Cum stam cu linistea

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Linistea într-o tara, într-un oras, se întelege. Care foloseste sau nu la ceva. Care le prieste unora si altora mai putin sau deloc. Care spune ceva în bine sau în rau despre un oras sau o tara. Care a fost impusa sau a venit de la sine. Câteva exemple înainte de a ajunge la linistea suspecta din România. În Québecul francofon, la Montreal cu precadere, responsabilii cu turismul au anuntat de curând triumfatori ca e liniste. Amatorii de „ma petite cabane au Canada“, de natura si de spatii imense si înca salbatece, de franceza vorbita cu un accent greu de înteles si de imitat, în felul sau fermecator, de cele peste o suta, doua sute de festivaluri de tot soiul ce se vor desfasura de-a lungul verii, n-ar mai avea de ce sa le fie teama ca-si strica vacanta. Lunga greva a elevilor si studentilor din primavara si vara anului trecut care au protestat în strada împotriva triplarii taxelor si au reclamat mai multa justitie sociala si democratie – „Suntem dezolati ca va deranjam, vrem numai sa schimbam lumea“ – nu mai e decât o amintire în care se amesteca intransigenta guvernului pe atunci liberal, brutalitatea politistilor si iluziile pierdute ale tinerilor revoltati.
În vestul Canadei, efectiv o alta tara la fel de plictisitoare, linistea profunda n-a fost decât vag si superficial tulburata de acuzatia deocamdata nedovedita ca primarul Torontoului ar fi fumat crack si de un senator conservator care a facut cheltuieli personale exagerate iar directorul de cabinet al primului ministru l-a ajutat cu 90.000 de dolari sa le ramburseze. În si mai în vest, în provincia Alberta, trebuie sa domine linistea particulara a unui peisaj lunar datorat exploatarii petrolului din nisipurile bituminoase, dar despre linistea de dincolo de muntii Rocheuses n-am nicio idee. În ceea ce priveste linistea din orasele vecinilor din sudul continentului ferite de ravagiile tornadelor, „serenitatea interioara“ cum o numeste inspirat un ziarist de la Washington Post, ea ar trebui probabil cautata în buncarele din care sunt dirijate dronele lansate sa ucida la mii de kilometri distanta teroristi presupusi si civili aflati întâmplator în preajma lor.
În America de Sud, ca totdeauna, atunci când linistea exista e înselatoare, ascunde rafuieli între cartelurile de droguri, revendicari armate maoiste, conflicte de frontiera si comploturi discrete sau nu ale CIA. La fel si în Orientul Mijlociu, unde constructiile de colonii continua si orice protest ramâne fara efect. Razboiul civil din Siria se extinde încetul cu încetul în Liban si manevrele militare ale Statelor Unite cu Iordania nu prevad nimic bun. În Irak si Afganistan atentatele sunt zilnice. În Europa nu mai e liniste de mult si nici nu va fi prea curând. Nici în Franta, nici în Belgia si cu atât mai putin în Spania, Portugalia, Italia, Grecia. A pierdut-o pâna si pasnica, bogata, toleranta si cândva exemplara si invidiata social-democratie Suedia. Exasperati de saracie, bulgarii sunt de luni de zile în strada si, din cu totul alte motive, a venit si rândul turcilor sa strice linistea Istanbulului, Ankarei, Izmirului.
Si iata-ne, în sfârsit, în patria draga, România. Se stie, suntem o natie galagioasa, linistea ne cade rau, ne streseaza, ne sperie. Ce-i drept, mai împinsi, mai stârniti de altii, mai de buna voie, nu iesim decât o data la cincizeci de ani în strada si ne trezim c-o punem de o revolutie pe care nu mai apucam s-o ducem la bun sfârsit, dar purtam artagul în gene, ridicam vocea din te miri ce, avem claxoanele la îndemâna, tevile de esapament, demarajul în tromba cu cauciucurile scrâsnind pe asfalt. Avem acum si telefoanele în care putem tipa cât ne duc plamânii, ne strigam verii si prietenii de pe un trotuar pe celalalt, bârfim si înjuram cu voce tare guvernantii, scumpirile, saracia, hotii, ne racorim, e libertatea capitalista pe care am câstigat-o, e democratie. O galagie fara consecinte, îngaduita, cultivata, pe care n-o mai auzim, atât de tare e încrustata în fiinta noastra nationala.
S-ar putea deci spune ca e liniste în România. Un fel de liniste. Linistea resemnarii. Dupa agitatia din urma cu un an calmata fara menajamente de Europa si de Statele-Unite, se pare, se crede, se jura, se vântura insistent ideea ca în tara ar fi o benefica liniste politica si sociala si ca nu exista motive serioase pentru a nu dura. Se mai vocifereaza pe acelasi ton de multumire si oarece fudulie ca recesiunea în care Europa a recazut din nou, de curând, a evitat tara misterios, daca nu chiar i-a fost si-i este de mare folos. Ca printre cele 26, 27 de milioane de someri ai continentului, „disponibilizatii“ români (vocabula somer da frisoane nesanatoase politicienilor si comentatorilor nostri) sunt si vor fi prea putin numerosi pentru a îngrijora pe cineva. Ca privatizarile anuntate sunt o dovada de modernizare economica. Ca doctorii si infirmierele care dezerteaza sistemul românesc de sanatate falimentat cu buna stiinta ar fi de fapt o binefacere atât pentru consolidarea solidaritatii europene la bine si la rau, cât si pentru moralul românilor si redresarea încrederii lor în Europa. Ca a venit vremea ca aurul de la Rosia-Montana care zace de secole nefolosit sub pamânt sa fie extras cu cianura de generoasa companie canadiana care a reparat o scoala si spune povesti frumoase cu români si românce autentici în publicitati. Experienta dezastruoasa cu Bechtel n-a servit la nimic, de vreme ce se crede ca gazele de sist exploatate de compania Chevron îi vor lasa pe rusi cu buzele umflate, iar daca tot strainii vor extrage si cuprul si ce s-o mai gasi în subsolul patriei si înca n-a fost vândut spre binele câtorva, România va deveni o tara în care criza sistemica a capitalismului n-a facut si nu face zi de zi victime. Dar câte nu se pot pune la cale în sferele înalte ale puterii si ale intereselor secrete când linistea resemnarii domneste printre supusi altminteri galagiosi! Când li se da spre rumegat condamnarea personajului primitiv dar cu frica lui Dumnezeu si arestarea unuia din responsabilii banuiti de santaj si de atâtare televizuala menita sa-i smulga din starea de somnolenta sociala si politica care le sade atât de frumos si-i tine atât de departe de marile manevre ale jefuirii fara de sfârsit a tarii.
Vine oricum vara, vin vacantele cu berica, micul si spiritul traditionali si mai vedem la toamna ce-o mai fi de facut si cum si daca.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper