Timpuri moderne la birou

Un articol de OANA PUGHINEANU

Moto: Primului Cititor si Consultantului cu copite

Orice asemanare cu realitatea este o ofensa adusa autorului si orice identificare cu personajele se face pe propria raspundere.

Mai comice decât „toate necazurile oamenilor“ care se trag din „incapacitatea lor de a sta singuri într-o camera“ sunt „toate necazurile“ care se trag din incapacitatea lor de a sta singuri într-o camera plina de alti oameni care stau singuri într-o camera. Daca respectivii se cunosc de îndeajuns de mult timp, orele de program care îi unesc mai mult decât interesele (niciodata comune) se vor transforma într-o sabie a lui Damocles, nodul gordian fiind reprezentat, desigur, de capatâna fiecaruia în parte. Spatiul comun se transforma într-o barca de salvare, gen barca lui Pi, cu mici diferente: pe parcursul îndelungatei derive, ametite de lumina neonului ce se revarsa ca o voma peste ele, animalele ba se vor crede semeni (ca în expresia „a-ti iubi seamanul“), ba tigri bengalezi sau hiene devorându-se în cinisme insuportabile, începând înca de la prima înghititura de cafea fara cognac. Nesfârsite serii de zei îsi vor face simtita prezenta nesimtita, diafana si indiferenta, chicotind în jurul barcii, desprinsi parca dintr-o lume virtuala des accesata: pitipoanca.org. În aceste conditii, semenii din barca nu vor putea da nastere decât unei conceptii deiste asupra lumii, receptând, astfel, orice sfat divin ca pe o frectie la piciorul de lemn. Cu cât salvarea va deveni mai improbabila, fiecare seaman în parte va evada tot mai des din lumea lui „Eu exist“ în cea a lui „Eu povestesc“, „vorbesc singur ca sa fiu sigur ca ma asculta cineva“. Spatiul se va scurge prin timp ca o dejectie printr-un anus contra naturii. Încetul cu încetul mintea se va rasfira asemeni unei cepe cu foile desfacute, dar incapabila sa mai prezica vremea pe anul în curs. Pe birou se vor aduna resturi de la onomastici uitate: saratele Ficiu, „delicate ca tine“ si Cherry Liqueurs tronând peste Nicolae Breban si alte delicatese de pagina întâi. Obiectele animate vor începe sa pluteasca asemeni unor baloane antropomorfizate sau disneyzate, sau antropomorfizate pentru ca disneyzate, dupa un proces îndelung exersat: salariatul, în procesul de reeducare trebuie sa faca saltul de la delincventa („angajatii revistei sunt niste vagabonzi“, „aici au avut loc chestiuni penale“) la… n-am putea spune exact la ce… poate la sanatatea unui spirit care, vorba lui Noica, îsi gaseste demnitatea în a sta, în a trage linii drepte. Numai ca spiritul salariat e pervers. El poate sa stea degeaba si are tendinta de a pune Frumosul înaintea Binelui si Adevarului. Astfel, salariatul cu spirit cu tot ar putea sa devina „placut“, „lesios“, „stralucitor“ (pe alocuri unsuros), iar decisiv la el va fi „tenul acela moral-trandafiriu. stiti dumneavoastra…“ (1). Nicio trecere de la ratiune la rationalizare nu îsi gaseste îndeplinirea fara acest ten trandafiriu, obtinut în conditii antiseptice de sera.
În sera, niciuneia dintre cele opt ore si jumatate, plus minus pauza de masa nespecificata, ci obtinuta în functie de biletul de voie, nu i se poate aplica zicala „n-aduce anul ce-aduce ceasul“. Cele 8 ore si jumatate se înlantuie comic si dizgratios ca niste balerine prea grase, imposibil de transformat în lebede. Când salta, podeaua scârtâie penibil, de parca am fi la vreun teatru national provincial ce-si închiriaza salile oricaror impostori care semneaza fraudulos cu un renume sau chiar o functie pe care nu o au. Caci asa e în provincie: prea mare ca sa fie lasata nemulsa, prea mica pentru a face auzit protestul fata de procedura incorecta a mulgerii. Cu plus-minus-pauza-de-masa lucrurile stau altfel. Creatura începe sa simta ca poate constiinta nu e un epifenomen… ca determinismul strict e, daca nu spulberat, cel putin fisurat, ca exista o magie. Facând filosofia chibritului, a chibirtului si a altor obiecte fabricate din lemn, pal sau pal melaminat, creatura (redactorul) va fi deosebit de înduiosata de toate inscriptiile care introduc eroarea în lumea cuantificabila. Plus minus doua scobitori, plus minus 5 g de chipsuri sau pufuleti, plus minus câteva picaturi de ulei pe care le varsa Annuska… asta e… asta e… asta e, doamnelor si domnilor, dovada minunii liberului arbitru si a magiei de care se foloseste pentru a functiona! Liberul arbitru arbitrar al unora care-l înabusa pe al celorlalti! Dar liber totusi! Si, mai ales, minune si magie! Minune tunând de pe un piedestal cu vedere la cal, pentru a-si ascunde lipsa de autoritate, concentrând eficacitatea manageriala într-un singur preparat doi-în-unu: legiuitorul si centurionul Moartea sobolanilor, cultura si culturismul, alfabetul si analfabetismul. Legea îl fereste de orice blestem. Dispozitiile curg din gura tufei de foc direct peste plaiul cu oi pârjolite si deja antrenate în cursa cu obstacole a notificarilor. Nici lupii de paza ai democratiei care stau laba în laba în proximitatea tarcului nu pot împiedica plus minus behaielile neautorizate. Mai mult, absenta labelor ar fi fatala. Din laba în laba, în secret fata de oi, si într-o totala mistica unitiva cu tufa înflacarata, lupii construiesc 36 de pagini (fix! fara plus, poate doar cu ceva minusuri). Înca o dovada ca o laba la vremea ei… face cât tot tirajul. si daca asta nu e eficienta, nimic nu e. Lipsa de autoritate a conducerii poate fi perfect acoperita de paravanul eficientei. Un abajur colorat si mereu în miscare, proiectând forme si lumini pe peretii pesterii. „si totusi se învârte“. Se învârte si fara – conform unei celebre analize a autoritatii – Stapân (legat de Risc) si fara Tata (Cauza) si fara sef (Proiect-Previziune) si fara Judecator (Echitate, Justitie). Se învârte sub influenta unui X care, spre deosebire de Stapân, „nu depaseste animalul care se afla în el (si care se manifesta prin instinctul de conservare), spe caret îl subordoneaza fata de ceea ce este specific uman în el (acel element uman care se manifesta prin dorinta de «recunoastere», prin «vanitatea» lipsita de orice valoare biologica «vitala»)“. X nu poate fi asociat, oricât de mult am utiliza viclesugul unei dialectici fara sinteza, nici Sclavului care „subordoneaza umanul naturalului, animalului“, deoarece Sclavul e „constient de inferioritatea sa si o accepta de bunavoie“ (2). Ceea ce nu se poate spune despre X. În pestera stralucitoare a eficientei, ora de ora, minut de minut, pâna la o scara infinitezimala, stapânul paralizeaza sclavul si sclavul paralizeaza stapânul în mod concomitent. O birocratie care tine loc de justitie lubrifiaza acest proces de aproape perfecta aneantizare a celor doua figuri, precum si a devenirii lor. Spun „aproape perfecta“, caci în drumul spre eficienta întotdeauna e loc de mai bine. În sera, când si când, trecatorii si salariatii mai dau de urme de bale si colti, de blanuri sfâsiate sau de artefacte sub forma de tablite indicatoare ale „vanitatii“, nevoii de „recunoastere“, dar si a „Oficiului de colectare a coarnelor si copitelor“. Când stapânii si sclavii se autoparalizeaza atât de eficient, iar orice miscare se înglodeaza în paradoxul lui Zenon atât de potrivit birocratiei-justitie-magie, care se misca, dar de fapt sta si care sta, dar de fapt se misca, trecerea de la Ivanóv la Ivánov devine atât de grea. „Marturie stau faptele, istoria, viata“ (3).

 

NOTE:
(1) Conform unei definitii a angajatului ideal în conceptia unui „domn cu autoritate“ care angajeaza personal la vânzari si birouri, luat ca exemplu în superba carte „Salariatii“ de Sigfried Kracauer, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Tact, 2012, p. 29.
(2) Alexandre Kojève, „Notiunea de autoritate“, traducere de Dumitru Tepeneag, Editura Tact, 2012, p. 45.
(3) „Toti Ivanóvii sunt niste persoane cenusii oarecare, iar Ivánovii sunt figuri proeminente. Ivanóvii sunt multime, Ivánovii pot fi numarati pe degete. Ivanóvii ocupa functii mici: socotitori, ciobani, ajutori de sefi de statie, portari sau statisticieni. Ivánovii sunt oameni de o calitate: scriitori cunoscuti, compozitori, generali sau oameni de stat“,
I. Ilf  –  E. Petrov, „Întâmplare la oficiu“, în „Atitudine dispretuitoare fata de stomac“, selectie, prefata si traducere de Alexandru Stark, Editura Univers, Bucuresti, 1979,  p. 58.

Un comentariu pentru “Timpuri moderne la birou”

  1. aprilie 5, 2013 la 8:13 pm

    Personajul descris de autoare este acelasi cu personajul din urmatorul pamflet: http://liviudrugus.wordpress.com/2013/02/09/mircea-arman-trompeta-proletcultista-de-serviciu-a-bolsevicilor-nationalisti-romani/. Sper in revenirea la normalitatea Tribunei ce reusise sa devina un model cultural de urmat/ admirat/ invidiat…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper