Ozana cea frumos curgatoare

Nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, dar eu, dupa ce mi-am luat viata-n spinare si-am emigrat, nu ma mai gândesc zi si noapte la Ozana cea frumos curgatoare. Nu-mi foloseste. Ba sociologii spun ca,
emigrant fiind, îti dauneaza chiar.
Îti încetineste procesul de adaptare gândul ca ceea ce ai lasat în urma era mai frumos, mai mintos si mai matasos decât ceea ce întâmpini printre straini, în viata de zi cu zi.
Nici în tara nu prea eram eu sensibila la lozincile de tipul „Traiasca harnicul popor român!“. Ba chiar, ducându-mi cea mai mare parte a vietii într-un mediu cu multe minoritati, ma simteam stingherita. Cum adica un popor sa traiasca, când în jurul lui sunt si alte popoare? Ele adica ce-ar trebui sa faca? Sa moara mai repede? Si cum poti sa le doresti unora sa traiasca, pe motiv ca, vezi Doamne, sunt harnici?! Ce adica, ceilalti sunt puturosi?
Toate aceste întrebari mi se actualizeaza zi de zi, acum când emigratia româneasca a devenit fenomen de masa. Când neamul de pe Ozana cea frumos curgatoare a ajuns în tarile altora, care scriu si ei pe garduri „traiasca, harnicii…. etc.“. Este adevarat ca nu-i poate da prin cap oricui o asemenea vajnica formulare. Asa ca formularile lor sunt mai anemice si mai putin azvârlite în metafizic, acolo unde se întâlneste viata cu moartea si cei cu acces la dumnezeire stabilesc cine sa traiasca si cine sa moara.
Ceea ce vezi scris acum pe garduri prin toate partile Europei este „Întoarceti-va în tarile voastre, nu ne luati locurile de munca!“, etc., etc.
Numai ca românii au plecat prin tarile altora tocmai pentru ca la ei acasa nu aveau locuri de munca. Si s-au stabilit în strainatate pentru un ban si pentru o viata cât de cât mai îndestulata. Viata pe care nu si-au putut-o cladi printre ai lor. Viata pe care în cea mai mare masura ei si-au faurit-o în emigratie.
Ce-au înteles românii din aceasta lectie existentiala? Frica mi-e ca as putea vorbi cu pacat. Dar mi se pare ca n-au înteles mare lucru.
Si ajung la aceasta concluzie citind în ultima vreme numar de numar presa emigrantilor din Italia.
Italia înregistreaza un numar enorm de emigranti români. Probabil ca i-a atras usurinta de-a învata limba. Nevoia tarii de forta de munca ieftina. Soarele, permisivitatea si multe alte caracteristici ale poporului italian, care i-au facut faima.
În ultimele saptamâni, Italia se pregateste de alegeri. Si, dat fiind numarul mare de emigranti români din peninsula, este normal ca si dânsii sa figureze printre candidati. Deci, sa fie supusi bâlciului electoral.
Emigratia româneasca, cu mic cu mare, participa la bâlciul electoral. Si cum anume participa? „Votati-i pe-ai nostri!“
Revista duce o politica echilibrata si vreau sa consemnez acest lucru. Echilibrul se dovedeste si prin publicarea unor articole care pun sub semnul întrebarii formula de mai sus. Daca nu chiar o contrazic prin argumente cu greutate.
Cine adica sunt „ai nostri“? Sunt românii dintre ale caror hotare s-a plecat, nemultumiti fiind emigrantii de dreapta împartire. Sunt românii printre care ne-am trezit în emigratie, unul mai asa si altul mai asa, ba, parca mai mult asa decât asa. Sunt neamul nostru cu care mâncam pâinea strainului, în tara care ne-a primit si ne-o da. Si în care trebuie sa gândim si sa traim cu chibzuinta, fiindca în momentul de fata Europa cea numai vis si bunastare cara în spinare un bolovan.
„Ai nostri“ se mai întâmpla sa fie si unii pe care n-ai fi vrut niciodata sa-i ai prin preajma în tara. Cu care te-ai fi ferit sa ai orice contact. Ba chiar, întâlnindu-i pe strada, ai fi trecut pe cealalta parte. Dar emigratia ne-a adus la un loc, ne-a unit, am devenit toti „ai nostri“. Si-acum, fiind multi într-o tara straina, democratia ne da tuturor dreptul sa candidam la alegeri. Deci „Votati-i pe-ai nostri!“. Deci „Traiasca harnicul popor român!“. Ce program electoral sustin ai nostri, ce vor face ei pentru Italia, ca doar despre asta e vorba, ce vor face ei pentru lumea cea mare care se cam apleaca acum într-o râna, n-are importanta. Doar nu pentru asemenea lucruri se organizeaza alegeri. Alegerile se organizeaza în Europa, ca sa iasa „ai nostri“.
Din când în când, în presa româneasca din Italia apar articole pentru care redactia merita felicitata. Un asemenea articol m-a facut sa-mi îndemn conationalii sa-l voteze pe Ignazio Marino. Dintre toate declaratiile lui într-un interviu, pot sa spun sigur ca italianul este „de-al nostru“. Sau cel putin „de-al meu“, în mod sigur. Candideaza la postul de primar. Este om cu minte. Are o meserie strasnica, e chirurg neurolog. Are o viziune de-o extraordinara larghete asupra lumii. Umblat pe toate continentele. Si în contact cu toate paturile sociale prin care meseria lui îl poarta. Aducându-i pacientii sub cutit, indiferent daca sunt albi sau negri, bogati sau saraci, localnici sau emigranti.
Citesc un interviu al doctorului Ignazio Marino. Si vad ca întelege lumea. Întelege vremurile. Si are un program clar în angajarea lui sa le faca mai bune, mai suportabile, pentru cât mai multi dintre noi. Dintre cei care oricând ne putem transforma, sub lovitura hazardului ce niciodata nu alege, în pacientii lui. Pacienti fata de care el stie, prin structura psihologica si prin educatie, sa se poarte egalitar.
Votati-l, deci, pe primarul Ignazio Marino, ca e de-ai nostri. Chiar daca ar fi si numai pentru frumoasa declaratie pe care o face într-un interviu, raspunzând la una dintre întrebarile despre viitorul copiilor de emigranti. Am fost la marginea orasului, spune el, si am vorbit cu o fetita care traia în cort. Mi-a spus ca vrea sa ajunga designer. Voi face tot ce voi putea ca ea sa-si poata îndeplini visul. Asemenea fetei mele, care si ea doreste sa poata sa-si duca visele la împlinire.
Un gând plin de simtire. Si de întelegere a ceea ce ne uneste. Si mai ales a ceea ce ne desparte. Zidul gros care nu ne ofera în viata sanse egale. Nefiind aici vorba nici despre „traiasca“, nici despre „harnicul popor“, si nici despre „ai nostri“ „si-ai lor“.
Daca as fi emigrant în Italia, as merge pe mâna doctorului Ignazio Marino. Fiindca este „de-ai mei“.    n

P.S. Tot „Gazeta românilor“ din Italia publica în ultima vreme reportaje si interviuri (foarte bine scrise) sub semnatura Crinei Suceveanu. Sper ca nu ma însel presupunând ca este minunata „badanda“ de 17 ani despre care am scris în aceasta pagina de revista din România în urma cu un an, Si mai apoi în cartea „România din afara României: avem!“. Cerându-le atunci conationalilor mei din peninsula s-o ajute sa-si depaseasca conditia. Fiindca într-un interviu pe care cineva i-l luase ei ca badanda, întâmplator, fata se dovedea un om luminos si cu drag de carte. Si uite ca acum îsi face treaba excelent ca ziarista. Asemenea mie, acel cineva probabil ca i-a descoperit si el calitatile. Si a reusit sa i le puna în valoare. Bravo celui care a avut initiativa si a putut sa contribuie la formarea unui om cu un destin, dupa câte se pare, iesit din comun!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper