Exercitii de adaptare la realitate

Un articol de GEORGE NEAGOE

Colocviul National Universitar de Literatura Româna Contemporana

Colocviul National Universitar de Literatura Româna Contemporana, gazduit de Facultatea de Litere a Universitatii „Transilvania“ din Brasov, cu sprijinul Consiliului Local, arata ca, uneori, filologii sunt niste functionari culturali de exceptie. Gratie lui Andrei Bodiu, decan pâna în 2012, evenimentul a ajuns deja unul de traditie, putând fi comparat, fara îndoiala, cu anvergura detinuta cândva de „Zilele culturii calinesciene“ (Onesti). Noul decan, Adrian Lacatus, a continuat managementul reusit al proiectului, confirmând ca standardele stabilite initial asigura o fizionomie specifica, extrem de atractiva. Acum când, din pacate, Uniunea Scriitorilor nu dispune de fonduri pentru Festivalul „Zile si Nopti de Literatura“ (Neptun), manifestarea brasoveana a monopolizat atentia publicului din domeniu. Organizarea impecabila – cazare, masa (anul acesta ne-a încântat stufatul de miel), dezbateri – a transformat manifestarea în prilej de revedere pentru veterani si de verificare a potentialului pentru juniori. De câte ori am mers sub Tâmpa, m-am întrebat de ce Bucurestiul nu a impus o întâlnire cu aceeasi constanta si consistenta. Nedumeririle persista. Prejudecata ca Primaria Generala nu prea acorda finantari în acest sector nu tine. Exista si primarii de sector. Eu cred ca politicienii înca viseaza la mecenat, desi nu stiu ca se numeste asa (cel mult îi spun filantropie). Nu trebuie rugati, doar întrebati daca nu cumva doresc sa ajute.
Avizatii stiu ca, în saptamâna Floriilor, Aula „Sergiu T. Chiriacescu“ asteapta multi oaspeti. Probabil, principala explicatie a impactului ridicat, în special în mediul academic, ar fi caracterul unic al simpozionului. Scriitorii invitati – de obicei un poet si un prozator – asista la discutiile purtate pe marginea operei lor. De aceea, mai ales pentru tineri, este printre singurele ocazii de a-si verifica opiniile sau de a-si gasi subiecte de licenta, disertatie si doctorat. În plus, sunt putine momentele când luam contacte ample si directe cu literatura vie, marginalizata atât de mass-media, cât si de scoala. Sintagma „literatura contemporana“ are limite cronologice laxe, asa încât nici nu ne-am dat seama ca „tinerii optzecisti“ – niste sperietori pentru profesorii de liceu – se apropie de pensionare… din punct de vedere administrativ. Iar programa universitara nu include, din pricina studierii perioadei postbelice în semestrul al II-lea din anul al III-lea (aproximativ 10 saptamâni), prea multi scriitori activi. Prin urmare, Colocviul brasovean poate fi socotit un fel de recuperare a scriitorilor ignorati sau marginalizati. Inevitabil, se produc si exagerari hagiografice. Inevitabil, se creeaza o stare de disconfort. Printre exegeti, dar mai ales printre ascultatori. Tonul potrivit se gaseste cu ajutorul unui comentariu pertinent (nu neaparat pe placul personalitatilor din asistenta). Critica si diplomatia se cam exclud.
Graalul si bahonirismul
La editia a IX-a (25-26 aprilie 2013), subiectele puse în discutie au fost poezia lui Dorin Tudoran si proza lui Dumitru Tepeneag. Au participat reprezentanti din 12 centre universitare din tara: Baia Mare, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgu-Mures si Timisoara. Este prima data când amfitrionii au chemat reprezentati ai exilului, a caror situatie, asa cum m-am exprimat într-una dintre interventii, a devenit instabila tocmai din cauza plecarii în strainatate. Iesirea fortata din sfera de interes a criticii a împiedicat valorizarile adecvate. Daca îi dam crezare lui Dumitru Tepeneag, ar însemna ca „aproape tot ce s-a spus aici este mai bine decât mult din ce s-a scris despre mine“. Multumirea se datoreaza si recuperarii, împotriva curentului, a prozelor lui ca ilustrari ale postmodernismului.
Prima zi a lucrarilor a început în Sala mare a Aulei, cu prezentarea invitatilor speciali. Andrei Bodiu a vorbit despre evolutia poeziei lui Dorin Tudoran de la dramatizarea textului din „Cântece de trecut Akheronul“ la o literatura apropiata de real, care îl propulseaza în postura de „poet al forului“. În replica, Dorin Tudoran s-a referit la istoriile personale cu membrii grupului oniric. A descris o fotografie cu doi copii la gradinita. Erau Daniel Turcea si el. S-au recunoscut greu dupa ce s-au reîntâlnit. Turcea i-a vorbit cel dintâi despre Tepeneag. În continuare, Tudoran a citit minunata poezie a lui Vintila Ivanceanu – „Moartea trubadurului“ – intrata în constiinta publicului datorita catrenului asezat de Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pamânteni“, si atribuit poetului ftizic aflat în celula cu Victor Petrini („Iubito, ma gândesc la tine/ Ca un borfas la ceasul unui lord…“). A mentionat si un conflict cu Tepeneag, neelucidat de niciunul, când acesta din urma a refuzat sa-l întâlneasca în anii ’80 la Heidelberg. Tudoran a facut si câteva consideratii despre natura lirismului, care, din punctul sau de vedere, sta sub semnul cavalerilor Graalului si ai graiului si al receptorului: „nimic in poezie nu poate fi mai presus de imaginatia dvs.“.
Dumitru Tepeneag a fost prezentat de Ovidiu Moceanu în contextul onirismului, singura tentativa postbelica româneasca de generare a unui curent literar. Luând cuvântul, al doilea musafir a amintit atmosfera bahonirica a „grupului nostru un pic descreierat“, al carui curaj era întretinut de ispravile alcoolice. A relatat cum statea împreuna cu Dimov agatat de balustrada la etajul 6, cum si-a rupt un picior dupa ce a baut cu Nichita Stanescu la Uniunea Scriitorilor, iar poetul i-a propus sa zboare de la primul nivel al cladirii din Soseaua Kiseleff, nr. 10. A urmat istorisirea debutului în „Gazeta literara“, cu sustinerea lui S. Damian, întâlnit, înainte de a afla ce post detine, la clubul sahistilor de pe strada Lipscani din Capitala. O multumire post mortem, în stilul hâtru sfatos, i-a adus lui Nicolae Ceausescu, fiindca „m-a salvat de alcool, dându-ma afara din tara“. La final, a tinut sa semnaleze ca, în ceea ce-l priveste, este indispensabila reconsiderarea câtorva scriitori, cum ar fi Sorin Titel „cel mai de seama prozator al generatiei mele“.
Caracterizarile lui Tudoran si Tepeneag au fost completate de Mircea Martin, care a sustinut unitatea între viata si opera fiecaruia, apreciindu-i pentru „exemplaritatea lor literara si morala“. Totodata, a insistat asupra etichetei de „scriitori fara concesii“ (în România, fara concesii morale; în Occident, fara concesii artistice). Ca sa exemplifice aceasta atitudine, a rememorat înmormântarea lui Sorin Titel, unde Tudoran a preferat sa nu se apropie de prietenii lui, în dorinta de a nu-i compromite. De asemenea, a insistat asupra nuantei ca niciunul nu a realizat literatura subversiva, ci „antisistem“. Raportându-se la onirism, criticul a discutat despre „un mod de a iesi din real, nu despre evazionism, creat din pactul cu rationalitatea“.
Jurizari si alte marturii
A urmat sectiunea rezervata studentilor, împartite în câte trei secvente. Doua lucruri am constant. Întâi, absenta limbajului critic. Desigur, putem spera ca situatia se va îmbunatati. Nicidecum. Nu ma intereseaza neaparat incapacitatea de a priza corespunzator poezia sau tehnicile narative întrebuintate (Tepeneag a marturisit ca unul dintre inspiratorii sai este Diderot), ci absenta proprietatii termenilor. Apoi, departarea de contextele operelor a determinat alegerea unor interpretari neviabile. E clar ca pentru a recupera literatura din socialism avem nevoie de dioptrii enorme. Remarcile mele vizeaza efectele, cauzele aflându-se, nu de putine dati, la catedra. Competitia a fost dezechilibrata, întrucât a reiesit imediat diferenta între participantii cu o minima experienta publicistica si ceilalti – pregatiti nu ma îndoiesc, dar necaliti în competitii si vulnerabili sub aspectul argumentatiei, al problemelor tintite si al ipotezelor personale. Prin urmare, premiile au fost acaparate de juniorii revistei „Cultura“. Oana Purice (Bucuresti) si Gianina Druta (Cluj) au câstigat Premiul I, respectiv Premiul al II-lea la sectiunea rezervata lui Dorin Tudoran, iar Stefan Baghiu (Cluj) a obtinut Premiul al II-lea la sectiunea referitoare la Dumitru Tepeneag. Marele Premiu „Gheorghe Craciun“ i-a revenit Oanei Tinca (Bucuresti), pentru excelent structurata comunicare „Spre o autonomie a categoriei de gen? Conditiile onirismului, de la proza scurta la roman“.
Partea cea mai agreabila a constat în bunavointa scriitorilor fata de studenti. Din 2008, de când am fost la editia a IV-a (cu Nicolae Manolescu si Eugen Simion), am sesizat comportamente antitetice în legatura cu publicul juvenil. Pe de o parte, interesul si îngaduinta, deschiderea. Pe de alta parte, indiferenta, neîntelegerea, închistarea. În 2013, ambii invitati de onoare s-au aratat afabili, dezambiguizând numeroase noduri, semn ca între generatii nu s-au cascat prapastii, ci se manifesta o reticenta reciproca de adaptare la coduri, asa cum unii se încapatâneaza sa nu utilizeze computerul, iar altii sa nu citeasca opere mai vechi de douazeci de ani. Mi-a placut ca Tudoran si Tepeneag au ascultat cu atentie si doar au îndreptat impreciziile inerente vârstei. Dupa câteva analize nastrusnice despre „Pisicut“, Dorin Tudoran a clarificat niste detalii: „A fost cândva un poem enorm, o carte de vreo 250 de pagini, pe care, suparat eu într-o noapte, l-am sters din computer. Am început sa-l rescriu. Pisicut este apelativul cu care îl salutam pe unul dintre prietenii mei, criticul Dan Cristea“.
În consecinta, o vorba onesta conteaza mai mult decât citarea neavenita a lui Paul de Man. Sper ca studentii sa fi priceput ca nu colajul de referinte legitimeaza critica. Viceversa. Tudoran si Tepeneag au abordat, în paralel, tema relatiei sadomasochiste între literatura si cenzura. Experienta comunismului ne conduce la câteva fire directoare. De pilda, lucru sustinut si de Augustin Buzura anul trecut, o carte se scria mai usor decât se publica. Perioada alocata redactarii si cea destinata negocierii cu cenzorii îi dadea cumparatorului falsa impresie ca autorii trec prin crize de inspiratie. „Debutul meu la 28 de ani, cumva târziu pentru epoca de atunci, – «Mic tratat de glorie» – nu a întârziat din lipsa de productivitate, ci din cauza cenzurii. Redactorul nu se hotara ce trebuie sa pastreze si ce nu. Cartile mele au aparut cu mari decalaje. Dupa ce predasem «Respiratie artificiala» la Editura Dacia, ma suna o data pe saptamâna directorul sa-mi spuna ce sa mai scoata? Problema de care putini si-au dat seama a fost ca, dupa desfiintare cenzurii institutionale în 1977 (Comitetul pentru Presa si Tiparituri, n.m.), artistii au început sa se autocenzureze mai rau ca înainte. Ultima mea carte publicata în tara – «Adaptarea la realitate» (1982, Ed. Dacia) – are un titlu ironic. Însa nu acest amanunt a întârziat tiparirea. Nu pricepeam totdeauna cum se fac trierile. Eu nu am primit niciun exemplar ca drept de autor, fiindca volumul a fost retras de pe piata foarte repede. Totusi, am facut rost de unul. La sfârsit de an scolar, fiica mea a primit un pachet de carti, între care fusese strecurata si «Adaptarea la realitate», achizitionata de scoala din depozitul vreunei librarii“  (Dorin Tudoran). „Primele mele doua carti au fost scrise în ordine inversa. I-am dat cenzorului o colectie mare de povestiri si nu a înteles nimic. A cenzurat pentru ca trebuia sa cenzureze. A scos unele proze si le-a pus deoparte. Asa a aparut prima mea carte, «Exercitii» (Editura pentru Literatura, 1966). Dar sa stiti ca ea a fost scrisa, de fapt, dupa cea de-a doua, «Frig» (1967)“ (Dumitru Tepeneag).
Despre sesiunea cercetatorilor si a profesorilor, derulata vineri, 26 aprilie, evit sa ma pronunt, fiind la rândul meu „parte vatamata“. În rest, vad ca se perpetueaza obiceiul ca universitarii sa vina fara materiale coagulate (exceptii: Ion Simut sau Romulus Bucur). Citesc notite si însemnari de pe laptopuri. Macar studentii enumerati mai sus au respectat standardele Colocviului. Reiau anecdota cu Vianu mustruluindu-si un subaltern care fuserise un referat: „Dumneata, când iesi pe strada, porti pijama?“. Duetul Tudoran-Tepeneag s-a comportat excelent, amintindu-si cuisoarele vietii literare în comunism.
Categoric, a IX-a editie a Colocviului National Universitar de Literatura Româna Contemporana si-a atins majoritatea obiectivelor. Felicitari din nou organizatorilor, ale caror haine nu sunt niciodata noi ca ale împaratului!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper