din toate acestea in caietul de cheltuieli al Mariei Vanghele, al carui scop este unul pur practic, dar care se dovedeste a fi tot atât de „vorbitor“, daca nu chiar mai „expresiv“ decât insemnarile colonelului Borda si ale profesoarei Hermina. Si aici este meritul lui Catalin D. Constantin de a fi „citit“ pentru noi, liste aride de cumparaturi si plati: „Martie 1915. Birja – 2,35 lei, Plombatul dintelui – 10,25, Doua chile de vin – 1.60, Coliva la Paresimi – 8, 75“, iar in Martie 1918 piata aparea astfel: „Urzici – 1,59 lei, 4 litri de untura – 60 de bani, bacsisul la lemne – 5 lei, o portocala costa 3,50 lei, 20 de oua de gaina costa 6,60 lei“.
Nu atât informatia ca atare retine atentia, nici stilul sec al notarii, cât felul in care citim noi, acum, la aproape 100 de ani, aceste insemnari. De fapt „noi“, cititorii cartii, citim informatiile scrise de cei trei-patru „autori“ prin grila pe care ne-o propune si ne-o impune Catalin D. Constantin, care teoretizeaza: „Ceea ce particularizeaza in practica aceasta contabilitate zilnica si toate celelalte  «acte»  de tip domestic este intersectia dintre scriitura  «indiferenta», supusa unor conventii standardizate si cea subiectiva. In materie de contabilitate domestica, grija/necesitatea ordinii se intâlneste cu sisteme particularizate de notare. Obiectele care alcatuiesc lista se succed potrivit unui dublu criteriu. Cel «oficial» si cel colorat afectiv. Din tensiunea creata intre cele doua se contureaza povestea personajului care compune lista“ (p. 181).
Atât Constanta Vintila-Ghitulescu, care semneaza un scurt „cuvânt inainte“, cât si Angela Martin, care scrie o nota de intâmpinare pe coperta a IV-a a cartii il cunosc bine pe autor, au colaborat intens cu acesta, stiu „ce-i poate pielea“. Angela Martin apreciaza ca autorul are „o buna stiinta a constructiei“ si „o proaspata sensibilitate“, iar semnatara cuvântului inainte remarca, intre altele, desigur, „forma grafica a acestei carti, care te imbie s-o deschizi, s-o mângâi, s-o rasfoiesti pagina cu pagina“. Un indemn la care subscriu si eu, având in minte si alte realizari ale autorului*.
Gasesc, in dosarele mele de la multele cursuri si seminarii tinute de-a lungul timpului, o lucrare de seminar a lui Catalin D. Constantin pe care am scris „gândeste etnologic“. Ma bucur mult ca „diagnosticul“ de atunci si-a aflat in cartile si studiile publicate de el o stralucita confirmare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper