Inventarea tenisului (44)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Jocurile Olimpice moderne, reînviate gratie eforturilor si capacitatii organizatorice dovedite de baronul Pierre de Coubertin, fireste, si el francez, un mare visator dotat cu un imens potential pragmatic, au adus în prim plan ideea de „amatorism“. Mai pe sleau: la aceasta competitie, calchiata pe modelul elin, vor lua parte doar acei sportivi care nu primesc remuneratie pentru prestatia lor în arena. Si nu era vorba despre plata în urma evolutiei atletice în arena olimpica, la cutare sau cutare editie, ci despre statutul general asumat si declarat de competitor. Cineva care traia din sport, câstigându-si viata gratie muschilor si rezistentei, nu avea ce sa caute la Jocurile Olimpice. Acesta era sacrosanctul principiu potrivit caruia s-au ghidat decenii la rând diriguitorii forului olimpic international, de la prima editie a epocii moderne, cea de la Atena, din 1896…
Daca era sau nu drept ca lucrurile sa stea astfel? Daca radicalismul acestui principiu nu comporta si ajustari, zone de penumbra, relativisme si chiar ocultari ale esentei sale? Ba bine ca nu, în ciuda exceselor gesticulative si propagandei dedicate unui purism festivist deloc sanatos si oricum nefast sportului în largul lui…
Cum sta situatia cât priveste sportul alb? Ei bine, trebuie spus ca tenisul face parte din prima generatie a sporturilor olimpice. Ca joc atletic al elitei, ca disciplina a high life-ului societal, tenisul nu avea cum sa lipseasca de la acea mare sarbatoare mondiala a sportului. La Olimpiada de la Atena, cea din 1896, la care au luat parte 241 de atleti din paisprezece state, englezul John Pius Boland câstiga medalia de aur pentru Marea Britanie în proba de simplu masculin. Peste patru ani, la Jocurile Olimpice de la Paris, iau startul si cincisprezece jucatoare de tenis. Campioana la simplu, dar si la dublu mixt (alaturi de compatriotul ei, celebrul Reggie Doherty) este englezoaica Charlotte Cooper. Pe-atunci, femeile puteau participa la Olimpiada doar la disciplinele tenis si golf. Lumea sportului ramânea fundamental o afacere exclusivista si misogina…
Gratie influentei lui Pierre de Coubertin, capitala Frantei ajunge sa organizeze din nou Jocurile Olimpice în anul 1924. De aceasta data, toate probele sportului alb sunt reprezentate, cu tablouri consistente. La simplu fete (ca si la dublu feminin) se impune impozanta jucatoare britanica Helen Wills-Moody, cea care o învinge în finala pe frantuzoaica Vivie Vlasto. La baieti, americanul Vincent Richards îl domina în ultima runda pe francezul Henri Cochet, dupa care câstiga si dublul.
Editia olimpica pariziana din 1924 a fost si ultima la care tenisul a figurat în program, pâna în 1988, când la Jocurile Olimpice de la Seul a fost reintrodus sportul alb. De ce o asemenea îndelungata absenta? Legenda si rumoarea de culise specifica: dupa Paris, 1924, jucatorii si jucatoarele au criticat, mai explicit sau mai voalat, conditiile oribile de disputare, plecând de la situatia dezastruoasa a vestiarelor olimpice si sfârsind cu austeritatea mizera a camerelor de hotel. Doar ca lucrurile sunt ceva mai complicate…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper