Comorile Chinei

În acest an, în Bucuresti, „Noaptea Europeana a Muzeelor“ a avut parte de doua expozitii-vedeta: inconturnabil, prima dintre ele a fost „The Human Body“ (nu am înteles de ce nu s-a putut negocia traducerea titlului expozitiei…) – o expozitie, de altfel, extrem de interesanta, gazduita de Muzeul „Antipa“. Cealalta, la Muzeul National de Istorie, a fost „Comorile Chinei“.

Stiind sa îsi „vânda“ foarte bine cultura, China a produs trei expozitii de istorie, de dimensiuni diferite, care sunt itinerate în întreaga lume. Toate cele trei sunt centrate pe acelasi subiect: celebrisima descoperire arheologica de la Xi’an, mormântul primului împarat al dinastiei Qin (221 î. Hr. – 206 d. Hr.). Dar soldatii din teracota reprezinta doar unul (e adevarat, central) dintre punctele de interes ale expozitiei aduse la Bucuresti (cea mai mare dintre cele trei amintite, de altfel). De fapt, expozitia prezinta obiecte din epoci diferite, cele mai vechi apartinând culturilor neolitice Liangju si Majiayao (mileniile IV-III î. Hr.), iar cele mai noi, din epoca împaratului Qianlong (din dianstia Qing), care a domnit între 1735-1796. Intentia autorilor chinezi ai expozitiei a fost aceea de a veni în România cu o sinteza în obiecte a civilizatiei chineze, desfasurata pe parcursul a nu mai putin de 5.000 de ani. Este o misiune aproape imposibila, de genul scrierii istoriei omenirii în 10 pagini. Si totusi, cu acribie si inventivitate, se poate. Desigur, pentru a întelege expozitia, „umplând“ golurile dintre epocile istorice reprezentate mai sumar, este nevoie de o parcurgere foarte atenta a holului de la parterul muzeului si eventual de achizitionarea superbului catalog al expozitiei. Dar, poate ca cel mai important rezultat al vizitarii expozitiei ar fi dorinta celui care îi trece pragul de a sti mai multe, informându-se si din alte surse, citind carti si încercând sa afle mai mult despre una dintre cele mai importante civilizatii din istoria omenirii.
Ar fi greu de spus care dintre exponate sunt mai frumoase (pentru ca valoarea lor este, oricum, imensa!). Am vazut scolari fascinati de cele trei statui reprezentând militari si de cea de a patra, înfatisând un cal, din armata din teracota de la Xi’an. Este normal! Eu am avut sansa de a vedea aceste artefacte acolo unde au fost descoperite, astfel încât am fost, poate, mai putin impresionat la Bucuresti de cele patru statui, desi în China nu am avut posibilitatea de a le vedea atât de aproape. Ceea ce vreau sa spun este ca momentul în care te afli în fosa nr. 1 a mormântului, în fata armatei din teracota, privelistea îti taie respiratia – si amintirea acelui moment este de nesters. Am vazut însa la Bucuresti obiecte tulburator de frumoase, pur si simplu minunate, asa cum sunt vasele din bronz datând din sec. XI î. Hr. (din timpul dinastiei Shang), vasele din timpul dinastiilor Ming si Qing, sau chiar fascinanta figurina ceramica în forma de vaca, descoperita în mausoleul Hanyang, din timpul dinastiei Han (206 î. Hr-220 d. Hr.). Cele 11 muzee chineze care au trimis obiecte pentru aceasta expozitie au ales piese de o valoare culturala exceptionala.
Am utilizat ceva mai devreme expresia „autorii chinezi“ ai expozitiei. Ei bine, exista si autori români, si aici nu ma refer doar la modalitatea de etalare, ci si la faptul ca ultima sectiune a expozitiei este rezervata primelor contacte dintre China si România, înca din sec. al XIII-lea, asa cum acestea apar din rezultatele cercetarilor arheologice, si modului în care românii au aflat despre China, din publicatii datând din secolele XVIII-XIX.
Pentru ca am vorbit despre autorii expozitiei, cred ca trebuie precizate câteva lucruri. Mai întâi, faptul ca totul a fost organizat într-un timp record. Un mare muzeu din Vestul Europei nu s-ar fi încumetat sa organizeze o asemenea expozitie în doar un an de zile. În al doilea rând, ca fostul ministru al Culturii, Puiu Hasotti, a avut o contributie decisiva în realizarea expozitiei, decizând alocarea fondurilor necesare. Partea româna a avut de platit cam 650.00 de euro, dupa stiinta mea, cu doar 50.000 de euro mai putin decât a platit în 2005, pentru realizarea grandioasei expozitii franceze „Umbre si lumini“, la Muzeul National de Arta al României. Cea mai mare parte a acestor bani reprezinta investitii directe în instalatii muzeotehnice, care vor putea fi folosite de Muzeul National de Istorie si pentru alte expozitii. În al treilea rând, merita mentionata echilibristica birocratico-organizationala realizata de Muzeul National de Istorie, în situatia adoptarii extrem de târzii a bugetului de stat pentru anul 2013 si a unor reglementari obtuze, care au împiedicat muzeul sa treaca la punerea în opera a câtorva operatiuni esentiale, atunci când ar fi trebuit. Stiind toate acestea, faptul ca vernisajul expozitiei (la care au participat, între altii, Victor Ponta, Daniel Barbu, Ion Iliescu si ambasadoarea Huo Yuzhen) a avut loc la termenul stabilit reprezinta un adevarat miracol; un miracol pe care, de cele mai multe ori, directorii muzeelor si colegii lor, de la muzeografi pâna la îngrijitoare, îl fac, cam de fiecare data, cu aproape fiecare vernisaj realizat la vreme si în bune conditii. Nu am sa-i pot numi aici pe toti cei care au contribuit la realizarea expozitiei, din partea româna, dar cred ca trebuie amintiti directorul general al Muzeului, Ernest Oberländer-Târnoveanu, precum si Radian Romus Andreescu, Virgil Apostol, Katia Moldoveanu, Oana Ilie si Anna Eva Budura.
Senzatia pe care o are oricare vizitator care a avut ocazia de a vedea, în Europa, si alte mari expozitii este ca expozitia „Comorile Chinei“ face parte din seria de expozitii realizate cu mijloace contemporane de cel mai înalt nivel, fiind echivalenta, ca valoare, din toate punctele de vedere, de la obiecte la marketizare, cu oricare expozitie importanta din lume. Nu stiu daca este chiar „cea mai importanta expozitie straina daruita vreodata publicului românesc“, asa cum a spus ministrul Daniel Barbu (eu am destule dubii, în aceasta privinta), dar este, fara îndoiala, una dintre ele. Faptul ca, într-o perioada înca extrem de dificila pentru muzee, cu o subfinantare acuta, cu o extrem de grava criza de personal (cauzata de deciziile guvernelor succesive, din ultimii cinci ani), cu o presiune imensa asupra factorilor decizionali, din partea celor politici, muzeele românesti mai sunt capabile sa realizeze asemenea expozitii mi se pare în sine remarcabil. Si, pentru ca am adus vorba despre Daniel Barbu, trebuie sa remarc faptul ca articolele publicate pe pagina de internet a ministerului de catre însusi ministrul Culturii, cele privitoare la muzee, cel putin, reprezinta un rar prilej de desfatare intelectuala pentru oricine. Le gasiti publicate la butonul pe care scrie „Calendarul ministrului“. Din pacate, din vremea unui ministeriat de trista amintire, pagina de internet a ministerului a ajuns un fel de varza à la Cluj – si acum nu mai exista bani pentru refacerea ei, la nivelul foarte bun, pe care l-a avut, înainte de 2010. Totusi, macar pentru aceste articole, merita sa o accesati.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper