Salariile compensatorii si jaful la drumul mare

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Într-un exercitiu de imagine, guvernul Ponta tot informeaza asupra dinamicii cheltuielilor fara masura din România de azi. Asa încât cei umiliti si obiditi, sarantocii contemporani, cei cu salarii între 600 si 1 000 de lei la stat (majoritatea), afla, pe de o parte, cât de grava este nesimtirea din spatiul public si, pe de alta parte, cât de necrutator este premierul cu cei care au „obrazul gros“ (Ponta dixit). Românii lipsiti de siguranta vietii de zi cu zi descopera cum alti conationali de-ai lor, cetateni români angajati la institutii publice, au impertinenta fantastica sa-si distribuie între ei, ca într-o orgie financiara incredibila, salarii de zeci de mii de euro pe luna si, atentie, salarii compensatorii de sute de mii de euro pe luna. Pare un cosmar fara sfârsit.
Prin inginerii la limita legii si a bunului-simt, comisari de la Supravegherea Asigurarilor si de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare vor primi de la statul român inclusiv salarii compensatorii de 800 de mii de euro (speta Daniel Tudor de la CSA). În acest timp, premierul vorbeste despre o impozitare dura a acestor rapturi financiare. Impozitare la ce? La un delir financiar pe bani publici? Pentru a lamuri aceste escrocherii economice ar trebui sa privim retrospectiv spre ceea ce a însemnat si ar trebui sa însemne institutia salariilor compensatorii.
Salariul compensatoriu este o masura de protectie sociala menita sa sustina un angajat în perioada imediat urmatoare concedierii – este un lucru clar ca lumina zilei. Iata cum unui muncitor proaspat disponibilizat, printr-o solidaritate sociala, i se pot asigura, pentru o perioada limitata, resursele necesare supravietuirii – nu poti lasa familiile precare economic în voia sortii, aici intra în scena functia solidaritatii umane.
Pentru aceste cuceriri sociale s-au dat batalii importante în secolele trecute: toate miscarile sindicale care au militat pentru drepturi sociale extinse au platit din greu, inclusiv cu sânge, obtinerea nu a unor privilegii, ci a unei asistente economice care tine de demnitatea umana. Dar iata ca în România postcomunista, prin tot soiul de anomalii legislative, functia unui ajutor social a fost malformata si s-a ajuns la salarii ale bogatiei. Sa primesti un venit lunar de mii de euro, zeci de mii în unele situatii, si sa ai tupeul ca statul sa-ti ofere salarii compensatorii ce depasesc cuantumul veniturilor unor simpli cetateni pe durata mai multor vieti, ei bine, aceasta nu se numeste în nici un chip impozitarea obrazului gros. E simplu: se numeste jaf la drumul mare! Asa încât bucurati-va voi martiri din Chicago care ati luptat pentru drepturi cetatenesti, bucurati-va voi Sacco si Vanzetti, nu degeaba ati murit pe scaunul electric, bucurati-va voi muncitori sindicalizati din întreaga lume, scopul vostru a fost atins, în România privilegiatii sortii, cei care nu au nici un fel de morala, au deturnat institutia salariului social compensatoriu: acum se numeste salariul bogatiei grobiene! Sa îti tot doresti sa fii concediat înainte de expirarea mandatului, ca sa tot câstigi salarii compensatorii. De altfel, presa a relatat cu acribie cum un personaj, dupa ce în prealabil obtinuse sute de mii de euro, s-a angajat în câteva zile la o alta institutie publica. Tot cu salariu de mii de euro pe luna. Ti se face scârba.
În autobiografia sa „Înainte de tacere“, Ernesto Sábato scria cât de mult îl durea vederea tulburatoare a unor politisti zelosi care îi urmareau si îi pedepseau pe umilii vânzatori ambulanti ce încercau si ei sa-si gaseasca un loc sub cerul lumii globalizate. În ce lume traim, se întreba trist Sábato, daca marii corupti sunt lasati liberi, iar saracia este considerata subversiva? Eu însumi am vazut cum la Piata Rahova politistii comunitari îi fugarea pe micii comercianti ai strazii: unii dintre ei, niste zdrentarosi în toata regula, se chinuiau sa vânda, în pahare mici de plastic, niste corcoduse verzi.
În acest context, cum puteti considera, domnule prim-ministru, ca salariile compensatorii de sute de mii de euro trebuiesc impozitate? Cum puteti sa legitimati un banal furt, evident încorsetat în tot felul de inginerii legislative? Nu este mai simplu sa taiem din radacina privilegiile acestei aristocratii financiare? Sau mai degraba în acest amalgam de interese se suprapun si personaje apropiate de partidele de la putere? Conform RTV, premierul a declarat ca astfel de salarii nu pot fi taiate, pentru ca a mai încercat si Guvernul Boc sa taie salarii si procesele deschise de cei în cauza au fost câstigate în instanta, singura solutie constitutionala fiind aceea a impozitarii salariilor mari.
În opinia domnului Ponta, singura solutie o reprezinta legitimarea unei imense nedreptati sociale. Noi stim ca toate celelalte categorii de bugetari, medici, profesori, simpli functionari au fost aspru pedepsiti pecuniar (25% austeritate pentru prosti) si nimeni nu a mai câstigat în instanta nimic. Sau cumva aceste categorii sociale sunt angajate fara contract si acesti oameni pot fi pedepsiti dupa bunul plac al oricarui aventurier politic? Evident ca aceste întrebari retorice nu-si au sensul. Singura realitate greu digerabila este aceea ca un guvern venit la putere pe valul unei imense scârbe vizavi de vechile practici „reformiste“ vântura acum niste idei de trei parale în numele unei solidaritati sociale inventate. Sa ai 75% în Parlament si sa legitimezi hotia, iata marele castig al românilor de pe urma schimbarii de la guvernare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper