Inventarea tenisului (43)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Un al treilea ingredient care amenajeaza succesul unui turneu de Grand Slam este, alaturi de valoarea tenismenilor si amploarea reflectarii mediatice, cantitatea si calitatea publicului. Functia jucatorilor si jucatoarelor de top care iau startul într-o competitie de Mare Slem este deja un aspect de evidenta, care nu mai e de pus în discutie. Rolul mass-media în promovarea, publicitarea si monitorizarea unui eveniment mondial nu mai trebuie comentat. Dar publicul? Spectatorii? Fanii? Turistii? Localnicii? Oamenii din sistem, profesionistii, organizatorii – si ei, pâna la urma, parte a publicului? Ei ce rol îndeplinesc?
În chip flagrant, unul… activ. Cu o pondere fantastica în edificarea unei imagini care sa impresioneze international. De fapt, lucrurile sunt extrem de simple. Sa luam un banal turneu de 250 de puncte ATP, sa zicem cel de la Bucuresti (BRD-Nastase Tiriac Trophy), si o competitie de Grand Slam, sa spunem Roland Garrosul. În locatia, frumoasa, eleganta si fermecatoare altfel, oferita de Parcul cu Platani-Arenele BNR, nu pot intra mai mult de 4-5.000 de spectatori pe zi. În realitate, pentru ca bucurestenii nu sunt mari amatori de tenis, cifra e mult mai mica (2-3.000 de oameni?). La Roland Garros, a carui locatie este mult mai mare, cu utilitati si conditii de excelenta calitate, cotidian sunt înregistrati la 34-35.000 de spectatori. Ce sa comparam?
La Porte d’Auteuil, care se întinde pe o suprafata de 8,7 hectare si care va fi extinsa, fie si temporar, prin anexarea Serelor cu acelasi nume, pâna la 16,3 hectare, publicul vine în numar mare pentru a trai momente particulare, cu-adevarat exceptionale. De aceea, biletele se vând online înca din luna ianuarie. Pe la începutul lui februarie deja ele nu mai sunt disponibile… Si oricum, raportul de satisfacere a cererilor este de unu la trei!
La Roland Garros totul este pus în slujba spectatorilor platitori. Gazde feminine si gratioase, bodyguarzi atenti, servicii de prim-ajutor, o retea de optsprezece buticuri de o eleganta extrema, în care se comercializeaza suveniruri de profil la preturi prohibitive, – dar cine nu da douazeci de euro pe o sticla minuscula continând sacrosancta zgura de pe Philippe Chatrier? –, restaurante sic, bufet bine dotat, gelaterii, bancomate, puncte de reprezentanta ale marilor firme din domeniu care sponsorizeaza turneul (si ale caror produse nu se pun în vânzare acolo, eventual cu discount major, ca la Bucuresti, ci, civilizat, primesti o carte de vizita cu locatia exterioara a magazinelor de firma!) etc.
Cum sa nu dea navala publicul?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper