„Oameni cari au fost“ de N. Iorga în prima editie critica integrala

Un articol de IORDAN DATCU

Nicolae Iorga a fost, în anii comunismului, mai întâi interzis, apoi adânc cenzurat. Indicele cronologic al aparitiei cartilor istoricului si scriitorului, din cartea lui Barbu Theodorescu, „Nicolae Iorga, Biobibliografie“ (Editura Stiintifica si Enciclopedica, Editura Militara, Bucuresti, 1976), consemneaza ca, dupa 1944, an în care au aparut doua carti, „Generalitati cu privire la studiile istorice“ si „Histoire des Roumains“ (vol. VIII-X), o selectie din opera sa, „Pagini alese“ (I-II), alcatuita si prefatata de Mihai Berza, a aparut dupa doua decenii, adica în 1965.
Criticul si istoricul literar Valeriu Râpeanu, împreuna cu Sanda Râpeanu, s au devotat, de mai bine de patru decenii, reeditarii unor importante lucrari ale lui Nicolae Iorga. Cap de serie între aceste reeditari este Nicolae Iorga, „Orizonturile mele. O viata de om – Asa cum a fost“, prima editie în 1972, cea de a treia în 1976. N au reusit deplin fiindca, spre exemplu, în editia din 1976 cenzura a facut 80 de taieturi, uneori câte doua-trei pe o pagina. De la o editie la alta, s-au straduit, prin note si comentarii, sa salveze acele pasaje si nume la care cenzura opunea tenace rezistenta. Au mai reeditat „O lupta literara“ (I-II, 1979), „Pe drumuri departate“ (I-III, 1987), „Pagini de critica literara“ (1993), „Sfaturi pe întuneric“ (I II, 1996) si „Sub trei regi. Istoria luptei pentru un ideal moral si national“ (1999). Criticul si istoricul literar Valeriu Râpeanu este, totodata, autor al câtorva carti despre N. Iorga: „Scriitori dintre cele doua razboaie mondiale. De la Nicolae Iorga la Liviu Rebreanu“ (1986), „Nicolae Iorga, la vie de l’histoire et l’histoire d’une vie“ (1989), „Nicolae Iorga. Opera, omul, prieteni“ (1992), „Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu“ (1993), „Nicolae Iorga“ (1994), „Nicolae Iorga“ (1940-1947) (2002).
Celor doi editori le-au trebuit multi ani de cercetari pentru a da o editie completa a celor patru volume de „Oameni cari au fost“, editate, între anii 1934 si 1939, la Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II“ si cuprinzând 690 portrete, aparute în publicatii românesti între anii 1903 si 1940. Ei au tiparit mai întâi, La Editura Militara, în 1975, o antologie din cele patru volume, apoi, între anii 1994 si 1997, la Editura Porto Franco din Galati, o editie în trei volume in care au publicat doar trei volume din cele patru de la Editura Fundatiei pentru Literatura si Arta „Regele Carol II“. Abia cu editia N. Iorga, „Oameni cari au fost“, în trei volume (Bucuresti, I, 2009, 750 p., II, 2012, 636 p. III, 2012, 384 p.), pe care cu deplina îndreptatire o prezinta ca prima editie critica integrala, tiparesc toate cele patru volume. Mai mult decât atât, editorii au tiparit, cum am amintit, si un al treilea volum, cuprinzând „Portrete si consemnari neincluse în cele patru volume antume din «Oameni cari au fost»“.
Aceste trei volume au toate atributele unei editii de mare rigoare filologica. Autorii editiei au avut surpriza, neplacuta, sa constate ca cele patru volume aparute la Fundatia pentru Literatura si Arta „nu ni se înfatiseaza ca o deplina reusita pe planul unitatii si al acuratetii filologice“. Situatie cu doua explicatii: pe de o parte tensiunile dintre N. Iorga si Al. Rosetti, directorul amintitei edituri, si pe de alta faptul ca N. Iorga – cum a presupus Ion Roman, autorul editiei „Oameni cari au fost“, din Biblioteca pentru toti (I-II, 1967) – „a însarcinat succesiv cu operatia de despuiere a periodicelor pe unii din colaboratorii sai care au lucrat fara suficienta atentie. Credem ca la aceasta operatie au participat mai multe persoane care n-au comunicat si n-au privit volumele dinainte“. Situatie care i a obligat pe editorii Valeriu Râpeanu si Sanda Râpeanu la îndelungi colationari ale articolelor din cele patru volume cu sursele unde au aparut pentru prima data. Au intrat în acest demers filologic: eliminarea greselilor de tipar, datarea corecta, unitara a articolelor, consemnarea, în note, a deosebirilor stilistice, revenirea la propozitiile, frazele, cuvintele date de catre N. Iorga cursiv sau cu aldine, unificarea formelor de limba, restituirea celor preferate de Iorga, alcatuirea unor note despre persoanele prezentate de Iorga.
În cel de-al treilea volum au inclus alte 186 portrete, aparute în „Neamul românesc“, „Floarea darurilor“, „Revista istorica“, „Drum drept“, „Cuget clar (Noul Samanator)“, „Ramuri“, precum si o serie de „Consemnari“ facute de N. Iorga între anii 1905 si 1940.
În afara notelor de subsol, editorii au dat mari capitole de „Note si comentarii“: vol. I (p. 685-742), II (567-623), III (217-260).
În studiul introductiv, intitulat „O monumentala opera de moralist si de artist“, Valeriu Râpeanu vede în „Oameni cari au fost“ „cea mai vasta galerie de portrete din istoria presei românesti“, prin care Nicolae Iorga si-a afirmat un sistem de valori si idealul uman, a laudat „fapta în mijlocul poporului si pentru popor“, „viata de modesta munca“, a laudat, în acest sens, pe cei cunoscuti si pe cei necunoscuti, pe cei cinstiti si corecti, pe cei pe care i-a caracterizat „suprema multumire a lucrului neamului“, care au luptat „pentru interesul superior al tarii“. Portretele scrise de Iorga vadesc marele dar de portretist al autorului si, totodata, sunt o expresie a structurii psihologice a sa. Ele „contin judecati definitive, emblematice, care contureaza o imagine esentiala prin conciziunea si plasticitatea lor“, sunt „adevarate radiografii spirituale, datorita carora se stabileste coeficientul de importanta sociala a fiecarui om care a fost“.
Editorii au avut fericita idee de a da, în volumul al treilea, un capitol de „Perspective critice“, în care au reprodus atât profunde si sincere aprecieri ale portretelor iorghiste, semnate de Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade, G. Calinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Serban Cioculescu si Tudor Vianu, cât si doua note critice, nesemnate, din „Viata româneasca“ (iulie 1937), una dintre ele presupunându-se a fi a lui Mihail Sevastos. Pompiliu Constantinescu remarca – la aparitia primului volum, în 1934, valentele multiple ale scrisului lui Iorga: „Geniul retoric al d-lui Iorga si impresionismul sau irizeaza, în aceste portrete, nuante care se armonizeaza perfect. Apostolul cultural, criticul traditionalist, istoricul temperamental, poetul duios, profetul vindicativ si optimist, moralistul pragmatic, uneori pamfletarul, mai totdeauna panegiristul se regasesc într-un efort suprem în prezentul repertoriu de portrete omagiale. D. Iorga e unul din cei mai mari portretisti ai nostri, realizat printr un contur luminos si de un sigur echilibru interior.“ Mircea Eliade subliniaza o nota importanta a necroloagelor: exaltarea vietii: „Niciodata nu este mai zguduit marele suflet al profesorului Iorga ca în fata mortii. Poate ca numai asa se explica imensa D-sale munca, formidabila afirmare si creatie, entuziasmul sau neobosit: prin nevoia de a exalta si promova viata, nevoia de afirma o prezenta vie în fata mortii. Caci în fata mortii unui om – mai cu seama a unui om iubit si scump – emotia d lui Iorga se despersonalizeaza, creste pâna la uitarea de sine. Nu mai vorbeste un om, atunci, ci vorbeste patima pentru nemurire, setea de viata vesnica, dincolo de hotarele mortii. Ca si marile sale discursuri politice, portretele d-lui Iorga sunt profetice; adica clarvazatoare, esentiale, relevând o realitate pe care inteligenta si intuitia normala nu o pot decât întrevedea“. G. Calinescu lauda gazetarul, „dintre cei mai mari de la Eminescu încoace“, a carui activitate în aceasta latura „poate fi comparata fara exagerare în urmari si calitate cu aceea de epistolier a lui Voltaire“, îi lauda portretele, în care citeste sociabilitatea imensa a autorului lor, „spiritul de dreptate ce anima necroloagele, chiar când sunt scrise despre fosti adversari. Paginile despre acestia, scrie G. Calinescu, „sunt îmblânzite de viziunea mortii, de un spirit melancolic de împaciurire“. Vladimir Streinu remarca, între alte daruri ale scriitorului Iorga, vadite în portrete, pe acela de stilist. Perpessicius decupeaza acele pagini, cum sunt cele despre Regele Carol, în care Iorga îsi arata „sensibilitatea de infinitezimale precizii si notatii“, iar Serban Cioculescu, pentru a sublinia excelenta necroloagelor scrise de Iorga, le compara cu cele aparute în presa obisnuita, scrise fara har, aceasta nefiind „în stare sa dea simtirea înaintea vesniciei, ea care este pe masura efemerului“. Iorga este, scrie criticul, „în clasa mare a gazetariei“, „unicul nostru poet si artist al necrologului“. În fine, Tudor Vianu apreciaza ca „Portretul omului fizic si moral alcatuieste unul din sectoarele cele mai glorioase ale artei scriitoricesti a lui N. Iorga“.
Editorii, în nota asupra editiei, adreseaza multumiri istoricului Andrei Pippidi, „consultat adeseori pe parcursul alcatuirii… editiei si care ne-a semnalat portrete de N. Iorga ramase în periodice“, si lui George Constantin Paunescu, „pentru generozitatea cu care a oferit toate mijloacele menite sa faca posibila aparitia editiei“. Adaugam noi ca acesta a facilitat, în acelasi mod, reaparitia, în anii 2003-2004, a lucrarii în zece volume a lui Iuliu A. Zanne, „Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria si Macedonia“ (1895-1903).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper