Cazul Nicolae Breban

Un articol de ***

Deschidem în acest numar din „Cultura“ o ampla dezbatere pe marginea cazului Nicolae Breban.
Ca prim episod (si totodata ca pretext, cauza, chiar ca punere în context etc.) publicam Sentinta civila nr. 4430, data în sedinta publica de la 02.07.2012, în Dosarul nr. 3084/2/2012, în care CNSAS cerea Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de „colaborator al Securitatii“ în cazul lui Nicolae Breban. Sentinta a fost primita de Nicolae Breban în data de 18 aprilie 2013, la peste circa 9 luni dupa pronuntare. Între timp, a vazut lumina tiparului cartea „Carturari, opozanti si documente. Manipularea Arhivei Securitatii“ (Editura Polirom, 2013), semnata de Gabriel Andreescu, în care
se arata, în baza lecturii celor 13 volume din Dosarul Breban de la ACNSAS, ca N. Breban nu a fost colaborator al Securitatii: „Nu se poate imagina ce complexitate, ce ciudatenie, ce contorsionari umane povestesc documentele despre viata lui Breban. Inclusiv «minunea» ca nu a fost un «om al organelor», în ciuda tuturor acelor situatii care puteau sugera contrariul“.
În reproducerea documentului care urmeaza, redactia pastreaza erorile de redactare.
În numerele viitoare din „Cultura“ urmeaza sa publicam texte de Sergiu Andon, Aura Christi,
Paul Goma, Virgil Nemoianu, Virgil Tanase, Basarab Nicolescu, Augustin Buzura s.a.
Invitam specialistii în domeniu, colegii de breasla, membri ai Academiei Române si ai USR, sa se
pronunte pe marginea acestui caz.

 

Dosar nr. 3084/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR. 4430
SEDINTA PUBLICA DE LA 02.07.2012
Completul constituit din:
PRESEDINTE –
MIRELA MONICA CIOBOTARU
GREFIER – CRISTIAN ISTRATE

Pe rol solutionarea actiunii în contencios administrativ promovata de reclamantul CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII în contradictoriu cu pârâtul BREBAN NICOLAE ALEXANDRU, având ca obiect constatarea calitatii de lucrator/colaborator al securitatii.
Dezbaterile în cauza au avut loc în sedinta publica din 18.06.2012, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 25.06.2012 si apoi în data de astazi, 02.07.2012, când în aceeasi compunere a hotarât urmatoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3084/2/2011 la data de 04.04.2011 reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a solicitat sa se aprecieze asupra calitatii de colaborator al Securitatii în ceea ce priveste pe pârâtul Breban Nicolae Alexandru în temeiul prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008.
În motivare reclamantul a aratat ca pentru colaborarea prin furnizare de informatii trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
1. Informatiile furnizate Securitatii, indiferent sub ce forma, sa se refere la activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Sub acest aspect, a relevat reclamantul semnalarile facute de pârât, prin convorbirile telefonice derulate între acesta si generalul de Securitate Nicolae Plesita (la acel moment detinea functia de prim – adjunct al ministrului de Interne), ale caror transcrieri au fost identificate în volumul 10 al dosarului fond informativ nr. I 6625 (cota C.N.SAS.) si sunt datate 18.02.1977, 21.02.1977, respectiv 22.02.1977, respectiv: nota de transcriere a convorbirii pârâtului cu generalul Plesita din 18.02.1977: „“BALTAG“, ora 14.09 chemat; nota de transcriere a convorbirii pârâtului cu generalul Nicolae Plesita din 21.02.1977: „“BALTAG“, ora 11.10 chemat; nota de transcriere a convorbirii pârâtului cu generalul PLESITA din 22.02.1977: „“BALTAG“, ora 14.09 cheama (n.n. pârâtul telefona generalului).
A mai aratat reclamantul ca retine ca material probator în sustinerea actiunii semnalarile pârâtului, consemnate în Raportul ofiterului, datat 30.09.1982.
Subliniind definitia legala a sintagmei de colaborator al Securitatii, reclamantul a aratat ca legiuitorul a dat o forta probanta egala atât notelor olografe provenite de la persoana verificata, cât si „relatarilor verbale consemnate de lucratorii Securitatii“. Sintagma „indiferent sub ce forma“, cât se poate de elocventa în acest sens, arata, în primul rând, faptul ca niciuna dintre cele doua modalitati de evidentiere a informarilor furnizate Securitatii – informatiile retinute în materialele olografe provenite de la persoana verificata sau cele furnizate verbal si retinute în rapoartele lucratorilor Securitatii – nu se bucura de un tratament privilegiat.

De asemenea, formularea „indiferent sub ce forma“ demonstreaza ca o astfel de informatie are valoare probanta în mod independent, nefiind necesara coroborarea acesteia cu datele provenite din alt înscris sau rezultate din administrarea altui mijloc de proba.
A precizat reclamantul faptul ca între metodele de lucru ale Securitatii se regaseste asa-numita „contactare“, identificata si în cazul de fata. Aceasta era o metoda mult mai eficienta decât o recrutare sau o urmarire propriu-zisa. Rolul pe care 1-a avut aceasta tehnica în munca de culegere de informatii este unul major, deoarece astfel se obtineau informatii importante prin care se puteau schimba destinele unor oameni, se produceau delatiuni grave. Pe de alta parte, persoanele aflate în contact, care, de cele mai multe ori, aveau un anumit statut social, erau folosite de catre Securitate pentru a exercita „influentarea pozitiva“ a altor persoane urmarite de structurile represive ale statului de la acea vreme. Ceea ce este relevant în aceasta situatie, este faptul ca, indiferent de forma în care s-au furnizat informatiile, acestea au avut o importanta deosebita în munca de Securitate.
Pârâtul este titularul dosarelor fond informativ nr. I 6625 si I 187868, precum si ai dosarului fond SIE nr. 8680. în perioada 1972 – 1988, acesta s-a aflat în atentia Securitatii pentru „manifestari ostile si relatii suspecte cu cetateni straini“ si a avut numele conspirativ de urmarit „BALTAG“; în anul 1972, în timpul unei calatorii în strainatate, la Festivalul de Film de la Cannes, a demisionat din functiile detinute în tara si a dat „o serie de interviuri cu caracter calomnios la adresa partidului si statului“; în cursul aceluiasi an, a revenit în tara, fiind urmarit pentru „clarificarea pozitiei fata de politica partidului si statului“. A învederat reclamantul faptul ca sub cotele arhivistice amintite, se regasesc documente care certifica faptul ca, în supravegherea pârâtului, organele de Securitate au folosit aproape toate masurile specifice activitatii acestora: dirijarea retelei informative, filajul, interceptarea corespondentei si a convorbirilor telefonice, dar si ambientale, etc.
În legatura cu acest aspect, este total lipsit de relevanta în cazul dedus judecatii, deoarece acesta nu este cauza de exonerare în stabilirea calitatii de colaborator al Securitatii, acestea fiind expres si limitativ prevazute de lege. Mai mult, arata reclamantul, tocmai ca urmare a interceptarii convorbirilor telefonice ale pârâtului de catre Securitate, în transcrierea acestora au fost identificate aspectele de care întelege sa se prevaleze în prezenta actiune.
Drept urmare, toate informatiile furnizate de catre pârât si pe care întelege sa le foloseasca în probatiunea cazului de fata fac referire la atitudini si manifestari potrivnice regimului.
Pentru argumentele expuse, prima conditie impusa de legiuitor în constatarea calitatii de colaborator, este asigurata.
2. Informatiile prevazute la punctul 1 sa vizeze îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Si aceasta conditie este asigurata deoarece, nu se poate retine ca furnizarea unor informatii de asemenea natura nu a fost facuta constient, având reprezentarea clara a faptului ca relatari ca cele prezentate anterior nu ramâneau fara urmari. Altfel spus, prin furnizarea acestor informatii, pârâtul a constientizat ca asupra persoanelor la care s-a referit în delatiunile sale se pot lua masuri de urmarire si verificare (încalcarea dreptului la libera exprimare si a dreptului la viata privata), si, prin urmare, a vizat aceasta consecinta.
În sustinerea concluziilor formulate, reclamantul a citat din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România aspectele legate de metoda de lucru a organelor de Securitate în mediul Arta – Cultura: „O categorie distincta în ierarhia celor care alcatuiau reteaua informativa o constituiau sursele nerecrutate, adica sursele speciale provenite din rândul oamenilor de cultura, al persoanelor cu functii oficiale si al membrilor de partid. Asa cum am aratat, în primii ani de functionare a Securitatii, din rândul acestora din urma se recruta „elita“, adica rezidentii si informatorii, fiind înscrisi în evidente si utilizati fara nici un fel de restrictii. Dupa emiterea Hotarârii C.C. al P.C.R. nr. 119 din 16 martie 1968, pentru recrutarea si înscrierea în evidente a informatorilor „proveniti din rândul oamenilor de stiinta, arta si cultura sau cei ce intra în nomenclatura organelor de partid (desi nu sunt membri de partid)“, avizul introducerii în retea intra exclusiv în sarcina sefilor directiilor centrale si teritoriale sau a loctiitorilor acestora, precum si a sefilor de servicii independente. Semnificatia acestei avizari la nivel foarte înalt tine în principal de cerinta unei mai mari conspirativitati privind infiltrarea mediilor politice si profesionale speciale: sursele membri de partid, persoanele cu functii de conducere sau oamenii de cultura se recrutau de catre ofiteri cu grad superior, erau dirijati catre obiective urmarite prin actiuni supravegheate de conducerea unitatii si mai ales erau introdusi în retea numai cu acordul prealabil al factorilor politici, în speta, al conducerii de partid la nivel central sau local. /…/. În rest, regulile muncii operative erau aceleasi: „punctarea“ si studiul în vederea recrutarii, stabilirea în concret a sarcinilor pe care sursa le avea de rezolvat, analizele si evaluarile periodice erau identice.
Valoarea informatiilor primite de la o sursa speciala era direct proportionala cu reputatia profesionala, prestigiul social si credibilitatea persoanei. O dovada a tratamentului preferentia acordat de Securitate informatorilor membri de partid sau surse speciale o constituie faptul ca acestia nu erau obligati sa semneze un angajament sau sa furnizeze informatii în scris. Relatia cu ofiterul nu debuta niciodata de pe pozitii de forta, metoda constrângerii nu putea fi folosita, întâlnirile aveau loc de comun acord, iar informatiile puteau fi furnizate verbal, caz în care ofiterul întocmea rapoarte informative detaliate. Acest tip de document consemna cu maxima acuratete activitatea surselor speciale, având prin continut o valoare similara notelor informative obisnuite, dar prezentând în plus avantajul ca asigura conspirarea perfecta a informatorului fata de alti ofiteri operativi care ar fi avut acces la informatiile obtinute. Supravegherea mediului cultural, în special a celui literar si artistic, a presupus introducerea în retea a unor surse de rang înalt, în mare parte membri de partid, dirijate în mediul lor profesional mai ales în scop preventiv. Daca în alte medii informatorii erau instruiti astfel încât sa se asigure cunoasterea în profunzime a starii de fapt, în mediile protejate (arta, cultura, presa, învatamânt, culte, justitie si sanatate) ei aveau ca sarcina principala prevenirea unor situatii indezirabile pentru regim; aparitia de lucrari literare sau stiintifice „cu continut necorespunzator“ sau „interpretabil“, transmiterea de manuscrise în strainatate, schimbul de publicatii sau de informatii cu colegi de breasla din afara tarii, redactarea unor texte cu caracter protestatar (memorii, petitii, scrisori deschise), initierea oricaror forme de disidenta etc. Informatorii din mediile protejate primeau sarcini mult mai complexe din partea ofiterilor de legatura, functionând, în special dupa desfiintarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor, ca veritabili agenti ai cenzurii: obtineau informatii despre proiecte editoriale, despre textele în curs de redactare sau de aparitie, sustrageau manuscrise din redactii pentru a permite Securitatii o lectura în avanpremiera, recenzau în note informative extinse operele confratilor, recomandându-le sau, dimpotriva, semnalând mesajul lor îndoielnic (pasaje obscure, trimiteri ideologice subversive, „sopârle“), modificau planurile editoriale dupa indicatiile ofiterilor, propuneau retragerea de manuscrise sau tiraje întregi din circulatie si mai ales duceau munca de lamurire pe lânga cei urmariti. Actionând ca agenti de influenta în cadrul breslei, sursele speciale îndeplineau sarcina principala a Securitatii în mediile protejate, si anume prevenirea opozitiei deschise fata de regim si obtinerea unor produse culturale perfect integrate, ideologic. Frecvent, recrutarea informatorilor din rândul oamenilor de cultura avea ca unic scop influentarea pozitiva a unei persoane suspectate ca pregateste texte cu continut ostil sau interpretabil, memorii adresate autoritatilor, scrisori deschise catre institutii din tara sau din strainatate, lucrari de sertar, proiecte artistice neautorizate oficial (chiar si in rândul miscarii artistice de amatori), ori simple teze de doctorat discutabile sub aspect ideologic.
Folosirea surselor informative în mediile protejate respecta principiile de baza ale muncii în retea, cu observatia ca semnarea angajamentului si furnizarea de note scrise nu erau obligatorii: sursele speciale erau si ele verificate periodic prin alti informatori sau prin mijloacele specifice (înregistrari, filaj, controlul corespondentei), dar contactele, legendele si variantele de retragere erau pregatite minutios, cu mai multa prudenta, iar relatia cu ofiterul se construia la un nivel mai degraba protocolar, dupa contacte profesionale repetate la locul de munca“.
În concluzie, informatiile furnizate de pârât au vizat îngradirea dreptului la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor, prevazut de art. 28 din Constitutia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, precum si a dreptului la viata privata, prevazut de art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice.
În drept, au fost invocate disp. art. art. 2 lit. b, art. 3 lit. y, art. 8 lit. a, art. 11 alin. 1, ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii aprobata cu modificari si completari prin Legea 293/2008, coroborate cu art. 30, art. 31 alin. 2 si art. 35 alin. 5, lit. a din Regulamentul de organizare si functionare al C.N.S.A.S. adoptat prin Hotarârea nr. 2/2008, precum si pe dispozitiile articolului 112 al Codului de Procedura Civila.
La primul termen de judecata, 12.09.2011, reclamantul a depus la dosar înscrisuri în sustinerea cererii de chemare în judecata.
La termenul din 24.10.2011, pârâtul Breban Nicolae Alexandru a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul nu a prezentat la dosar documente relevante care sa justifice calitatea pârâtului de colaborator al securitatii, acuzatiile aduse sunt pentru pretinse fapte petrecute cu aproape 35 de ani în urma neavând corespondent în realitate si fiind lipsite de un real suport probator. Reclamantul scoate din context o serie de discutii la care pârâtul era permanent provocat de catre organele represive ale securitatii si care nu au urmarit în esenta altceva decât compromiterea sa atât în tara cât mai ales în strainatate.
Multe din presupusele convorbiri cu securitatea au reprezentat în realitate transpunerea scriptica a unor veritabile anchete la care a fost supus personal de catre securitate în cadrul cercetarilor dintr-un dosar ce s-a vrut a fi penal, demarat împotriva sa în acea perioada cu intentia declarata de a-1 intimida. Ulterior, dosarul penal a fost închis întrucât conducerea PCR a considerat ca este mai periculos pentru ei sa trimita dupa gratii un scriitor cu dubla cetatenie (româna si germana) ce se opunea public atât în tara cât si în strainatate unor initiative legislative ale regimului din anii 70.
În aceste conditii toata motivarea actiunii s-a construit numai pe câteva note de raport si trei convorbiri telefonice dintre pârât si gen. Nicolae Plesita avute în 1977.
Se reproseaza pârâtului ca ar fi purtat aceste discutii telefonice. Subliniaza pârâtul ca pe generalul Plesita 1-a cunoscut în anchetele demarate de securitate împotriva sa, acesta fiind în atentia securitatii în toata perioada 1972 – 1988 (asa cum arata însasi reclamantul) în petitul actiunii.
Din 1971 pâna în 1989 pârâtul a criticat politica culturala a partidului si statului si a refuzat compromisul de a-si mutila cartile, pentru a le vedea publicate. Lupta sa reala a fost cea cu cenzura, iar securitatea stia sa îl loveasca acolo unde nu te poti apara – refuzând publicarea cartilor în tara. În realitate, urmeaza a se constata ca pârâtul nu a fost un colaborator al securitatii ci un contestatar al acesteia, unul care a luat pozitie oficiala împotriva sistemului si pentru care a fost anchetat, filat, urmarit cu scopul declarat de a îl compromite iremediabil.
Arata pârâtul ca trebuie retinute amenintarile directe sau indirecte la care a fost supus, precum si întrebarile tracasante ale Securitatii pe care oricum nu le putea evita. Cu atât mai mult pârâtul însusi a fost urmarit de organele represive ale statului din 1972 si pâna aproape de revolutie, având nume conspirativ de urmarit „Baltag“.
Pârâtul a fost anchetat si interogat de securitatea regimului comunist în conditiile în care: începând cu anul 1971 si-a dat demisia din functia de redactor sef al României Literare.
În sedinta comuna a Comitetului organizatiei de partid si a Biroului Uniunii Scriitorilor este incriminat faptul ca pârâtul a refuzat întoarcerea în tara, motiv pentru care a fost exclus din rândurile membrilor PCR.
La întoarcerea în tara, desi obtinuse cetatenia germana a fost împiedicat sa mai paraseasca RSR aproape 5 ani de zile.
Securitatea a ajuns pâna acolo încât i s-a pus interdictia pe pasaport de a intra în Franta – fiind nevoit sa foloseasca documentele care atestau calitatea sa de cetatean german.
În perioada 1986 si pâna la revolutie a locuit mai mult in Franta, revenind în tara abia în martie 1990.
Notele de raport fabricate la adresa sa contin inexactitati evidente printre câteva frânturi de adevar, denaturat si acesta de opiniile personale ale securistului ce le-a întocmit. Astfel, documentele din dosarul „BALTAG“ sunt fabricate si toate converg spre aceeasi finalitate – compromiterea sa în mediul: profesional, în Franta si RFG unde statea perioade îndelungate si nu în ultimul rând în plan familial.
Din studiul complet al dosarului de urmarit „BALTAG“ reiese ca cel supus interogatoriilor si întrebarilor securistilor era pârâtul, iar de partea cealalta era supus unui veritabil plan de compromitere atât în tara cât si exil.
CNSAS nu face nicio referire la aceste eforturi conjugate de discreditare a sa ci doar mentioneaza în nota din 1987 ca Securitatea considera ca poate fi folosit în influentarea pozitiva si ca se recomanda si pe viitor compromiterea sa atât în exil, cât si în tara.
Documentele ce se gasesc în Dosarul I 187868 (si de care CNSAS nu pomeneste nimic) arata anvergura si detaliile la care se pretau securistii vremii pentru a-1 discredita si a-1 compromite.
Dupa referirea la contactele pârâtului cu cei din strainatate, la relatiile cu angajati ai Europei Libere etc., planul anunta masuri pentru clarificarea suspiciunilor si neutralizarea activitatii lui „Baltag“ prin compromiterea sa în mediul scriitorilor din tara si din strainatate.
Pe scurt securitatea a lansat zvonuri false care sa consolideze suspiciunea ca N. Breban este un agent al legionarilor în exterior sau în slujba unor servicii de informatii, iar în interior ca fiind colaborator al securitatii.
Securitatea avea urmatorul plan:
1. „înainte de plecarea sa în strainatate vom organiza anumite momente operative care sa întareasca suspiciunea persoanelor din tara mentionate mai sus. Scontam ca cele planificate sa fie preluate si devenind un zvon, sa parvina în strainatate pe canalele normale (cercuri diplomatice, ziaristi, turisti etc.) s…t
Vom selecta dintre cetatenii români, care vor calatori în Occident pe cei care în mod normal vor intra în contact cu vârfurile emigratiei reactionare si vom face sa cunoasca din tara
2. Cunoscând adversitatile dintre „Baltag“ si Eugen Barbu vom stimula aceste adversitati, furnizandu-i ultimului pe cale acoperita, date compromitatoare despre „Baltag“, date pe care Eugen Barbu le-ar putea folosi într-o actiune de defaimare a acestuia în fata scriitorilor.
3. Totul culmineaza cu urmatorul plan securist: (citat din dosarul de urmarit Baltag) „Unor membri ai familiei, concret sotiei lui „Baltag“ vom face sa le parvina aspecte urâte din comportamentul lui „Baltag“, influentându-i totodata sa difuzeze aceasta în mediul scriitorilor. (…) Identificarea tuturor legaturilor de natura intima ale lui „Baltag“ s…t în scopul înstiintarii unuia dintre sotii acestora pentru a-i surprinde la un moment dat, intentionând ca si în acest fel sa se contribuie la compromiterea lui în rândul scriitorilor.
4. În exil compromiterea sa era planificata pâna în cele mai mici detalii. Citat din dosar Baltag „Pe calea unor scrisori expediate dintr-o alta tara de unii „binevoitori“ sa transmitem organelor de politie din cele doua tari (RFG si Franta) suspiciunea ca „Baltag“ ar ti agent al securitatii române, c/ Prin sotia lui „Busuioc“, aflat actualmente în RFG si relatii cu cercurile legionare sa transmitem si acestora „aceasta suspiciune care ar circula în tara“ .
5. Din documentele dosarului „Baltag“ reiese ca securitatea a reusit sa instaleze masuri ITX la domiciliu. Aceste masuri constau în: interceptarea convorbirilor telefonice, controlarea corespondentei si un filaj permanent prin identificarea si verificarea legaturilor subiectului cu exteriorul.
În conditiile în care în acesti ani s-a dat o lupta între teama sa de represaliile securitatii si revolta ‘împotriva acesteia ce încerca prin orice mijloce sa îl „îmblânzeasca“ dar tinând seama si de faptul ca cei din vârful securitatii se temeau la rândul lor de acesta si de rezonanta ideilor sale în strainatate a avut nenumarate discutii cu cei din conducerea PCR ori din conducerea Securitatii.
Referitor la discutiile telefonice cu gen. Plesita, a solicitat pârâtul sa se aprecieze ca acestea reprezinta simple discutii anodine, lipsite de orice importanta si fara consecinte, precum si opinii personale vizavi de talentul ori opera vreunui coleg jurnalist sau scriitor. Aceste convorbiri telefonice, avute în urma cu 34 de ani, nu pot fi asimilate unor fapte care sa vizeze Îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – respectiv încalcarea dreptului la libera exprimare si a dreptului la viata privata. Acestea nu au urmarit denuntarea unor activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist de catre anumite persoane.
Se insista pe faptul ca pârâtul a solicitat gen. Plesita o viza de America pentru mama prietenului sau Matei Calinescu care 1-a rugat sa intervina pentru a-i scoate mama din România ceausista unde avea de suferit pentru ca fiul plecase în exil.
Din perspectiva „colaborationismului“ cu regimul vremii, episodul amintit nu are absolut nicio relevanta, iar acest aspect se impune a fi clarificat. Stenogramele de mai sus vorbesc în fond despre implicarea sa într-o actiune cu caracter umanitar, sau cel putin astfel reiese din studiul Arhivei CNSAS – nu doar din extrasele si ruperile din context a discutiilor avute permanent.
În cel mai rau caz atitudinea pârâtului poate ridica întrebari asupra stapânirii de sine dar în niciun caz nu constituie politie politica.
Stenogramele în cauza mai înregistreaza declaratii ale pârâtului de genul: „Chiar si Paul Goma a spus ca batrânul sEugen Ionescut s-a scrântit“, „Si-a permis sa ia un ton, fata de tovarasul Ceausescu, inadmisibil pentru … sa discuti asa cu un sef de stat!“ etc. Aceste discutii nu sunt în masura sa aduca vreo vatamare disidentului Paul Goma.
În urma analizarii textelor în cauza a solicitat pârâtul sa se constate ca aceste comunicari telefonice nu sunt de natura sa îndeplineasca nici celelalte cerinte ale legii referitoare la scopul comunicarii acestor date respectiv îngradirea drepturilor sau libertatilor fundamentale ale omului.
Din sustinerile CNSAS reiese ca pârâtul nu numai ca nu a denuntat pe nimeni dar a încercat (uneori cu succes) sa ajute si sa prezinte pe unii colegi scriitori în termeni pozitivi, desi în opinia sa nu aveau talentul si vocatia unor „mari scriitori“.
A mai solicitat pârâtul sa se aprecieze ca nota de constatare nr. Dl/1/473/15-02.2010 nu este sustinuta nici macar de un singur înscris doveditor din care sa rezulte vreun angajament, raport declaratie sau ori ce altceva care sa demonstreze ca ar fi denuntat pe cineva securitatii.
În ceea ce priveste rapoartele cu consemnarile ofiterilor de securitate care îl anchetau sau îl chestionau periodic cu privire la activitatile sale în exil si în tara, a solicitat sa se constate ca cele prezentate de CNSAS în dosar în cea mai mare masura nu au corespondent în realitate.
Inexactitati, informatii false, neconforme cu realitatea, depistate în rapoartele notele informative, delatiunile angajatilor securitatii statului dictatorial, folosite, nejustiticat, tendentios, ca „piese de acuzare“ de catre CNSAS:
Astfel în ce priveste rapoartele privind contactul cu „Baltag“ din 19.06.1972, întocmit si semnat dactilo de col. Tabacaru, din 30.08.1982, întocmit si semnat olograf de cpt Florea Luchian, din 28.08.1983, întocmit si semnat olograf de cpt. Florea Luchian, din 04 08 1984 întocmit si semnat olograf de cpt. Florea Luchian, Nota Raport privind cazul Baltag din 01.06.1972, întocmita dactilo, semnata dactilo si olograf de col. Tabacaru D, Nota Raport privind masurile ce vor fi luate în legatura cu Nicolae Breban din 05.06.1975, întocmita dactilo, semnata dactilo si olograf de It. col. Nicolae Mihai, Nota Raport din 08.07.1977, întocmita si semnata dactilo de lt. col. Nicolae Mihai, acestea contin informatii false, neconforme cu realitatea si niciuna din prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu acopera activitatile reprosate pârâtului.
În sfârsit, în ce priveste declaratia olografa, semnata olograf de catre titular, cu numele real, la 30.08.1974, pârâtul a aratat ca nu a dat nicio declaratie în data de 30.08.1974 cu numele real. Nota urmatoare reprodusa (declaratie din octombrie 1975), de asemenea, vizeaza o declaratie data, detaliu greu de trecut cu vederea în timpul unei anchete.
Referitor la raportul cu propunere de închidere a DUI „Baltag“ din 09.05.1987, lt col Achim Victor, pârâtul a mentionat ca este vorba de o informatie neconforma cu realitatea. La pag. cu nr. 12 p. C, sub rubrica numele conspirativ si perioada utilizarii este notat în mod inadmisibil, „nume conspirativ: neprecizat“. „Perioada 1988 -1989“. A precizat pârâtul ca niciodata n-a avut niciun nume conspirativ, nici în perioada invocata, nici în întreaga sa existenta de romancier prin vocatie.
În legatura cu urmatoarea nota, la aceeasi pagina, 12, la capitolul „Alte documente care descriu relatia cu securitatea“, pârâtul a precizat ca este greu de apreciat daca sub dictatura exista vreun cetatean român care n-a avut relatii cu securitatea.
A aratat pârâtul în concluzie ca toate discutiile nu sunt de natura a îndeplini cerintele legii referitoare la scopul comunicarii, respectiv denuntarea activitatilor potrivnice regimului totalitar comunist si îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Faptul ca la un moment dat si-a exprimat acordul vizavi de politica interna a PCR sau declararea lui Goma si Tudoran drept scriitori minori, sustinerea în fata lui Paul Goma ori Monica Lovineseu ca „nu procedeaza bine când fac declaratii ostile tarii“ nu constituie „denunturi care vizeaza“ afectarea drepturilor si libertatilor fundamentale.
Din niciun material pe care reclamantul îsi întemeiaza actiunea nu rezulta o fapta de natura sa incrimineze pe pârât, cererea reclamantului fiind total neîntemeiata, astfel încât se impune respingerea ei.
În dovedirea celor învederate, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri precum si orice alta proba va reiesi din dezbateri.
În drept, au fost invocate disp. OUG 24/2008 modificata si completata de Legea nr. 293/2008, art. 115 si urma. C.pr. civ.
La acelasi termen de judecta, pârâtul a depus la dosar un înscris intitulat completare a întâmpinarii prin care s-au relevat în esenta urmatoarele:
1. Nu sunt întrunite conditiile prevazute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit acestui text legal, trebuie întrunite, cumulativ, cel putin urmatoarele conditii:
– persoana în cauza sa fi furnizat informatii;
– informatiile sa fi avut caracterul de denuntare;
– denuntarea sa fi privit activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar;
– activitatile sau atitudinile sa fi fost susceptibile de a viza îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale.
Faptul în sine de a conversa cu un reprezentant al Securitatii, neînsotit de transmiterea de informatii care sa aiba cel putin conditiile sus aratate, nu poate conduce instanta de iudecata la atribuirea calificativului blamant.
Este indiscutabil ca informatia denuntata trebuie sa priveasca acte sau atitudini de o minima gravitate, cu un minim risc represiv. La aceasta idee conduce de altfel si conditia prevazuta de legislatia incidenta de a fi fost vizata îngradirea unor drepturi si libertati.
2. C.N.S.A.S. nu poate eticheta mai represiv decât Securitatea însasi.
Institutia reclamanta a selectat pentru sustinerea actiunii doar 4 documente. Dintre acestea 3 sunt convorbiri cu generalul Nicolae Plesita, purtate în zile succesive, iar al 4-lea este raportul unui ofiter superior de Securitate care, de asemenea, a stat de vorba cu persoana pârâta.
Niciuna dintre cele 4 convorbiri nu a continut informatii cu caracter de denunt vizând îngradirea unor drepturi si libertati. Relatarile pârâtului contineau explicatii ale propriilor comportari si atitudini, precizari privind comportamentul sau civic, interventii în favoarea altor persoane, aprecieri asupra unor fapte sau relatii interumane notorii, fara valoarea de denunt, precum si informatii despre influentarea pozitiva a unor terti (deci favorabile acestora). Niciuna dintre convorbiri nu a continut informatii cu caracter delator si perspectiva represiva, asa cum este prevazut în norma legala ce constituie sediul juridic al materiei.
3. Legislatia deconspirarii nu prevede blamarea agentilor de influenta.
4. Deconspirarea Securitatii nu poate sluji ca pretext pentru limitarea nerezonabila si disproportionata a drepturilor si libertatilor.
5. Persoana pârâta nu a vizat îngradirea unor drepturi si libertati, ci relaxarea exercitiului acestora.
Compromisul de a accepta convorbiri cu generalul Plesita, volubilitatea benigna fata de acesta, aveau, pe lânga scopuri personale identificabile cu libertatea de creatie si 2 scopuri altruiste precise: obtinerea libertatii de circulatie pentru mama carturarului dizident Matei Calinescu (emigrat în S.U.A.) si permisiunea de a publica, deci de a se exprima, pentru Paul Goma. Chiar faptul ca respectivele convorbiri telefonice au fost succesive demonstreaza motivatia lor. Ambele scopuri vizând interesele altora au fost atinse.
6. Cererea introductiva contine argumente straine de natura pricinii.
7. C.N.S.A.S. continua actiunea Securitatii, iar instanta de judecata nu se poate lasa antrenata în acest demers.
Prin acelasi înscris pârâtul a înteles a formula si cerere reconventionala prin care a solicitat în temeiul disp. art. 172 C.pr.civ. obligarea institutiei reclamante ca, în temeiul prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, sa îi faciliteze, în conditiile existente la sediul sau, accesul prioritar la dosarele invocate în Nota de constatare a D.l. si sa aduca în instanta copii de pe înscrisurile pe care urmeaza a le indica în urma studierii.
La termenul de judecata din 21.11.2011 Curtea a recalificat cererea reconventionala formulata de pârât în cerere de probe pentru motivele expuse în încheierea de sedinta de la acea data, iar în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ. a încuviintat proba cu înscrisuri ca fiind concludenta si utila solutionarii cauzei.
La data de 30.01.2012 instanta a luat act ca pârâtul renunta la audierea martorului Virgil Tanase, iar la termenul din 18.06.2012 a respins proba testimoniala si proba cu interogatoriul reclamantului propuse de pârât pentru considerentele de asemenea expuse în încheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta sentinta.
Analizând actele dosarului, instanta apreciaza actiunea ca fiind întemeiata, urmând a o admite astfel cum a fost formulata, pentru urmatoarele considerente:
Dispozitiile art. 2 lit. b) ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008, definesc notiunea de colaborator al Securitatii ca fiind „persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului“. Totodata, conform tezei finale a aceluiasi text de lege „Colaborator al Securitatii este si persoana care a înlesnit culegerea de informatii de la alte persoane, prin punerea voluntara la dispozitia Securitatii a locuintei sau a altui spatiu pe care îl detinea, precum si cei care, având calitatea de rezidenti ai Securitatii, coordonau activitatea informatorilor“.
Din înscrisurile existente la dosar, reiese ca pârâtul Breban Nicolae Alexandru a furnizat informatii Securitatii, iar acestea se refera la activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În raport de aceste împrejurari, instanta apreciaza îndeplinita prima conditie impusa de dispozitiile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008.
Astfel, cum corect subliniaza reclamantul, instanta retine discutiile purtate de pârât cu generalul Plesita – conform notelor de transcriere a convorbirilor din 18.02.1977 – ora 14.09 (f. 91-96), din 22.02.1977 – ora 11.10 (f. 103-108) si din 22.02.1977 – ora 14.00 (f. 97-102) – dar si semnalarile pârâtului consemnate în raportul ofiterului datat 30.09.1982 (f. 62-69).
Astfel, se remarca din discutiile pârâtului cu generalul Plesita informatiile furnizate acestuia din convorbirile purtate de pârât cu numitul P.G., inclusiv afirmatiile facute de acesta din urma dar si de numitul E.I. în cadrul unui interviu de care generalul Plesita nu avea cunostinta.
În ceea ce priveste semnalarile pârâtului consemnate în raportul ofiterului datat 30.09.1982, rezulta din înscrisurile depuse în probatiune aspectele relatate si în cererea de chemare în judecata (în raport de care se solicita de reclamant sa se aprecieze asupra calitatii de colaborator al Securitatii în ce priveste pe pârât).
Astfel, cu privire la emigratia romana si pozitia sa în mediile acesteia, pârâtul a aratat ca: pe timpul când traia Noel Bernard, în situatia ca trecea sau se afla la München, în decurs de nici 24 de ore primea telefon de la acesta, invitându-1 sa ia masa cu el în oras. /…/ Noel Bernard a fost extrem de insistent pentru a-l determina sa se angajeze la „Europa Libera“, dându-i un post bine remunerat. /… / Discutiile cu Noel Bernard erau generale, mai mult de politica internationala, sfere de influenta, teme care-i placeau mult respectivului, etalându-si eruditia de mare rezoneur politic. /…/ Dupa decesul acestuia nu a mai fost contactat de alti mesageri ai Europei Libere. În ceea ce priveste colonia româna de la Paris, este dominata de suspiciuni, neîntelegeri, conflicte, ranchiune, invidie etc. /…/ Cu prilejul ultimei deplasari efectuate în strainatate /…/ a conversat si cu Monica Lovinescu. A caracterizat-o ca fiind marcata de un anticomunism primitiv, dar paradoxal, tocmai datorita extremismului ei e vulnerabila si n-ar reprezenta un pericol pentru noi. /…/ Desi dupa declaratiile amfitrionului (L. M.) se vrea ca cenaclul sa constituie cadrul unor dezbateri „estetice serioase“, întotdeauna discutiile degenereaza la nivelul cel mai de jos al bârfei politice, datorita interventiilor lui P. G., Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, I. C., C. P. /…/. Crede ca opiniile unor persoane de asemenea factura nu pot fi modificate /…/. A purtat discutii interminabile cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Eugen Ionescu, încercând cu argumente sa le combata ideile dupa care regimul comunist ar fi produs numai rau, ar fi distrus totul si a neantizat cultura. /…/ Cu P. G. nu a avut niciun fel de contact, dat fiind ca în cartea lui „Le tremblement des hommes“ este prezentat ca un agent al Securitatii, fapt ce i-a afectat serios prestigiul în cercurile intelectuale pariziene. /…/ Mircea Eliade nu are o cota asa ridicata acol

 

Nicolae Breban – fisa bibliografica
Nicolae Breban (1 februarie 1934, Baia Mare), prozator si eseist, este fiul Olgai Constantei Esthera (nascuta Böhmler) si al lui Vasile Breban, preot. Breban face scoala la Lugoj, unde tatal sau functiona în cadrul Episcopiei Greco-Catolice, apoi, dupa desfiintarea acesteia odata cu interzicerea cultului greco-catolic în 1948, devenit mirean, traia din veniturile de proprietar al unor mici unitati productive (moara, presa de ulei). Exmatriculat din liceu în 1951, ultimul an de studiu, din cauza originii sociale „nesanatoase“ – fiu de „exploatator -, Breban îsi termina studiile în formula „fara frecventa“, la Oradea, unde lucreaza ca functionar. Dupa bacalaureat (1952), se stabileste la Bucuresti unde vrea sa se înscrie la Universitate, dar nu e admis, tot din cauza „originii sociale“. Urmeaza cursuri de calificare, devenind strungar la Uzinele „23 August“, ulterior si conducator auto profesionist. Reuseste sa fie admis, în 1953, la Facultatea de Filosofie, „masluind actele“, cum precizeaza el însusi în „Confesiuni violente“ (1994), dar, subterfugiul fiind descoperit, e exmatriculat. Repeta tentativa în anul urmator, însa bolnav, abandoneaza. Lucreaza un timp la garajul Ministerului Finantelor (1955-1956). În 1956-1957 e student la Cluj (la Filologie, limba si literatura germana), dar întrerupe din nou si definitiv studiile. Duce o existenta socialmente „marginala“ fata de structurile organizate ale vietii literare „oficiale“ si se dedica unor vaste lecturi de opere fundamentale (din marea proza universala, din filosofia germana etc.). Frecventeaza cercurile unor tineri scriitori în curs de afirmare (Nichita Stanescu, Matei Calinescu, Cezar Baltag, Florin Mugur, Grigore Hagiu etc.), cadru al unor fertile dezbateri neoficiale despre înnoirea creatiei literare. Debut literar în revista „Viata studenteasca“ (nr. 5, mai 1957), cu schita „Doamna din vis“. Primul roman, „Francisca, îi apare în 1965. „Animale bolnave“ (1968) îi aduce consacrarea definitiva, aprecierea cvasiunanima. E ales membru al Biroului Uniunii Scriitorilor si devine membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în calitate de „scriitor reprezentativ“, într-un moment de „deschidere“ a oficialitatilor comuniste. Din toamna anului 1968, e redactor-sef adjunct, iar din 1970, redactor-sef la „România literara“. Realizeaza, semnând scenariul si regia, pelicula de lungmetraj „Printre colinele verzi“ (1970), adaptare cinematografica a romanului Animale bolnave; filmul e inclus în selectia oficiala a Festivalului de la Cannes în 1971. Breban însoteste filmul la festival, apoi calatoreste prin Italia, iar în iulie 1971, aflându-se la Paris si luând cunostinta de masurile de înasprire a controlului ideologic introduse în tara („Tezele“ din iulie 1971), îsi prezinta, în semn de protest, demisia de la conducerea „României literare“ si acorda interviuri presei occidentale, în care critica politica regimului Ceausescu. Când se întoarce (aprilie 1972) în România, fusese exclus din Biroul Uniunii Scriitorilor si din partid si va fi marginalizat de autoritati. Nu va mai ocupa nici un fel de functii oficiale si se va dedica cu totul scrisului. Romanele continua sa-i apara, dar e sicanat de oficialitati din cauza încercarilor de a-si publica unele scrieri în strainatate. „Bunavestire“ (1977) apare cu mari dificultati si stârneste controverse din ratiuni extraliterare. Între timp Breban dobândise si cetatenia vest-germana si va face mai multe calatorii în strainatate, locuind perioade îndelungate la Paris, dar fara a „parasi definitiv“ – juridic vorbind – vreodata România. Conditia lui e totusi cea a unui semiexilat. Dupa 1989, e foarte prezent în publicistica si dezbaterile de idei din tara. Din aprilie 1990,
e director al saptamânalului „Contemporanul – Ideea europeana“, serie noua a „Contemporanului“; titlul si conceptia revistei i se datoreaza. Publica din nou romane, dar si carti de eseuri si publicistica, versuri, teatru. Este, între altele, animatorul unor Colocvii ale romanului românesc (1999, 2000). În 1997, Academia Româna îl primeste în rândurile sale, în calitate de membru corespondent, iar din ianuarie 2009 devine membru titular. În 2001 e ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din România. A fost laureat, de-a lungul anilor, cu Premiul „Ion Creanga“ al Academiei Române (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor (1968, 1977, 1994, Opera Omnia – 2000), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (1994) etc.
(sursa: „Dictionarul literaturii române“, vol. I: A-L, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2012)

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper