Malleus maleficorum

Un articol de Laura Dumitrescu

În primavara anului 1575, Giulio din Assisi, inchizitor al diocezelor Aquileia si Concordia din nord-estul Italiei, îl primeste în audienta pe Bartolomeo Sgabarizza, preot în Brazzano, un sat învecinat, care îi raporteaza o poveste împartasita de catre Pietro Rotaro, morar în acelasi sat, pe care acesta o auzise de la un oarecare Paolo Gasparutto, un soi de deus ex machina rudimentar pentru cei napastuiti cu boli rare. Chemat la un prim interogatoriu, sus-numitul Gasparutto relateaza felul în care doua tabere de nauci, unii înarmati cu maciulii de marar si altii cu smocuri de sorg, si-au disputat, pe timpul unei nopti, soarta unui baiat care a ajuns, în cele din urma, în grija lui, pentru a fi vindecat si scos din niste farmece ciudate.

Descendenta zvonistica declinata prin cel putin patru colportori rasfirati si interstitiile nocturne în care oameni se agita prin vâlvatai vegetale frapeaza logica limpida a inchizitorului, care convoaca un fel de proto-comisie de ancheta. Ineditul procesiunilor de la crucea noptii si secretomania care aureoleaza ceremonialul colectiv solicita dezvaluire si înregimentare în ordinea cunoscutului, a clasabilului. În aparenta, o parte dintre asa-zisii bezmetici insomniaci se autointituleaza benandanti si se revendica dintr-un rit de fertilitate obscur, cu influente divine codificate prin semiotici imanente suspecte : din declaratiile unora dintre ei, în jurul vârstei de douazeci de ani, un înger li se arata si cere adeziunea la grup a acelora care s-au nascut mai cu mot, respectiv cu bucati din membrana amniotica pe cap. Siderat de învalmaseala marturisirilor cu jumatate de gura, inchizitorul Felice de Montefalco asculta mai întâi, iar apoi încearca sa claseze, restrângând semantic declaratiile celor audiati la catehismul legal si impunând deductii care fac sa transpara, dincolo de orice rit de fertilitate al celor care se intituleaza benandanti, relevanta eretica si demonica a practicii lor. Relatarea audientelor si analiza dosarelor recuperate din arhivele Vaticanului sunt realizate de Carlo Ginzburg într-un studiu din 1972 dedicat practicilor agrare si de vrajitorie din Friuli în secolele XVI-XVII, „I benandanti Ricerche sulla stregoneria e sui culti agrari tra Cinquecento e Seicento“.
Stratagema maieutica de scoatere cu forcepsul a unui adevar relativ prin tehnica interogatiei sugestive, care îi induce psihologic raspunsul celui audiat, devine forma de ancheta curenta, începând cu secolul al XVII-lea, când societatea, reprezentata olimpian de o justitie înca în gestiune si gestatie ca institutie penala, încearca sa-si gaseasca instrumentele de transare în viu pentru razbunarea post-mortem a victimelor deviatilor în libertate. Primitiva si precar-instinctiva, aceasta justitie, de sorginte inchizitoriala, îsi asuma idealul comunitar si încearca sa raspunda standardelor de convietuire prin raportarea la repere de maxima generalitate. Invers, pedepsirea si înlaturarea celor rai se face prin depistarea raului pe care acestia îl reprezinta, adica prin înlocuirea subiectivului cauzal cu obiectivul cazual. Cel care îsi asuma ancheta si repunerea în ordine a lumii trebuie sa dispuna de talentul unei logici inductive, care sa dirijeze întelegerea insului particular înspre categorie, clasem, indice cunoscut, viciu sau crima cu directa oglindire în vreo lema de penitential. Gestul social al justitiei nu opereaza cu indivizi, ci cu simbolul pe care acestia îl prefiguzeaza, cu boala, tara, însemnul, anormalul, a caror sanctiune consta, în primul rând, în eliminare si, apoi, în stergerea dintr-o memorie colectiva care l-ar putea resuscita folcloric. Inchizitorul functioneaza, ca institutie legala, cu o armonica de întrebari, al caror raspuns este, practic, inclus în pragmatica hipnotica a auditiei: polul pozitiv al întrebarii îl absoarbe pe acela negativ al raspunsului. Stafeta fiziologica ce gireaza participarea la grupul benandanti tine, de pilda, de malversatiuni asupra reminiscentelor corpului dupa nastere, caci membrana amniotica si utilitatea ei diavoleasca nu pot sa tina decât de o etapa de sabat, deci de un ritual integral diavolesc, care anuleaza distinctiile din interiorul procesului si a diverselor lui faze. Raul are nevoie de o iluminare generala si de o repunere în bezna uitarii tot atât de radicala.
În forma moderna a inchizitorului, psihologul ofera terapiei sale o misiune de igiena sociala, curatând impuritatile din individ prin detectarea în nebuloasele din interiorul acestuia a categoriilor pe care, în general, comunitatea le sanctioneaza. Terapia devine, astfel, un ritual superstitios, iar aplicarea ei, un act pagân. Psihologul, aceasta întrupare heraldica a iubirii de adevar prin transgresarea savanta a iubirii de oameni, îsi asuma, constient sau nu, aceeasi tehnica a inchizitorului din Friuli, care nu detecteaza cauza, sindromul sau simptomul, ci se precipita spre clasificarea raului care ameninta comunitatea. Forma occidentala extinsa a domeniului privat, comunitatea este familia tentaculara, contingentul cerebralizat prin filtrul unei singure minti si a unui set unic de valori, recunoscut si patentat, care functioneaza prin hiper-control si prin excedarea functiei de preventie. Genul acesta de societate care hiperbolizeaza prapastios simptomul nu favorizeaza retractarea gestului reprobabil, tocmai pentru ca vine în întâmpinarea lui, inhibându-i manifestarea, detectându-i din timp latenta, anulându-i virtualitatea si disipându-i conditiile de realizare. Paroxismul preventiei naste monstri în filmul lui Thomas Vinterberg, „The Hunt“, premiat anul trecut la Festivalul de la Cannes, pe de o parte, de catre juriul ecumenic, pe de alta, pentru rolul carismatic rece al lui Mads Mikkelsen, un hipersenzual pietrificat în expresia umilitatii si a dezolarii. „Vânatoarea“ este, în sensul princeps al vocabularului maruntei comunitati daneze, un rit de integrare sociala, ce culmineaza cu uciderea unui cerb din paduricile de la marginea orasului, moment în care barbatii devin baieti, iar baietii devin barbati, într-o rasturnare multiversica ce garanteaza ciclicitatea ontologica.
Societatea este, asadar, normata, se dezvolta în eprubeta, apoi în incubator, pastrându-se, ulterior, în granitele a priori trasate ale unei gradini care rezulta din unirea punctelor ce corespund unor garduri, curti, case, spatii recunoscute, cu toposuri atestate, rasfrânte de la habitus la reglaj interior si gestiune a afectului individual, pentru stoparea contaminarilor sau a debordarilor. Într-un astfel de mediu sanitar, o fetita de cinci ani dintr-o familie oarecare se îndragosteste, cu primul zvâc romantic al copilariei, de Lucas, educatorul de la gradinita, seducator în constiinciozitatea lui exemplara si camaradereasca, proaspat divortat, tatal unui adolescent înca ambuscat. Atunci când acesta refuza, însa, avansurile afectuoase ale fetitei, inimioarele din plastilina si restul metaforelor de abecedar amoros, discursul harpiei se reactiveaza din bobocii compulsiei feminine viitoare si secreta o aluzie veninoasa legata de posibile abuzuri sexuale ale educatorului asupra celei respinse. Credula, precauta si prostesc de unilaterala în anchetarea unei ipoteze firave, Grete, directoarea gradinitei, convoaca un psiholog ce persista în inductii sugestive, inoculându-i fetitei o trauma inexistenta, care devine, prin aceasta mosire nefasta, boala de imunitate fictionala. „Grete spune ca ai spus…“ este o deresponsabilizare indirecta prin introducerea mediatorului, ce cripteaza, inchizitorial, discursul si interpoleaza propria categorie referentiala. Presiunea raspunsului copilului se impune, pe de alta parte, o data cu pregnanta reactiei organice a directoarei, careia i se face rau, numai la auzul scenariului presupus si propus de catre psiholog. Adultul preia, asadar, în concret, o reactie abstracta a copilului, naucit de zigzagul dus-ntors între propriul imaginar si certificarea unui alt real, divergent, pe care exteriorul o solicita. O data ce categoria raului este, totusi, fixata în crima pedofiliei, redusa la urgenta unui penitential, iar ceilalti parinti sunt pusi în garda pentru repararea unor simptome post-traumatice concretizate în probabile cosmaruri, turburari de comportament ale copiilor lor, incontinente urinare, reactii fiziologice deraiate, întreaga comunitate infantila se îmbolnaveste spontan prin sfânta forta a duhului autosugestiei. Întocmai ca inchizitorul Felice de Montefalco din Friuli, directoarea de gradinita Grete, o tocilara scolastica, nu face altceva decât sa afirme ca „noi vom respecta procedurile ca la carte“. În pendant, imaginea monstrului pedofil, excrescenta a contra-naturii, se amplifica mai ales prin asocierea cu forma cea mai naturala a candorii copiilor-victime, excluzând, asadar, expierea. Penalitatea cazului, institutia tehnologica a condamnarii, înalta receptivitate a ultrajului public, dubletul imoralului ca subiect juridic sunt secundare: comunitatea daneza este aplicatia dementa a principiului salvgardarii, care reactioneaza mai întâi nevricos (directoarea gradinitei este o icoana a frigiditatii unei logici de bun-simt), apoi isteric (pentru extremism dihotomic, parintii fetitei sunt cei mai buni prieteni ai educatorului acuzat de enormitate) si, în cele din urma, criminal sau prin justificari de gestica compensatorie (anonimi neatinsi de cauza reactioneaza vindicativ, bombardându-i casa cu pietre si ucigându-i câinele). Prin amplitudinea si intensitatea sanctiunilor sociale, „The Hunt“ construieste o descriptio appetiti, studiu de psihopatologie a multimii seduse de ocazia demonizarii gratuite a individului, propus pentru oprobriu, dezonoare si sacrificiu public. Absorbtia raului apare o data cu deschiderea porilor ce pot prelua insatiabil orice neadevar sau adevar relativ: corpul comunitar traieste sub forma de falanga romana, într-o hiperprotectie a reperului unic, care cere înregimentare si o singura abordare posibila, religioasa si fara deviatii în interpretare. Ritul de fertilitate al celor numiti benandanti era, de altfel, tocmai o dizertatie în marja catolicismului, oferindu-se sa acorde solutii de terapie si de interventie asupra naturii. Corectia apare tocmai pentru a pedepsi tendinta emanciparii prin care grupul purtatorilor de pamatufuri din sorg îsi permisesera sa garanteze o initiativa disjuncta strategiei comune a comunitatii. Analogic si transmilenar, filmul lui Vinterberg este povestea unui traseu al coborârii din demnitate a nevinovatului, a carui eticheta criminala se mentine prin aceasta noua forma de interogatoriu inchizitorial: dialogul cu psihologul. Raul îsi cauta, în schimb, senzorial, orice soi de debuseu, fie el si artificial, iar imaginarul comunitatii are nevoie de un topos pentru a-si plasa fobiile si versiunile de concretizare a lor. Igiena publica solicita, apoi, o forma de imaculare, care devine alibiul reactiilor animale ce guverneaza, din strafundul fiintei sociale, abcesele anti-sociale.
Izbucnirea din final a lui Lucas, în biserica, în timpul slujbei de Craciun, la care toata suflarea orasului asista, este relevanta nu numai pentru atingerea punctului extrem al absurditatii în nedreptate, dar apare si ca o încercare de substituire a ritului integrator-social, cu unul christic, al nasterii si al resuscitarii sperantei în bine. Festivismul Craciunului este întoarcerea la sarbatoarea naturala, care reuneste instinctiv reteaua comunitatii, eliminând terapiile prescriptive ale unui psiholog criminal sau elogiile fetitei vitrege aduse virtual unui amant inert. Înlocuieste, totodata, reactia negativa a excluderii cu îmbunarea mintilor razbatatoare, care, aparent, se redeschid, acceptând convietuirea cu cel renegat, prin reluarea codurilor de fratie sociala si acceptarea unui miracol al intuitiei nevinovatiei, dincolo de orice proba penala. Defaimarea este, însa, o zvonistica structurata, cu morfologie permutabila, care îsi genereaza propria tehnologie ireversibila, blocând reconditionarea a ceea ce a fost distrus cu inocenta. Apetenta pentru rau, eclozata dintr-o minciuna benigna, se metamorfozeaza într-o tumoare maligna, irecuperabila, fara sansa de scapare de la esafodul social, ca-ntr-o vânatoare de vrajitoare jubiliara.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper