Coursera, edX si viitorul educatiei universitare

Un articol de CATALIN STURZA

In primavara anului 2011, Sebastian Thurn se intreba daca sala de clasa chiar este cel mai potrivit loc pentru a-si preda cursurile despre inteligenta artificiala. Thurn, pe atunci profesor titular la Stanford, fusese inspirat de Salman Khan, fondatorul Khan Academy. Peste vara, Thurn si-a reorganizat prelegerile de câte o ora in segmente scurte, a inclus probleme si teste si a adaugat o ora virtuala de consultatii, prin Google Hangout. Inscrierile, arata Andrew Delbanco in „The New Republic“, au sarit de la 200 de studenti de la Stanford la 160 000 de studenti din toata lumea. Câteva luni mai târziu, Thurn a fondat o companie numita Udacity, care ofera gratuit, prin Internet, cursuri de la universitati renumite.

Intre timp, doi dintre colegii lui Thurn de la Universitatea Stanford, Daphne Koller si Andrew sUtNgsgt, au fondat o alta companie, numita Coursera, care posteaza cursuri predate de profesori renumiti, de la universitati de top, precum Princeton, Michigan, Duke si Penn. Trei milioane de studenti s-au inscris, intre timp, pe Coursera. Pentru a nu se lasa mai prejos, universitatile Harvard si MIT au anuntat propriul program online, numit edX, sustinut de o companie nonprofit in care s-au investit, inca de la inceput, 60 de milioane de dolari. Un nou fenomen are nevoie de un nou nume, si asa a aparut MOOC – presucrtarea de la Massive Open Online Course sau, in traducere, Cursuri de Masa Deschise pe Internet. Si, pâna acum, aceste cursuri au ramas intr-adevar deschise si gratuite pentru toata lumea.

Multi oameni din afara lumii academice sustin ca MOOC este cel mai bun lucru care s-a intâmplat cu invatamântul, de la inventarea tiparului mobil. In lumea academica, totusi, noutatea a fost intâmpinata cu un scepticism retinut. Pe de alta parte, MOOC e doar cea mai recenta statie intr-un lung sir de tentative de a face educatia mai accesibila. Acum 60 de ani, Fundatia Ford a finantat cercetarile unui grup de universitari, care au incercat sa foloseasca, pentru educarea maselor, o tehnologie, pe atunci, de ultima ora: televiziunea. Intr-un limbaj aproape identic cu cel folosit astazi, raportul redactat de acei universitari anunta ca televiziunea are puterea de a reduce costurile invatamântului si de a extinde „interactiunea dintre profesorii de calitate si un numar din ce in ce mai mare de studenti“. Cu toate acestea, sase decenii mai târziu, televiziunea e departe de a-si fi dovedit capacitatea de a educa masele – ba, ar spune unii, chiar dimpotriva.

E posibil ca visatorii care cred ca posibilitatile oferite de tehnologie nu cunosc limite s-ar putea sa aiba parte de o noua dezamagire. Entuziastii sunt de parere ca tehnologia digitala le va mari productivitatea profesorilor de top, permitând unui numar mai mic de profesori sa instruiasca un numar mai mare ca niciodata de studenti. Dar e prea devreme sa ne dam seama daca acest model va fi unul eficient si viabil si din punct de vedere financiar. Coursera a inceput sa testeze câteva strategii, in acest sens. Ofera un serviciu de recrutare pentru angajatorii care cauta oameni cu anumite abilitati – o extensie logica a rolului pe care il joaca deja universitatile. La fel procedeaza si Udacity, care le cere companiilor in cautare de studenti talentati „o suma considerabil mai mica decât o agentie de recrutare, dar considerabil mai mare decât ai plati pentru un cont pe LinkedIn“.

Partea intunecata a acestui vis luminos, arata Andrew Delbanco, e aceea ca educatia online ar putea face sa explodeze bula invatamântului universitar ce pare ca s-a format deja peste lumea occidentala. Consumatorii devin tot mai constienti de faptul ca platesc prea mult pentru prea putin. Daca, din cauza preturilor, ei vor parasi piata, acesti consumatori vor descoperi noi modalitati de a invata in afara institutiilor din caramizi si ciment care, pâna acum, au detinut monopolul asupra educatiei. Daca acest lucru se intâmpla, vom avea un exemplu clasic de „inventie distrugatoare“. Conform teoriei, noii veniti care le vând produse simple unor clienti mai putin pretentiosi si care, apoi, incep sa se dezvolte, pornind de la aceasta baza, distrug, pâna la urma, liderii existenti.

Datorita prestigiului, universitatile mari – precum Universitatea Harvard – nu au de ce sa se teama, deocamdata, de aceasta amenintare. Insa un indiciu care ne arata ca ne aflam in pragul unei schimbari majore e faptul ca noile cursuri de pe internet sunt extrem de potrivite cu ritmul vietii studentilor. In campusurile traditionale, multi studenti privesc deja timpul petrecut offline ca pe o pedeapsa. Salile de cursuri au devenit câmpuri de batalie, unde profesorii se lupta sa le abata atentia elevilor de la smartphone-uri si laptopuri. Pentru oricine a folosit site-uri precum Khan Academy, ideea unei prelegeri lungi de o ora, care se intinde pe durata a doua semestre, e deja anacronica. „Inventia distructiva“ e un alt mod de a spune ca modelul capitalist functioneaza prin „creatie distructiva“. Ramâne, asadar, sa vedem ce va fi inventat si creat, in viitorul apropiat, in colegiile si universitatile occidentale, si ce va fi, fara prea multe discutii, distrus.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper