Doua balete desprimavarate

Un articol de VIVIA SANDULESCU

Nu stiu alt colectiv la fel de harnic ca acela al companiei de balet a Teatrului National de Opera si Balet „Oleg Danovski“ din Constanta. Nu ca ar avea mai multi membri sau un buget mai mare decât altele, ba dimpotriva! Un festival de traditie, la care participa în fiecare toamna, un turneu de iarna în spatiul germanofon cu patru titluri mari si-acum, iata, a treia premiera a stagiunii  – ca sa nu mai vorbim de divertismentele din repertoriul curent.

Spectacolul coupé cu „Noaptea Valpurgiei“ si „Carmen“ a reunit pe afis doua lucrari îndragite ale unor compozitori francezi, Gounod si Bizet, cel din urma în varianta pentru balet apartinând  lui Scedrin.
Coregrafii respectivi au însa în comun si spatiul asiatic. Florin Brândusa, cu ani în urma prim-balerin nu doar al Ansamblului de Balet Clasic si Contemporan „Fantasio“ din Constanta, ci si al Operelor din Cluj, Timisoara si Bucuresti, a fost ulterior maestru de balet si profesor la principalele companii din Seul; Won Kook Lee, dansator scolit în SUA si Coreea de Sud, cunoscut publicului român ca invitat al Operei Nationale Bucuresti în anii ’90, a fost prim-solist si coregraf al Baletului National Coreean si al Universal Ballet Company din aceeasi tara.
„Noaptea Valpurgiei“, singurul divertisment dintr-o opera care poate fi considerat un balet în sine, a inspirat numerosi coregrafi de-a lungul vremii, unii dintre ei creând versiuni de referinta, precum cea ruseasca a lui Leonid Lavrovsky sau, la noi, cele ale lui Oleg Danovski de la Bucuresti si Gabriela Taub de la Cluj.
Din multitudinea de personaje cu care ne-a obisnuit, Florin Brândusa se opreste asupra a doua dintre cele mai reprezentative cupluri de îndragostiti „damnati“ – Paris si Elena (Sergiu Dan si Eliza Maxim), respectiv Antoniu si Cleopatra (Horatiu Chereches si Delia Luca), înconjurati alegoric de Nimfe si Fauni, la care adauga un cuplu de Demoni (Aliss Tarcea si Adrian Mihaiu).
Coregraful insista asupra laturii senzoriale, imprimând acestei nopti de vraja o atmosfera mai degraba de celebrare a vietii si renasterii naturii, de sarbatoare pagâna, decât de memento mori impregnat de spaime religioase. Scos din contextul actului V al operei „Faust“, tabloul îsi pastreaza atmosfera orgiastica, dar este epurat de tenebrele pentru care era evocat de catre Mefisto – aici pâna si dracusorii sunt simpatici!
Coregrafia e cursiva, clasica, în buna traditie rusa, plina de prize spectaculoase si foarte muzicala, mizând îndeosebi pe fluiditatea bratelor.
Scenografia Carmencitei Brojboiu adauga culoare si miros de primavara, îmbinând sugestia antica a costumelor solistilor cu coloritul pastel destul de intens pentru ansamblu. Mult fum, decoruri simple, alcatuite din panouri-oglinzi ce reflecta stralucirea luminilor difuze. Cezar si Cleopatra intrând si iesind din scena rulati în covoare – aluzie istorica adaptata – ofera un moment special, de impact vizual.
Numai ca scena – destul de mica si-asa – e plina de lume, iar cele douasprezece perechi ale ansamblului nu au avut suficient timp sa se armonizeze. Evoluând pe acelasi plan cu solistii, în adâncime, se creeaza o impresie de încarcat care ar fi putut fi evitata folosind doar jumatate din efectivul de dansatori – câteodata less is better.
Baletul „Carmen“ are si el referinte mai vechi pentru spectatorii constanteni, versiunea aceluiasi Oleg Danovski bucurându-se ani de-a rândul de un nestirbit succes atât în interpretarea Teatrului de Balet, cât si a Operei bucurestene.
Viziunea lui Won Kook Lee se apropie însa mai curând de cea a lui Roland Petit, prin costumele care aduc a cabaret (scenografia si regia îi apartin tot coregrafului) si accentul pus pe relatiile amoroase ale unei Carmen vazute nu ca o gitana razvratita, traind pe muchie de cutit, ci ca o tânara capricioasa si nestatornica.
Din nuvela lui Prosper Mérimée a ramas doar scheletul, motivatia psihologica fiind înlocuita cu un personaj nou, Joker – obiectivare a ideii de destin care se joaca cu viata muritorilor, râzându-si de ei. Dar Joker-ul (excelent dansat de Adrian Mihaiu) arata si se comporta ca Bufonul din „Lacul lebedelor“, iar cele câteva perechi care constituie ansamblul au un rol mai mult formal si decorativ, fara o implicare reala în desfasurarea povestii.
Aceasta reinterpretare îi creeaza provocari coregrafului-regizor, muzica în general descriptiva nemaipotrivindu-se cu ceea ce se întâmpla pe scena, iar evantaiul de pe fundal ne duce cu gândul mai degraba la gheise, la fel ca si paleta cromatica, ceea ce induce corespondente mai marcate cu simbolistica orientala decât cu perceptiile europene.
Ramâne pe retina momentul impropriu rezolvat din finalul duetului de dragoste dintre Carmen si Don José – altminteri frumos gândit coregrafic si plin de emotie –, când Carmen îsi dezbraca ultima piesa de lenjerie ca si cum ar fi în dormitorul de-acasa…
În succesiunea relatiilor dintre personaje, Aliss Tarcea (Carmen) îsi pastreaza sinceritatea si lirismul fata de fiecare dintre partenerii sai, Horatiu Chereches (Don José) îsi investeste eroul cu caldura si dramatism, iar Sergiu Dan (Escamillo) culege cu nonsalanta un fruct ce abia asteapta sa i se ofere.
Cu bune si mai putin bune, compania de balet a TNOB „Oleg Danovski“ ramâne un colectiv admirabil, cu solisti capabili sa interpreteze la cote ridicate doua roluri complet diferite în aceeasi seara si un ansamblu cu aspect fizic tot mai omogen. Iar daca ne gândim ca în oras exista câteva scoli de balet redutabile, avem convingerea ca în timp si publicul local va lua tot mai des drumul salii de spectacole.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper