Muzee turcesti

Poate ca unii dintre dumneavoastra veti ridica sprâncenele a mirare: muzee în Turcia? Ne-am învatat, de la 1990 încoace, sa categorisim tot ce vine din Turcia drept „turcisme“. Din pacate, majoritatea românilor care au vizitat tara aproape vecina s-au interesat mai degraba de minunile din bazaruri decât de cele din muzee.

Dupa 1989, Turcia a fost o tara accesibila, un fel de Occident apropiat. Putinii români interesati de muzee au trecut, repede, de la Topkapi, la muzee mult mai „europene“, adica mai vestice. Muzeele turcesti au ramas o îndepartata amintire a zorilor democratiei postcomuniste. Turcia continua sa fie vizitata de turistii români, dar muzeele sunt o tinta doar daca intra în programul turistic, în cadrul unor excursii optionale din Antalya sau Izmir.
Si totusi, chiar daca nu sunt foarte numeroase (raportat la suprafata sau la numarul de locuitori ai tarii) si nici nu sunt, întotdeauna, modernizate, unele dintre muzeele turcesti trebuie vizitate de catre orice persoana interesata de domeniu.
Am sa las deoparte muzeele din Istanbul, desi acestea sunt frecvent vizitatele Hagia Sophia ori fostele palate sultanale Topkapi si Dolmabahçe. De la Muzeul de Arheologie, Muzeul Vechiului Orient si Muzeul de Arta Islamica (situate, toate, foarte aproape de Topkapi, lânga parcul Gülhane) si, înca, recent inauguratul Muzeu de Arta Moderna (este de aceeasi vârsta cu MNAC-ul bucurestean, fiind deschis în 2004), care include, în realitate, lucrari de arta contemporana, pâna la foarte interesantul Muzeul Militar sau la Muzeul Naval (cel mai mare muzeu al Turciei, de altfel, si unul dintre cele mai vechi, fiind înfiintat în 1897), sunt convins ca multe dintre muzeele din metropola de la Cornul de Aur va vor trezi interesul. Ele merita vizitate, chiar daca traversarea celei mai mari aglomerari urbane europene poate constitui uneori o aventura, din cauza traficului intens.
Astfel, am sa va propun o excursie pâna la prima capitala a Imperiului Otoman, Bursa. Nu este foarte departe de Istanbul (dupa ce scapati de traversarea uriasului oras, drumul spre sud, pâna la Bursa, vi se va parea o bagatela, chiar daca dureaza cam trei ore, incluzând si o traversare cu un feribot).
Orasul este aproape la fel de mare ca Bucurestii, fara sa aiba atributele unei capitale. Totusi, este impresionant interesul autoritatilor locale (remarcat, mai ales, în ultimele doua decenii) de a aduce acest al patrulea oras ca marime al Turciei la nivelul celor europene, chiar daca, strict geografic vorbind, orasul se afla în Asia (nu veti simti în nici un fel acest lucru, odata ajunsi acolo). Nu mai vorbesc despre recent restaurata zona a hanurilor medievale din centrul vechi (lucrare neîncheiata, înca) sau despre câteva bai turcesti medievale care au fost, de asemenea, restaurate, primind sau nu alte utilizari; acestea va vor umple, oricum, programul de plimbari prin oras. Exista, însa, niste puncte de interes strict muzeale. Desigur, trebuie vizitat complexul muzeal sultanal Muradiye, construit de Murat al II-lea, între 1425 si 1426, unde se afla 12 morminte nobiliare, ale primilor sultani. Dar ceea ce va recomand, mai ales, este micul, dar foarte inventivul Muzeu Municipal. Deschis în 2004, în cladirea unei foste judecatorii, muzeul situat ultracentral va va uimi prin modernitatea sa îndrazneata. Fiind amplasat într-o cladire cu trei niveluri, în care fiecare centimetru patrat este utilizat, muzeul are meritul de a fi prima institutie de acest fel care a reusit sa trezeasca interesul cetatenilor, alcatuind, cu adevarat, o comunitate în jurul sau. Un oras în care nu exista nici o traditie muzeala a reusit sa trezeasca interesul comunitar, prin inventivitatea grupului de muzeografi care a realizat acest muzeu municipal. Este, desigur, un muzeu de istorie, poate mai putin interesat de trecutul glorios al secolului al XIV-lea, când Bursa era capitala statului, cât, mai degraba, de ceea ce pare apropiat actualilor locuitori ai orasului, istoria din ultimele doua veacuri. Programul bogat de activitati rezervate publicului local, precum si punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial turcesc ridica gradul de apreciere a muzeului, fapt recunoscut si de Forumul Muzeului European, care a fost foarte aproape de a-i conferi muzeului, în 2006, o mentiune speciala (în România, de exemplu, acest premiu a fost obtinut de Muzeul National Cotroceni, în 1994). Chiar daca lucrul nu s-a întâmplat, muzeul a fost unanim apreciat de catre juriu. Ceva mai mic, Muzeul Hacivat si Karagöz este, desigur, dedicat celebrelor personaje ale teatrului oriental cu marionete (se pare ca prima piesa a fost jucata înca de la începutul sec. al XV-lea). În apropierea sa, Muzeul Sabiilor constituie un punct de atractie pentru oricine, fiind amplasat într-o cladire recent restaurata. Expozitia nu este mare, dar este foarte pretioasa.
Desigur, muzeele noi sunt si cele mai interesante. Situate într-un mare complex cultural si de congrese, care poarta numele lui Atatürk si care repune în valoare o fosta întreprindere textila, Muzeul Merinos al Industriei Textile si Muzeul Energiei sunt, evident, muzee tehnice. Vizitatorul va fi surprins sa constate cât de interesante pot fi niste utilaje, daca sunt bine aduse la lumina, expozitional. Primul dintre muzee, Merinos, este unul monografic, avand ca punct central modul în care s-a prelucrat lâna de oaie în acest loc, între 1938 si 2004, cât a fost deschisa fabrica. Cel de al doilea a fost amplasat în fosta centrala energetica a fabricii Merinos si a fost foarte bine apreciat de juriul care a acordat, si în acest an, Premiul Micheletti. Desigur, vizitarea celor doua muzee si a întregului centru cultural si de congrese poate lasa visator orice român care vede cum se prapadeste ceea ce a mai ramas din fosta industrie româneasca, în situatia în care nici o municipalitate de la noi nu se gândeste sa achizitioneze un sit industrial, pentru a face acolo o institutie de cultura (nu neaparat muzeu). În schimb, metrul patrat de fost combinat se vinde bine, iar mall-urile rasar ca ciupercile dupa ploaie, de se mira Comisia Europeana cum de e criza în România!
Doua alte muzee, cel de arheologie si cel de arhitectura, înca nemodernizate, sunt, totusi, suficient de interesante pentru a merita sa fie vizitate.
Chiar daca nu sunt foarte numeroase, în lipsa unei autentice traditii muzeale, asezamintele de acest fel din Bursa, alaturi de cele din Istanbul, reprezinta un adevarat vârf de lance al avangardei muzeografice actuale turcesti, scuturând din amorteala societatea traditionalista si îndreptând-o în directia unei Turcii moderne si europene.
În fine, desi se afla, propriu-zis, în afara orasului Bursa, la aproximativ 25 de kilometri, o seara petrecuta în orasul învecinat Mudanya trebuie sa se încheie într-un loc magnific, pe malul Marii Marmara: fosta gara, închisa înca din 1958, si care a avut diverse utilizari, a fost recent restaurata într-un mod exemplar, fiind transformata într-un mic centru de conferinte si restaurante. O cina pe malul marii este, va asigur, o superba recompensa pentru oricare iubitor al patrimoniului cultural.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper