Eminescu pe Internet

Un articol de MARA SEMENESCU

Mecanismul cultural al mitizarii figurii lui M. Eminescu si al utilizarii sintagmelor cliseu de tipul „poet national“, „luceafarul poeziei românesti“, „Hyperion al poeziei românesti“, „poetul nepereche“ e interesant de urmarit. Este, totodata, un fenomen dificil de analizat si greu de surprins ca simptomatologie datorita complexitatii sale si a felul in care a reusit sa se adapteze specificitatilor fiecarei epoci istorice. Ne propunem sa analizam, pornind de la studiile critice din domeniu, prezenta lui
M. Eminescu pe platformele online si relevanta acestora in peisajul mitogenezei actuale. Proiectiile virtuale ale imaginii poetului sunt relevante deoarece reflecta o dinamica a psihologiei comunitare si reusesc, in varietatea si confuzia lor, sa vorbeasca despre coordonatele contemporane ale mitizarii figurii eminesciene.
In lucrarea „Eminescu explicat fratelui meu“, Ioana Bot atrage atentia asupra faptului ca sintagma „poet national“ acorda celui de-al doilea termen mai multa importanta decât celui dintâi: „adjectivul devenise, pentru posteritatea mitizanta, mai important decât substantivul pe care se presupune ca il determina“. Observatia e importanta intrucât aduce cu sine o deplasare a accentului si orienteaza cercetarea inspre identificarea resorturilor ce apartin discursului national. Discursul despre Eminescu ar putea fi, asadar, interpretat, sub aspectul mitizarii, ca un microdiscurs ce face parte din discursul mai larg despre natiune. Lucian Boia defineste conceptul de natiune drept religie moderna a idealului colectiv care nu este „gata facut, ci construit“, ca fiind „prin excelenta formula de solidaritate si de identitate proprie epocii moderne“. Construct unificator, asadar, si (prin analogie) identificator, natiunea are rolul de a aduce impreuna, de a defini si de a legitima existenta unei comunitati. Totodata, etapa istorica a emergentei natiunilor europene coincide, in plan cultural, cu aparitia romantismului. Dupa cum arata Alain Vaillant in „Dictionnaire du romantisme“, exista in epoca un „sentiment confus“, o intelegere tacita ca de acum incolo spiritul vremii, adevarul despre prezent si despre viitor se vor regasi in operele literare. Cazul lui
M. Eminescu se pliaza pe modelul propus de Vaillant. In momentul in care se intreba „Va avea România un viitor?“, Titu Maiorescu punea in paralel realitatea politica a tarii cu speranta literara pe care o reprezenta Eminescu, aducând astfel impreuna discursul despre natiune si ce este national cu discursul despre
M. Eminescu.
Eminescu, figura a identificarii nationale, a devenit, in timp, agent al justificarii apartenentei nationale. Care sunt, insa, acele comunitati care folosesc imaginea eminesciana, care sunt punerile in scena ale acesteia si care sunt scopurile subiacente ale utilizarii figurii lui Eminescu? Internetul pare a fi, in contextul unei asemenea interogatii, o resursa inepuizabila de material, simptomatic asadar pentru ipostazele contemporane ale mitizarii reificante a poetului national. Vom analiza prezenta imaginii lui
M. Eminescu – poet national in rândul a trei tipuri de comunitati urmarind recurenta rezultatelor unei cautari online: comunitatea minoritatii etnice a rromilor, comunitatea românilor emigrati si grupul extremismului politic de dreapta. Pentru categorii care aparent nu au nicio legatura una cu cealalta, imaginea eminesciana reprezinta o miza discursiva la fel de importanta.

Primul exemplu este cel al site-ului Romanothan (www.romanothan.ro), creat de Agentia romilor pentru comunicare, mediere si media. Pagina are ca scop principal integrarea sociala si medierea culturala a comunitatii rromilor din România. Prezenta unui text despre Eminescu printre materiale scrise pe tema problemelor etniei rrome pare cel putin ciudata. Site-ul in discutie propune articolul „Eminescu si rromii“, pe care il publica la 15 ianuarie 2013. Autorul articolului, Vasile Ionescu (directorul agentiei amintite mai sus), publica si alte texte pe site in categoria „Editoriale“ printre care „De ce este Rromânia altfel“, comentariu al cartii lui Lucian Boia, sau „Testul Obama, mânca-ti-as“, o comparatie intre problema integrarii sociale a afro-americanilor in Statele Unite si situatia similara a rromilor in România. Niciunul dintre exemplele amintite mai sus nu sunt textele unui specialist, dar nici nu pretind a fi. Scopul fiecarui articol este de a reflecta si de a vorbi despre ceva din comunitatea rroma: despre ambitiile ei de a fi altfel, despre dorinta de afirmare sau despre nevoia de a se racorda la timpul prezent. In acest context vom vedea ca figura eminesciana functioneaza ca o autoritate suprema la care se face recurs pentru a valida, de fapt, un cu totul alt obiect al discursului. Prezenta poetului alaturi de cominutatea rromilor devine votul de incredere suficient necesar pentru a argumenta valoarea, mitizata si aceasta, a unei intregi categorii etnice.
Articolul despre M. Eminescu argumenteaza existenta unui interes al poetului pentru problema rromilor, ca o consecinta a preocuparilor acestuia pentru cultura indiana. Sunt inventariate posibilele lecturi ale lui Eminescu, precum cartea lui Franz von Miklosich, „Über die Mundarten und Wanderungen der Zigeuner Europas“ pe care, spune autorul, probabil o citise in studentie la Berlin si la Viena. Studiul lui Mihail Kogalniceanu publicat la Berlin in 1837, „Esquisse sur l’histoire, les mœurs et la langue des cigains, connus en France sous le nom de Bohémiens, suivie d’un recueil de sept cents mots cigains“, este fie omis „cu buna stie (sic!)“, fie a fost complet necunoscut poetului. „Amanunte biografice arata ca Eminescu avea o aversiune nedisimulata pentru fostul Prim Ministru si ministrul de externe al vremii sale, motivate poate si de incoerentele (sic!) de alcov ale Veronicai Micle“. In ciuda indicatiilor bibliografice, articolul nu poate trece proba seriozitatii sau a profesionismului in contextul in care autorului ii pot fi depistate, in interiorul unui singur paragraf, doua erori gramaticale. Discursul construit astfel in jurul lui M. Eminescu nu este unul fundamentat pe competenta vorbitorului, ci pe legitimarea unei comunitati minoritare contemporane. O scurta verificare a arhivelor site-ului scoate la iveala un articol foarte similar publicat pe 15 ianuarie 2011, al aceluiasi autor. Comparând cele doua articole, observam ca multe paragrafe sunt reproduse integral, dar prima varianta contine si surprinzatoarea interogatie „Era rrom Eminescu?“, autorul invocând in sprijinul acesteia argumente derizorii, precum tenul masliniu al scriitorului, firea pasionala si atractia pentru blonde care i se par a fi „indicii suficiente“. Dincolo de efectul comic involutar, este interesant de constatat recursul la figura identitara nationala româneasca, M. Eminescu, un poet al secolului XIX, ca argument pentru reificarea „cu acte de noblete“ a unei comunitati etnice actuale – aceea a rromilor.

Aceeasi chestiune a minoritatii in cautare de argumente pentru a se defini la nivel identitar e de intâlnit si pe site-urile comunitatilor de emigranti români. Pagina Academiei Oamenilor de Stiinta din România, Filiala SUA, de pilda, gazduieste un text scris de Aurel Sasu pe tema Simpozionului Eminescu desfasurat la New York in 2012 (http://aosr-usa.webs.com/eminescu2012.htm). Simpozionul Eminescu este in momentul de fata la a treia editie. In timp ce articolul aferent editiei din 2011 nu contine decât un program al activitatilor, iar cel din 2013 este un simplu compte rendu al activitatilor cuprinse in simpozion, articolul din 2012 este diferit si, poate, cu atât mai relevant pentru tema mitizarii figurii eminesciene.
Intelectual clujean preocupat de problemele emigrantilor români in Statele Unite si in Canada, Aurel Sasu aduce in textul dedicat simpozionului Eminescu câteva dintre temele principale ale lucrarilor pe care le publicase pâna atunci: „Cultura româna in Statele Unite si Canada“ (1993) sau „Comunitatile românesti din Statele Unite si Canada“ (2003). Nefiind el insusi un emigrant, Sasu este preocupat de soarta comunitatii românesti de peste Ocean si de nevoia acestora de a lupta impotriva distantei fatã de patrie si contra uitarii.

Articolul in sine spune prea putin despre cine a participat la simpozion si ce s-a intâmplat acolo, informatia efectiva fiind fragmentara. Doar ultimele doua paragrafe sunt alocate prezentarii propriu-zise a simpozionului. Sunt dedicate numeroase rânduri, in schimb, deplângerii felului in care au fost trunchiate si manipulate marile opere eminesciene. Interesant este faptul ca exemplele aduse de autor incep cu perioada comunista. Trecerea sub tacere a altor manipulari ale figurii eminesciene, anterioare erei comuniste, sunt marci ale unui discurs politic orientat, de infierare exclusiv a comunismului, iar nu reprosuri pe care le-am putem aduce probitatii de istoric literar a lui Aurel Sasu. Diferitele avataruri pe care le-a preluat imaginea poetului – si pe care autorul textului gaseste cu cale sa le enumere – pornesc de la „doctrinarul avant-la-lettre al socialismului stiintific“ in viziunea protocronistilor si continua cu „economistul de geniu“ si cu „intâiul intelectual asasinat“ al postdecembristilor. Mitizarile figurii eminesciene au loc, in continuare, considera autorul articolului, in detrimentul unei asa numite „idei de Eminescu“ care ar trebui sa ne reprezinte ca destin, sa ne determine „sa ne fim noua insine o problema“. Ce este aceasta „idee de Eminescu“, confuza si stângaci prezentata, daca nu o noua mitizare, ascunsa sub iluzia problematizarilor asupra contemporaneitatii?

Desi sustine ca simpozionul de la New York a discutat „cu textele pe masa“ operele eminesciene, articolul postat pe pagina nu analizeaza actualitatea literara a operei lui Eminescu. Este vorba, mai degraba, despre o actualitate politica („dezastrul tarii…“ etc.) mascata in melancolie paseista („cel mai grav lucru, in lumea contemporana, este abuzul de puterea cuvântului“) ambele aflate sub marca unui epigonism cel mai probabil involuntar („ale mândriei de a fi mediocri“). Figura eminesciana dobândeste astfel capacitatea de a reflecta situatia politica actuala din tara si se transforma intr-un liant catre patrie al emigrantului nostalgic.

Dorinta de a sublinia apartenenta emigrantilor la cultura româna o releva si site-ul www.eminescu.net, administrat de românul Adrian George Sahlean, stabilit in Massachussets. Sub pseudonimul Michael Eminescu, administratorul site-ului publica traduceri personale din opera eminesciana alaturi de imagini cu monedele si bancnotele românesti si liste cu toate cutremurele care au avut loc in România de la 1800 pâna in prezent, printre altele. Traducerile lui Sahlean la „Stelele-n cer“, „Luceafarul“ sau „Glossa“ sunt acompaniate de o nota care explica dificultatea traducerii din Eminescu, autorul identificând anumite limitari ale transpunerii in engleza precum intraductibilitatea muzicalitatii si structurile sintactice diferite ale celor doua limbi. Intentia poate fi apreciata intrucât urmareste sa-l faca pe Eminescu accesibil cititorilor straini („to give English speakers a sense of Eminescu’s unique sound and style rather than fit him into expectations“). Cu toate acestea, capcanele cliseului permeaza si de data aceasta discursul internautic: mitul eminescian este cel care il determina pe Adrian George Sahlean sa continue sa scrie, in ciuda problemelor puse de traducere („I did not want to give up on one of the world’s greatest myths without trying“), iar fraza cu care se deschide prezentarea lui Eminescu contureaza contextul aceleiasi mitizari, Eminescu fiind definit ca „the essence of the Romanian soul“. Reificarea imaginii Eminesciene este, de data aceasta, orientata diferit. In timp ce pentru Aurel Sasu organizarea unui Simpozion Eminescu reprezinta racordarea celor aflati peste Ocean la contextul politic din tara, site-ul lui Adrian George Sahlean glorifica o imagine a lui Eminescu exportabila pentru cititorul strain.
Cautarile online furnizeaza ca rezultat recurent si www.mihai-eminescu.info, resursa online gestionata in totalitate de Noua Dreapta Româneasca. Dupa cum se autodefineste, Noua Dreapta este o miscare, nu un partid, care urmareste resurectia „identitara si spirituala a românilor de pretutindeni“. Printre obiectivele lor se numara cresterea natalitatii, pastrarea bancnotei nationale in locul trecerii la euro si eradicarea oricaror forme de separatism etnic si teritorial. Imaginea lui M. Eminescu apare pe prima pagina a site-ului la categoria „Inaintasi“, alaturi de Avram Iancu sau Petre Tutea. Sub titluri precum „Razboiul nevazut al lui Eminescu sau Eminescu, gânditor si militant nationalist“, subpagina Eminescu prezinta o serie de articole menite sa argumenteze spiritul nationalist al poetului „patriot ardent“. Alexandru Nastase, cel care semneaza articolul „Eminescu, eternul incorect politic“ de pe homepage, blameaza folosirea lui Eminescu pentru sustinerea oricarei ideologii: „fiecare gasca ce s-a aflat la conducerea acestei tari a cautat sa trunchieze opera lui Eminescu, incercând sa o instrumenteze in favoarea propriei ideologii“. Autorului ii scapa probabil ironia. Când ii acuza pe comunisti ca l-au redus pe M. Eminescu la „Imparat si proletar“ si la „Somnoroase pasarele“, el nu observa sau nu considera la fel de grava operarea unui reductionism similar la nivelul delimitarii sferei de interes a site-ului in discutie: „dimensiune fundamentala a operei lui Eminescu, aceasta fiind totodata si motivul pentru care noi il cinstim cu atât mai mult (…) opera filozofica si politica“ sau, cu alte cuvinte, „patriotismul sau curat, dezinteresat si virulent la adresa dusmanilor neamului“. La aniversarea a 120 de la moartea lui Eminescu, site-ul face apel catre cititori sa participe la evenimentele dedicate poetului din orasele lor si sa fie martori la viata „Românului Absolut Mihai Eminescu“. Românul, prin urmare, redus la esenta, românul in absolut si in definitiv, Eminescu devine, pentru gruparile de dreapta creuzetul tuturor manifestarilor nationaliste si traditionaliste ale românismului ad-hoc.
Poate cea mai importanta intrebare pe care trebuie sa ne-o punem in acest punct al discutiei este cea formulata de Ioana Bot: de ce „nici o institutie oficiala româneasca (…) nu s-a implicat pâna-ntr-atât in promovarea figurii poetului national sau a operei lui Mihai Eminescu, incât sa cumpere, in numele statului român, vreunul dintre aceste domenii“? Cu cât un site are un nume mai simplu, mai usor de intuit, cu atât va aparea mai repede si mai frecvent pe motoarele de cautare online. Site-ul http://www.mihai-eminescu.ro nu mai este activ din 2009 si cuprinde articole despre gândirea politica a lui M. Eminescu, detractorii poetului si dimensiunea crestina a operei eminesciene. Coordonat de Fundatia pentru România, care nu mai apare sub aceasta denumire pe nicio alta platforma online, site-ul isi enumera si partenerii: http://eminescu.petar.ro/, coordonat de Institutul din Ipotesti, http://www.mihaieminescu.ro/, site activ ultima oara in anul 2000 si creat in jurul proiectului CD-ROM Eminescu de Fundatia Culturala Libra, si http://mihai-eminescu.net/, care la ora actuala gazduieste sfaturi in engleza despre cum sa-ti organizezi nunta „stess-free“. Este foarte greu de distins, in ciuda oricarei ambitii de a descâlci desisul internautic, resursa reala, demna de incredere, de postarea stângace a admiratorului eminescian nespecializat sau de simplele „greseli“ de programare a hyperlinkurilor de pe internet care, de fapt, nu au nicio legatura cu poetul sau cu opera lui (a se vedea cazul sfaturilor de nunta care probabil foloseste numele lui Eminescu in titlu doar pentru a creste accesarile utilizatorilor „pierduti“). De la blog-ul cu titlul „Eminescu mon amour“ http://eminescu-mon-amour.blogspot.ro/, creat, dupa cum apare pe motto-ul de pe homepage „din dorinta de a sufla praful prostiei ce, de doua secole, l-a acoperit de nu se vede pe poetul român Mihail Eminescu, un om printre multi altii, de altfel“ la filmuletele de pe Youtube cu poeziile lui Eminescu cântate la chitara sau doar expuse pe fundalul unor imagini romantice cu apusuri, posibilitatile par a fi infinite, iar identificarea unui spatiu virtual de reala referinta culturala devine cu atât mai problematica.
Mult mai putina vizibilitate decât cele din urma are http://www.eminescuipotesti.ro, resursa Memorialului de la Ipotesti coordonata de Centrul National de Studii M. Eminescu. Acesta nu apare decât la o cautare specifica pe Google, care include toti termenii. Cu alte cuvinte, pentru navigatorul care nu stie ce cauta si care pur si simplu introduce textul „Mihai Eminescu“ in motoarele de cautare, vor fi mult mai frecvente aparitiile din categoria Romanathon, Simpozionul de la New York, traducerile lui Adrian Sahlean sau evenimentele organizate de Noua Dreapta decât site-urile care contin opera integrala a scriitorului (cum este http://eminescu.petar.ro/) sau care prezinta proiectul cultural de la Ipotesti.
Definind, asadar, reprezentativatea ca prezenta, iar nu ca relevanta, observam ca mitizarile si reificarile imaginii eminesciene sunt, cel putin in lumea internetului, mai vizibile in rândul comunitatilor minoritare (fie din punct de vedere etnic, emigrationist sau politic). Eminescu este folosit ca agent al apartenentei si al validari identitare, iar numarul site-urilor care au aceasta orientare dovedeste ca, in contextul actual, poetul a devenit un model care atesta nu atât existenta unei natiuni, cât includerea in ea. In viziunea comunitatilor românesti din strainatate imaginea lui Eminescu este o dovada de patriotism, un argument al apartenentei, emotionale daca nu geografice, la tara din care au plecat. Pentru o minoritate etnica, dupa cum am vazut in cazul site-ului Romanathon, Eminescu pare a justifica de ce integrarea socio-culturala este posibila (caci, daca M. Eminescu fost interesat de tigani, de ce nu si restul românilor?). Pentru extremismului politic, Eminescu preia coordonatele unei figuri cu incarcatura ideologica, fenomen observat de altfel de Lucian Boia in prefata la editia din 2012 la „Istorie si mit in constiinta româneasca“: „Ca ideolog, Eminescu a fost „descoperit“ de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat tot de nationalisti“.
Sunt acestea discursuri ale reificarii nationale? Atât „poetul national“, cât si regalitatea sunt embleme la care se apeleaza când se discuta despre valori, moralitate, traditii, destin national. Miza este clar aceea a suprapunerii dintre cultural si politic, a ridicarii la statut de regalitate a imaginii poetului si a folosirii acesteia ca atare – emblema nationala care poate fi investita cu sens in functie de ambitiile comunitatii care o instrumenteaza. Masura in care discursurile discutate aici au efect ramâne de discutat. Ele nu prezinta o actualitate a operei eminesciene si nu raspund la intrebarea „Este poezia lui Eminescu valida si azi?“. Discursurile analizate afirma, mai degraba, puterea si reprezentativitatea imaginii eminesciene astazi, a portretului omului din spatele operei. Este vorba, desigur, despre o reprezentativitate performativa: constructie a identitatii prin discurs, punere in scena care genereaza realitatea definirii identitare. Deconstructia acestui proces, interogarea noilor avataruri eminesciene, sunt miscarile firesti ale unei culturi care vrea sa inteleaga o mitogeneza si care va reusi astfel, poate, sa se inteleaga pe sine.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper