C. Stere si aplanarea conflictului dintre „tinerii oteliti“ si comitetul Partidului National Roman din Transilvania (III)

Un articol de VICTOR DURNEA

În dimineata zilei de 30 decembrie au sosit la Budapesta O. C. Taslauanu, împreuna cu fratii Octavian si Eugen Goga. Cel dintâi, membru al juriului instituit pentru solutionarea incidentului, conform celor stabilite în prima sedinta, din 27 decembrie 1911, trebuia sa se prezinte la Kristóffy, împreuna cu dr. August Venter, „barbatul de încredere“ al lui Vaida, pentru a stabili daca vizitatorul din 1910 a fost sau nu O. Goga. (Protocolul prevedea ca, în caz de nevoie, sa aiba loc o confruntare a gazdei cu prezumtivul sau oaspete.) Vizita fusese stabilita pentru dupa-amiaza zilei, dar, cu putin înainte de ora fixata, Aug. Venter l-a anuntat pe O. C. Taslauanu ca nu se va mai prezenta, întrucât protocolul fusese încalcat prin „interventia“ lui Sever Bocu. În aceste împrejurari, codirectorul „Luceafarului“ s-a prezentat totusi la Kristóffy însotit de O. Goga si de un martor ad hoc, dr. Adalbert Kosmutza. În fata acestora, gazda a declarat din nou ca persoana care „umblase la el“ în 1910 nu era poetul, cu care facea acum cunostinta, precum si ca acela îi „oferise cercul Iosaselului“. Declaratia a fost semnata (manu propria, se precizeaza) de fostul ministru, de Taslauanu si de Kosmutza. În posesia ei, poetul s-a întâlnit cu
C. Stere, sosit tocmai atunci la Budapesta, iar starea lui de spirit era caracterizata de euforia depasirii momentului de cumpana, a certitudinii apropiatei înfrângeri a dusmanilor.
Înca în ajun, el îi scria sotiei sale: „M-am ridicat acum din pat, senin, dupa atâtea iritatii. Cum îti spune Geni (Eugen), chestia e lamurita si mâine nu e decât o formalitate. Asa cum e însa, e un caz de adevarata criminalitate politica, combinat din rea-credinta, din dor de razbunare si minciuna mizerabila. Felul cum se va lamuri în publicitate are sa zdrobeasca pe dusmanii mei, pe care îi am acum în mâna si numai de la generozitatea mea depinde sa le rup gâtul sau sa le arat micimea lor si despretul meu si sa-i las sa traiasca.“
Dupa revenirea de la Budapesta, la 3 ianuarie 1912, poetul îi scria lui Il. Chendi, cum s-a vazut, informându-l si despre altele: „Poimâne se întruneste juriul, care va trebui sa aduca hotarârea ca eu sunt absolut nevinovat si ca toate informatiile lui Vaida au fost dezmintite. În ziua de 26 ianuarie nou, trebuie sa intru în temnita. Acum se ridica însa chestia: ce pedeapsa trebuie sa primeasca mizerabilii care au pus la cale, cu plan premeditat, omorârea mea: Popovici, Vaida, Maniu, Goldis, întreg consortiul infam, care trebuie desfiintat. Eu am sa lamuresc totul într-o serie de articole, tu lucreaza cum crezi ca e mai bine“. Evident, pentru Goga, „lamurirea“ conflictului era iminenta, nu însa si „aplanarea“ lui.
Juriul s-a reunit, sub presedentia lui Andrei Bârseanu, abia în 8 ianuarie 1912, când s-au prezentat rapoartele „barbatilor de încredere“. O.C. Taslauanu a relatat cum, dat fiind ca Aug. Venter a refuzat sa se mai prezinte la întâlnirea cu J. Kristóffy, a trebuit sa se duca însotit de Goga si de un alt martor si a prezentat declaratia fostului ministru. Venter si-a motivat neprezentarea la Kristóffy, prin încalcarea protocolului si prin întreprinderea unor demersuri (al lui Sever Bocu), care au împiedicat aflarea adevarului, lucru care ar dovedi „fara tagada“ vinovatia lui Goga. În continuare, reprezentantii lui Goga au propus o hotarâre care îl declara nevinovat de fapta de care a fost acuzat, în timp ce reprezentantii lui Vaida, la rândul lor, propun o hotarâre contrara. În momentul formularii acesteia, O.C. Taslauanu si-a declarat în scris totalul dezacord si a parasit sedinta. În aceste conditii, A. Bârseanu a propus sa se constate imposibilitatea de a mai lua o decizie, urmare a încalcarii protocolului si a descompletarii juriului. Actele sedintei, precum si un comunicat al lui A. Bârseanu, în sensul propunerii facute de el, au fost publicate în presa în ziua de 13 ianuarie 1912.
Daca tabara lui Goga arata perplexitate în fata lipsei de decizie a juriului, în schimb, cea a lui Vaida si-a proclamat de îndata victoria, cu maximum de volum si în registrul cel mai înalt. În chiar numarul din 13 ianuarie 1912, în care „Românul“ publica „Cuvântul juriului în chestia Octavian Goga“, se dadea la lumina si o telegrama expediata din Arad lui Al. Vaida Voevod. Aceasta suna astfel: „Cu mândrie sufleteasca Te felicitam la desavârsitul triumf ce ai repurtat în afacerea Goga-Kristóffy. Întrevenirea faimosului director al «Tribunei» Sever Bocu la patronul sau Kristóffy în interesul amicului sau Octavian Goga a confirmat mai presus de orice îndoiala campania detestabila ce deodata cu tradarea lui Mangra, înca din vara anului 1910, s-a pornit pentru distrugerea partidului national român dupa reteta diavoleasca a conducatorului ocult Ciorogariu: getrennt marschiren, vereignit schlagen. Cu neîntrecuta maiestrie ai smuls masca de pe fata tradatorilor. Sa traiesti“. Semnatarii erau: dr. Stefan C. Pop (deputat si membru în comitetul national), dr. Ioan Suciu, dr. Iustin Marsieu, dr. Cornel Iancu, Vasile Goldis, dr. Romul Veliciu, dr. Sever Miclea, dr. A. Stoenescu, dr. Iulian Borneas, Ludovic Fazekas, dr. Aurel Moldovan, dr. Stefan Tamasdean, Romul Cioflec, Constantin Noe, C. Savu, I. Russu, Ion Berescu, Gh. Biraescu, dr. Aurel Grozda, Cornel Grozda. Cei mai multi erau redactori si colaboratori ai ziarului „Românul“, restul – dintre intelectualii aradeni.
Indubitabil, se dadea astfel tonul, se arata calea pe care tabara lui Vaida Voevod întelegea sa influenteze opinia publica, prin „manifeste“ colective si adunari de adeziune (învatatura a „afacerii Dreyfuss“), perpetuând tema „tradarii“, „dovedite“ acum de „un complot“, cu participarea lui Kristóffy, pentru „salvarea“ lui Goga. (Nu conta deloc faptul ca erau atacate si nimicite atât credibilitatea, cât si onoarea fostului ministru, care, în 1917, va fi pe punctul de a ajunge prim-ministru. Lucrul mira astazi cu atât mai mult cu cât, în „Memoriile“ sale, Vaida dezvaluie ca „micul Kristóffy, ajutat de bravul evreu Szakolczay <Stern>“ era singurul maghiar din cercul „Grossoesterreicher“-ilor, cerc caruia îi apartinea si deputatul slovac, pe numele sau Milan Hódza.)
La o zi dupa sedinta juriului si înainte de comunicarea „cuvântului“ sau în presa, la 9 ianuarie 1912, a sosit la Brasov C. Stere, asa cum se stabilise la Budapesta. Foarte probabil, de acolo l-a informat pe Goga ce intentiona sa faca ori poate l-a chemat în orasul de sub Tâmpa. Asa se poate deduce dintr-o telegrama-raspuns a poetului, pastrata si publicata în doua versiuni. Prima versiune suna astfel: „N-ai primit, se vede, scrisoarea mea la Iasi. Eu, cu Vaida si sotii, dupa purtarea lor incalificabila, nu pot sta de vorba pâna nu primesc satisfactie. Sunt revoltat de atâta imoralitate. Dau publicitatii toata infamia. Prefer sa cad, decât sa închei tranzactii cu canibali care vor sa ma distruga. Daca ai veni pentru doua ceasuri la Sibiu, m-ai întelege pe deplin. Joi, dimineata, plec la Seghedin. Cu dragoste, Goga“.
A doua versiune e mai laconica si nu mai contine propunerea de a veni la Sibiu, poetul hotarându-se, desigur, sa mearga el la Brasov. În urma discutiei cu Stere, încrezator acum în rezultatul interventiei acestuia, îi scria sotiei la 11/24 ianuarie: „Fii linistita; sunt bine. Stere a luat afacerea în mâna. Adversarii, foarte zapaciti, sosesc mâine. Intervenit iarasi pentru amânarea temnitei“. Nu era o impresie subiectiva, caci o împartaseau si altii din gruparea „tribunistilor“. Astfel, Roman Ciorogariu îi scria poetului la 13/26 ianuarie 1912: „Sa nu va amagiti cu speranta ca acesti canibali vor recunoaste interventia d-lui Stere si-ti vor da satisfactie. Pentru dânsii, propunerea lui Vecerdea este judecata… Dar daca prin domnul Stere am dobândi convingerea opiniei publice si a cercurilor hotarâtoare de dincolo, ca Vaida si sotii sunt imorali si actiunea lor contra noastra, chestia e rezolvata, Ciucureii pot merge iarasi la oi. Înainte dar, prudent si hotarât, caci acum e vorba sa fie taiat nodul gordian. Sabia e în mâinile domnului Stere si cred ca în buna mâna e. Dumnezeu sa-l ajute!“.
În fapt, întâlnirile lui Stere cu Goga si Vaida s-au soldat cu convingerea amândurora de a-l accepta ca mediator al conflictului. În „comunicatul“ pe care îl da si care apare atât în „Tribuna“, cât si în „Românul“ în 14 ianuarie (apoi si în alte ziare), el anunta ca „în fata conflictului dureros dintre d-nii Al. Vaida Voevod si Octavian Goga, în virtutea vechilor noastre legaturi, (si-a) permis o interventiune amicala spre mijlocirea unei depline lamuriri a conflictului“, scop în care „le-(a) cerut cu toata staruinta la care (îi) da dreptul o veche prietenie, sa accepte mijlocirea (sa) amicala, iar pentru moment sa înceteze orice lupta si polemica între ei.“ Rugamintea din urma era adresata întregii prese, precum si „prietenilor partilor“. În ce priveste „Românul“, acesta a gazduit, cum am spus, „comunicatul“, dar l-a însotit de o semnificativa glosa. „Nici comitetul de redactie – se spunea în ea – nici redactia «Românului» n-au primit pâna azi de la comitetul national îndrumarea de a se abtine de la orice comentar ori lamurire în aceasta chestie. Marturisim, însa, cu toata sinceritatea, ca nu întelegem întru cât d. C. Stere ar fi în masura sa aplaneze si mai cu seama sa lamureasca acest conflict, care nu e o chestie particulara a d-lor dr. Al. Vaida si O. Goga, prieteni ai d-sale, ci o chestie publica, din momentul aparitiei articolului în «Românul». Nadajduieste d. C. Stere ca va putea sa aduca în aceasta trista afacere mai multa lumina decât juriul cu toate mijloacele ce i-au stat la îndemâna (…)? Daca d. C. Stere nu se gândeste decât la aplanarea unui conflict dintre doua persoane, marturisim ca ne întristeaza asta si regretam ca d-sa îsi face o asemenea judecata despre constiinta publica de la noi“. Evident, întrucât C. Stere invocase numai „legaturile amicale“ cu Goga si Vaida, si „Românul“ se prefacea a ignora atât autoritatea lui (profesor universitar, director al uneia dintre revistele românesti cele mai importante si fost deputat), cât si calitatea lui „oculta“, dar cunoscuta multora, de reprezentant al sefului Partidului National-Liberal, Ion I. C. Bratianu. Oricum, în numarul urmator, atât „Românul“, cât si „Tribuna“ notificau acceptarea „rugamintilor“ lui C. Stere de catre cei doi împricinati.
Stere va fi plecat de la Brasov îndata dupa ce Goga si Vaida îsi dadusera acordul, caci, conform ziarelor, în 14 ianuarie era deja la Iasi, unde participa la o sedinta a clubului liberal. Nu stim când a plecat din nou. Un ziar bine informat, „Minerva“ (condus de A. C. Popovici) aduce în 21 ianuarie, stirea din Budapesta, conform careia „aseara (deci, în 19 ianuarie), a avut loc o consfatuire la Hotel Bristol, care a durat pâna la orele 4 dimineata. Au luat parte d-nii Stere, Goga, Vaida si d-nii Mihali, Vlad, Bontescu si Marsieu.“ În numarul din 27 ianuarie, acelasi ziar anunta: „Tratativele inaugurate de d. C. Stere în afacerea Vaida – Goga s-au încheiat astazi. În principiu, Goga s-a împacat cu d. Vaida si cu PARTIDUL NATIONAL ROMÂN. Mâine se va formula comunicatul oficial…“
Despre felul cum au decurs discutiile relateaza Vaida în „Memoriile“ sale. Cronologia sufera într-o masura, motiv pentru care reproducem un pasaj mai amplu: „Dupa publicarea procesului-verbal redactat de Venter, Vecerdea si Andrei Bârseanu, Goga, dându-si seama ca urzeala tesuta de Taslauanu îl compromite si mai mult pe acesta din urma, a telegrafiat patronului sau, C. Stere din Iasi. Stere s-a grabit, pentru a doua oara în timp de doua saptamâni sa plece. Prima data la Brasov, iar acuma la Budapesta. La Brasov se angajase, fata de Maniu si mine ca el, Stere, va face dovada materiala despre nevinovatia lui Goga, în care caz eu m-am obligat sa-i dau satisfactie în public lui Goga. Am plecat la Budapesta unde au venit: Maniu, Mihali, Vlad, Marseu, Juncu (din Arad) etc., iar din partea lui Goga, ai lui, cei din Arad («Tribuna poporului» si (din) Sibiu), toti chemati telegrafic de Stere. Si s-a început de (catre) sarmanul Stere o ancheta, o ascultare de martori, o analiza a faptelor petrecute. Înainte de amiaza Stere se trudea la Hotel Jägerhorn cu lotul lui Goga, dupa amiazi si seara, pâna noaptea la orele 1-2-3-4 cu mine si ai mei. El se sutinea treaz bând ceaiuri si cafele, fumând întruna, repetând apeluri sentimentale, apelând la generozitatea mea, dar neputând face «dovada materiala» a nevinovatiei lui Goga, precum se angajase la Brasov. Maniu îi replica punct cu punct. Eu, calm, rezumam punctul meu de vedere si suportam toate staruintele lui Stere. (…) Îmi dadeam seama ca tactica lui Stere era sa ma frânga prin istovire. Câteodata se lasa rapit de izbucniri furioase, alerga de-a lungul odaii, strigând ca va pleca acasa, ca rezistenta noastra e izvorâta dintr-o aversiune nevrednica între frati etc. etc. Pregatise un elaborat lung, înecând esenta chestiei în fraze, care însa nu puteau face «dovada materiala» a corectitudinii lui Goga. Iar presa sovina budapestana, care exploata cea mai mica neîntelegere din sânul nostru al românilor, nu sufla o vorba despre conflictul Goga-Vaida…“ Ideea din urma este accentuata, în continuare, prin relatarea unei vorbiri pe care deputatul Ciocan i-ar fi tinut-o lui C. Stere la Café Bristol. (Desi Ioan Ciocan era deputat „tiszáist al Nasaudului“, Vaida nu-l judeca drept tradator, ca pe Vasile Mangra, ba mentioneaza ca i-ar fi facilitat unele interpelari, cu ocazia legiuirii scolare a lui Apponyi.) Subliniind ca „tacerea presei unguresti, ca si tacerea lui Kristóffy e semnificativa“, I. Ciocan ar fi deconsiliat, totodata, o vizita la fostul ministru de interne. „Dar mergând – ar fi spus el – la Kristóffy, ati face un serviciu nu cauzei lui Goga ori P.N.R., ci ungurilor, caci numaidecât ar izbucni sa trâmbiteze toata presa ca fruntasul partidului guvernamental român, spre a împaca pe românii ardeleni, a fost silit sa ceara ajutorul fostului ministru maghiar, al Mungo-ului“.
Autenticitatea vorbelor lui I. Ciocan e de pus sub semnul îndoielii, câta vreme, în acel moment, fusesera deja publicate atât interviul dat lui Sever Bocu de Kristóffy, cât si declaratia data lui Taslauanu si Goga. Mai mult, erau de notorietate publica relatiile bune pe care Ciocan le avea cu Kristóffy: juriul de la Brasov stabilise sa i se ceara tocmai lui concursul pentru obtinerea audientei „barbatilor de încredere“ Taslauanu si Aug. Venter la fostul ministru ungur, concurs de care, se pare, nu a mai fost nevoie. Argumentarea contra unui (nou) apel la fostul ministru maghiar, formulata de Ciocan, era si superflua, caci ziarele adusesera, de asemenea, stirea ca J. Kristóffy protestase cu ocazia publicarii interviului si a declaratiei sale si, conform „Raportului“ însusi al lui Stere, „ar fi trimis vorbe d-lor Goga si Vaida, ca nu întelege sa mai dea vreo noua lamurire“. Afirmatia din urma nu se confirma întru totul, caci, între scrisorile primite de Goga s-a pastrat una, datata 30 ianuarie 1912, adica 17 ianuarie stil vechi, iscalita de sociologul maghiar Oszkár Jászi, în care poetul era anuntat: „Toate sunt în ordine; K-y (Kristóffy) va primeste oricând, cu placere, numai sa-l anuntati dinainte. De fapt, este informat asupra situatiei“. Foarte probabil, „va primeste“ se refera la destinatar, iar nu la o delegatie, caz în care expeditorul s-ar fi exprimat, desigur, mai explicit. De aici rezulta, credem, doar ca O. Goga cauta si independent o „dovada materiala“, chiar în cursul anchetei întreprinse de directorul „Vietii românesti“. (Sa mentionam aici ca Roman Ciorogariu, în mai sus citata scrisoare, îi mai comunica poetului ca îi trimisese o „fotografie a lui Svibor (?)“, pe care „(ar) putea sa i-o ar(ate) lui Kristóffy“, aceasta, desigur, în speranta identificarii adevaratului vizitator, din 1910.)
Oricum, episodul povestit în textul lui L. Leoneanu, cu nerecunoasterea de catre Kristóffy a celui care „i-a oferit cercul Iosaselului“ în persoana lui Goga, asezat în rând cu alti zece membri ai comitetului national, nu a avut loc niciodata, e o pura inventie romanesca, indiferent cui apartine ea („solitarului de la Bucov“ ori secretarului sau de ocazie).
În „Memoriile“ sale, Vaida nu mentioneaza doi participanti la discutii, despre care însa vorbeste C. Stere în „Raportul“ sau, anume Arpad Szakolczay si Milan Hódza. Cât priveste parerea formulata acolo pe marginea felului cum C. Stere a facut ancheta si a lucrarii lui (vezi mai sus), în chip vadit e, pe de o parte, excesiv de subiectiva, pe de alta parte, difera de aceea exprimata public la data respectiva. La aceasta discrepanta ne vom opri numai dupa ce vom face câteva observatii asupra „Raportului“ însusi. Vom retine, mai întâi, încheierea lui. „Din toate faptele si consideratiunile de mai sus, scria acolo Stere, se impune urmatoarea concluzie: Octavian Goga si Al. Vaida sunt numai victime ale unui fatal concurs de împrejurari. Adevarul ce rasare cu o putere invincibila în constiinta mea din aceasta, poate, prea lunga expunere îl pot rezuma în putine cuvinte: Octavian Goga nu este vinovat, el nu a fost la d. Kristóffy. Al. Vaida si-a formulat acuzatiunea în ziua de 24 dec. v., întemeiat pe informatiuni autentice, fiind deplin convins de dreptatea acuzatiunei. Deci rezulta, ca ultima concluzie, ca d. Al. Vaida trebuie sa renunte la acuzatia sa. Iar d. Octavian Goga trebuie sa recunoasca buna credinta a d-lui Al. Vaida. Sunt fericit ca am putut contribui la lamurirea si aplanarea acestui tragic conflict, care se poate declara închis“.
Documentul este datat 7 februarie stil nou (25 ianuarie stil vechi) si poarta înscrisul, iscalit de dr. Alex. Vaida Voevod si Octavian Goga, „De acord cu concluziunile de mai sus, declaram si noi închis incidentul“.
Textul a fost publicat (cum am spus deja) câteva zile mai târziu, în 29 ianuarie/11 februarie, în „Românul“ si „Tribuna“, precum si, apoi, în alte cotidiene din Regat. Era însotit de o scrisoare a „raportorului“ catre directorii ziarelor, care se termina astfel: „În urma acestora, îmi permit a cere de la d-voastra sa dati ospitalitate lucrarii mele, împreuna cu textul concluziunilor în întregime, fara modificari, iar în vederea scopului urmarit si pe care îl vor aprecia toti românii de inima, si fara comentarii, lasati vremii sa mai potoleasca valurile cugetului românesc, rascolit de aceasta tragica ciocnire…“
Cât priveste „lunga expunere“ ce a condus la concluziile de mai sus, se constata ca autorul ei, care profesa intermitent si avocatura, pleda practic „la bara“ în favoarea ambelor parti, prezentând pe larg faptele externe si „interne“ (psihice), disecându-le pe unele cu o mâna de chirurg exceptional, pe altele doar cu preocuparea de a crea impresia respectiva. Asa sunt, în primul caz, analiza comportamentului lui Kristóffy si a declaratiei lui Szakolczay, iar în al doilea, analiza actiunii lui Vaida Voevod, careia i se gaseste justificare suficienta. (Aparenta e aici salvata, dar cu pretul unor contraziceri, al unor anacronisme, al trecerii rapide peste unele aspecte si al insistarii asupra altora, al unei „dramatizarii“ împinse la extrem.)
Se mai cuvine sa retinem ca, în introducerea „Raportului“, C. Stere îsi reafirma pozitia fata de „conflictul nenorocit dintre «Tribuna» si comitetul national“, pozitie pe care, reamintea el, a sustinut-o de multa vreme si „în publicitate“. (Aluzia e, desigur, la cele spuse în noiembrie 1910 în „Viata româneasca“.) Analizând motivatia lui Vaida, el nu se sfia sa-si însuseasca perspectiva acestuia si a colegilor lui asupra actiunii „tribunistilor“, socotita drept „razvratire“. „Pentru orice organizatiune de partid, rationa el acolo, razvratirea unei parti din membrii ei si mai cu seama a membrilor care poarta vreo raspundere si iau parte la directiva partidului, se prezinta ca o tradare de partid. (…) Un razvratit, în asemenea împrejurari (specifice Ardealului), nu poate fi privit ca un simplu adversar, ci ca un dusman (…) Sunt fatalitati ale vietii de partid: cine nu-si poate impune aceasta aspra disciplina de partid, cine nu poate subordona, în conditiunile tragice ale luptei nationale, necesitatilor inexorabile ale luptei împotriva opresorului, toate consideratiunile ideologice, acela nu are însusirile necesare de luptator si nici nu are ce cauta în politica. Toate aspiratiunile si toata actiunea de critica, întru cât sunt legitime, nu se pot exercita împotriva partidului, ci numai în sânul partidului si în limitele compatibile cu disciplina de partid“.
Toate aceste afirmari de principii aveau rostul declarat de a preîntâmpina posibilele imputari de partinire, însa, si pe acela, nici el ascuns, de a pregati aplanarea conflictului dintre „Tribuna“ si comitetul national, aplanare, se dezvaluie, ce trebuia sa înceapa înca din 9 ianuarie, la Brasov.
Pentru pregatirea „operatiunii“ au fost folosite, în afara de „Raport“, si alte momente. Cronologic, mai întâi, au fost folosite „agapele“ date, la Budapesta, în 26 ianuarie, fiecaruia dintre cei doi protagonisti de catre aderentii sai. (Va urma)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper