Hellboy

Un articol de Laura Dumitrescu

Alexandru Bogdan Georgescu, Insectar. Culegere de mici orori cotidiene, Edit. Aius, Craiova

 

Qué es una fantasma? – Un evento terrible condenado a repertirse una y otra vez, un instante de dolor, quizá algo muerto que parece por momentos vivo aún, un sentimiento, suspendido en el tiempo, como una fotografía borrosa, como un insecto atrapado en ámbar.
„– Ce este o fantoma? – Este un eveniment cumplit, condamnat sa se repete la infinit, este o clipa de durere, poate ceva mort care pare din cand in cand ca are viata, este un sentiment suspendat in timp ca o poza voalata, ca o insecta prinsa in chihlimbar.“
(Guillermo del Toro –
El espinazo del diablo)

In teatrul de umbre, iepurele si ratoiul se joaca de-a v-ati ascunselea, fiecare dintre ei camuflandu-se in forma echivoca si infidela a celuilalt. Coada unuia este urechea turtita a altuia, intr-o contorsiune de corpuri ce se smucesc intre falangele mainilor unui tert, strain de anamorfoza proiectata. Regula dialecticii de umbre tine de un pact care garanteaza integritatea pragului dintre esentele ce se confunda : apogeul fictional, ce corespunde, traditional, ideii de suspension of disbelief, coboara pe treapta intermediara a perigeului care solicita anularea curiozitatii spectatorului. Conditia de existenta a teatrului de umbre este, deci, sa rezisti tentatiei de a identifica natura formelor care se contopesc intr-o singura reprezentare. Ideea de corp-sursa se suspenda de la sine pentru a permite convergenta fluida a proiectiilor generate de intermitentele luminii ce-si ia contururile din miscarile exterioare. Articulatiile mainilor se supra-articuleaza in teatrul de umbre, creand mediumuri vizuale, artefakte de pestera (mitica sau profana), ipoteze de casting inert, animate, dar descarnate.
Transfigurarea locului comun, cum o numeste Arthur Danto in anii ’70 – ’80, se defineste, ad litteram, ca o analiza-sinteza a spatiului-context pe care il colonizeaza opera, impunandu-se ca diversiune a realului si a recognoscibilului. Formele mixte, incluzand parodia, colajul, intrepatrunderea, contaminarea, fuziunea, cu toate subcategoriile imaginarului de fisiune, devin procedee curente de mutare si de transmutare a locului comun sau cunoscut. Subliminal, ceea ce este cunoscut apare ca un avatar al memoriei, fie naturale ori instinctive, fie culturale. „Culegerea de mici orori“ cotidiene sau „Insectarul“ lui Alexandru Bogdan Georgescu, aparuta in 2012, la Editura Aius din Craiova, dezvolta ipoteza unui asemenea duplicat al memoriei, studiind felul in care amintirea se decanteaza ca trauma si ca experienta a mutilarii. Imaginarul povestilor fratilor Grimm se combina cu referinta entomologica si cu inventarul juridic penal, in naratiuni-fulger, scurt-circuitate de flash-backuri ce anima nostalgia copilariei, dar si constiinta violentei fizice si fiziologice. Prologul cartii, tehnic in definitie si in procedura, este construit „ca sa se aseze lumea si viata in ordine“. Programatic, autorul isi inventeaza un simbol, care sa colporteze sensul in povestirile ce se succed : fascinatia ordinii este, insa, atrasa de haosul biologic al insectelor, multe, al caror nume este Legiune – „in orice colt de lume, oricat de vitreg, se strecoara in case, patrund in camari, mananca recolte, invadeaza, infesteaza, inteapa, sorb sange. Oamenii au aparut mai tarziu. Iar cartile de specialitate spun ca, pe planeta, exista cel putin 200 de milioane de insecte pentru fiecare om.“ Insectele au, asadar, pe de o parte, sansa precedentului, a protoistoriei, a popularii unui domeniu fara palimpsest, pe de alta, avantajul ascendentului simbolic. Obsesia formelor minimaliste pe care le concentreaza insectele se combina, apoi, cu tendinta de a releva esente similar-minimaliste, de dincolo de mit si de cadrul terapeutic al povestilor. Toate ororile cotidiene imaginate de Alexandru Bogdan Georgescu pornesc de la fragmente citate din povesti clasice, mai ales ale fratilor Grimm, franjurate si reconstruite in regimul scrisorilor anonime, parand sa fie asamblate din decupaje de ziar, bucati de hartie colorata, pictate cu cerneluri diferite si texturi aleatorii, intr-un mozaic final care deruteaza prin bipolaritate. Pastrand ecouri tarzii din cosmarurile preferate ale lui Borges, culegerea lui Alexandru Bogdan Georgescu este conceputa ca un mythbuster in miniatura : finalurile fericite din „Frumoasa adormita“ sau din Scufita rosie sunt eliminate si inlocuite cu scenarii de violenta fizica, cu violuri, agresiune, trauma, intr-un spatiu al non-sperantei ce interzice iluzia terapiei. Solidaritatea celor buni apare ca minciuna, pedeapsa se declina mereu pana la gradul maxim al torturii, iar mila sau indurarea sunt mostre ale unei clemente fanate si ridicole. Categoriile raului sunt resuscitate cu o nevoie declarata de transpunere a adevarului nespus al povestilor pentru copii, in rasparul tezelor psihanalitice descinse din optimismul utopic al lui Bettelheim, ce miza pe asumarea scenariului de poveste ca un cadru securizant, in care raul se consuma intern sau poate fi depasit, fie prin solutia ingenioasa ori diplomatica a eroului in exercitiu, fie prin interventii ale unor forte invizibile picate intotdeauna oportun.
Degradeu in degradare, „Culegerea de orori cotidiene“ raspunde frecvent tentatiilor patologicului si ale instinctului scelerat, penduland intre modificarea datului literar, prelungirea acestuia in cazutica penala, si denaturarea sensurilor primare ale reperelor pe care si le declara explicit. Locul literar este retrogradat la locul comun, iar perversiunea acestui mecanism demistificator se ascunde in alibiul passe-partout al insectei omniprezente : „Pentru a fi protejata, o insecta poate capata o infatisare aproape identica aceleia caracteristice unei alte categorii de insecte. Aceasta functie este denumita «mimesis».“ Nu numai ceremonialul literar este, insa, sabotat, ci si paradigma mitului biblic, caci „bunul dumnezeu“ este un combinator de corpuri versatil, fascinat de diversiuni si de infidelitati, ca o codoasa dornica de poveste in timpi, miscari si volute alunecoase. „Insectarul“ lui Alexandru Bogdan Georgescu se transforma intr-o versiune cinica a miturilor fondatoare, care penduleaza intre un zoom in, la pasul insectei ubicue, colcaitoare si un zoom out, cu perspectiva in largo a unei lumi, monolite si decolorate, decazute in abjectie si nerusinare. Dezechilibrul stilistic apare o data cu explorarea unor zone de fulguranta in care tranzitia de la o secventa la alta se face brutal, lasand limite sterse si frontiere nemarcate: evident, nu rescrierea povestilor conteaza, cat aducerea impreuna a deseurilor, a rebuturilor, scoaterea din schema povestii clasice si izolarea nocivitatii, denigrarea reflexelor de gandire inautentice pe care basmele le induc. Nota crancena a imaginarului isi cauta frecvent atele in structuri apozitive, in liziere explicative si in supape stilistice, marcate prin paranteze si devieri intermediare in zone de pledoarie sau de raport.
Dinspre nota inspre notatie, autorul cultiva mediile bolnavicioase si inoculeaza cu obstinatie tipuri de observatie ce evoca scenarii cosmaresc-freudiene, interioare biologice sau fiziologice care colcaie, predispuse la infectie si la propagare grotesca : „la baza scarii, gasisem doi sobolani zbatandu-se intr-un dovleac spart.“ Descrierile sexuale raman fruste in expresivitate, dar hiperabundente in pondere, debordand intr-un mediu obsesiv-cangrenat, maladiv, ce fie antifoneaza, fie dezechilibreaza premisele narative net mai solide. Senzatia de apasare a lecturii provine, insa, si dintr-o strategie imunitara a scriiturii : panza freatica a textului si a subtextului, mai ales, este intr-o permanenta hiper-absorbtie de registre lingvistice care transpun, in caleidoscop, pasaje de contemplare a formelor banalului, dar si problematica erelor geologice ale corpului femeii, asimiland cu aceeasi incantare inertul si organicul, forma diluata si pe aceea distilata, griul, dar mai ales smoala, fluidul, dar mai ales secretia. In esenta, asadar, „Insectarul“ lui Alexandru Bogdan Georgescu este o colectie de exempla postmodern-cinice, conceputa ca o pledoarie pentru nevoia de reconstructie si de reabilitare a adevarului despre natura infernala a lumii, pastrand inertia anchetei si a observatiei-metoda : „Nimic nu te ajuta mai mult sa reconstitui fizionomia asasinului, decat urma dintilor lasata cu pofta pe corpul victimei. Intreaga viata este un lant mare, a carui natura este cunoscuta de fiecare data cand ni se arata o veriga a sa.“
Desi predispusa la derapaje, culegerea de povestiri pseudo-povesti este un laborator de contraste tonice si de combinatii acide care reinventeaza sulfuros-experimental scenariul de basm ca o anti-terapie cu potential infernal, ca un teatru de umbre, in care iepurele concureaza cu ratoiul, intr-un tropism al combatului, si nu al solidaritatii de scena. Pietrele si insectele nu-i mai conduc pe Hansel si pe Gretel inapoi la casa padurarului, ci direct in cuptorul deschis si aburind al unei vrajitoare pofticioase si canibale. Fundamental antitetic si defaimator, Alexandru Bogdan Georgescu aminteste ca babilonul oamenilor trebuie sa fi fost creat dupa un babilon al insectelor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper