Plinul si Golul

Un articol de TUDOR CATINEANU

 
Cuvintele sunt doar cuvinte, iar în „Dictionar“ toate cuvintele au un statut de egalitate, participa la un fel de „democratie lingvistica“. Dar, ca si oamenii, se grupeaza si ele dupa diverse creiterii. Astfel, avem sinonimele si antonimele. Sinonime sunt – cu un exemplu al lui Sadoveanu – praf, colb, pulbere. Sinonimele întretin „pacea cuvintelor“. Dar, cu toata „democratia lingvistica“, pe întregul „Dictionar“ se adevereste titlul unui film: „Nu-i pace sub maslini“. Intra în joc antonimele, unde razboiul este deschis, explicit. Aici avem, spre exemplu, antonimele sus-jos, stânga-dreapta.
Propriu si figurat
Unele cuvinte pot fi folosite în doua registre, la propriu si la figurat. În acest dublu statut putem identifica un început elitar-elitarist. Vorba pinguinului profesorului Kotter: „În icebergul nostru a aparut o fisura“.
Daca reluam primele doua antonime, sensul lor propriu este evident pentru toata lumea. Numai ca, daca introducem criteriul lui Axis mundi, „sus“ desemneaza si lumea valorilor, iar atunci poate fi scris cu majuscule, „Sus“, iar „jos“ desemneaza lumea anti-valorilor, sau a pseudo-valorilor si poate fi scris „Jos“. Primul exprima înaltarea, al doilea exprima decaderea. Apoi, „stânga“ si „dreapta“ indica pozitia celor doua mâini si a celor doua picioare ale omului, sensul lor fiind anatomic. Dar ele indica si orientarea spatiala, asociata cu mâna stânga si cu mâna dreapta. În sfârsit, ele ajung si în lumea valorilor, iar atunci desemneaza doua orientari politice (ideologice), respectiv doua doctrine aflate în opozitie (în principiu). La sinonimele lui Sadoveanu – praf, colb, pulbere –, întelesul lor propriu este simplu, evident. Dar, daca eliminam termenul de mijloc, ramâne expresia „praf si pulbere“, care indica un dezastru generalizat.
Cu dublul lor statut, unele cuvinte trec de la întelesul propriu la întelesul figurat, urcând din sensul logic în întelesul axiologic, din Fizica în Metafizica.
Situatia este similara si în cazul celor doua cuvinte înscrise în titlul „Plinul si Golul“. Sensurile lor proprii sunt evidente si, vorba lui Aristotel, este inutil sa argumentam evidenta, ea fiind propriul ei argument.
Daca intram însa în sfera sensurilor figurate si conotative, limba româna ne ofera un spectacol aproape deconcertant, din care selectam un esantion foarte restrâns.
Sa zicem ca P1 este cu „capul plin“ (de gânduri sau de griji), în timp ce P2 este cu „capul gol“. „Capul gol“ are doua întelesuri. Este cu „capul gol“ pentru ca nu poarta palarie, sau altceva, pe cap. La o limita trista, el este chiar chel. Dar P2 poate fi cu „capul gol“ si pentru ca nu are nimic, decât poate nimicul, în cap (nici un gând, nici o grija). La noi, Bula zice despre cineva – care poate fi si matusa lui – ca „Uita de la mâna pâna la gura“. Poate ca matusa lui Bula a cumparat „cu mâna“ ceva (carne de vaca), dar cu gura manânca acum altceva (carne de cal). Aici, nu matusa lui Bula este neatenta sau uituca, ci vânzatorul este foarte atent, are el ceva în cap! Dar Bula are confrati si pe alte meridiane, spirituale si lingvistice. La englezi, Hob afirma despre matusa sa Aggie ca este uituca, întrucât ce îi intra printr-o ureche îi iese printr-a doua. Hob comenteaza: nu este nimic între cele doua urechi care sa retina informatia, deci matusa Aggie „are cap“, dar nu are nimic „în cap“.
La „capul gol“ se refera si Itic. În spatiul limbii ebraice, lui X îi treceau prin cap unele si altele, fiind celebru pentru caracterul prolific al gândirii lui. Într-o zi, Strul îl întreaba pe Itic daca stie ce i-a mai trecut prin cap lui X, prietenul lor. Itic îi raspunde ca stie: ultima data lui X „i-a trecut prin cap un glont, uite-asa de mare!“. Aceste figuri, nationale si internationale – adica Bula, Hob, Itic – probabil ca alcatuiesc o mafie secreta, despre care noi, muritorii de rând, nu stim aproape nimic, sau mai nimic. Dar toate aceste situatii, cu expresiile lor figurative, sunt puse în umbra de întelesurile lui plin-gol atunci când este vorba despre pahar.
Jumatatile paharului
Sa începem cu precizarea ca „plinul“ si „golul“ sunt termeni sau concepte-limita. Nu poti spune, nici logic si nici gramatical, „mai plin“ sau „mai gol“, decât printr-o licenta, pe care de regula o neglijam. Daca ceva este plin, atunci este plin, iar daca este gol, atunci este gol. Asadar, plinul si golul nu au nici grade, nici grade de comparatie .
Dupa ce au gustat din „marul interzis“, parintii nostri originari, adica Adam si Eva, erau numai goi, nu erau „mai goi“ sau „foarte goi“. Descoperind pentru prima data ca sunt goi, i-a încercat sentimentul de pudoare, primul sentiment moral al omului (Hegel). De aceea ei si-au acoperit sexele („partile rusinoase“) cu frunze de vita de vie. Este interesant ca frunzele sunt de vita de vie. Dar oare nu puteau sa fie altfel de frunze, de artar, de exemplu, „frunze canadiene“? Aceasta ar putea însemna ca între sexe si vita-de-vie ar fi o legatura tainica, secreta. Cu istetimea lui nativa, Bula o si intuieste: „Maica-ta de-i vie/ Spune-i ca sa vie/ Pân-la noi, la vie!“
Desi sunt termeni sau concepte-limita, sensibilitatea omului simte nevoia sa pluseze, sa reliefeze suplimentar aceste limite. Si cum nu exista atâtea cuvinte câte realitati sunt (Aristotel), „homo loquens“ recurge la repetitie (poetica sau retorica). Iar atunci avem „plin-plinut“ si „gol-golut“. Elegant este dubletul „plin-deplin“, care este vecin cu Perfectiunea. Însa Perfectiunea este un atribut exclusiv al lui Dumnezeu, care nu poate fi doar „plin-plinut“.
Dar ce se întâmpla cu intervalul dintre plin si gol, în cazul paharului? Daca despre pahar nu pot spune ca este „mai plin“ sau „mai gol“, cu atât mai mult nu pot spune asa ceva despre „jumatatea“ paharului, unde 0,50=0,50. Intervalul dintre plin si gol este gradual, si trebuie sa fie masurat. În gândirea cotidiana, intervalul poate fi doar aproximat, dar foarte vag: aproape plin – aproape gol. Este memorabila si expresia lui Eugen Barbu, când spune despre cineva ca are „Scapari de geniu si goluri de capatâi“. Sinteza vacuitatii o da expresia populara „Nici prea prea, nici foarte foarte“. Gradele sau nuantele graduale dintre plin si gol pot fi doar masurate si exprimate matematic, asadar prin procente si frecventa statistica. În limbaj stiintific, un pahar cu apa poate avea 99,9% apa si 0,1% aer, primul procent fiind al lui Thales, al doilea fiind al lui Anaximene. În viata cotidiana, procentele sunt decisive, indiferent de starile de agregare: solide, lichide, gazoase, plasmatice.
Punctele de vedere ca „vedenii“
Putem avea „batai de cap“ daca trecem acum la cele doua „jumatati ale paharului“. Avem în fata un pahar cu doua „parti“, una plina, alta goala, diferenta dintre ele fiind evidenta. Si, totusi, P1 vede doar jumatatea plina, iar P2 vede doar jumatatea goala a aceluiasi pahar. Este clar ca „vederea“ paharului de catre P1 si P2 are si un coeficient variabil de „vedenie“. Are fiecare „punctul lui de vedere“ (opinia lui), pe care chiar si Constitutia îl considera un drept al cetateanului. Aplicând aici psihologia, putem conchide ca P1 este un optimist (nativ), iar P2 este un pesimist (tot nativ).
Fenomenul „vederilor împartite“ este evident pretutindeni, dar mai ales în viata politica. Aici avem o tara si un stat, iar în cazul României, chiar un stat „unitar“, nu „federal“. Apoi, avem Puterea (Pozitia) si Opozitia. Sa zicem acum ca P1 este pe Pozitie si P2 este în Opozitie. În aceasta situatie este firesc, într-un fel, ca P1 – fiind un optimist nativ – sa vada preponderent, sau chiar exclusiv, doar „partile pozitive“ (plinul) din „Paharul Patriei“, iar P2 – care este un pesimist nativ – sa vada doar „partile negative“ (golul) din acelasi „Pahar“. Numai ca se „rastoarna Puterea“ – ca prin alegeri, ca prin lovitura de stat – si observam cu uimire ca pesimistul nativ (P2) devine brusc optimist, iar optimistul nativ (P1) devine, la fel de brusc, un pesimist. Cei doi îsi schimba „ca la Ploiesti“ punctele lor de vedere. Noi ne putem întreba firesc: curate „vedenii“ sunt oare fostele sau actualele „puncte de vedere“!? Oricum, nici optimismul, nici pesimismul nu sunt, nu au cum sa mai fie native. Ele sunt determinate si au o „cheie“, iar cei doi parteneri îsi imagineaza doar ca sunt fiinte libere, în plina democratie si potrivit Constitutiei.
Cât priveste cele doua „puncte de vedere“ (care se „îndoiesc“ si ajung sa fie patru), ne putem aminti de o strofa din „Mica Tiganiada“, cântata de formatia Phoenix. Acolo, „tiganii“ (rromii) trec veseli „prin paduri si prin livezi“, pâna când „vezi ca nu-i mai vezi“. Cum s-a întâmplat acolo si atunci (cu „tiganii“), asa se întâmpla acum si aici cu noi, care îi privim pe P1 si pe P2: adica vedem ca nu mai vedem si întelegem ca nu mai întelegem…
Este preferabil, atunci, sa ne întoarcem la un cântec metafizic din Maramures, care vorbeste despre „împartirea norocului“ în Lume. „Când s-a-mpartit norocu/ Fost-am dus eu la lucru“. Asadar, omul era „dus la lucru“, nu umbla „frunza frasinelului“ sau „Prin paduri si prin livezi“. Consecinta acestei „absente“ vine fara îndurare: „Ca la toti le-a dat cu carul/ Mie numai cu paharul“. Intra în joc si metafizica „jumatatii“: „Nici acela n-a fost ras/ Jumatate-a fost necaz“. Si, la limita neîndurarii: „Nici acela n-a fost plin/ Jumatate-a fost venin“. Aici a intrat în joc Destinul nedrept, fara îndurare fata de truda si truditor. Se vede bine, chiar de la distanta, diferenta fata de P1 si P2, care convertesc „arbitrar“ libertatea garantata de Constitutie în libertinism si libertinaj, ambele având însa „cheia“ lor secreta.
Plecând de la sensul lor propriu, cuvintele „gol“ si „plin“ pot urca treptat pâna la întelesul lor metafizic. Caci fundamentul metafizic al plinului este Fiinta, iar fundamentul metafizic al golului este Nefiinta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper