Cresteri si descresteri

Un articol de MIHAI IOVANEL

Posteritatea lui Franz Liszt de mult nu a dus-o mai bine. Doua bestseleruri recente, semnate de Haruki Murakami si Dan Brown, fac publicitate pe larg „Anilor de pelerinaj“ si „Simfoniei Dante“. Cu osârdia cu care cinefilii care au vazut ultimele James Bond-uri au vânat device-urile Sony, asa milioanele de fani ai lui Murakami si Brown s-au pravalit asupra inregistrarilor din Liszt, un compozitor, altminteri, socotit mai degraba vulgar – dar cine i-ar putea suspecta pe cei doi scriitori de bun-gust?
Amatorii de tendinte in materie de product placement cultural vor fi observat ca in „Inferno“, ultimul thriller al lui Dan Brown, Karl Marx („una dintre cele mai mari minti creative din istorie“) este citat de doua ori. Dar si ca Malthus o duce mult mai bine, ocupând din umbra aproape intreaga scena a romanului.
„Inferno“, roman avându-l ca star pe Robert Langdon, profesorul de simbologie intâlnit si in „Ingeri si demoni“, „Codul lui Da Vinci“ si „Simbolul pierdut“, este preocupat nu doar de provocarea suspansului si de furnizarea unor informatii turistice despre Florenta, Venetia si Istanbul, ci si de problema suprapopulatiei. Iata un scurt pasaj: „Populatia Terrei a avut nevoie de mii de ani – de la aparitia omului pâna la inceputul secolului al XIX-lea – sa atinga cifra de un miliard. Apoi, in chip uimitor, i-a trebuit doar un secol ca sa-si dubleze numarul, atingând doua miliarde prin 1920. Dupa aceea au trecut doar cincizeci de ani pâna când s-au facut patru miliarde. (…) in momentul de fata suntem pe punctul de a atinge cifra de opt miliarde. Doar astazi, rasa umana s-a inmultit cu un sfert de milion de oameni. Un sfert de milion. Si asta se intâmpla zilnic, fie ca ploua, fie ca nu. In fiecare an adaugam la populatia planetei echivalentul intregii Germanii. (…) Suntem aproape de colapsul umanitatii, dar liderii nostri pierd timpul in sedinte, comandând studii despre energia solara, reciclarea deseurilor si automobilele hibride. (…) Distrugerea stratului de ozon, diminuarea rezervelor de apa, poluarea – toate astea sunt doar simptome, nu boala insasi. Boala se numeste suprapopulatie. Si daca nu ne vom ocupa serios de cresterea populatiei, rezultatul va fi la fel de eficient ca tratarea unei tumori canceroase cu un leucoplast“.
Pentru a oferi o imagine plastica a progresiei geometrice care arunca populatia Terrei peste bord, Dan Brown (ma rog, personajul care a recitat cele de mai sus; dar tot contextul sugereaza ca autorul ii simpatizeaza viguros ideile, pâna la a-l absolvi de a fi castrat, printr-un experiment genetic, jumatate din populatia globului) sugereaza urmatoarea analogie: rupeti in doua o foaie de hârtie, apoi in patru, apoi in opt, si tot asa pâna operatia de injumatatire succesiva se produce de 50 de ori. Puse una deasupra celeilalte, hârtiutele rezultate (fiecare nu mai groasa de o zecime de milimetru) vor acoperi distanta dintre Pamânt si Soare.
Desigur, resurectia lui Malthus, care avertizase in „Eseu asupra principiului populatiei“ (1798) asupra implicatiilor cresterii – catastrofale in raport cu resursele limitate – a numarului locuitorilor, nu l-a asteptat pe Brown – desi impulsul pe care i l-a dat acesta nu-i de neglijat. SF-ul a tinut tot timpul subiectul fraged (filmul „Soylent Green“/ „Hrana verde“ din 1973 e doar un exemplu), dar nici genul nonfiction, cu virtuti mai mult sau mai putin stiintifice, nu s-a sfiit sa-l puna pe nicovala – v. Paul R. Ehrlich, „The Population Bomb“, care prezicea in 1968 ca intr-un deceniu-doua se va produce o apocalipsa prin infometare.
Vestile bune expediate prin arta de consum nu se opresc aici. Penultimul episod (al noualea) din al treilea sezon al serialului HBO „Game of Thrones“ a fost proclamat in unanimitate drept unul dintre cele mai socante si sângeroase din istoria televiziunii. Pe scurt, fara a spoileri prea mult, serialul isi lichideaza dintr-un dos de palma trei dintre cele mai importante (inclusiv in sensul de pozitive) personaje – urmându-l, desigur, pe George R.R. Martin, autorul seriei „A Song of Ice and Fire“  ce sta la baza showului TV, cu unele licente (licente pentru a ucide: Martin omorâse doar doua personaje).
Cândva, privind un serial, aveai siguranta ca eroii pozitivi o vor scoate la capat, rânjindu-si dantura pusa pâna in ultimul episod. Cum ar fi fost ca in „Bonanza“ Ben Cartwright sa-si piarda un fiu – sau macar un dinte – pe episod? Ar fi fost usor de inghitit doar daca oamenii ar fi fost inlocuiti de iepuri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper