Led Zeppelin si codul de bare

Un articol de CORNELIA MARIA SAVU

Mireille Radoi, iesireadinbazadedate, poeme, Timisoara, Editura Brumar, 2013

 
O iesire din contingent, din locurile comune ale poeziei care se scrie si se publica la noi astazi propune Mireille Radoi prin volumul ei de debut aparut recent la Editura Brumar din Timisoara. Strategiile poetei sunt recuperarea modernismului si atacul direct spre cititor, învaluite, nu de putine ori, într-o difuza aura postromantica, în poeme concentrate, care sublimeaza afectele. Un „Avertisment“ (artã poetica) e graitor în acest sens: „– Te invit la o infuzie de Rooibos, Cititorule/ Nu vreau aritmii/ Sau insomnii belicoase/ Mi-au sarit sigurantele/ Îmi traiesc viata la lumânare/ Ma întristez: majoritatea crede ca lumina-i semn de moarte!“
Calitatea de martor gliseaza subtil dinspre eul narator spre cititorul sedus sa ia parte la aventura, cu drepturi egale, în descendenta directa a cunoscutului „portret“ d’antan al lectorului, „mon semblable, mon frère“. Investit ca martor al martorului, cititorul descopera „existenta/ ca o ipocrizie a figurilor de stil“ în care „codul de bare nu da verdicte/ ci numai exceptii pentru sociologi si jurnale“. Ceea ce citeste el este „un manuscris de iluminare“, o epopee ale carei fragmente se elaboreaza din mers, prin contributia triadei eu narator – eu poetic – lector. Fiecare dintre ei, ca actant, este, la un moment dat, alfa si omega în acest scenariu, asa cum, în alte momente, în „golurile“ dintre secvente, fiecare dintre ei sare din sir, sa zicem, ca delta ori sigma, potentând cu noi viziuni regulile unui joc flexibil. Matricea/ matrita a „iesiriidinbazadedate“ e mitul Ledei si al progeniturilor nascute din împreunarea cu Lebada zeiasca – o fuga cu variatiuni între teluric si astral: „«Lebada Neagra nu fuge de urmari si constrângeri»/ dedic acest vers tuturor Lebedelor Albe/ probabilitatea minima/ a scenariului meu de viata/ este o Lebada Argintie!/ cânt la patru aripi albe/ doua oglinzi negre din care/ citesti/ un manuscris de iluminare“ („Operatiunea «Leda»“).
Insolita epopee cu traseu sinuos e o veritabila incursiune într-un nou elenism al simturilor, caruia i se subsumeaza imagerii din vremuri revolute, coborâte de pe piedestalul temelor înalte si infuzate cu sânge proaspat la iesirea din labirintul bibliotecii: „Trec la crepuscul prin Libro Bistro/ Cele cinci simturi sunt coplesite de lumina/ Tu ai întors capul ca sa vezi/ Cât de blând va fi sfârsitul/ N-ai auzit decât Led Zeppelin/ din song-list-ul primar/ Felul discret al cunoasterii/ vine doar din privirea zeitei/ dar asta nu o stie orice ventriloc/ plin de impulsuri“ („Cât de blând va fi sfârsitul“).
Tonul oracular, un halou al celor mai împlinite poeme din carte, coboara la firul ierbii. Ritualurile de initiere se strecoara printre statistici, evenimente (de)secretizate, rutina privitului si cititului de stiri, însusi eul narator, ajuns în punctul zero, se misca „…încet, fluid,/ cu pricepere de maestru/ si intuitie de gnom“ („Bel Air“). Printre „ oamenii de jucarie“ care zâmbesc oricui îi priveste, fondul hedge, „Maslinii (care) aduc oda Demetrei“ si momentele în care „De vis-à-vis se aude taraganat/ «Mai tii minte, mai, draga Marie?»“ („Bel Air“).
Predilecta constructie oximoronica a majoritatii poemelor e întarita uneori – procedeul nu devine maniera – de piesa care nu pare sa se potriveasca în puzzle, dar e asezata/ îndesata acolo, tocmai pentru o spectaculoasa rasturnare în/din cadru a scenariului prestabilit. În poemele avându-l ca personaj pe Isaia, cel pe care viitorul îl întristeaza într-atât, încât, pâna la urma, refuza sa-l proroceasca, dar si în poemele cu titlu „S.M.S.“, poeta foloseste ceea ce în cea de-a saptea arta se numeste filmatul din mâna. Elemente de street art si de arta naiva sunt, de asemenea, altoite unor poeme în care stop-cadrul înghetat se abureste în vecinatatea amintirii inocentei pierdute: „Când eram copil, îngerii-mi aduceau stafide aurii./ (…) Masina de cusut de la Bunica/ Îmi croieste un guler alb/ Prin broderia lui întrezaresc balanta faptelor./ Ma eliberez!“ („Realism“).
În fine, în „iesireadinbazadedate“ e loc si pentru câteva tuse de umor, ca în poemul „In vivo veritas“ – „un vers cu gust de Strepsils classic“ sau „Tusesc sec si mult:/ se naste un nou adevar!“ Asa cum, în buna descendenta a clasicilor modernitatii pasionati de „orientale“, poemul „Instantanopole“ recupereaza atmosfera Bosforului, fireste, într-o rama originala, a altei realitati si cu noi conotatii ale exotismului.
Debutul în poezie semnat Mireille Radoi e unul matur-promitator. Nu e vorba despre hobby-ul unui manager cultural profesionist, care conduce, din 2010, în calitate de director general, Biblioteca Centrala Universitara „Carol I“, care a initiat cel mai mare festival cultural în aer liber din Bucuresti, ,,Strada de C’Arte“ (cu o spectaculoasa transformare a rampei de gunoi de la B.C.U. în ,,Rampa de poezie, blues si jazz“, luata cu asalt , zile în sir, de pasionatii genurilor) si care a reînfiintat, dupa 65 de ani de inexistenta, Fundatia Universitara ,,Carol I“. Cu ,,iesireadinbazededate“, Mireille Radoi a trecut bine proba meseriei si a deschis, original, mai multe usi spre poezie. Unele dintre aceste usi, dupa ce curiozitatea i-a fost satisfacuta, ar putea sa fie închise, altele ar trebui sa ramâna larg deschise si în viitor. Cu instinct poetic sigur, odata depasit momentul debutului, cred ca Mireille Radoi va sti sa aleaga. Îi astept cu interes a doua carte.

 

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper